Validity of customs debt recovery based on mutual assistance notification instead of final OLAF report; application of anti-dumping duties to false origin declarations

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea astfel cum a fost precizată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei nr. 49 din 17 februarie 2017 emisă de către ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. 30098 din 22 noiembrie 2016, precum şi a procesului-verbal de control nr. x din 22 noiembrie 2016 ambele emise de Direcţia Generală a Vămilor din cadrul ANAF, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa sentinţei nr. 117/F din 5 iulie 2017 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanţe.

Consideră că instanţa de fond a dat hotărârea cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept incidente în cauză, respectiv:

1. şi-a întemeiat convingerea pe dispoziţii legale ce au fost în vigoare de la momente diferite, inclusiv începând cu luna mai 2016, deşi acestea se aplicau la o situaţie de fapt născută în perioada noiembrie 2014 - mai 2015, căreia ar fi trebuit să i se aplice dispoziţiile legale în vigoare în această perioadă, atât cu privire la taxele antidumping şi TVA, cât şi cu privire la accesoriile aferente acestora;

2. nu a analizat actele administrative contestate raportat la art. 218 alin. (2), teza 2 CVC, art. 219 CVC şi art. 220 alin. (1) CVC, care indică termenele în care autoritatea vamală este obligată să procedeze la înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă a datoriei vamale;

3. a dat hotărârea recurată cu încălcarea art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 883/2013 privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).

În detalierea motivelor de recurs arătă următoarele:

1. Instanţa de fond a făcut aplicarea:

a) Regulamentului (CE) nr. 91/2009, privind impunerea unei taxe antidumping definitive asupra importurilor de anumite elemente de fixare din fier sau oţel originare din Republica Populară Chineză, Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 924/2012 şi Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 2015/519 (pag. 5 alin. (6) din hotărâre) - în analiza taxei antidumping, în vigoare Ia data importurilor;

b) Art. 139 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (pag. 7 alin. (7) din hotărâre) - în analiza TVA, în vigoare la data importurilor;

c) Art. 100 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006, privind Codul vamal al României (pag. 5 alin. (7) din hotărâre) - temei de drept avut în vedere de instanţa de fond pentru constatarea emiterii "legale" a deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. 30098 din 22 noiembrie 2006, temei de drept care nu mai este în vigoare de la 1 ianuarie 2007, dată de la care România a devenit stat membru al Uniunii Europene şi de la care este obligată să aplice direct Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 302/1992, potrivit art. 253 din acest Regulament: Acest regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre."

d) Art. 114 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, de stabilire a Codului vamal al Uniunii (pag. 8 alin. (1) din hotărâre) - în analiza dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, Regulament în vigoare începând din luna mai 2016, care, în mod evident, nu era în vigoare în perioada noiembrie 2014 - mai 2015, când mărfurile au fost puse în liberă circulaţie (importate).

Consideră că dispoziţiile legale aplicabile accesoriilor aferente taxei antidumping şi TVA sunt dispoziţiile prevăzute în art. 232 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului, de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 1791/2006 al Consiliului, în vigoare în perioada noiembrie 2014 - mai 2015, care au fost interpretate de CJUE în sensul că "dobânzile pentru întârziere aferente cuantumului taxelor vamale de recuperate nu pot fi percepute, în temeiul acestei dispoziţii, decât pentru perioada ulterioară expirării termenului de plată a cuantumului respectiv" şi că "autorităţile naţionale nu pot, în temeiul acestei dispoziţii, să aplice debitorului datoriei vamale dobânzi compensatorii pentru perioada cuprinsă între data declaraţiei vamale iniţiale şi data înscrierii ulterioare a acesteia în evidenţa contabilă."

2. Deşi una dintre criticile de sine stătătoare privind nelegalitatea actelor administrativ fiscale contestate a fost faptul că acestea au fost încheiate de autoritatea vamală cu depăşirea termenelor expres prevăzute de art. 218 alin. (2), teza 2 CVC, art. 219 CVC şi art. 220 alin. (1) CVC, instanţa de fond nu a analizat actele contestate sub aspectul termenelor în care autoritatea vamală era obligată să procedeze la înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă a datoriei vamale în discuţie.

