Revision for judgment contradiction barred by strict one-month deadline from pronouncement, not reasoned decision delivery

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 413 din data de 10 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a admis apelul formulat de pârâta A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava, intimata-pârâtă Comisia Comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. şi intimata-reclamantă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava

A admis cererea de intervenţie accesorie formulată de B. în interesul apelantei-pârâte A.

A schimbat în totalitate Sentinţa civilă nr. 385 din data de 29 ianuarie 2018 a Judecătoriei Rădăuţi, în sensul că:

A respins ca neîntemeiată cererea, astfel cum a fost modificată, având ca obiect "constatare nulitate titlu de proprietate, constatare nulitate hotărâre comisie judeţeană şi anulare proces-verbal de punere în posesie".

A menţinut dispoziţiile din practicaua sentinţei apelate privind soluţionarea excepţiilor criticate în apel.

La data de 20 mai 2019, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava, împotriva Deciziei nr. 413 din data de 10 aprilie 2019, pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Totodată, revizuenta a formulat şi cerere de repunere în termenul de declarare a căii de atac.

Prin rezoluţia din data de 21 mai 2019, în cauză a fost fixat termen de judecată la data de 11 iunie 2019.

Asupra cererii de repunere în termenul de declarare a revizuirii, Înalta Curte constată următoarele:

În susţinerea cererii de repunere în termenul de declarare a prezentei căii de atac, revizuenta, în esenţă, a invocat dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., arătând că, în literatura de specialitate, s-a considerat că prin sintagma "motive temeinic justificate" trebuie să se înţeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute.

A precizat că motivul temeinic justificat care a pus-o, fără a avea vreo culpă, în imposibilitatea obiectivă de a formula o cerere de revizuire efectivă şi cu respectarea garanţiilor art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale l-a constituit faptul că, la momentul pronunţării Deciziei civile nr. 413 din data de 10 aprilie 2019, nu a putut lua cunoştinţă de motivarea acestei decizii, fapt care a pus-o în imposibilitatea de a cunoaşte argumentele judecătorului pentru care a încălcat lucrul judecat stabilit prin Deciziile Curţii de Apel Cluj nr. 147/A/2013 şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3332 din data de 27 noiembrie 2014.

Totodată, a susţinut că decizia atacată a fost comunicată la sediul său abia la data de 15 aprilie 2019, iar acesta este momentul de la care a putut să ia cunoştinţă de motivarea judecătorului.

În plus, a menţionat că hotărârea nu a fost comunicată la sediul său procesual ales, fapt care, în opinia sa, atrage vicierea procedurii de comunicare şi conduce la concluzia că nu a început să curgă termenul de revizuire.

Revizuenta a mai arătat că în lucrarea "Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ca parte integrantă a metodologiei judiciare - motivarea hotărârilor", s-a reţinut că "Motivarea hotărârilor capătă astfel un rol crucial. O motivare corespunzătoare oferă într-adevăr părţilor posibilitatea de a cunoaşte considerentele factuale pe care se bazează hotărârea şi garanţia că nu au fost avute în vedere aspecte irelevante. O motivare adecvată este de asemenea o condiţie prealabilă necesară pentru formularea unei căi de atac efective".

A susţinut şi că, având în vedere că statul trebuie să asigure exercitarea practică şi efectivă a drepturilor, iar nu un exerciţiu teoretic şi iluzoriu, astfel cum s-a reţinut în cauzele Sakhnovskiy contra Rusiei şi Renda Martins contra Portugaliei, rezultă că promovarea unei revizuiri formale, anterior comunicării motivării deciziei a cărei revizuire s-a cerut, nu respectă aceste cerinţe şi nu reprezintă o exercitare efectivă a dreptului de a formula calea extraordinară de atac.

Înalta Curte, reţine că potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., invocate de către revizuentă, "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

Instituţia de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual care, din motive temeinic justificate, nu şi-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului imperativ, de a uza de acest drept şi ulterior, fără ca instanţa să-l decadă din exerciţiul său sau să aplice o altă sancţiune prevăzută de lege în caz de nerespectare a termenului.

Astfel, una dintre condiţiile impuse de art. 186 alin. (1) C. proc. civ. o reprezintă aceea ca nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate, dovedite de parte.

În speţă, revizuenta a susţinut că, până la data la care hotărârea tribunalului a fost comunicată la sediul său - 15 aprilie 2019 - şi la care a luat cunoştinţă de motivarea acesteia, a fost împiedicată să formuleze o cale de atac efectivă, cu respectarea garanţiilor art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Înalta Curte reţine că motivul invocat de către revizuentă nu poate justifica în mod temeinic repunerea acesteia în termenul de declarare a revizuirii, neputându-se reţine că partea nu a avut posibilitatea unei reale căi de atac.

