Suspension of execution of tax assessment based on criminal dismissal establishing genuine transactions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, suspendarea executării în parte a Deciziei de impunere nr. x/25.08.2016, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, prin care au fost stabilite în sarcina sa obligaţii suplimentare de plată aferente anilor 2009-2014, în cuantum de 3.778.913 RON, până la momentul în care instanţa de fond se va pronunţa definitiv asupra legalităţii acestui act administrativ.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2146 din 8 mai 2018, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată, dispunând restituirea cauţiunii în cuantum de 17.278,91 RON, achitată conform recipisei de consemnare B. nr. x din data de 9.03.2018.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în mod greşit prima instanţă a reţinut că ordonanţa de clasare invocată, întrucât a fost desfiinţată printr-o încheiere definitivă nu poate determina o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, nu determină un caz bine justificat, iar faptul că nu a fost infirmată soluţia procurorului sub aspectul netemeiniciei nu poate conduce la o altă concluzie, cât timp acea soluţie nu se mai află în fiinţă.

Potrivit recurentei, ordonanţa de clasare pronunţată în Dosarul penal nr. x/2014 reprezintă indiciul de nelegalitate al actului administrativ fiscal, prin acest act se constată că achiziţiile de animale nu au fost fictive, în urma analizării de către procuror a aceloraşi documente fiscale care au fost puse şi la dispoziţia organului fiscal care a emis decizia de impunere prin care s-a reţinut că s-au efectuat operaţiuni fictive, prin urmare soluţia pronunţată în dosarul penal infirmă soluţia pronunţată de organele fiscale.

Totodată, recurenta a făcut trimitere la prevederile art. 281 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 şi la ordonanţa de clasare, în raport cu care a susţinut că în momentul de faţă creanţa în cuantum de 3.778.913 RON, cuprinsă în decizia de impunere, nu este certă, existând o îndoială serioasă cu privire la prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond admiterea cererii cu consecinţa suspendării executării actului administrativ atacat.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti în nume propriu şi pentru Administraţia Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Ploieşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării efectelor Deciziei de impunere nr. x/25.08.2016, până la soluţionarea definitivă a cauzei vizând nelegalitatea acestui act.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat poate fi reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea şi consistenţa dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acţiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Legea nu face distincţie între motivele de nelegalitate substanţială, de drept material, şi cele de nelegalitate procedurală, esenţial este însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

În cauză, se apreciază că motivele circumscrise de recurentă cazului bine justificat, amplu şi detaliat descrise în cererile sale, conturează o îndoială serioasă şi conduce la concluzia că subzistă o aparenţă de nelegalitate a actului dedus judecăţii.

Astfel, se reţine că soluţia primei instanţe a avut la bază împrejurarea că Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, nr. 292/P/2014 din data de 14.11.2016, menţinută prin Ordonanţa nr. 44/II/2/2016 din data de 21.12.2016, invocată de parte în susţinerea cazului bine justificat, a fost desfiinţată, dispunându-se trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăriri penale, aşa încât a apreciat că nu poate determina o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Ulterior, se constată însă că s-a emis Ordonanţa de clasare nr. 292/P/2014 din data de 9 iulie 2018, depusă la dosar, printre alte înscrisuri, de recurentă la termenul de judecată din 31 ianuarie 2019, în care s-a constatat că achiziţiile de animale efectuate în perioada 2009 - 2014 de către societatea recurentă sunt achiziţii reale şi, în consecinţă, nu pot fi considerate cheltuieli fictive, ca element material al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Hotărârea primei instanţe

Totodată, instanţa de control remarcă atitudinea inconsecventă a organului fiscal care, deşi are cunoştinţă de noua ordonanţă de clasare (actul fiind comunicat ambelor părţi aşa cum reiese din dispozitivul ordonanţei), prin Adresa nr. x/23.08.2018, a adus la cunoştinţa recurentei, potrivit susţinerilor acesteia din acţiunea în anulare a Deciziei a cărei suspendare se solicită, depusă în copie în prezentul dosar la termenul din 31.01.2019, prelungirea termenului de soluţionare a contestaţiei administrative, fără a se indica o perioadă, deşi se analizează aceleaşi operaţiuni fiscale pentru care a sesizat organele de cercetare penală.

Aşa fiind, se constată că, în cauză, este pe deplin îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, având în vedere cuantumul mare al creanţei stabilite se apreciază că executarea actului administrativ-fiscal în cauză este de natură să-i producă societăţii recurente un prejudiciu material, viitor şi previzibil, perturbând în mod grav desfăşurarea activităţii acesteia, aşa încât şi această condiţie este îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va admite cererea, cu consecinţa suspendării executării actului administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva Sentinţei nr. 2146 din 8 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare, admite cererea.

Dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x nr. 299/25.08.2016, în ceea ce priveşte obligaţiile în cuantum de 3.778.913 RON, până la pronunţarea instanţei de fond.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2019.

GGC - NN