Scope of "salarized at the same level" under Art. 1(51) O.U.G. 83/2014: equal pay for magistrates performing identical duties
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal of the Ministry of Justice, upholding the Court of Appeal’s decision that obligated the Ministry to issue new salary orders recalculating the basic allowances for three judges from April 9, 2015, and ordered the Argeş Tribunal to pay the resulting wage differences adjusted for inflation and legal interest. The dispute concerned whether the remedial provision in Art. 1(51) of Emergency Ordinance No. 83/2014, approved by Law No. 71/2015, which mandated maximum salary levels for public sector employees in identical roles and conditions, applied to magistrates despite being drafted as an exception primarily for parliamentary and other public authority staff. The Court held that the phrase "salarized at the same level" refers to the internal salary hierarchy within the same institution to eliminate discrimination among colleagues in the same position, rather than a strict categorization excluding judges, aligning with the interpretation established in Supreme Court Decision No. 23/2016 and the non-discrimination principles of domestic and EU law.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 496 din C. proc. civ; Scope of "salarized at the same level" under Art. 1(51) O.U.G. 83/2014: equal pay for magistrates performing identical duties: The dispute concerned whether the remedial provision in Art. 1(51) of Emergency Ordinance No. 83/2014, approved by Law No. 71/2015, which mandated maximum salary levels for public sector employees in identical roles and conditions, applied to magistrates despite being drafted as an exception primarily for parliamentary and other public authority staff. The Court held that the phrase "salarized at the same level" refers to the internal salary hierarchy within the same institution to eliminate discrimination among colleagues in the same position, rather than a strict categorization excluding judges, aligning with the interpretation established in Supreme Court Decision No. 23/2016 and the non-discrimination principles of domestic and EU law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.06.2016, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Argeş şi Curtea de Apel Piteşti pronunţarea unei hotărâri, prin care pârâţii să fie obligaţi: să emită nou ordin de salarizare, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare lunare pentru fiecare dintre reclamanţi începând cu data de 09.04.2012, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei; să recalculeze sporurile şi alte drepturi aferente diferenţei indemnizaţiei de încadrare lunare începând cu data de 09.04.2012, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei; să plătească actualizarea sumelor de plată cu rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei dreptului salarial lunar şi până la plata efectivă a acestuia; să plătească dobânda legală calculată de la data scadenţei dreptului salarial lunar şi până la plata efectivă a acestuia; la emiterea ordinului de salarizare să ţină cont în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovări, ce urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31.12.2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.
Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 3109 din 18 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei cu privire la cererea având ca obiect plata drepturilor salariale, a respins cererea având ca obiect plata drepturilor salariale formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Argeş, şi Curtea de Apel Piteşti, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea de ordine de salarizare pe numele reclamanţilor, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestora, pentru perioada 09.04.2015 - 01.08.2016, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, a obligat pârâtul Tribunalul Argeş să plătească reclamanţilor diferenţele salariale rezultate, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă, a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a sentinţei recurate şi respingerea cererii, ca fiind neîntemeiată.
A apreciat recurentul-pârât, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod eronat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 în ceea ce o priveşte pe reclamantă, având în vedere că aceasta este o normă de excepţie ce vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile, respectiv personalul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul sistemului justiţiei, doar categoria funcţionarilor publici şi personalul contractual, nu şi magistraţii.
Instanţa de fond a extins aplicarea normei legale la categorii de personal cărora nu li se adresează, bazându-şi soluţia pe intenţia legiuitorului, ca măsură reparatorie, de înlăturare a diferenţelor salariale între persoane aflate în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi funcţie.
Or, instanţa nu are atribuţia de a completa norma legală prin interpretarea intenţiei legiuitorului în ceea ce priveşte înlăturarea sensului discriminatoriu instituit prin dispoziţiile legale. Câtă vreme textul de lege în discuţie, ce constituie normă de excepţie, este de strictă interpretare şi nu a fost declarat neconstituţional, instanţa de fond era ţinută să îl aplice ca atare.
În situaţia în care intenţia legiuitorului ar fi fost ca prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 să fie aplicabile întregului personal din toate instituţiile şi autorităţile publice, acest lucru ar fi fost realizat prin modificarea alin. (1) şi (2) ale art. 1 din ordonanţa de urgenţă şi nu prin aprobarea unor norme derogatorii de la prevederile acestor alineate.
De asemenea, a mai susţinut recurentul că în mod netemeinic instanţa l-a obligat la plata diferenţelor salariale rezultate începând cu 09.04.2015, pentru că tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimatei-reclamante fiind stabilite cu angajatorul, drepturile fiind datorate, calculate şi plătite direct de către instituţia angajatoare, care procedează şi la calcularea şi virarea impozitului şi contribuţiilor sociale către stat.
Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor de drept material.
Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (51) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:
"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."
Curtea de apel a reţinut că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al aceluiaşi art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.
Concluzia curţii de apel este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:
"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".
Totodată, se apreciază că nu poate fi primită susţinerea recurentului referitoare la extinderea, de către prima instanţă, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.
Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.
Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:
"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.
(...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior. (...)
În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."
În concluzie, refuzul recurentului Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor şi procurorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei nr. 3109 din 18 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2019.
GGC - NN