Customs debts arising from transshipped imports: origin verification, application of EU anti-dumping duties, and accrual of penalties from declaration date

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regională Vamală, anularea Deciziei nr. 1844/549/26.11.2015 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regională Vamală privind soluţionarea contestaţiei, anularea Deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţii suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 8908/19.08.2015 emisă de către Direcţia Regională Vamală Timişoara, Serviciul Supraveghere şi Control Vamal, în baza Procesului-verbal nr. x/14.08.2015 întocmit de către Direcţia Regională Vamală Timişoara, Serviciul Supraveghere şi Control Vamal, iar pe cale de consecinţă exonerarea reclamantei de la plata sumei totale de 4.041.205 RON, reprezentând: taxă antidumping în suma de 2.060.720 RON; taxă compensatorie în suma 443.788 RON; TVA în sumă de 601.082 RON; dobânzi taxă antidumping în sumă de 373.131 RON; dobânzi taxă compensatorie în sumă de 80.356 RON; dobânzi tva în sumă de 108.837 RON; penalităţi taxă antidumping în suma de 247.698 RON; penalităţi taxe compensatorii în sumă de 53.343 RON; penalităţi TVA în suma de 72.250 RON, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 303 din 17 noiembrie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regională Vamală.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 303 din 17 noiembrie 2016 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

- Sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motiv de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Instanţa a prezentat o motivare sumară şi confuză, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

Reluând concluziile Procesului-verbal nr. x/14.08.2015 emis de DRVT, instanţa a reţinut faptul că certificatele de origine emise de către Camera de Comerţ din Noul Taipei au fost fără echivoc invalidate.

Totodată, instanţa a coroborat în mod greşit Raportul OLAF cu adresa transmisă de Biroul Reprezentanţei Economice Taipei din Bratislava, prin care se indică faptul că Biroul de Comerţ Exterior din Taiwan (denumit în continuare "BOFT") ar fi invalidat certificatele de origine emise de Camera de Comerţ din Noul Taipei, întrucât această adresă nu face nicio referire la investigaţia întreprinsă de OLAF.

De asemenea, instanţa a adăugat fără nicio motivare, prin simpla reluare literală a menţiunilor din adresa Biroului din Bratislava, faptul că "BOFT şi-a finalizat investigaţia şi a concluzionat că au fost revocate certificatele de origine".

Instanţa a invocat prevederile art. 60 din Ordinul ANAF nr. 7521/2006 conform cărora "documentele obţinute în baza acordurilor sau convenţiilor internaţionale trimise de administraţiile vamale ale altor state sau cele obţinute în baza recomandării Consiliului de Cooperare Vamală din cadrul Organizaţiei Mondiale a Vămilor pot constitui mijloace de probă pentru determinarea stării de fapt". Cu toate acestea, a făcut aplicarea greşită a legii, întrucât nu deţinea niciun document cu privire la invalidarea efectivă a certificatelor de origine, ci doar o simplă informare provenită din partea Biroului din Bratislava.

În solicitarea transmisă de către DRVT către Biroul din Bratislava nu se face nicio referire la Certificatele de origine corecte nr. x-1, x-1, x-1 din data de 28.11.2013 care au fost utilizate în fapt ca documente justificative anexate DVI-urilor. Nici în răspunsul primit de la Biroul din Bratislava nu se face nicio referire la acestea. Prin urmare, informaţiile primite de la Biroul din Bratislava pot fi viciate şi din acest punct de vedere, dat fiind că, în conformitate cu cele înscrise în Adresa x/09.07.2015, autorităţile vamale române au solicitat acestui Birou verificarea certificatelor de origine nr. x, x, x din data de 08.11.2013 (care la data verificării erau anulate), şi nu verificarea certificatelor efectiv prezentate la import - şi valabile la data controlului - respectiv cele cu nr. x-1, x-1 şi x-1.