Astfel, a arătat faptul că momentul la care se naşte datoria vamală este momentul acceptării declaraţiilor vamale de punere în liberă circulaţie, în cauză potrivit art. 201 CVC, respectiv la datele de 18 noiembrie 2014, 19 noiembrie 2014, 28 aprilie 2015 şi 5 mai 2015.

Momentul pentru înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă:

a) este de cel mult două zile de la data la care autorităţile au luat la cunoştinţă de valoarea drepturilor datorate (art. 220 alin. (1) CVC);

b) termenele pentru înscrierea în evidenţa ulterioară pot fi prelungite dar nu pot depăşi 14 zile (art. 219 CVC);

c) în cazul în care datoria vamală este legată de un drept antidumping dreptul respectiv se înscrie în evidenţa contabilă în cel mult două luni după publicarea Regulamentului de instituire a unui drept antidumping în Jurnalul Oficial (art. 218 alin. (2), teza 2, CVC), iar, în cazul de faţă, nu există un Regulament publicat în Jurnalul Oficial, care să instituie o astfel de taxă.

Potrivit lămuririlor aduse actelor de control contestate, autoritatea vamală a afirmat că a luat cunoştinţă de existenţa unei suspiciuni cu privire la corectitudinea originii mărfurilor încadrate la codul "7318", având ca ţară de origine Taiwan, în data de 23 iunie 2016, aspect îmbrăţişat şi de către instanţa de fond, astfel încât, potrivit dispoziţiilor legale evocate anterior, autoritatea vamală ar fi trebuit să procedeze la înscrierea în evidenţa contabilă ulterioară a obligaţiilor stabilite, precum şi să emită decizia pentru regularizarea situaţiei nr. 30098/1 din data de 22 noiembrie 2016, numai până cel mai târziu la data de 22 august 2016.

Instanţa de fond a dat hotărârea recurată cu încălcarea art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 883/2013 privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).

Potrivit art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 883/2013 privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), autoritatea vamală poate calcula sumele datorate legal şi stabili debitorul NUMAI în baza Raportului final redactat sub autoritatea directorului general al OLAF: (l) La încheierea unei investigaţii a oficiului, se redactează un raport sub autoritatea directorului general. Raportul include o prezentare a temeiului juridic al investigaţiei, etapele procedurale urmate, faptele constatate şi încadrarea lor juridică preliminară, impactul financiar estimat al faptelor constatate, respectarea garanţiilor procedurale în conformitate cu articolul 9 şi concluziile investigaţiei.

Raportul este însoţit de recomandările directorului general cu privire la întreprinderea sau nu a unei acţiuni. Aceste recomandări indică, după caz, orice acţiune disciplinară, administrativă, financiară şi/sau judiciară din partea instituţiilor, organismelor, oficiilor şi agenţiilor şi din partea autorităţilor competente ale statelor membre în cauză şi specifică în mod special, sumele estimate care urmează a fi recuperate, precum şi încadrarea juridică preliminară a faptelor constatate.

Trimiterea la dispoziţiile art. 12 din Regulamentul (UE) nr. 883/2013, făcută de pârâtă prin Decizia nr. 49 din 17 februarie 2017, şi preluată de instanţa de fond în considerentele hotărârii recurate, este greşită deoarece art. 12 se aplică numai în cazul schimbului de informaţii între oficiu şi autorităţile competente ale statelor membre "Fără a aduce atingere articolelor 10 şi 11 (...)"

Această din urmă precizare nu poate fi exclusă din interpretarea art. 12 deoarece, altfel, prevederile art. 11 ar fi inutile.

Aşadar, instanţa de fond ar fi trebuit să facă aplicarea art. 12 numai în condiţiile în care art. 11 ar fi fost respectat, respectiv dacă în speţă ar fi fost emis un Raport de către OLAF, cu privire la anchetă şi rezultatele acesteia.

