Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1300/2019 AI generated

Suspension of entry ban moot after final annulment judgment lacks appealability under foreign law

Case Number Decizia nr. 1300/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, quashed the Court of Appeal’s decision, and dismissed the application for the suspension of execution as lacking legal interest, thereby leaving the underlying administrative order in force. The dispute involved a request to suspend the enforcement of a Border Police order prohibiting entry into Romania due to alleged customs violations, which had been filed alongside a separate action for the annulment of the same measure. The Court determined that because the annulment action had already resulted in a final, non-appealable judgment rejecting the challenge under Article 1063(5) of Emergency Ordinance No. 194/2002, the subsequent request for suspension no longer met the general condition of standing under Article 32(1)(d) of the Civil Procedure Code. Consequently, relying on Article 20(3) of Law No. 554/2004, the court concluded that the interim measure was devoid of purpose and refused the suspension.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 488 din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 29 din C. proc. civ; Suspension of entry ban moot after final annulment judgment lacks appealability under foreign law: Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a solicitat respingerea recursului, arătând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, recurentul nefăcând dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Keywords

AI generated
entry ban foreign law action for annulment application for enforcement - Decision standing to appeal entry into force

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
În esenţă, a fost criticată soluţia primei instanţe pentru greşita apreciere asupra condiţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la cazul bine justificat şi la paguba iminentă.
art. 488 din C. proc. civ
Deşi prin cererea de recurs, recurentul nu a încadrat memoriul său de recurs în mod explicit în motivele de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că art.
art. 489 alin. (2) din C. proc. civ
civ., Înalta Curte constată că art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Or, din lecturarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că toate criticile pot fi subsumate motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la data rămânerii definitive a soluţiei instanţei învestită cu acţiunea în anulare.
art. 29 din C. proc. civ
Or, conform dispoziţiilor art. 29 din C. proc. civ.
art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
În concluzie, rejudecând cauza în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul urmează să fie admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi respingerea, ca lipsită de interes, a cererii de suspendare.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel, la data de 12.09.2017 sub nr. x/2017, astfel cum a fost completată, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontieră Iaşi - Punctul de Frontieră Galaţi-Portuar şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, a formulat cerere de suspendare act administrativ, respectiv Adresa (dispoziţia) nr. x din 31.08.2017 emisă de Punctul de Frontieră Galaţi - Portuar din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi - Sectorul Poliţiei de Frontieră Galaţi, prin care s-a dispus măsura interzicerii intrării în România, întrucât a încălcat regimul vamal şi Nota-raport nr. x din 31.08.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 5014 din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi şi s-a respins cererea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

S-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare invocată de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, ca neîntemeiată.

S-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, privind suspendarea executării Adresei nr. x/31.08.2017 şi a Notei-raport nr. x/31.08.2017, ca neîntemeiată.

3. Recursul.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În esenţă, a fost criticată soluţia primei instanţe pentru greşita apreciere asupra condiţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la cazul bine justificat şi la paguba iminentă.

S-a arătat că lipsa de motivare afectează actul administrativ de arbitrariu făcându-l susceptibil de abuz.

S-a mai arătat că reclamantul, în calitate de comandant de navă maritimă, efectuează curse maritime regulate în România, prin măsura adoptată fiind pus în imposibilitatea exercitării funcţiei, cu consecinţa concedierii sale.

A fost criticată soluţia primei instanţe şi sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei calităţii procesuale pasive a ITFP Iaşi.

Pentru toate aceste motive, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi admiterea cererii de suspendare.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a solicitat respingerea recursului, arătând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, recurentul nefăcând dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 25.02.2019 s-a invocat lipsa de obiect a recursului în raport de soluţia asupra acţiunii în anulare pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

Prin întâmpinarea depusă la filele x intimatul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

5. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Iaşi

Deşi prin cererea de recurs, recurentul nu a încadrat memoriul său de recurs în mod explicit în motivele de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. permite evitarea sancţiunii nulităţii recursului, în cazul în care motivele invocate se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Or, din lecturarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că toate criticile pot fi subsumate motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material").

Ca urmare, se va respinge excepţia nulităţii recursului, ca nefondată.

Sub aspectul situaţiei de fapt se reţine că reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată suspendarea executării Adresei (dispoziţiei) nr. x din 31.08.2017 emisă de Punctul de Frontieră Galaţi - Portuar din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi - Sectorul Poliţiei de Frontieră Galaţi, prin care s-a dispus măsura interzicerii intrării în România, întrucât a încălcat regimul vamal şi a Notei-raport nr. x din 31.08.2017.

Recurentul şi-a întemeiat cererea de suspendare pe dispoziţiile art. 15 şi 14 din Legea nr. 554/2004, care prevăd că suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la data rămânerii definitive a soluţiei instanţei învestită cu acţiunea în anulare.

Raţiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunţarea unei soluţii cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ şi, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului şi se dispune desfiinţarea acestuia, iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect.

Înalta Curte constată că din verificarea portalului instanţelor de judecată, rezultă că prin Sentinţa civilă nr. 4434 din data de 01.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017 s-a respins cererea în anulare formulată de reclamantul A. împotriva Adresei (dispoziţiei) nr. x din 31.08.2017 emisă de Punctul de Frontieră Galaţi - Portuar din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi - Sectorul Poliţiei de Frontieră Galaţi, prin care s-a dispus măsura interzicerii intrării în România şi a Notei-raport nr. x/31.08.2017.

Totodată, s-a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

Or, conform dispoziţiilor art. 29 din C. proc. civ. "acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind justificarea interesului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Înalta Curte reţine că, obiectul acţiunii reclamantului îl constituie suspendarea executării Adresei nr. x/31.08.2017 şi a Notei-raport nr. x/31.08.2017 până la soluţionarea definitivă a cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că, potrivit dispoziţiilor art. 1063 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, care prevăd că - Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură. Contestaţia nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanţei este definitivă - sentinţa pronunţată de curtea de apel, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare este definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Având în vedere că toate aceste aspecte, Înalta Curte urmează a constata că acţiunea reclamantului privind suspendarea actului administrativ este lipsită de interes.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

În concluzie, rejudecând cauza în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul urmează să fie admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi respingerea, ca lipsită de interes, a cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Iaşi, ca nefondată.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinţei nr. 5014 din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând.

Respinge cererea de suspendare ca lipsită de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2019.

GGC - NN