De asemenea, fiecare certificat de origine poate fi verificat la adresa web pusă la dispoziţie de statul taiwanez, utilizând link-ul de pe ultimul rând al certificatului şi codul certificatului. Or, aceste certificate care sunt încă valide şi care au stat la baza importurilor aflate în cauză nu au fost niciodată subiectul verificării BOFT sau a autorităţilor vamale române.

A precizat recurenta că valoarea probatorie a raportului OLAF nu este una absolută, prezumţia de legalitate trebuind dovedită şi, respectiv, putând fi răsturnată, prin orice alt mijloc de probă.

Instanţa a apreciat în mod greşit faptul că recurenta a avut posibilitatea de a contesta Raportul final OLAF în Dosarul nr. x/2014/0331/Bl.

Instanţa de fond şi-a însuşit Raportul OLAF, fără a proceda la o analiză asupra situaţiei de fapt, în condiţiile în care identificarea unor containere şi, respectiv, stabilirea traseului lor nu demonstrează faptul că mărfurile importate de societate au sau nu au origine în Taiwan ("proba containerelor").

A considerat recurenta că răspunsul organului de soluţionare a contestaţiei la această susţinere ("având în vedere intervalul scurt de timp dintre Declaraţia vamală nr. z/03.10.2013 şi Declaraţia vamală de export x/07.10.2013, rezultă că nu poate fi pus sub semnul întrebării traseul panourilor solare") este unul pur speculativ.

- hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că a solicitat instanţei de fond să analizeze incidenţa Regulamentului (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30.11.2009 privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale Comunităţii Europene, a Regulamentului (UE) nr. 1239/2013 al Consiliului de punere în aplicare, a Regulamentului (UE) nr. 2015/832 al Comisiei din 28 mai 2015 de punere în aplicare şi a Regulamentului (UE) nr. 2015/833 al Comisiei din 28 mai 2015 de punere în aplicare.

Instanţa de fond şi-a motivat însă hotărârea în mod formal, recurgând la aceleaşi constatări ale organelor administrative DGRVT şi DGRFPT, încălcând normele de drept material prin omisiunea analizării lor.

Or, invocarea şi aplicarea unor acte normative de către autoritatea vamală şi instanţa de fond unei situaţii/operaţiuni vamale derulate anterior intrării în vigoare a acestora şi stabilirea pe această bază a unor obligaţii suplimentare de plată în sarcina unui agent economic atrage nulitatea actelor emise în acest mod.

A reiterat recurenta şi concluziile formulate în scris în faţa instanţei de fond, inclusiv faptul că primul aviz de deschidere a unei anchete privind eventuala eludare a măsurilor compensatorii şi de supunere a acestor importuri la înregistrare a fost publicat în Jurnalul Oficial al CE la data de 28.05.2015, susţinând că actele Comisiei sunt publice şi opozabile importatorilor începând cu data de 29.05.2015.

Anchetele Comisiei au fost finalizate la data de 11.02.2016, data la care se publica în Jurnalul Oficial al CE Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/185 al Comisiei.

Potrivit Regulamentelor (UE) nr. 2015/832 şi 2015/833, la Cap. F., pct. (21) - "înregistrarea". Comisia prevede în mod clar faptul că: "importul produsului care face obiectul anchetei trebuie supus înregistrării pentru a se asigura că, în cazul în care ancheta ar stabili existenţa unei eludări, se pot percepe taxe compensatorii de o valoare corespunzătoare, cu efect de la data la care a fost impusă înregistrarea unor astfel de importuri de produs expediat din Malaysia şi din Taiwan".

Or, în vederea asigurării că aceste taxe vor putea fi recuperate retroactiv în cazul stabilirii existenţei unei eludări, înregistrarea importurilor se face de la data emiterii avizului de deschidere a anchetei, respectiv data publicării celor două regulamente, cu efect juridic începând din data de 29.05.2015.

