Appeal against cancellation of agricultural subsidy claim and imposition of budgetary debt dismissed; obligation to repay confirmed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 23 iulie 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură anularea Procesului-verbal nr. x din 21 octombrie 2014, emis de A.P.I.A. - Direcţia Control Intern şi Supracontrol şi a Deciziei nr. 183 din 22 ianuarie 2015 de soluţionare a contestaţiei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 94/F-CONT din 21 aprilie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 94/F-CONT din 21 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:

Art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din Ordinul nr. 246 din 2008 precizează care sunt documentele care fac dovada utilizării legale a terenului agricol pentru care s-a depus cererea de plată.

Reclamanta a formulat cerere de sprijin financiar în baza contractului de arendare nr. x din 17 martie 2008, încheiat cu Primăria comunei Stoeneşti.

Prin adresa din 21 aprilie 2011 A. a fost notificată cu privire la extrapolarea neconformităţii rezultate în urma controalelor din teren, iar constatările diferenţelor rezultate în urma acestor controale, în conformitate cu art. 30 alin. (4) şi art. 33 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 112/2009 au fost extrapolate la toată suprafaţa.

Instanţa de fond a arătat că a solicitat primăriilor oraşului Băile Govora, comunei Malaia şi comunei Costeşti informaţii cu privire la terenurile deţinute de Asociaţie pe raza acestor localităţi, rezultând o anumită neconcordanţă, ceea ce a condus la concluzia că reclamanta a fost beneficiarul unui sprijin financiar necuvenit cu privire la terenurile situate pe raza acestor localităţi.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat proba cu expertiza, pentru a se verifica suprafaţa de teren din contractul de arendă, însă instanţa de judecată a respins această cerere. Urmare acestui fapt, reclamanta a depus la dosar raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. x, raport ce confirmă că în teren se regăseşte o suprafaţă mai mare decât cea din contractul de arendare, însă instanţa apreciază greşit că expertul n-a făcut referire în fiecare an la suprafaţa de teren pe care a deţinut-o Asociaţia. Or, Asociaţia a deţinut terenul în baza aceluiaşi contract de arendare, în perioada 2008 - 2012.

În situaţia în care probele administrate în cauză s-au dovedit a fi contradictorii, instanţa avea obligaţia să administreze alte probe, astfel încât concluziile sale să fie fundamentate pe dovezi incontestabile.

Raportul de expertiză confirmă că Asociaţia a deţinut suprafaţa de teren pentru care a solicitat sprijin în anul 2011, iar pe de altă parte, în situaţia în care se constată diferenţe, conform art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011 trebuiau aplicate reduceri proporţionale şi nu anularea în întregime a cererii.

Instanţa de fond a reţinut că temeiul de drept pentru constatarea abaterii reţinută în actele atacate îl reprezintă art. 5 alin. (1) din OMDAR nr. 118/2009, care impunea, pentru 2011, depunerea copiei cardului de exploataţie pentru acordarea plăţii unice pe suprafaţă pentru păşunile comunale, iar această obligaţie legală nu a fost probată ca fiind îndeplinită la momentul depunerii cererii de plată. Or, în ambele acte contestate nu se susţine că Asociaţia nu a depus cardurile de exploataţie, ci doar că la dosarul înregistrat la APIA- Centrul Judeţean Vâlcea nu au fost identificate cardurile membrilor Asociaţiei. APIA avea posibilitatea de a cere clarificări cu privire la documentaţia depusă, însă astfel de clarificări nu au fost solicitate, de unde rezultă că aceste carduri se aflau la dosar în momentul aprobării cererii de plată.

Conform art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi a stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii.

De asemenea, procesul-verbal a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât Asociaţiei nu i s-a acordat posibilitatea de a formula un punct de vedere cu privire la conţinutul acelui proces-verbal.

Instanţele din România s-au pronunţat în mai multe rânduri că cei care cunosc sau trebuiau să cunoască normele legale şi procedura de aplicare în cazul unor astfel de cereri ca cea formulată de către Asociaţie, sunt funcţionari APIA care i-au consiliat şi asistat pe beneficiari subvenţiilor.