Importanţa dispoziţiilor art. 11, respectiv importanţa existenţei unui raport-OLAF, rezultă din aceea că între data notificării şi până la finalizarea investigaţiilor şi emiterea raportului final:

a. Nu poate fi stabilită nici cantitatea, nici valoarea produselor vizate;

b. Nu poate fi stabilit impactul;

c. Nu poate fi stabilită suma taxelor antidumping;

d. Statele membre trebuie să furnizeze către OLAF, documente de import aferente, inclusiv copia CO din Taiwan, facturile comerciale şi scrisorile de trăsură, în vederea continuării anchetei;

e. OLAF nu este în posesia informaţiilor detaliate din partea autorităţilor vamale din Taiwan pentru a permite statelor membre să recupereze loturile ce fac obiectul anchetei;

f. OLAF urmează să verifice documentele furnizate de statele membre, inclusiv certificatele de origine;

g. Originea reală a mărfurilor în discuţie nu poate fi stabilită cu certitudine.

Din notificarea nr. x, pct. C, aferentă dosarului x/2015, rezultă că cele 29 containere se încadrează în 24 potriviri cu containere în lista de UE şi 5 potriviri cu containere din lista altele.

În cazul celor 24 potriviri de la pct. C lit. a) (Lista UE), sunt enumerate cele 9 state membre în care au fost importate elementele de fixare transportate cu aceste containere, state printre care România nu se regăseşte (Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Grecia, Letonia, Polonia, Olanda şi Spania).

Situaţia este aceeaşi şi în cazul celor 5 potriviri cu containere din lista altele, enumerate la pct. C lit. b) din notificare, unde sunt menţionate statele membre în care au fost importate elementele de fixare transportate cu aceste containere, state printre care România nu se regăseşte (Letonia, Republica Cehă, Germania, Polonia).

În atare situaţie, este evident că niciunul dintre cele 29 containere nu a ajuns în România cu elemente de fixare din oţel sub o origine falsă şi este, de asemenea, evident că instanţa de fond nu a analizat realitatea susţinerilor intimate-pârâte, ci şi le-a însuşit ca atare, în mod nelegal.

Informaţiile cuprinse în anexa 3.1 la Notificarea AM 2016/2009 relevă un singur element care corespunde cu susţinerile intimatei, preluate de instanţa de fond, şi anume seriile celor 10 containere.

Celelalte elemente, respectiv destinatarul acestor 10 containere şi exportatorul din Taiwan, nu mai corespund deoarece A. S.R.L. apare ca fiind destinatarul a 6 containere, nu a 10, iar exportatorul din Taiwan al acestora, indicat în hotărâre, nu apare în anexa 3.1.

Prin urmare, motivarea instanţei de fond nu a avut la bază informaţiile care rezultă din anexa 3.1, ci susţinerile vădit subiective ale intimatei pârâte.

Mai mult, din verificarea informaţiilor cuprinse în anexa 3.2, coroborate cu datele ce rezultă din declaraţiile vamale în discuţie, rezultă că, containerele identificate cu seriile nr. x şi y, au transportat o cantitate de marfa de 47420,90 kg, iar potrivit declaraţiilor de tranzit MRNl 17973 (Anexa 6) şi MRNl 17965, aceste containere au transportat o cantitate de marfa de 45917,00 kg.

De aici se desprinde o concluzie ce răstoarnă întregul raţionament, atât al pârâtei, cât şi al instanţei, şi anume aceea că, containerul reprezintă un simplu mijloc de transport al mărfurilor, ca orice alt mijloc de transport, identificarea acestora neconducând, automat la concluzia că acestea au transportat, de-a lungul unui traseu, aceeaşi marfa.

Aceste aspecte ar fi putut fi lămurite prin expertiza fiscală (nu contabilă astfel cum, în mod eronat, s-a consemnat în hotărâre) pe care recurenta-reclamantă a solicitat-o, dar pe care instanţa de fond a respins-o, considerând că înscrisurile depuse la dosar sunt suficiente pentru soluţionarea cauzei.