Pe de altă parte, la data importului efectuat de către societatea A., în aplicaţia TARIC-RO gestionată de autorităţile vamale române şi care preia automat informaţiile transmise prin aplicaţia DG TAXUD din cadrul Comisiei Europene nu exista un aviz de atenţionare privind eventualitatea aplicării retroactive a taxelor compensatorii şi antidumping la importul de module fotovoltaice pe baza de siliciu cristalin.

Societatea recurentă trebuie sa beneficieze inclusiv de prevederile art. 220, alin. (2), lit. b) din Regulamentul 2913/92 al Consiliului din 12.10.1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar.

În acest sens, cu privire la instituirea măsurilor provizorii şi a taxelor antidumping sunt clare prevederile art. 10 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30.11.2009 privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale Comunităţii Europene, respectiv: "Nu se aplică măsuri provizorii şi taxe antidumping definitive decât produselor puse în liberă circulaţie după data la care a intrat în vigoare decizia luată în conformitate cu articolul 7 alin. (1) şi, respectiv, cu articolul 9 alin. (4), sub rezerva excepţiilor prevăzute de prezentul regulament".

La momentul prezentării declaraţiilor vamale, organele vamale nu au avut obiecţiuni cu privire la cele inserate în declaraţiile vamale de recurenta reclamantă.

Este incontestabil dreptul autorităţii vamale de a modifica declaraţia vamală după acordarea liberului de vamă conform art. 78 din Codul vamal comunitar. Însă, aşa cum arată chiar intimata pârâtă, decizia organului vamal este fundamentată pe constatările Raportului final OLAF din Dosarul nr. x/2014/0331/Bl, mai precis pe informaţiile deduse din fişierele Excel depuse de oficialii taiwanezi şi care constituie anexe la acesta.

Declaraţiile vamale de import au fost depuse de recurentă în perioada 20.12.2013 - 09.01.2014, în timp ce investigaţia OLAF a fost efectuată ulterior, în luna noiembrie 2014, aşa cum rezultă din raportul OLAF depus la dosar.

Societatea a respectat întru totul dispoziţiile legale în materie declarativă, a întreprins toate demersurile şi a depus toate diligenţele posibile tehnic şi practic pentru a se asigura de corectitudinea operaţiunilor de import pe care le-a efectuat, inclusiv pentru a se asigura că toate condiţiile pentru aplicarea corectă a tratamentului tarifar (neplata taxelor antidumping şi compensatorii) au fost respectate.

Cu privire la relevanţa ipotezei în care s-ar reţine că panourile fotovoltaice importate ar fi produse şi livrate de către societatea chineză B., instanţa de fond în mod greşit nu a ţinut seama de împrejurarea că această societate este prevăzută în mod expres în Anexa nr. 1 la Decizia de punere în aplicare 2013/707/UE ca societate exceptată de la plata taxelor antidumping, iar prin Regulamentul nr. 1239/2013 se prevede că, în cazul aceleiaşi societăţi, nu se aplică taxele compensatorii definitive.

Societatea B. nu avea motive să eludeze taxele impuse de Uniunea Europeană prin exportul bunurilor prin Taiwan, atât timp cât este vorba despre o societate căreia aceste taxe nu îi erau aplicabile.

Instanţa a făcut o apreciere greşită şi asupra datei la care se naşte datoria vamală în sarcina recurentei, fără a analiza incidenţa articolelor 240 - 244 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României şi a articolului 221 alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992.

A reiterat recurenta susţinerea că suma de 754.528 RON stabilită de organul de control cu titlul de dobânzi şi penalităţi aferente taxelor antidumping/taxelor compensatorii nu are fundament legal, întrucât prevederile Codului de procedură fiscală nu sunt aplicabile pentru taxele vamale (şi nici pentru taxele echivalente acestora) datorate după 1 ianuarie 2007, aceste sume constituind venituri comunitare, şi nu venituri ale bugetului general consolidat al României.

