Tort liability against the state for inefficient criminal prosecution: inadmissibility of cassation due to failure to formulate specific legal grounds

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 21 decembrie 2015, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român şi Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, obligarea pârâţilor la plata unor daune materiale şi morale, în cuantumul indicat.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 200 alin. (4) din C. proc. civ., a anulat cererea de chemare în judecată, iar prin încheierea din 9 martie 2016, aceeaşi instanţă a admis cererea de reexaminare formulată de reclamant şi a revenit asupra măsurii anulării cererii, constatând că prin precizările depuse la dosar, în termen legal, reclamantul a complinit lipsurile acţiunii.

Astfel, prin precizările din 8 ianuarie 2016, reclamantul a arătat că obiectul cererii îl constituie acţiunea în răspundere delictuală, prevăzută de art. 1349 din C. civ., valoarea acestuia fiind de 330.099 RON. S-au indicat, ca temei de drept al acţiunii, şi articole din Constituţie, a căror incidenţă a fost dezvoltată şi prin precizările depuse în 14 ianuarie 2016.

Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Sentinţa nr. 1.577 din 22 decembrie 2016, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1 Bucureşti. A respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu respectivii pârâţi ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 90 A din 1 februarie 2018, a admis apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti. A anulat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi, evocând fondul, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, ca nefondată. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei privind cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.

Împotriva acestei decizii, anterior comunicării, a declarat recurs, la 8 martie 2018, reclamantul A.

Prevalându-se de art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi art. 20 din Constituţie, a arătat că Statul român, nu poate invoca propria culpă în lipsa unei reglementări specifice.

În opinia recurentului, caracterul rezonabil al procedurii se apreciază ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, privind complexitatea, comportamentul părţilor şi cel al autorităţilor sesizate cu rezolvarea plângerii. A susţinut că în cauză, deşi complexitatea acesteia în sine nu este una evidentă, cercetările au durat foarte mult.

A arătat că s-a constituit parte civilă, a actualizat prejudiciul pe parcursul cauzei penale, al cărui cuantum nu a fost contestat, neîngreunând şi netergiversând ancheta procurorilor.

A înţeles a se prevala de jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti, în cauze similare, cu referire la Decizia nr. 1.862/2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2011, prin care statul a fost obligat la plata unor despăgubiri rezultate dintr-o anchetă ineficientă a procurorilor.

Recurentul s-a referit în continuare la litigiul de muncă care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2005 al Tribunalului Bucureşti, în care nu a fost asistat de un avocat care să-şi desfăşoare activitatea în mod legal, vina aparţinând şi judecătorilor care nu au verificat acest aspect, potrivit art. 2, 3 şi 4 din Legea nr. 303/2004.

A solicitat, pentru aceste motive, obligarea Statului român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei totale de 401.381 RON, actualizată.

După comunicarea deciziei pronunţate în apel reclamantului, la 26 iulie 2018, A. a declarat recurs împotriva acesteia, înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, la 31 iulie 2018, în termenul legal prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ.

A susţinut că dispoziţiile art. 998 - 1003 din C. civ. din 1864, sau actual, nu fac diferenţa între daunele materiale şi morale care se acordă pentru repararea unui prejudiciu în cazul răspunderii delictuale, cu referire la cauza Babes contra României, în care s-au acordat prejudicii (atât morale cât şi materiale) pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil.

A arătat că a solicitat, la formularea plângerii, daune morale de 5000 euro pentru faptul că numita B., nu a fost sancţionată pentru practicarea ilegală a avocaturii din cauza prescrierii răspunderii penale care se datorează duratei excesiv de mari a desfăşurării cercetărilor penale, contrar prevederilor art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În final, a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata prejudiciului actualizat, având la bază daunele materiale şi morale solicitate la formularea plângerii penale din Dosarul nr. x/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în cuantum total de 401.381 RON.

La 16 ianuarie 2019, recurentul - reclamant a arătat că prejudiciul actualizat este în cuantum total de 429.581 RON, iar în justificarea daunelor morale de 25.000 euro a anexat dovada faptului că lipsa unui contract de muncă pe un post de conducere l-a privat de posibilitatea de a candida pentru asemenea posturi.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 13 septembrie 2018, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care, potrivit rezoluţiei din 17 septembrie 2018, a fost comunicat părţilor, acordându-se termen la 7 noiembrie 2018, în care de consiliu, fără citare părţi, pentru soluţionarea căii de atac.

Prin punctul de vedere la raport formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înregistrat la 2 octombrie 2018, s-a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

În şedinţa camerei de consiliu din 7 noiembrie 2018, în temeiul art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., s-a suspendat judecata recursului până la soluţionarea sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept care face obiectul Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi.

La 16 ianuarie 2019, recurentul a depus precizări referitoare la admisibilitatea căii de atac şi la actualizarea prejudiciului.

Prin rezoluţia din 21 ianuarie 2019, având în vedere dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 874 din 18 decembrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 2 din 3 ianuarie 2019), şi soluţionarea Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi, prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, dosarul a fost repus pe rol, în vederea reluării procedurii de filtru şi s-a dispus comunicarea recursului către intimaţii - pârâţi, precum şi completarea raportului, după efectuarea comunicărilor, prin care să fie analizate celelalte condiţii prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ.

Urmare a comunicării recursului, în cauză nu s-au formulat întâmpinări.

Prin completarea la raport din 27 martie 2019 s-a reţinut că motivele de recurs ridică o problemă de încadrare a criticilor, cu consecinţa sancţiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la 1 aprilie 2019, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod, prioritar asupra aspectelor referitoare la nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în cele prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., şi a stabilit termen la 29 mai 2019, în camera de consiliu, fără citarea părţilor pentru soluţionarea recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) din cod.

Prin punctul de vedere depus la 18 aprilie 2019, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat să se admită excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, să se respingă, ca nefondat.

Analizând recursul, Înalta Curte, constată următoarele:

Art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Or, în speţă, verificând cererea de recurs, se constată că nu s-a realizat încadrarea motivelor formulate în cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Totodată, se observă că, deşi recurentul a făcut referire la texte ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Constituţiei, precum şi ale C. civ., referitoare la antrenarea răspunderii civile delictuale, nu a arătat, în concret, în ce mod instanţa de apel a aplicat sau interpretat greşit legea.

În realitate, prin calea extraordinară de atac promovată, recurentul şi-a exprimat nemulţumirea privitor la modul în care a fost reprezentat de apărătorul său şi a făcut cunoscut cuantumul prejudiciului la care se consideră îndreptăţit în raport de diferite valori şi criterii economice.

Se reţine, în aceste condiţii, că recurentul nu a dedus judecăţii critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1 - 8 ale art. 488 din C. proc. civ., şi prin care să arate în ce mod, concret, este eronat şi raţionamentul instanţei de apel.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 488 din C. proc. civ., care presupun ca în calea de atac a recursului să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Ca atare, recursul reclamantului ridică o problemă de încadrare, cu consecinţa sancţiunii prevăzute de art. 488 alin. (5) din C. proc. civ., deoarece motivarea recursului nu se raportează în mod direct şi explicit la dezlegările instanţei de apel.

Prin urmare, văzând dispoziţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 488 din cod şi cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A., împotriva Deciziei nr. 90A din 1 februarie 2018, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2019.

GGC - OB