Însă, chiar în absenţa expertizei fiscale, dat fiind faptul că din anexa 3.1, coroborată cu anexa 3.2, rezultă alte informaţii decât cele avute în vedere de instanţa de fond la darea hotărârii, rezultă că recursul este fondat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În primul rând, în mod corect, instanţa de fond a respins proba cu expertiză contabilă, întrucât instanţa a apreciat că înscrisurile depuse au fost suficiente pentru susţinerea cererii de chemare în judecată.

Recursul este nefondat, întrucât sentinţa recurată nu prezintă vicii în privinţa aplicării legii, fiind temeinic motivată atât în fapt cât şi în drept.

Astfel, se consideră că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii în situaţiile în care instanţa a recurs la normele legale aplicabile speţei, dar fie le-a încălcat, adăugând sau omiţând unele condiţii prevăzute de textele legale, fie le-a aplicat greşit.

De asemenea, se încadrează în sfera de aplicare acestui motiv de casare şi ipoteza în care instanţa nu a aplicat normele sau principiile de drept substanţial incidente, prin raportare la situaţia de fapt stabilită în cauză, ceea ce nu e cazul în speţa.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 2 octombrie 2019.

5.2. Aspecte de fapt şi de drept relevante

În fapt, recurenta-reclamantă a importat mărfuri denumite "elemente de fixare", încadrate în Tariful vamal comunitar la poziţia tarifară 73.18, pentru care a declarat originea din Taiwan, exportator fiind firma B. din Taiwan.

Conform notificării de asistenţă mutuală AM/2016/2009 formulată în dosarul OLAF OF/2015/1332, s-au identificat de către autorităţi un număr de 10 containere cu mărfuri de provenienţă din China.

Potrivit Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/519 al Comisiei, de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oţel originare din Republica Populară Chineză, astfel cum a fost extinsă la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oţel expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca provenind din Malaysia, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, se instituie o taxă antidumping definitivă la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oţel, altele de decât elementele de fixare din oţel inoxidabil, şi care sunt originare din Republica Populară Chineză.

Prin Regulamentele (CE) nr. 91/2009 şi nr. 924/2012, Comisia Europeană a instituit taxe antidumping definitive pentru importurile de elemente de fixare din fier sau oţel, încadrate la codul tarifar 73.18, originare din Republica Populară Chineză.

Organele vamale au recalculat datoria vamală pentru cele 10 containere cu mărfuri, luând în considerare originea din China a acestora, stabilind prin decizia pentru regularizarea situaţiei nr. 30098/1 din 22 noiembrie 2016 emisă în baza Procesului-verbal de control nr. x din 22 noiembrie 2016 suma totală de 1.306.600 RON reprezentând: taxe antidumping în sumă de 879.695 RON, TVA în sumă de 211.128 RON, dobânzi de întârziere în suma de 107.863 RON şi penalităţi de întârziere în sumă de 107.914 RON.

Măsura a fost luata în temeiul prevederilor art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 91/2009 al Consiliului, art. 1 şi art. 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 924/2012 al Consiliului, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 91/2009, în vigoare la data efectuării operaţiunilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatei-pârâte, invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Faţă de motivarea cererii de recurs, Înalta Curte reţine că, un prim motiv de recurs invocat de către recurenta reclamantă, în temeiul căruia aceasta a solicitat casarea deciziei recurate, vizează motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut în art. 488 pct. 6 vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă, motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurenta oprindu-se la teza nemotivării/motivării insuficiente.

Se susţine că instanţa de fond nu a analizat unul din motivele de nelegalitate invocat, respectiv nu a analizat actele administrative contestate raportat la art. 218 alin. (2), teza 2 CVC, art. 219 CVC şi art. 220 alin. (1) CVC, care indică termenele în care autoritatea vamală este obligată să procedeze la înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă a datoriei vamale.

De asemenea, se susţine că, în mod greşit, instanţa de fond nu a încuviinţat proba cu expertiza fiscală, care ar fi fost utilă soluţionării cauzei.

Contrar afirmaţiei recurentei, argumentarea judecătorului fondului este în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ.

