Time-barred contract claim assigned to District 2 Bucharest Court on co-defendant's registered office.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului, la data de 22 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta SC A. SRL, prin administrator B., în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA şi SC D. SRL, a solicitat să se constate prescrierea dreptului de executare silită a titlului executoriu reprezentat de contractul seria x din data de 28 decembrie 2007, pentru sumele facturate din perioada mai- iulie 2011, făcând precizarea că această acţiune nu reprezintă o contestaţie la executarea silită şi nici nu doreşte să investească instanţa cu o acţiune în acest sens.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35, art. 705 alin. (1) şi (2) şi art. 706 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Judecătoria Gura Humorului, prin Sentinţa civilă nr. 1468 din data de 12 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta SC D. SRL şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Gura Humorului a reţinut că obiectul dedus judecăţii în prezenta cauză îl reprezintă acţiunea în constatarea inexistenţei unui drept, respectiv, acela de a solicita pe viitor executarea silită a sumei de 8374,82 RON, de către pârâtă, întrucât a intervenit termenul de prescripţie.

A constatat că, aşa cum a precizat şi pârâta, aceasta a emis doar o notificare reclamantei, cu privire la achitarea debitului pretins, reprezentând prestări servicii telefonie de către C. SA, fără a iniţia însă procedura executării silite în acest sens. Astfel, prezenta acţiune are caracterul unei acţiuni în constatare.

Judecătoria Gura Humorului a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., reţinând că pârâta SC D. SRL are sediul în circumscripţia Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, iar, în speţă, cererea de chemare în judecată nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de competenţă teritorială alternativă, prevăzute de art. 113 C. proc. civ. care să justifice competenţa teritorială a acestei instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 21 ianuarie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Sentinţa civilă nr. 2577 din data de 21 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa soluţia de declinare a judecării cauzei, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în esenţă, a reţinut că, în speţă, deşi excepţia necompetenţei teritoriale relative a fost invocată în termen, prin întâmpinare, ea nu a fost pusă în discuţia părţilor la primul termen de judecată, adică cu respectarea termenului pe care legiuitorul l-a fixat pentru instanţă ca moment limită la care trebuie să îşi verifice competenţa.

A arătat că, din formularea imperativă a art. 131 C. proc. civ., rezultă că verificarea din oficiu a competenţei este primul act de procedură pe care instanţa trebuie să îl îndeplinească.

Totodată, a constatat că, atât timp cât instanţa avea obligaţia de a-şi verifica competenţa prin încheiere interlocutorie la primul termen de judecată, iar verificarea competenţei nu a avut loc la acel termen, instanţa apreciind indirect că este competentă să soluţioneze cererea şi rămânând în pronunţare pe fondul cauzei, competenţa de soluţionare a cauzei rămâne dobândită în favoarea instanţei pe rolul căreia cererea a fost înregistrată, în cauză Judecătoriei Gura Humorului.

A reţinut şi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 720 din data de 9 mai 2017, a reţinut că instanţa nu şi-a analizat competenţa la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, astfel că aceasta trebuia să păstreze cauza spre soluţionare, invocarea excepţiei necompetenţei funcţionale la al doilea termen de judecată fiind nelegală, cu încălcarea termenului imperativ prevăzut de normele de procedură.

Asupra prezentului conflict negativ de competenţă, cu a cărui soluţionare este legal învestită conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Judecătoria Gura Humorului şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a prezentei pricini, Judecătoria Gura Humorului reţinând că nu este competentă să soluţioneze cauza în raport de dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., iar Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciind că prima instanţă nu a pus în discuţie în termen legal excepţia necompetenţei teritoriale.

Prin prezentul demers judiciar, reclamanta SC A. SRL, prin administrator B., a învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în constatare, obiect faţă de care, la stabilirea instanţei competente a judeca pricina, devin incidente dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit acestei norme de competenţă, "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, conform prevederilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia.

În cauză, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Gura Humorului a fost invocată de către pârâta SC D. SRL prin întâmpinare.

Este adevărat că, la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, Judecătoria Gura Humorului nu a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de pârâta SC D. SRL, însă acest aspect nu este de natură a înlătura legalitatea invocării excepţiei de către pârâtă, care a respectat dispoziţiile art. 130 C. proc. civ.

Aceste norme de procedură prevăd sancţiunea decăderii prin raportare la momentul invocării excepţiei, or, în speţă, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Gura Humorului a fost legal invocată de către pârâta SC D. SRL prin întâmpinare.

Dispoziţiile art. 131 C. proc. civ. impun judecătorului obligaţia ca, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, însă, art. 132 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează că atunci "Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent".

Astfel, în raport de dispoziţiile anterior enunţate, ori de câte ori în faţa instanţei se invocă aspecte ce ţin de competenţa de soluţionare a pricinii, aceasta este obligată să se pronunţe asupra lor, iar, în speţă, prin repunerea cauzei pe rol, în vederea discutării excepţiei necompetenţei teritoriale invocate în mod legal de pârâta SC D. SRL, Judecătoria Gura Humorului a respectat dreptul la apărare şi la un proces echitabil al părţii, înlăturând astfel prejudiciul pe care partea l-ar fi putut suferi prin omisiunea instanţei de a pune în discuţie excepţia pe care aceasta a invocat-o cu respectarea dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 720 din data de 9 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, evocată de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, reţinerile instanţei din considerentele acesteia nu vin în contradicţie cu cele anterior arătate, întrucât în respectiva speţă s-a reţinut că invocarea excepţiei a fost nelegală, cu încălcarea termenului imperativ prevăzut de normele de procedură. Prin urmare, şi în cadru acelei analize instanţa s-a raportat tot la momentul invocării excepţiei.

În ceea ce priveşte sediul pârâtelor, Înalta Curte reţine că pârâta SC D. SRL are sediul în Bucureşti, iar pârâta SC. C. SA în Bucureşti, bd. x.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi art. 112 alin. (1) C. proc. civ., dintre cele două instanţe aflate în conflict, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti este competentă a soluţiona pricina prin raportare la sediul pârâtei SC D. SRL, care, de altfel, a şi invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătorie Gura Humorului.

Prin urmare, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. raportat la art. 107 alin. (1) şi art. 112 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul pârâta SC D. SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2019.

GGC - GV