Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6261/2004 AI generated

Authorization of forced execution: exclusion of merits review and scope of judicial titles in partition cases

Case Number Decizia nr. 6261/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the debtor's appeal in cassation, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the first-instance refusal and allowing the forced execution of the underlying civil and criminal judgments to proceed. The dispute centered on a procedural motion for the authorization of forced execution based on multiple final titles, including a partition judgment, where the debtor argued that the appellate decision lacked sufficient reasoning and that the execution was improperly directed at specific land not claimed by the creditor. The Court held that the ground for appeal concerning insufficient reasoning was inapplicable because the lower court correctly reasoned that the validity, legality, and substantive merits of the executive titles cannot be re-examined during the authorization of forced execution procedure; instead, the debtor was directed to utilize the specific legal remedy of a contestation against execution for clarifying the scope and content of the titles, rendering the other cited cassation grounds irrelevant as they concerned the substantive partition judgment rather than the appellate procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 3731 C. proc. civ, art. 304 pct. 7 C. proc. civ; Authorization of forced execution: exclusion of merits review and scope of judicial titles in partition cases: Critica privitoare la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui text nu sunt incidente în cauză, pentru că hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se sprijină soluția respingerii apelului.

Keywords

AI generated
grounds for cassation judicial review review on the merits substantive error civil judgment exempt property from execution

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 4280/2003, dată de Judecătoria Turda, în dosarul nr. 5098/2003, s-a încuviințat executarea silită a titlurilor executorii, sentința civilă nr. 5245 din 12 octombrie 1998 a Judecătoriei Turda, decizia penală nr. 155 din 31 martie 2003 a Tribunalului Cluj; sentința civilă nr. 424 din 1 iulie 2002 a Judecătoriei Turda, decizia penală nr. 2757 din 14 mai 2003 a Curții de Apel Cluj, privind pe debitorul P.I. și creditoarea L.L., instanța reținând că sunt îndeplinite condițiile înscrise în art. 3731 C. proc. civ.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 625/A din 15 martie 2004, a respins apelul declarat de debitor împotriva acestei încheieri, instanța de apel reținând că motivele de apel privesc chestiuni de fond prin care se încearcă să se repună în discuție hotărârile rămase definitive. Asemenea apărări puteau fi însă făcute cu ocazia judecării fondului sau prin folosirea căilor de atac.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitorul P.I. care, invocând art. 304 pct. 6, 7, 9, 10 C. proc. civ., susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece instanțele au fost sesizate cu clarificarea conținutului dispozitivului titlului executoriu, cu lămurirea înțelesului și întinderii lui. Se mai susține, că în mod greșit s-a atribuit creditoarei L.L. terenul amplasat în intravilan, pe care aceasta nu l-a cerut, că titlurile executorii cuprind dispoziții potrivnice și cere să se admită recursul și rejudecând cauza, să se dispună efectuarea unei expertize pentru stabilirea masei succesorale.

Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente.

Critica privitoare la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui text nu sunt incidente în cauză, pentru că hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se sprijină soluția respingerii apelului.

Instanța de apel a păstrat încheierea prin care s-a încuviințat executarea silită în temeiul unor hotărâri judecătorești, investite cu formula executorie, cu motivarea că nu este posibilă discutarea validității titlurilor executorii.

Corect instanța și-a sprijinit soluția pe această motivare, deoarece în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite nu se dispune cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești care constituie titlu executoriu, iar pentru lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu partea are calea contestației la executare.

Celelalte susțineri nu fac posibilă încadrarea în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 9, 10 C. proc. civ., invocate de recurent, deoarece privesc hotărârea de partaj, care constituie titlu executoriu, și nu modul de judecată al instanței de apel, raportat la soluția pronunțată prin hotărârea atacată.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, se va respinge recursul declarat de debitor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de debitorul P.I. împotriva deciziei civile nr. 625/A din 15 martie 2004 a Curții de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2004.