A mai invocat recurenta greşita aplicare a art. 221 alin. (1) din Codul vamal comunitar (prevedere conţinută şi în art. 245 alin. (2) din Legea nr. 86/2006), în conformitate cu care de îndată ce a fost înscrisă în evidenta contabilă, valoarea drepturilor se comunică debitorului în conformitate cu normele corespunzătoare, iar debitorul are obligaţia de a plăti această sumă după comunicarea ei, într-un termen care nu poate depăşi 10 zile de la comunicarea către debitor a valorii drepturilor datorate.

Deci, în ceea ce priveşte eventualele diferenţe în minus constatate cu ocazia controlului ulterior, acestea trebuiau să fie comunicate societăţii, urmând ca aceste diferenţe să fie plătite în termen de 10 zile de la comunicare. Or, comunicarea diferenţelor s-a făcut la data de 24.08.2015, deci calculul unor dobânzi şi penalităţi de întârziere putea fi făcut doar de la data de 03.09.2015.

Prin urmare, reţinerea în sarcina societăţii a sumei de 754.528 RON, reprezentând accesorii aferente taxei antidumping, taxei compensatorii, TVA stabilit suplimentar, calculată de la data importului, şi nu de la data de 03.09.2015, când expira termenul legal de plată stabilit potrivit legii, este eronată.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimatele pârâte nu au formulat întâmpinare în cauză.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare invocate

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrativ fiscale reprezentate de Decizia nr. 1844/549/26.11.2015 privind soluţionarea contestaţiei administrative şi Decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţii suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 8908/19.08.2015 emisă de către Direcţia Regională Vamală Timişoara.

Acţiunea sa a fost respinsă, prima instanţă apreciind ca fiind temeinice şi legale actele contestate, motiv pentru care reclamanta a promovat calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii instanţei de fond.

În ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurentă.

Astfel, pe de o parte, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susţinerile părţii adverse sau o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Aşa cum Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa, judecătorul nu este obligat să răspundă distinct fiecărui argument adus de parte, putând să le trateze grupat, în funcţie de problematica vizată, sau chiar implicit, fără ca acest lucru să semnifice o omisiune de analiză a cererii.

În acest context, este de observat că, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta tinde practic să înlocuiască fiecare considerent al sentinţei cu propriile susţineri (referitoare la validitatea certificatelor de origine emise de Camera de Comerţ din Noul Taipei şi la valoarea probatorie a Raportului final nr. x al OLAF, inclusiv prin prisma pretinsei nerespectări a dreptului la apărare în raport cu acest act), susţineri pe care le apreciază fără temei şi în mod subiectiv ca fiind mai valabile sau mai logice.

Or, instanţa de fond în mod corect a reţinut în motivarea sa, care nu este nici sumară, nici confuză, faptul că organele de control vamal, în actele administrative contestate în cauză, au prezentat dovezile şi raţionamentele care le-au condus la concluzia că modulele fotovoltaice importate de recurentă au origine China, în timp ce recurenta reclamantă nu a reuşit să facă vreo dovadă contrară pertinentă sau să prezinte contraargumente legale corespunzătoare.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reţine din probatoriul administrat că, în perioada 15.07.2015 - 14.08.2015, recurenta reclamantă a fost supusă unui control vamal ulterior, de către Direcţia Regională Vamală Timişoara - Serviciul Supraveghere şi Control Vamal, finalizat prin încheierea Procesului-verbal nr. x/14.08.2015 şi a Deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţii suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 8908/19.08.2015.

Acest control a avut ca obiect importurile de panouri fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin de la producătorul C. din Taiwan, efectuate în perioada decembrie 2013 - ianuarie 2014, acestea fiind puse în liberă circulaţie de către recurentă pe baza a nouă declaraţii vamale de import.

