Discrimination complaint held time-barred: appeal dismissed, costs ordered against appellant
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal and upheld the lower court's judgment dismissing the plaintiff's claim, ordering the appellant to pay 500 RON in judicial costs. The dispute concerned an administrative challenge to a decision by the National Council for Combating Discrimination (CNCD) that declared the plaintiff's discrimination complaint time-barred. The material facts involved a discrimination complaint filed in November 2014 regarding an exclusion decision from 2011, where the plaintiff argued the discriminatory act was continuous until 2014, thus falling within the statutory limitation period. The Court held that the one-year limitation period under Article 20(1) of Emergency Government Ordinance No. 137/2000 is a statutory deadline for decadal purposes (termen de decădere) that begins to run from the date the discriminatory act was committed or when it became known, not from the cessation of continuous effects; consequently, the 2014 filing was untimely relative to the 2011 act. The Court further rejected procedural arguments based on Article 214(3) and Article 175 of the Civil Procedure Code, finding no grounds for remand or nullity as the CNCD's procedure is governed by special norms rather than the general Civil Procedure Code.
Legislator headnote
Keywords
Placeholder
Key legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for the order imposing judicial costs on the appellant.
Full text
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 151/11.03.2015 emisă de pârât în Dosarul nr. x/2014 prin care a fost admisă excepţia tardivităţii şi obligarea pârâtului de a soluţiona petiţia pe fond.
Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 2011 din 9 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Dolj.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 4 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea opţiunii sale procesuale, recurentul a susţinut că hotărârea a fost pronunţată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 2).
De asemenea susţine recurentul că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, reţinând tardivitatea petiţiei raportată la termenul de 1 an, reglementat de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.
O altă critică adusă sentinţei recurate vizează nepronunţarea instanţei de fond cu privire la cauza de nulitate condiţionată.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul reclamantului A. este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
În cauza de faţă, reclamantul-recurent contestă soluţia/Hotărârea nr. 151/11.03.2015 prin care s-a respins plângerea ca tardiv formulată deoarece intimatul-pârât nu a avut în vedere faptul că "faptele de discriminare au avut un caracter continuu, acestea desfăşurându-se fără întrerupere pe o perioadă determinata, adică 13.01.2011 (Decizia nr. 208/24.02.2014 a Consiliului Baroului Dolj) şi 20.02.2014 (Decizia nr. 347/2013 a Consiliului Baroului Dolj)".
Chiar dacă ar avea un caracter continuu, legea nu reglementează distinct faptele cu un astfel de caracter, ci vizează exclusiv momentul în care fapta de discriminare s-a produs, nu şi efectele ei în timp, astfel că s-a apreciat că în raport de fapta generatoare de efecte juridice, adică data excluderii de la depunerea jurământului (13.01.2011), Petiţia nr. 19538/25.1 1.2014 a fost tardiv formulată.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine în mod greşit că sunt incidente prevederile art. 214 alin. (3) C. proc. civ. cu argumentarea că în cursul soluţionării litigiului s-a schimbat compunerea completului, aspect ce ar determina, repunerea pe rol a cauzei. Potrivit art. 214 alin. (3) C. proc. civ. repunerea pe rol intervine dacă înlocuirea judecătorului a avut loc după ce s-a dat cuvântul pe fond părţilor. Or, cuvântul în fond a fost dat la termenul din 09.06.2016, termen la care instanţa a şi soluţionat cauza prin Sentinţa civilă nr. 2011. Ca atare, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (3) C. proc. civ. pentru repunere pe rol a cauzei, hotărârea fiind pronunţată de judecătorul în faţa căruia au fost puse concluziile în fond.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., acesta este neîntemeiat, în considerarea următoarelor argumente.
În mod corect instanţa de fond a reţinut tardivitatea formulării petiţiei prin raportare la anul 2011 şi la prevederile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.
Potrivit art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei". Termenul prevăzut în art. 20 alin. (1) este un termen de procedură, reprezentând intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinit actul de sesizare al C.N.C.D. cu privire la săvârşirea unor fapte sau acte de discriminare.
Din interpretarea art. 20 alin. (1), se reţine că legiuitorul a instituit un termen legal, circumscris unui interval determinat de timp, în speţă, de un an de zile, care începe să curgă de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea discriminării, constituind astfel un termen de decădere.
Or, faţă de aspectele reţinute coroborat cu data introducerii petiţiei înregistrată la C.N.C.D. sub nr. x/25.11.2014, corect s-a constatat că aceasta este tardivă.
În ceea ce priveşte motivul de recurs care vizează nepronunţarea instanţei de fond cu privire la cauza de nulitate condiţionată, aceste este neîntemeiat. Art. 175 C. proc. civ. reglementează nulitatea condiţionată a unui act de procedură efectuat în cadrul procesului civil.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. face referire la prevederile art. 175 C. proc. civ., criticând însă procedura derulată în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării - care este reglementată de norme speciale, nu de C. proc. civ.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.
În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 2011 din 9 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă U.N.B.R.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2019.
GGC - NN