4. Apărările formulate în cauză

La data de 21 iulie 2016, intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a depus la dosar întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului, menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a normelor legale incidente în speţă, constatând că reclamanta A. a beneficiat în mod nelegal de sprijin financiar pe raza localităţilor Govora, Malaia şi Costeşti, şi că în mod legal APIA, în temeiul actelor administrative contestate în prezenta cauză, a stabilit în sarcina reclamantei creanţe bugetare rezultate din nereguli pentru campania din anul 2011, în valoare totală de 602.172,73 RON.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Ordinul nr. 246/2008, cum era în vigoare la data depunerii cererii de sprijin financiar, pentru a putea beneficia de acordarea plăţii unice pe suprafaţă pentru păşunile comunale utilizate pentru păscut sau producerea de făină necesară creşterii animalelor, se depun documentele arătate în art. 4 din acelaşi ordin, anexându-se copie după cardul exploataţiei, aşa cum prevede Ordinul nr. 83/2008 al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a programului acţiunilor privind identificarea şi înregistrarea porcinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi a programului acţiunilor privind identificarea şi înregistrarea bovinelor. De asemenea, se anexează şi copie a documentelor care atestă efectuarea lucrărilor pe păşune şi sau declaraţie pe propria răspundere, după caz: - Păşunatul cu animalele, cosire a fanului; - Regenerări (însămânţări şi supra însămânţări); -administrare de fertilizanţi şi amendamente; - Lucrări de curăţare şi altele asemenea.

La fel de important, în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol din Ordinul nr. 246/2008, aşa cum era în vigoare la data depunerii cererii aferente anului 2011, în cazul utilizării păşunilor comunale de către o formă asociativă legal constituită, aceasta poate depune cererea de plată prin reprezentantul legal şi face dovada evidenţei fiecărui proprietar de exploataţie cu o copie după cardul exploataţiei şi a suprafeţei agricole care revine fiecărui membru pentru utilizare, printr-o listă nominală anexată la cerere.

Rezultă cu evidenţă, din examinarea textului legal mai sus citat, că cele două cerinţe sunt cumulative, pe de o parte. Instanţa de fond a reţinut corect, pe de altă parte, că reclamanta nu a îndeplinit cerinţa referitoare la depunerea copiei după cardul exploataţiei şi a suprafeţei agricole care revine fiecărui membru pentru utilizare, din lista nominală anexat la cerere. A mai observat corect prima instanţă, că în condiţiile în care cererea a fost formulată prin reprezentant, aceasta trebuia să fi însoţită de o listă nominală a titularilor de exploataţii, din cadrul formei asociative, la care să fie ataşate copiile cardurilor de exploataţie, conform cerinţelor din anexa ordinului mai sus amintit, cu menţionarea codului exploataţiei, adresa exploataţiei, numele, prenumele/denumirea şi CNP/CUI ale proprietarului exploataţiei.

Baza legală a constatării abaterilor consemnate în actele infralegislative atacate în prezenta cauză, a mai arătat instanţa, este reprezentat de art. 5 alin. (1) din Ordinul nr. 118/2009, care impunea în termeni categorici, pentru 2011, depunerea copiei cardului de exploataţie pentru acordarea plăţii unice pe suprafaţă pentru păşunile comunale.

Reclamanta consideră că a îndeplinit această cerinţă la momentul formulării cererii de sprijin, însă nu din culpa sa documentele respective nu au fost găsite la dosar, că în actele administrative contestate nu s-a reţinut că asociaţia A. nu a depus cardurile de exploataţie, ci doar că la dosarul depus la Apia nu au fost identificate cardurile de exploataţie ale membrilor Asociaţiei. Raţionamentul este greşit, observă Înalta Curte, pur şi simplu, faptul că acele carduri nu au fost găsite în dosarul depus la APIA, echivalează cu neîndeplinirea cerinţei legale în discuţie. Reclamanta trebuia să probeze depunerea documentelor la dosar, or, în lipsa producerii unei astfel de probe, afirmaţia rămâne nedovedită.