Modulele fotovoltaice au fost declarate ca având origine Taiwan, la codul tarifar NC 8514109090, însă organele de control au reţinut că certificatele de origine nr. x, y, z, care ar fi stat la baza acordării originii Taiwan au fost invalidate, potrivit Adresei Direcţiei Supraveghere şi Control Vamal nr. z/26.06.2015, respectiv adresei din data de 18.06.2015 a Diviziei Economice - Biroul Reprezentanţei Taipei din Bratislava, aceste produse fiind originare de fapt din Republica Populară Chineză.

În cuprinsul raportului de inspecţie fiscală s-a menţionat şi că acţiunea de control ulterior al documentelor a avut la bază raportul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) nr. z privind verificarea operaţiunilor de punere în liberă circulaţie a mărfurilor importate, raport din care reiese că autorităţile vamale taiwaneze au pus la dispoziţia Misiunii OLAF documente care acoperă datele transbordării (înregistrări aferente importurilor-exporturilor pentru Zona de comerţ liber) şi care - coroborate cu informaţiile din bazele de date privind importurile şi exporturile din Taiwan şi cu datele de import primite de la statele membre UE - au condus la concluzia că panourile fotovoltaice exportate din China au fost transbordate în depozite din Taiwan fără a fi supuse unei activităţi de prelucrare (autoritatea vamală taiwaneză confirmând împrejurările că nu au fost permise activităţi de procesare în zonele de comerţ liber, iar importul modulelor şi celulelor solare în Taiwan cu origine China este interzis).

Panourile (modulele) fotovoltaice au fost transportate în 9 containere: x, x, x, x, x, x, x, x, x (având aceeaşi greutate, cantitate, respectiv fel de marfă, cu cele din informaţiile furnizate de autorităţile vamale taiwaneze), fiind exportate din China de firma B. către cumpărătorul taiwanez D., care le-a introdus în antrepozit în zona liberă Taiwan cu Declaraţia vamală x din 3.10.2013.

Din acest antrepozit, în care nu a suferit prelucrări sau transformări, acelaşi tip de marfă, în aceeaşi cantitate, a fost exportată - însoţită de certificate de origine taiwaneză - în România, de către firma furnizoare C., prin societatea expeditoare E., având drept cumpărător societatea F. S.A., cu Declaraţia vamală de export nr. x/7.10.2013.

Urmare constatărilor cuprinse în Raportul OLAF, organele vamale au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1238/2013 al Consiliului din 2.12.2013 de instituire a unei taxe antidumping definitive şi de percepere definitivă a taxei provizorii impuse pentru importurile de module fotovoltaice pe baza de siliciu cristalin şi componentele lor cheie originare sau expediate din Republica Populară Chineză (pentru produsele încadrate la Codul NC 8541 40 90 21) şi a dispoziţiilor art. 1, 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1239/2013 al Consiliului din 2.12.2013 de instituire a unei taxe compensatorii definitive la importurile de module fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin şi componentele lor cheie originare sau expediate din Republica Populară Chineză, conform cărora se instituie o taxă compensatorie definitivă pentru aceleaşi produse.

Înalta Curte constată că, în timp ce autoritatea pârâtă prin organele sale de control au expus dovezile şi raţionamentele care au generat concluzia aplicării eronate a regimului de scutire pentru mărfurile în discuţie, recurenta reclamantă s-a rezumat la afirmaţii speculative, nereuşind să facă dovezi contrare împrejurărilor de fapt menţionate în adresa Diviziei Economice - Biroul Reprezentanţei Taipei din Bratislava din 18.06.2015 (în sensul că BOFT şi-a încheiat investigaţia şi a concluzionat că certificatele de origine x, x şi x au fost revocate, iar firma furnizoare C. nu este producătoarea acestor panouri solare, motiv pentru care a şi fost sancţionată pentru "expediere falsă"), adresă ce constituie mijloc de probă pentru determinarea stării de fapt, conform prevederilor Regulamentelor nr. 883/2013 şi nr. 1073/1999, precum şi art. 60 din Ordinul ANAF nr. 7521/2006.