Astfel, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională în deciziile prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (de exemplu: Decizia nr. 743 din data de 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din data de 16 mai 2019, Decizia nr. 458 din data de 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din data de 26 octombrie 2018, Decizia nr. 524 din data de 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 16 noiembrie 2016), calculul termenului de o lună de la momentul pronunţării hotărârii, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoştinţă de motivele hotărârii atacate, nu este de natură a încălca sau restrânge niciun drept procesual al părţii.

Totodată, instanţa de contencios constituţional a constatat şi că "de principiu, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate şi, pentru aceleaşi raţiuni, nu îngrădesc accesul liber la justiţie al revizuentului".

De asemenea, a reţinut că, "pentru a beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii în situaţia în care se ajunge la încălcarea autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea a două hotărâri potrivnice, este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri. Soluţia ce s-ar putea pronunţa în urma revizuirii în acest context este aceea a anulării celei de-a doua hotărâri, iar nu o reanalizare a acestei din urmă hotărâri şi implicit a considerentelor ce au fundamentat cele două hotărâri în discuţie sau o schimbare în tot sau în parte a hotărârii atacate. Chiar dacă prin prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. se statuează faptul că autoritatea de lucru judecat are aplicabilitate şi în ceea ce priveşte considerentele pe care dispozitivul se sprijină, aceste din urmă prevederi se referă la considerentele care au fundamentat şi condus la soluţiile celor două hotărâri contrare/potrivnice".

Pe de altă parte, argumentele reţinute de către tribunal la adoptarea soluţiei s-au raportat la cele arătate de părţi prin cererea de apel şi întâmpinare, nereprezentând aspecte pe care revizuenta ar putea susţine că nu le-a cunoscut, iar aspectul vizând puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 147 din data de 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj şi a Deciziei nr. 3332 din data de 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a făcut obiectul susţinerilor părţilor, fiind supus analizei instanţei pe tot parcursul procesului şi reluat prin prezenta cerere de revizuire.

Susţinerile revizuentei referitoare la obligaţia statului de a asigura exercitarea practică şi efectivă a drepturilor, iar nu un exerciţiu teoretic şi iluzoriu, astfel cum s-a reţinut în cauzele Sakhnovskiy contra Rusiei şi Renda Martins contra Portugaliei, nu sunt de natură a justifica temeinicia motivului pentru care partea nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege, ci reprezintă critici aduse dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care exced analizei instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cererii de repunere în termenul de declarare a căii de atac, legiuitorul având prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv cu privire la condiţiile de exercitare a căilor de atac.

Tot lipsite de relevanţă sunt şi cele arătate de către revizuentă în sensul vicierii procedurii de comunicare a hotărârii, prin neefectuarea acesteia la domiciliul procesual ales, în condiţiile în care acest aspect nu justifică vreun motiv care să împiedice partea să exercite calea de atac în termenul procesual ce curge de la pronunţarea hotărârii.

Prin urmare, reţinând că revizuenta nu a făcut dovada că nedeclararea căii de atac se datorează unor motive temeinic justificate, în raport de cele anterior arătate, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac formulată de către revizuentă.

Examinând cererea de revizuire, în raport de excepţia tardivităţii, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, revizuenta a invocat pretinsa contrarietate între Decizia civilă nr. 413 din data de 10 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017 şi deciziile nr. 147 din data de 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în Dosarul nr. x/2010, şi nr. 3332 din data de 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. x/2010.

Astfel, ultima hotărâre rămasă definitivă este decizia atacată cu revizuire, respectiv civilă nr. 413 din data de 10 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017, hotărâre definitivă de la data pronunţării, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 şi alin. (2) C. proc. civ.

Cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri formulată de revizuentă a fost declarată la data de 15 mai 2019, astfel cum rezultă din ştampila poştei aplicată pe plicul cu care acesta a fost înaintată instanţei (aflat la dosar).

Făcând aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate la speţa dedusă judecăţii, reiese că data la care a rămas definitivă ultima hotărâre este data pronunţării Deciziei nr. 413 din data de 10 aprilie 2019 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă, astfel încât termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a împlinit la data de 10 mai 2019.

Prin urmare, cum formularea la data de 15 mai 2019 a prezentei cereri de revizuire a fost realizată cu încălcarea termenului legal stipulat de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea sancţiunii decăderii, reglementată de art. 185 alin. (1) din acelaşi cod şi va respinge ca tardivă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac formulată de revizuenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava, împotriva Deciziei nr. 413 din data de 10 aprilie 2019 pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2019.

GGC - GV