În ceea ce priveşte suprafeţele de teren, în mod corect prima instanţă a reţinut că reclamanta A. a beneficiat în mod nelegal de sprijinul financiar obţinut anterior, în condiţiile în care s-a demonstrat pe baza probelor administrate în cauză că în perioada de referinţă - anul 2011 - aceasta nu figurează ca având în proprietate sau în arendă terenul pe raza oraşului Băile Govora, a comunei Malaia sau a comunei Costeşti. Este adevărat că în contractul de arendă din 17 martie 2008 este menţionată suprafaţa de 478 ha însă strict pentru anul 2011 este irelevant în condiţiile în care primăriile celor trei localităţi menţionate mai sus au arătat că reclamanta nu figurează ca fiind înregistrată cu terenuri în proprietate sau în arendă. Aşa cum a concluzionat instanţa de fond, acest fapt este decisiv în soluţionarea cauzei. În anul 2011 reclamanta nu figurează ca utilizând terenuri şi, prin urmare, a beneficiat necuvenit de sprijinul financiar acordat.

Astfel, la dosarul de fond se găseşte adresa emisă de către Primăria oraşului Băile Govora, sub nr. x din 11 februarie 2016, conform căreia la nivelul anului 2011, în evidenţa registrului de rol agricol, A. nu figurează ca având în proprietate sau în arendă terenuri. La dosarul de fond se află adresa primăriei comunei Malaia, înregistrată sub nr. x din 15 februarie 2016, în care se precizează că, în urma verificărilor efectuate în evidenţele agricole şi fiscale, reclamanta nu a fost identificată cu bunuri imobile (terenuri) nici în anul 2011, nici în alţi ani. În fine, la dosarul de fond, Primăria comunei Costeşti, cu adresa din 19 februarie 2016, a comunicat că A. nu a figurat înscrisă cu bunuri imobile pe raza localităţii şi nici nu a avut calitatea de arendator în cursul anului 2011. Primăria face precizarea că asociaţia reclamantă a făcut o declaraţie de impunere pentru prima dată în 7 mai 2014, sub nr. x, înscriindu-se în evidenţă cu 20 ha la Muntele Lespezi.

Referitor la proba cu expertiza tehnică, refuzată de către instanţă, Înalta Curte va reţine că proba a fost corect respinsă din moment ce în anul 2011 reclamanta nu avea în utilizare suprafeţe de teren pe raza localităţilor amintite.

Înalta Curte va reţine, contrar susţinerilor din recurs, că nu au fost încălcate de către pârât dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011 în condiţiile în care textul legal precitat precizează că autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a exclude integral sau parţial de la rambursare acele cheltuieli care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite de legislaţie, în condiţiile în care în procesul de verificare a solicitărilor de plată se identifică astfel de cheltuieli. Cum în dosarul cauzei s-a dovedit că pentru perioada de referinţă reclamanta nu figurează cu terenuri în proprietate sau în arendă pentru a putea beneficia de sprijinul financiar solicitat, corect s-a stabilit în sarcina reclamantei creanţa bugetară în valoare totală de 602.172,73 RON.

De asemenea, Înalta Curte va reţine că nu au fost încălcate nici dispoziţiile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, observând că prima instanţă întemeiat a considerat că reclamanta a fost în poziţia de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la rezultatul controlului în condiţiile în care autoritatea pârâtă i-a solicitat informaţii cu privire la numărul de membri ai Asociaţiei.

Nici critica întemeiată pe prevederile art. 17 din aceeaşi ordonanţă de guvern, nu este întemeiată. Textul legal amintit se referă la cerinţa ca în activitatea de constatare a unor nereguli şi, respectiv a stabilirii creanţelor bugetare, se face aplicarea principiului proporţionalităţii. Înalta Curte observă însă că reclamanta nu face decât să indice textul de lege, fără să dezvolte o argumentaţie prin care să demonstreze că în speţa de faţă standardul proporţionalităţii, în raport de condiţiile concrete ale cauzei, nu ar fi fost respectat, ceea ce face imposibilă o analiză a instanţei de control judiciar, sub acest aspect a actelor atacate şi, în egală măsură, a hotărârii primei instanţe.

În fine, desigur că funcţionarii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură trebuie să cunoască normele juridice pe baza cărora rezolvă cererile de sprijin financiar de tipul celei solicitate de către reclamanta din prezenta cauză, însă responsabilitatea pentru respectarea acestor reguli în virtutea cărora se solicită sprijinul revine în exclusivitate beneficiarilor unor astfel de fonduri.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, constatând că recursul este a nefondat, urmează să îl respingă ca atare, potrivit art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 94/F-CONT din 21 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2019.

GGC - MM