De principiu, un probatoriu insuficient şi un raţionament logico-juridic eronat pot conduce la o nemotivare însă, în speţă, susţinerea privind neadministrarea, la fond, a unor expertize fiscale nu poate fi primită întrucât proba a fost considerată ca fiind neconcludentă de către judecătorul cauzei, potrivit menţiunilor din încheierea de şedinţă din 29 iunie 2017 - dosar fond.

În acord cu raţionamentul instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că nu era necesară administrarea acestei probe, existând la dosar toate elementele necesare unei juste soluţionări a cauzei. Astfel, în baza constatărilor OLAF din Notificarea de asistenţă mutuală AM/2016/009 formulată în dosarul OLAF OF/2015/1332, organele vamale au stabilit parcursul containerelor identificate după numărul lor, după furnizori, transportatori, intermediari, după denumirea vaselor care au efectuat transportul şi numărul voiajelor, începând cu locul de plecare din China, continuând cu locul transbordării în zona liberă din Taiwan şi întregul traseu până la intrarea în România.

De asemenea, organele vamale au stabilit corespondenţa acestor date cu datele privind importurile efectuate de reclamantă cu cele 10 declaraţii vamale depuse, prin care aceasta a declarat originea mărfurilor din Taiwan în baza unor certificate de origine apreciate ca nereale şi nu a achitat pentru mărfurile importate taxele antidumping care se datorează pentru mărfurile originare din China.

Administrarea probelor propuse de părţi se dispune în măsura în care se consideră ca fiind necesare pentru soluţionarea cauzei. Sub acest aspect, asupra necesităţii probei cu expertiza fiscală pentru soluţionarea cauzei s-a pronunţat motivat prima instanţă neputându-se susţine că a fost încălcat dreptul la apărare al părţii.

Faptul că recurenta-reclamantă nu a fost de acord cu raţionamentul judecătorului fondului (sub aspectul oportunităţii completării probaţiunii) nu poate echivala cu o nemotivare.

Astfel, în analiza deciziei recurate se constată că instanţa de fond a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, nefiind necesară recurgerea la soluţia casării hotărârii şi a trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu privire la neanalizarea, de către instanţa de fond, a unuia dintre motivele de nelegalitate a actelor, o astfel de împrejurare nu conduce, în opinia Înaltei Curţi, la soluţia casării cu trimitere.

În materia contenciosului administrativ, casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă este permisă o singură dată în cursul unui proces, în două cazuri expres şi limitativ prevăzute în art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, şi anume atunci când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul, sau dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, niciuna dintre ipoteze nefiind regăsită în prezenta cauză.

Poate fi invocată, în acest sens, inclusiv jurisprudenţa CEDO respectiv hotărârea pronunţată la 21 iulie 2009 în cauza Luka împotriva României (cererea nr. x/02):

"55. Curtea evidenţiază că art. 6 implică faptul că deciziile instanţelor trebuie să precizeze în mod suficient motivele pe care se întemeiază, astfel încât să arate că părţile au fost ascultate şi să garanteze posibilitatea unui control public al administrării justiţiei (Hirvisaari împotriva Finlandei, nr. 49684/99, pct. 30, 27 septembrie 2001).

Altfel spus, art. 6 îi atribuie "instanţei" obligaţia de a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi probelor părţilor, cu excepţia cazului în care se apreciază relevanţa acestora şi fără a fi înţeleasă ca implicând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, citată anterior, p. 19 - 20, pct. 59 şi 61).

... În plus, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa, conform căreia o instanţă superioară poate, în anumite cazuri, să remedieze deficienţele procedurii în primă instanţă [Kyprianou împotriva Ciprului (GC), nr. 73797/01, pct. 134, CEDO 2005 XII] şi adaugă că este uşor de conceput ca o astfel de instanţă să înlocuiască decizia viciată cu propria decizie, cu condiţia ca aceasta să respecte garanţiile de la art. 6 [a se vedea mutatis mutandis, Lorsé împotriva Ţărilor de Jos (dec.), nr. 44484/98, 27 ianuarie 2004, şi K.C.M. împotriva Ţărilor de Jos, nr. 21034/92, Decizia Comisiei din 9 ianuarie 1995].

