Suspension of execution of fiscal assessment: administrative revocation creating serious doubt on legality satisfies "well-justified case" requirement

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta societatea A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării parţiale a Deciziei de impunere nr. x/24.04.2018, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.04.2018, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală în cuantum total de 9.005.604 RON, din care suma de 3.664.510 RON reprezentând impozit pe profit şi suma de 5.341.094 RON reprezentând TVA, până la soluţionarea în fond a acţiunii în contencios administrativ pe care o va promova împotriva acestui act administrativ-fiscal.

Ulterior, printr-o cerere de modificare a acţiunii, a solicitat suspendarea şi a Deciziei nr. 19964 din 08.05.2018 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, stabilite în sarcina societăţii în cuantum de 4.705.712 RON (3.077.880 RON cu titlu de dobânzi şi 1.657.080 RON cu titlu de penalităţi de întârziere).

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2823 din 15 iunie 2018, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării parţiale a Deciziei de Impunere nr. x/24.04.2018, privind obligaţiile fiscale în sumă de 9.005.604 RON, respectiv a Deciziei de impunere nr. x/08.05.2018, privind obligaţiile fiscale accesorii în sumă de 4.705.712 RON, până la pronunţarea instanţei de fond.

Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 8.000 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată, admise în parte.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivele pentru care a respins toate apărările formulate de către organul fiscal şi conţine motive contradictorii, nefiind astfel motivată conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Totodată, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit recurentei, reclamanta nu face dovada unor aspecte care să conducă la ideea că actul administrativ este nelegal, ci supune analizei motive care vizează interpretarea unor dispoziţii legale, ceea ce presupune o analiză temeinică a actelor administrative.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, a arătat, de asemenea, că reclamanta nu a făcut dovada unei pagube iminente, prima instanţă reţinând îndeplinirea acestei cerinţe doar prin prisma cuantumului mare al sumei datorate, or, aşa cum a ignorat şi practica acestei instanţe, prin care s-a reţinut că "simpla menţionare a creanţei constatate şi a valorii ei nu duce, de facto, la constatarea ca exista o pagubă iminentă".

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar respingerea cererii de suspendare, inclusiv a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată sau aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă societatea A. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/24.04.2018 şi Deciziei nr. 19964 din 08.05.2018 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii, emite de pârâtă.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

În cauză, se constată că, prin Decizia nr. 50 din 11 februarie 2019, de soluţionare a contestaţiei administrative, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a desfiinţat parţial Decizia de impunere nr. x/24.04.2018, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.04.2018, respectiv a fost admisă contestaţia pentru suma de 9.005.520 RON şi a fost respinsă ca nemotivată contestaţia pentru suma de 84 RON, reprezentând impozit pe profit, urmând ca organul de inspecţie fiscală să procedeze la o nouă verificare a operaţiunilor pentru respectivul tip de obligaţie fiscală, ţinând cont de prevederile legale aplicabile în cauză să emită, dacă se impune, un alt act administrativ.

Totodată, prin Decizia nr. 63 din 13 februarie 2019, de soluţionare a contestaţiei administrative, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a respins ca nemotivată contestaţia împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii nr. 19964/08.05.2018, pentru accesoriile în sumă de 167 RON, şi a desfiinţat parţial această decizie, pentru accesoriile în sumă de 4.702.551 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Instanţa de control judiciar apreciază că admiterea contestaţiei administrative, ce face dovada inconsecvenţei de raţionament a organului emitent, se circumscrie situaţiilor reţinute de jurisprudenţă, această soluţie a organului fiscal reprezentând astfel o împrejurare de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor faţă de care societatea reclamantă a solicitat dispunerea măsurii de suspendare a executării, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Aşadar, modificarea actului administrativ fiscal în ce priveşte sumele impuse de însuşi organul fiscal constituie un motiv suficient care să contureze existenţa unui caz bine justificat.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, având în vedere cuantumul mare al creanţei stabilite se apreciază că executarea actelor administrativ-fiscale sunt de natură să-i producă societăţii recurente o diminuare a patrimoniului societăţii intimate, care se va produce în baza unui act administrativ-fiscal în privinţa legalităţii căruia există o îndoială serioasă, ceea ce se circumscrie unui prejudiciu material viitor şi previzibil, în sensul dispoziţiilor legale citate, aşa încât şi această condiţie este îndeplinită.

Conchizând, Înalta Curte apreciază că toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar judecătorul fondului a explicat raţionamentul care a condus la concluzia că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi aşa zisele motive contradictorii reprezintă contextul faptic al speţei, hotărârea atacată respectând astfel cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei nr. 2823 din 15 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2019.

GGC - NN