Territorial Jurisdiction in Data Privacy Claims: Private-Order Incompetence Not Invocable Ex Officio Under GDPR National Transposition

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 5 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, a solicitat instanţei:

- obligarea operatorului la ştergerea datelor sale cu caracter personal, din sistemul de evidenţă al C. SA, prelucrate ilegal;

- să se constate faptul că datele reclamantului cu caracter personal au fost prelucrate ilegal, începând cu data de 14 aprilie 2009, deoarece "nu au fost respectate regulile generale cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi a drepturilor persoanelor vizate", deoarece operatorii grupului au omis să facă o informare prealabilă simetrică, clară şi exactă, conform art. 9 alin. (1) din decizia ANSPDCP nr. 105/2007, coroborat cu art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (1) lit. b), c) şi j) şi alin. (2) din decizia ANSPDCP nr. 132/2011, ceea ce pune în discuţie inclusiv legalitatea datelor sub aspectul respectării art. 6 şi 7 raportat la art. 12 GDPR;

- obligarea operatorului la plata unor despăgubiri morale în valoare de 10.000 RON pentru faptul că a fost victima unui abuz, prin încălcarea dreptului la viaţă intimă, familiară şi privată, drept apărat efectiv de Regulamentul UE nr. 679 din data de 27 aprilie 2016 - GDPR, Directiva nr. 95/46/CE transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 677/2001, decizia ANSPDCP nr. 105/2007 şi decizia ANSPDCP nr. 132/2001, acte normative obligatorii;

- să se constate faptul că operatorul conform art. 1349 C. civ., coroborat cu art. 26 şi 82 GDPR, este răspunzător direct de încălcarea legislaţiei cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, răspunderea civilă delictuală fiind pe deplin incidentă;

- obligarea operatorului la plata unor daune materiale în valoare de 1.200 RON, reprezentând consultanţa şi reprezentarea din procedura prealabilă cu operatorul;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 8053 din data de 17 decembrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vânju Mare.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că domiciliul reclamantului este în judeţul Mehedinţi şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, potrivit cărora instanţa competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Vânju Mare la data de 15 ianuarie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Sentinţa civilă nr. 371 din data de 17 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria Vânju Mare a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Astfel, a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, modificată prin Legea nr. 129/2018, instanţa competentă este cea de la sediul operatorului sau al persoanei împuternicite de operator ori de la reşedinţa obişnuită a persoanei vizate.

A apreciat că, având în vedere caracterul personal al acestei acţiuni, în speţă competenţa teritorială este una alternativă, fiind competente deopotrivă instanţa de la domiciliul reclamantului şi cea de la sediul operatorului sau al persoanei împuternicite de operator, astfel că judecătorul, raportat la dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nu putea invoca din oficiu necompetenţa de ordine privată.

Instanţa a reţinut şi că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe competente, situaţie în care instanţa nu se poate dezînvesti prin declinarea competenţei.

A constatat că, întrucât reclamantul a optat pentru instanţa de la sediul operatorului, în speţă Judecătoria Sector 1 Bucureşti, această instanţă este competentă să soluţioneze cauza.

În ceea ce priveşte art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, a reţinut că acest act normativ a fost abrogat prin Legea nr. 129/2018 începând cu data de 25 mai 2018, la data soluţionării excepţiei, respectiv 17 decembrie 2018, fiind în vigoare dispoziţiile legale prevăzute de art. 24 din Legea nr. 102/2005.

Asupra prezentului conflict negativ de competenţă, cu a cărui soluţionare este legal învestită conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Vânju Mare şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a pricinii, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de reţinerile diferite ale celor două judecătorii cu privire la dispoziţiile legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă teritorial a soluţiona litigiul.

Astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, în timp ce Judecătoria Vânju Mare a dat eficienţă dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ. raportat la art. 24 alin. (4) din Legea nr. 102/2005, reţinând şi că, raportat la dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti nu putea invoca din oficiu necompetenţa de ordine privată.

Prin demersul judiciar cu care a învestit instanţa de judecată, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. SA la ştergerea datelor sale cu caracter personal din sistemul de evidenţă a C. SA, precum şi obligarea acesteia la plata daunelor morale şi materiale, susţinând neîndeplinirea de către aceasta a obligaţiilor impuse de legislaţia privind datele cu caracter personal.

În drept, reclamantul a invocat Regulamentul UE nr. 679 din data de 27 aprilie 2016-GDPR, Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, Deciziile A.N.S.P.D. C. pen. nr. 105/2017 şi nr. 132/2011, Legea nr. 506/2004, art. 71, 77, 1206, 1207, 1214, 1215, 1349, 1357, 1364, 1381, 1385 C. civ., O.U.G. nr. 50/2010, Constituţia României, Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

Prioritar, în ceea ce priveşte Legea nr. 677/2001, act normativ reţinut de către una dintre cele două instanţe aflate în conflict, Înalta Curte constată că aceasta a fost abrogată la data de 25 mai 2018, prin dispoziţiile art. V din Legea nr. 129/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

Prin urmare, la data iniţierii prezentului litigiu - 5 septembrie 2018 - acest act normativ nu mai era în vigoare, astfel că prevederile acestuia nu au relevanţă în stabilirea instanţei competenţe a soluţiona cauza.

Cu referire la obiectul prezentei pricini, Înalta Curte reţine că reclamantul, invocând, atât temeiurile de drept vizând răspunderea civilă delictuală cât legislaţia naţională şi europeană cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, a solicitat ştergerea datelor sale cu caracter personal din sistemul de evidenţă a C. SA şi repararea unui pretins prejudiciu pe care l-ar fi suferit în calitate de consumator ca urmare a faptelor săvârşite de un profesionist.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112 din acelaşi cod, mai este competentă şi instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Totodată, legea specială ce reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date - Legea nr. 102/2005 - la art. 24 alin. (3) şi (4) stipulează că "(3) Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanţei competente pentru repararea acestuia. (4) Instanţa competentă este cea de la sediul operatorului sau al persoanei împuternicite de operator ori de la reşedinţa obişnuită a persoanei vizate. Cererea este scutită de taxă de timbru."

Or, competenţa teritorială astfel reglementată, este una de ordine privată, iar, în raport de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât în termenul stabilit de lege.

În condiţiile în care această excepţie nu este invocată de către pârât, instanţa învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluţioneze pricina.

În speţă, pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, ci excepţia a fost invocată, din oficiu, de către instanţă.

Prin urmare, faţă de prevederile legale sus-menţionate, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetenţa sa teritorială şi să se desesizeze în acest fel de soluţionarea pricinii.

În conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ., alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului, iar, în cauză, acesta a ales să se adreseze judecătoriei în a cărei circumscripţie se află sediul operatorului de date, pârâta B. SA, astfel că, în lipsa invocării excepţiei necompetenţei teritoriale de către pârâtă, instanţa iniţial sesizată este competentă a soluţiona pricina.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2019.

GGC - GV