De asemenea, recurenta nu a prezentat nicio altă explicaţie rezonabilă pentru "coincidenţele" privind numerele containerelor, tipul de mărfuri, cantitatea, traseul mărfurilor şi durata scurtă de timp în care acestea au stat în zona liberă Taiwan (în care nu este permisă efectuarea unor activităţi de prelucrare asupra produselor din China), care au constituit argumente în favoarea concluziei organelor de control că produsele în discuţie provin din Republica Populară Chineză.

Înscrisurile depuse de recurentă nu sunt relevante, întrucât nu se referă chiar la produsele importate (respectiv, la perioada în care acestea ar fi fost fabricate), Certificatul de control al producţiei x pentru o fabrică aparţinând C. fiind emis ulterior importurilor şi depunerii DIV de către recurentă, cu valabilitate de la 27 mai 2014, iar în cauză neputând fi decelate nici suficiente elemente de descriere identice sau similare cu cele ale modulelor solare în discuţie.

Pentru aceleaşi considerente este irelevantă pentru legalitatea actelor administrative contestate în cauză, susţinerea reprezentantului recurentei în sensul că, la momentul introducerii acţiunii, în anul 2016, societatea C. era înregistrată cu certificate de origine valide pe site-ul instituţiei care le-a emis.

Cât priveşte susţinerea recurentei reclamante referitoare la buna sa credinţă de la momentul punerii la dispoziţia autorităţilor vamale a certificatelor de origine primite de la exportator, în mod just instanţa de fond, raportându-se şi la jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a arătat că această împrejurare nu este de natură să o exonereze în final de plata obligaţiile prevăzute de lege în raport cu originea reală a mărfurilor importate.

Referitor la afirmaţia recurentei că i-a fost încălcat dreptul la apărare, neputând să formuleze apărări în raport cu constatările OLAF din raportul final în Dosarul nr. x/2014/0331/B1, Înalta Curte constată, pe de o parte, că din cuprinsul contestaţiei administrative formulate de recurentă nu rezultă că i s-ar fi refuzat de către autoritatea intimată vreo solicitare de comunicare a acestui raport.

Pe de altă parte, acest raport constituie, conform art. 11 alin. (1) şi (2) din Regulamentul UE nr. 883/11 septembrie 2013 privind investigaţiile efectuate de OLAF şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului, o probă admisibilă "în acelaşi mod şi în aceleaşi condiţii ca şi rapoartele administrative redactate de inspectorii administrativi naţionali", neputând fi, deci, contestat de-sine-stătător, ci numai împreună cu decizia administrativă emisă pe baza lui.

Or, în cauză, recurenta reclamantă a luat cunoştinţă de conţinutul raportului şi a formulat apărări în raport cu acesta în faţa instanţei de contencios administrativ, în contextul contestării Deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţii suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 8908/19.08.2015, iar raportul nu a constituit unica probă avută în vedere de organele de control şi, respectiv, de instanţa de judecată.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, apreciază nefondată critica privind faptul că ar fi fost verificate doar certificatele de origine x, x şi x din data de 8.11.2013 (anulate la momentul verificării), nu şi certificatele efectiv prezentate la import şi care erau valabile, respectiv cele cu numerele x-1, x-1 şi x-1.

Singura diferenţă dintre certificatele de origine iniţiale, revocate la cererea recurentei, exclusiv pe motivul indicării greşite a sediului acesteia, şi noile certificate referindu-se la sediul societăţii beneficiare, iar nu la mărfurile importate, la producătorul acestora, la trasabilitate etc, este evident că a fost analizată starea de fapt, organele vamale de control având în vedere documentele primare care au stat la baza importurilor, neintervenind vreo modificare în ceea ce priveşte data şi numărul declaraţiei de export, regimul vamal, ţara de destinaţie, cumpărătorul, descrierea bunului, cantitatea, unitatea şi greutatea, numărul containerului exportat, referinţa declaraţiei de import şi articolul importat, data şi numărul declaraţiei de import din Taiwan, regimul vamal, ţara de origine, numărul containerului importat.

