Exclusive territorial jurisdiction for union-filed public service wage claims: domicile of individual members versus union seat

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta Sindicatul A. în numele membrilor de sindicat: B., C., D., E., F., G., H. şi I. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba a solicitat a solicitat obligarea pârâtului la plata:

1. Sumei compensatorii tranzitorii reprezentând sporul de 25% cuvenit agenţilor de poliţie cu studii superioare începând cu 5 noiembrie 2015, actualizată cu indicele de inflaţiei şi cu dobânda legală calculată la sumele restante ce trebuie achitate.

2. cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa nr. 579 din data de 1 februarie 2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Sindicatul A., în numele membrilor de sindicat: B., C., D., E., F., G., H. şi I. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba, în favoarea Tribunalului Alba.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut în drept prevederile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Or, în prezenta cauză, astfel cum rezultă din actele de la dosar, reclamanţii domiciliază pe raza Tribunalului Alba, singurul argument pentru sesizarea prezentei instanţe fiind împrejurarea că sediul sindicatului reprezentant este în municipiului Bucureşti.

Mai mult, în cauză nu se poate reţine aplicabilitatea Deciziei nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece problema de drept dezlegată priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicţiei muncii şi a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii priveşte un caz de competenţă teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reţinut că instanţa competentă teritorial cu soluţionarea conflictelor de muncă, în cazul acţiunilor formulate de organizaţiile sindical, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Aplicarea prin analogie a considerentelor deciziei de recurs în interesul legii nu este admisibilă, deoarece situaţia premisă este diferită, în cauză sindicatul acţionând în baza unei împuterniciri exprese din partea membrilor de sindicat, în numele acestora.

Pentru aceste motive, instanţa a admis excepţia necompetentei teritoriale şi a trimis cauza spre judecare Tribunalului Alba.

2. A doua instanţă învestită

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă. De contencios administrativ şi fiscal la data de 7 martie 2019 sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa administrativă nr. 223/CAF din data de 17 aprilie 2019, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de Insolvenţă, invocată din oficiu şi în consecinţă:

A declinat spre competentă soluţionare, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul Sindicatul A., în numele şi pentru membrii de sindicat B., C., D., E., F., G., H. şi I., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Alba a reţinut că, cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, a fost formulată de reclamantul Sindicatul A., în numele membrilor organizaţiei profesionale semnatari ai tabelului nr. 1 anexat cererii, sens în care au fost invocate expres prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social.

Conform disp. art. 28 din Legea nr. 62/2011 - legea dialogului social:

(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

La alin. (3) al art. 28 din legea mai sus menţionată se prevede expres că:

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.

Aşadar, potrivit legii, calitate de reclamant are chiar organizaţia profesională, fie ea sindicat, fie altă formă de organizare profesională care a fost autorizată să fiinţeze ca subiect de drept pentru promovarea intereselor şi apărarea drepturilor membrilor acesteia, nicidecum membrii acesteia, în numele cărora a acţionat, astfel că domiciliul membrilor săi, este lipsit de relevanţă sub aspectul stabilirii competenţei teritoriale, câtă vreme, organizaţia profesională are un sediu propriu - element esenţial al fiinţării ei ca subiect de drept - sediu care în speţă, este în Bucureşti, ea având şi un reprezentant legal - Preşedintele Sindicatului, care a asumat acţiunea prin aplicarea ştampilei reclamantului (a Sindicatului) şi a semnăturii.

Potrivit disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999:

Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

În consecinţă, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004 în ceea ce priveşte competenţa teritorială.

La art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea 212/2018 se prevede că:

Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

În speţă, reclamantul este Sindicatul A., fiind o persoană juridică de drept privat, astfel că, potrivit textului de lege precitat, se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

Potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004: competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

În speţă, nu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, deoarece, astfel cum s-a reţinut în cele ce preced, calitatea de reclamant o are însuşi Sindicatul A., care nu mai are şi o altă calitate în proces - astfel cum se menţionează în partea finală a art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, membrii de sindicat în numele cărora acţionează Sindicatul A., nu au nici calitatea de reclamanţi şi nicio altă calitate în cauză.

Competenţa stabilită de textul de lege mai sus menţionat este una teritorială exclusivă, iar redactarea cererii de chemare în judecată este lipsită de echivoc, în sensul că, acţionează Sindicatul A., în baza Legii nr. 62/2011, a dialogului social, în numele şi pentru membrii organizaţiei profesionale semnatari ai tabelului anexat.

De altfel, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2013-RIL, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, respectiv că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Oricum, legitimarea procesuală activă a Sindicatului A., este o chestiune subsecventă stabilirii competenţei de soluţionare a acţiunilor expres formulate de acesta, în numele şi pentru membrii săi. Cert este că în speţă, dată fiind modalitatea de formulare a acţiunii introductive, calitatea de reclamant o are Sindicatul A.,.

În plus, printr-un Regulator de competenţă recent - este vorba despre Decizia nr. 1381 din 28 martie 2018, pronunţată în soluţionarea unui conflict negativ de competenţă creat între Tribunalul Alba, secţia a II a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă, pe de o parte şi Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor " A.", în numele şi pentru membrii de sindicat indicaţi în minută şi pe pârâţii Direcţia Generală de Paşapoarte şi Instituţia Prefectului Judeţului Alba.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul disp. art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă a Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de Insolvenţă, invocată din oficiu şi în consecinţă:

A declinat spre competentă soluţionare, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul Sindicatul A., în numele şi pentru membrii de sindicat B., C., D., E., F., G., H. şi I., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtului la acordarea unor drepturi salariale către reclamanţi, respectiv sporul de 25% cuvenit agenţilor de poliţie cu studii superioare începând cu 5 noiembrie 2015, actualizată cu indicele de inflaţiei şi cu dobânda legală calculată la sumele restante ce trebuie achitate.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că în mod corect ambele instanţe aflate în conflict negativ de competenţă au reţinut că pentru soluţionarea acestor tipuri de acţiuni competenţa de soluţionare aparţine completurilor specializate în judecarea cauzelor de contencios administrativ raportat la calitatea de funcţionar public.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

"(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. (2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres."

Însă, în privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcţionari publici, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30 iulie 2018, anterior sesizării primei instanţe - 27 septembrie 2018), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (...)".

Competenţa stabilită de textul de lege mai sus menţionat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de faţă, deşi prin acţiunea pendinte se urmăreşte plata unor drepturi băneşti în favoarea membrilor de sindicat, Sindicatul A., nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrilor de sindicat (aspect ce rezultă şi din petitul acţiunii deduse judecăţii), iar calitatea de reclamant revine membrilor de sindicat deoarece titularul dreptului pretins, precum şi interesul promovării acţiunii aparţine acestora.

Înalta Curte, având în vedere că reclamanţii au solicitat plata unor drepturi băneşti, izvorâte din raporturi de muncă, precum şi faptul că aceştia au domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Alba, constată că acestei instanţe îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii F., B., E., I., D., H., C., G., prin Sindicatul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba, în favoarea Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.

GGC - MM