...Trebuie reamintit că, în hotărârea pronunţată la 15 decembrie 2005 în cauza Kyprianou c. Cipru (cererea nr. x/01) . . . . . . . . . . .Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reţinut că "există cu siguranţă posibilitatea ca o curte ierarhic superioară sau o curte supremă să poată, în unele circumstanţe, să repare defectele care au avut loc în acţiunea primei instanţe" (par. 134).

Prin urmare, în condiţiile în care argumentele recurentei vizează aspecte ce ţin de fondul litigiului, criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Recurenta reclamantă a mai susţinut că hotărârea primei instanţe este dată cu aplicare greşită a nomelor de drept material, motiv de casare circumscris dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. respectiv judecătorul fondului:

1. şi-a întemeiat convingerea pe dispoziţii legale ce au fost în vigoare de la momente diferite, inclusiv începând cu luna mai 2016, deşi acestea se aplicau la o situaţie de fapt născută în perioada noiembrie 2014 - mai 2015, căreia ar fi trebuit să i se aplice dispoziţiile legale în vigoare în această perioadă, atât cu privire la taxele antidumping şi TVA, cât şi cu privire la accesoriile aferente acestora;

2. a dat hotărârea recurată cu încălcarea art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 883/2013 privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).

Aceste critici nu pot fi primite, din conţinutul Notificării de asistenţă mutuală AM/2016/009 formulată în dosarul OLAF OF/2015/1332 în baza art. 45 din Regulamentul (UE) nr. 515/97 rezultând următoarele:

- dosarul x/2015/1332 a fost deschis ca urmare a informaţiilor primite de la administraţia vamală Taiwaneză cu privire la transporturile de elemente de fixare efectuate prin zonele libere Taiwaneze către Uniunea Europeană;

- ancheta a stabilit că din 128 containere cu elemente de fixare originare din China, 98 au fost declarate originare din Taiwan la reexportul către Uniunea Europeană şi 30 către alte ţări;

- în cazul celor 98 de containere informaţiile cu privire la transportul acestora arată că mărfurile au fost transportate pe cale maritimă din China în Taiwan, unde au fost reîncărcate în noi containere şi reexportate către Uniunea Europeană;

- notificarea conţine în anexa 2 informaţii detaliate referitoare la transbordare, numărul containerelor, ţara de origine, vânzător, importatorul şi exportatorul taiwanez, numărul voiajului şi vasul utilizat, cantităţi şi alte informaţii;

- informaţiile permit statelor membre să identifice declaraţiile de import corespunzătoare şi să stabilească originea din China a elementelor de fixare;

- OLAF a efectuat verificări încrucişate ale informaţiilor cu privire la transbordările din Taiwan cu datele privind importurile primite de la statele membre în instrumentarea cazului OF/20015/0202 (AM2015/011);

- din aceste verificări a rezultat un număr de 29 containere care au fost importate în Uniunea Europeană sub o origine falsă, originea acestora fiind în realitate din China;

- documentul prezentat pentru a proba originea a fost certificatul de origine nepreferenţială emis de Camera de Comerţ din Taiwan;

- taxele antidumping sunt datorate;

- statele membre trebuie să verifice corespondenţa dintre datele privind importurile efectuate şi constatările OLAF şi să iniţieze măsurile de recuperare a taxelor antidumping.

Se impun a fi respinse susţinerile recurentei - reclamantei potrivit cărora organele vamale au întocmit actele de impunere în baza unei notificări a OLAF şi nu în baza unui raport final redactat sub autoritatea directorului general, încălcând astfel prevederile art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 883/2013 privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Lupta Antifraudă (OLAF).