Va fi înlăturată şi critica privind încălcarea principiului proporţionalităţii prin măsura administrativă a stabilirii taxelor antidumping şi compensatorii care nu ar fi proporţională "cu scopul final al rapoartelor OLAF", întrucât Înalta Curte consideră că aplicarea taxei compensatorii şi a celei antidumping definitive în limitele valorilor prevăzute conform regulamentelor comunitare aplicabile apare ca fiind proporţională cu scopul urmărit de acestea, respectiv protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene şi ale Comunităţii Europene a Energiei Atomice.

Referitor la susţinerea că, şi în ipoteza în care s-a reţinut că panourile fotovoltaice importate ar fi produse şi livrate de către societatea chineză B., trebuia avut în vedere că această societate era scutită de taxe antidumping, compensatorii şi vamale la importul în UE a panourilor fotovoltaice pe baza de siliciu cristalin pe care le produce, Înalta Curte arată că produsele societăţii B. beneficiau, într-adevăr, de scutire, dacă erau importate direct de către recurentă, cu prezentarea dovezilor adecvate (dovada raporturilor comerciale directe cu B. şi a îndeplinirii condiţiilor specifice instituite prin Regulamentul CE nr. 2913/92), dar în cauză marfa a fost exportată către D. din Taiwan, care le-a introdus în antrepozit în zona liberă Taiwan, unde nu a suferit prelucrări sau transformări, după care a fost exportată în România de către societatea C., prin societatea expeditoare E., având drept cumpărător societatea F. S.A., beneficiar final fiind recurenta.

Invocarea de către recurentă a art. 220 alin. (2) lit. b) din Regulamentul CEE nr. 2913/92, potrivit căruia drepturile de import sau de export nu sunt înscrise ulterior în evidenţa contabilă în cazul în care există o eroare a autorităţilor vamale competente, nu se justifică, în speţă nefiind vorba de vreo eroare a unei autorităţi vamale, în condiţiile în care a fost acordat liberul de vamă prin raportare la declaraţiile recurentei şi la certificate de origine ce nu reflectau realitatea, iar potrivit art. 78 din Regulamentul CE 2913/92 autorităţile vamale din oficiu sau la cerere, pot modifica declaraţia după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri, procedând la reexaminarea acesteia, pentru a se convinge de acurateţea datelor cuprinse în declaraţie.

Recurenta avea obligaţia să se asigure că informaţiile şi documentele prezentate autorităţilor vamale române sunt corecte, iar faptul că furnizorul C. ar fi cel care a transmis certificatele de origine neconforme nu este de natură să o exonereze pe recurentă de obligaţia de a plăti taxele impuse de Regulamente, câtă vreme aceasta este titulara operaţiunilor de import, deci debitor vamal, conform art. 201 din Regulamentul CE nr. 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar.

Cât priveşte invocarea de către recurentă a art. 10 "Retroactivitatea" alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale Comunităţii Europene ("Nu se aplică măsuri provizorii şi taxe antidumping definitive decât produselor puse în liberă circulaţie după data la care a intrat în vigoare decizia luată în conformitate cu articolul 7 alin. (1) şi, respectiv, cu articolul 9 alin. (4), sub rezerva excepţiilor prevăzute de prezentul regulament"), Înalta Curte reţine că, potrivit art. 9 din acelaşi Regulament:

"(5) Se impune o taxă antidumping a cărei valoare este adecvată fiecărui caz, în mod nediscriminatoriu, la importurile unui produs, indiferent din ce sursă provin, despre care s-a constatat că fac obiectul unui dumping şi produc un prejudiciu, cu excepţia importurilor care provin din surse pentru care a fost acceptat un angajament stabilit în conformitate cu prezentul regulament. Regulamentul prin care impune taxa determină valoarea taxei impuse fiecărui furnizor sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil şi, în general, în cazurile prevăzute la articolul 2 alin. (7) litera (a), ţara furnizoare în cauză".

