Forum-selection clause upheld: negative conflict resolved in favor of Bucharest Tribunal over royalties claim.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 13.06.2018, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A. a chemat în judecată pe pârâta B. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.127 RON la care se adaugă TVA, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, aferentă perioadei 01.11.2016 - 31.05.2018, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 530,90 RON calculate până la data de 10.05.2018 urmând a fi actualizate în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate.

Prin Sentinţa nr. 23521 din 13 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Suceava.

În motivarea soluţiei de declinare, tribunalul a reţinut că fapta ilicită care face obiectul acţiunii şi asupra căreia trebuie să dispună instanţa o reprezintă comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual de către pârâtă în unitatea pe care o administrează.

S-a reţinut că locul unde s-a produs prejudiciul, în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi considerat locul unde trebuie făcută plata, întrucât acţiunea priveşte plata remuneraţiilor în lipsa unei convenţii de stabilire a locului plăţii.

Totodată, s-a arătat că reclamanta a indicat drept loc al producerii prejudiciului municipiul Bucureşti şi a făcut referire la autorizaţia de licenţă, potrivit susţinerilor din răspunsul la întâmpinare, dar acest loc nu este opozabil pârâtei în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. pentru că litigiul nu este întemeiat pe existenta unei convenţii. Stabilirea competenţei să realizează potrivit unui reper previzibil şi acela în domeniul faptei ilicite nu poate fi locul situării persoanei păgubite, această interpretare echivalând cu posibilitatea reclamantului de a alege instanţa competentă.

S-a mai reţinut şi că domiciliul creditorului este locul reparaţiei prejudiciului în sensul art. 1381 alin. (3) şi art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ., diferit de locul unde s-a produs prejudiciul. Prejudiciul poate să privească persoana sau bunurile persoanei păgubite şi cele două locuri (al faptei şi al prejudiciului), reglementate alternativ ca puncte de reper pentru stabilirea competenţei, sunt diferite atunci când bunurile sau persoana se află într-un loc diferit de cel al faptei; sumele de bani de care a fost lipsită reclamanta nu sunt bunuri prejudiciate în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

S-a reţinut că în dosarul de faţă este vorba despre utilizarea prestaţiilor ca activitate conexă activităţii comerciale, nu despre acte separate de utilizare care produc prejudicii specifice, iar Curtea Europeană de Justiţie a statuat că locul producerii prejudiciului nu este locul unde reclamantul pretinde că a suferit pierderea economică şi că dispoziţia legală nu este menită să ofere protecţie, în sensul stabilirii competenţei în favoarea părţii care pretinde reparaţia prejudiciului.

Instanţa a făcut trimitere la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a arătat că instanţa supremă a reţinut că "în cauză, criteriile legale presupuse de aplicarea dispoziţiilor art. 107 sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vizează fie sediul pârâtei (art. 107), fie instanţa de la locui săvârşirii faptei ilicite (dintre cele reglementate de art. 113 alin. (1) pct. 9), nu şi cel al producerii prejudiciului", precum şi că locul producerii prejudiciului coincide cu locul săvârşirii faptei ilicite, fiind situat, aşadar, la sediul pârâtului.

Tribunalul Suceava, secţia I civilă, prin Sentinţa nr. 370 din 16 aprilie 2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii pricinii şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

În motivare, instanţa a reţinut că art. 126 alin. (1) C. proc. civ. prevede că părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

S-a reţinut că, în speţă, potrivit pct. VIII din Convenţia încheiată cu pârâta la data de 30.09.2014 "orice neînţelegere intervenită în interpretarea şi executarea prezentei convenţii va fi soluţionată pe cale amiabilă. În caz contrar, soluţionarea oricăror litigii cu privire la interpretarea şi executarea prezentei convenţii, precum şi cu privire la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 8/1986 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu modificările şi completările ulterioare se face de către instanţa competentă din Bucureşti, completurile de proprietate intelectuală".

Întrucât competenţa de soluţionare a litigiului nu este una exclusivă ci una alternativă, clauza atributivă de competenţă stipulată de către părţi la art. VIII din convenţie produce efecte în cauză, în sensul prorogării voluntare de competenţă în favoarea instanţei sesizate, alta decât instanţele la care se referă art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin acţiunea cu care a învestit instanţa de judecată, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A. a solicitat obligarea pârâtei B. SRL la plata sumelor reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor asupra acestora şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizualului, precum şi penalităţi de întârziere.

În vederea îndeplinirii obligaţiilor legale decurgând din valorificarea drepturilor aparţinând membrilor A., a fost emisă autorizaţia/licenţa neexclusivă nr. 5594 din data de 8 octombrie 2014, pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, conform Legii nr. 8/1996, respectiv pentru comunicarea publică a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual .

La art. VIII din autorizaţia sus-menţionată se prevede că "Orice neînţelegere intervenită în interpretarea şi executarea prezentei autorizaţii va fi soluţionată pe cale amiabilă. În caz contrar, soluţionarea oricăror litigii cu privire la interpretarea şi executarea prezentei autorizaţii, precum şi cu privire la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, se face de către Tribunalul Bucureşti, completele de proprietate intelectuală."

Cu toate că respectiva convenţie nu reprezintă însăşi cauza cererii de chemare în judecată, fiind vorba despre obligaţii izvorâte din lege, aceasta produce efecte din perspectiva stabilirii instanţei competente, întrucât clauza menţionată anterior are valoarea unei alegeri de competenţă în privinţa oricăror litigii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 8/1996.

În conformitate cu prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă."

Art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. consacră o competenţă teritorială alternativă în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că "în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din noul C. proc. civ., mai sunt competente: (...) instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă."

Potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Întrucât competenţa de soluţionare a litigiului de faţă nu este una exclusivă, ci alternativă, iar litigiul vizează drepturi de creanţă, clauza atributivă de competenţă stipulată de către părţi la art. VIII din convenţie produce efecte în cauză, în sensul prorogării voluntare de competenţă în favoarea instanţei sesizate (Tribunalul Bucureşti), alta decât instanţele la care se referă art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2019.

GGC - GV