Art. 11 din Regulamentul nr. 883/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) statuează în sensul că rapoartele redactate de OLAF în urma investigaţiilor efectuate conform atribuţiilor constituie probe admisibile în procedurile administrative sau judiciare ale statului membru în care utilizarea acestora se dovedeşte necesară, în acelaşi mod şi în aceleaşi condiţii ca şi rapoartele administrative redactate de inspectorii administrativi naţionali şi de asemenea sunt supuse aceloraşi reguli de evaluare ca şi cele aplicabile rapoartelor administrative redactate de către inspectorii administrativi naţionali având aceeaşi valoare probatorie ca şi rapoartele respective.

În acest sens, potrivit art. 12 din regulamentul invocat, oficiul poate transmite autorităţilor din statele membre informaţii obţinute în cursul investigaţiilor externe, în timp util, pentru a le permite acestora să adopte măsuri corespunzătoare în conformitate cu dreptul lor naţional.

Prin notificarea de asistenţă mutuală AM/2016/009, formulată în dosarul OLAF OF/2015/1332, s-au transmis, înainte de expirarea termenului de 3 ani în care organele vamale pot impune la plată o datorie vamală, informaţiile necesare în baza cărora acestea să-şi fundamenteze actele de impunere.

Aşa cum corect subliniază intimata, absenţa raportului final de misiune al OLAF la data demarării controlului ulterior nu împiedică autoritatea vamală să înceapă procedura de recuperare a diferenţelor de drepturi de import.

Cu privire la actele normative aplicabile, în perioada 28 martie 2015 - 27 februarie 2016, au fost în vigoare prevederile Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/519, abrogarea taxelor antidumping menţionate producând efecte de la data intrării în vigoare şi neservind ca bază pentru rambursarea taxelor percepute înaintea acestei date. Astfel, pentru o situaţie de fapt născută în perioada noiembrie 2014 - mai 2015, se aplică dispoziţiile legale în vigoare în această perioadă, atât cu privire la taxele antidumping şi TVA, cât şi cu privire la accesoriile aferente acestora.

Recurenta - reclamanta a susţinut în mod eronat ca ii sunt aplicabile prevederile art. 220 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, potrivit cărora organele vamale nu pot proceda la înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă a taxelor la import dacă sunt îndeplinite trei condiţii, respectiv dacă taxele sunt rezultatul unei erori a organelor vamale, dacă eroarea nu putea fi detectată în mod rezonabil de un debitor de bună credinţă şi dacă importatorul a respectat reglementările în vigoare referitoare la declaraţiile vamale.

Eroarea organelor vamale nu poate fi invocată în condiţiile în care la momentul vămuirii recurenta - reclamanta a prezentat date incorecte referitoare la originea mărfurilor şi în condiţiile în care, la acea dată, mărfurile originare din China erau supuse taxelor antidumping conform Regulamentului (CE) nr. 91/2009, Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 924/2012 şi Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/519.

În aceste condiţii, nici dispoziţiile din hotărârile CJUE în cauzele C-173/06 şi T-65/11 invocate de recurenta - reclamanta nu sunt relevante, având în vedere faptul că acestea au fost pronunţate în cazuri în care s-a constatat culpa autorităţii, iar în situaţia de faţă culpa organelor vamale nu poate fi reţinută.

Prin urmare, în mod legal organele vamale au stabilit în sarcina reclamantei suma de 879.695 RON reprezentând taxe antidumping, calculate luând în considerare nivelul de 74,1 % aplicabil pentru toate societăţile care nu sunt menţionate în textul art. 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 924/2012, regulament prin care a fost modificat Regulamentul (CE) nr. 91/2009.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate constând în neanalizarea actelor administrative contestate raportat la art. 218 alin. (2), teza 2 CVC, art. 219 CVC şi art. 220 alin. (1) CVC, termenele indicate în textele menţionate sunt unele generale, care se aplică oricărei situaţii de drept comun în materie de taxe vamale.

În speţă, decizia de regularizare a fost emisă la aceeaşi dată cu procesul-verbal, neputându-se vorbi, în acest caz, de încălcarea vreunui termen.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., împotriva Sentinţei nr. 117/F din 5 iulie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., împotriva Sentinţei nr. 117/F din 05 iulie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 octombrie 2019.

GGC - MM