În speţă, recurenta nu a dovedit incidenţa vreuneia dintre situaţiile de exceptare prevăzute de Regulament.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei că suma de 754.528 RON stabilită de organul de control cu titlul de dobânzi şi penalităţi aferente taxelor antidumping/taxelor compensatorii nu are fundament legal, întrucât prevederile Codului de procedură fiscală nu sunt aplicabile pentru taxele vamale (şi nici pentru taxele echivalente acestora) datorate după 1 ianuarie 2007, aceste sume constituind venituri comunitare, şi nu venituri ale bugetului general consolidat al României, Înalta Curte constată că este vădit nefondată chiar în raport cu prevederile exprese ale actelor comunitare şi naţionale invocate de recurentă.

Astfel, Decizia 2014/335/UE, Euratom, din 26 mai 2014 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene stipulează la art. 8 "Colectarea resurselor proprii şi punerea acestora la dispoziţia Comisiei":

"(1) Resursele proprii ale Uniunii menţionate la articolul 2 alin. (1) litera (a) sunt colectate de statele membre în conformitate cu dispoziţiile de drept intern impuse prin acte cu putere de lege sau acte administrative, care, după caz, sunt adaptate pentru a respecta cerinţele impuse de normele Uniunii."

De asemenea, potrivit art. 7 lit. C) - Atribuţii în domeniul vamal din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, această autoritate, prin unităţile sale, "11. încasează şi contabilizează resursele proprii tradiţionale, respectiv taxe vamale, contribuţii agricole, taxe antidumping, ale bugetului comunitar; (...)".

Totodată, art. 217 alin. (1) din Regulamentul CEE nr. 2913/92 al Consiliului prevede că "Orice valoare a drepturilor de import sau export care rezultă dintr-o datorie vamală, denumită în continuare "valoarea drepturilor", se calculează de autorităţile vamale de îndată ce intră în posesia datelor necesare şi este înregistrată de autorităţile respective în evidenţele contabile sau pe orice alt suport echivalent (înscrierea în evidenţa contabilă), iar în conformitate cu art. 215 alin. (3) din acelaşi act normativ comunitar, "Autorităţile vamale menţionate la articolul 217 alin. (1) sunt cele ale statului membru unde a luat naştere datoria vamală sau se consideră că a luat naştere în conformitate cu prezentul articol".

Potrivit art. 223 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006, datoria vamală la import ia naştere prin punerea în liberă circulaţie a mărfurilor supuse drepturilor de import, respectiv în momentul acceptării declaraţiei vamale, în acelaşi sens fiind prevederile art. 201 pct. 1 lit. a) şi pct. 2 din Codul vamal comunitar.

În speţă, datoria vamală s-a născut la data depunerii declaraţiilor vamale de import, respectiv la datele de 20.12.2013 şi 9.01.2014, dată de la care recurenta nu a aplicat tratamentul vamal corespunzător originii reale a mărfurilor, astfel, că solicitarea recurentei de a i se calcula accesoriile cel mult de la data de 03.09.2015 este lipsită de temei legal.

Nu este vorba despre "diferenţe în minus" (ca urmare a unor greşeli de calcul al taxelor sau de reîncadrare tarifară după încadrarea tarifară greşită de către organul vamal), pentru a fi aplicabile prevederile art. 221 alin. (1) din Codul vamal comunitar sau art. 240 - 245 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, invocate de către recurentă, ci de aplicarea altui tratament vamal decât cel eronat declarat iniţial ca incident de către parte înseşi la data importului.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de împotriva Sentinţei civile nr. 303 din 17 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 martie 2019.

GGC - NN