Solidary fiscal liability for common control and shared workforce without bad faith requirement

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. "A." S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu următoarele:

- anularea Deciziei nr. 4472/17.07.2015 a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu prin care a fost angajată răspunderea solidară a A., în vederea recuperării creanţelor fiscale restante ale S.C. B. S.A. - în insolvenţă, în limita sumei de 183.800.845 RON, reprezentând: (1) 149.825.124 RON - creanţe administrate de MFP - sume achitate de garant în contul creditelor angajate de debitor; (2) 33.975.751 RON creanţe administrate de ANAF impozite, taxe şi contribuţii;

- anularea Deciziei nr. 378/10.09.2015 a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, prin care a fost respinsă contestaţia promovată de către A. împotriva Deciziei nr. 4472/17.07.2015, în temeiul dispoziţiilor art. 205 şi următoarele din Codul de procedură fiscală.

2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1477 din 4 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, având ca obiect "anulare act administrativ".

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 1477 din 4 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a invocat, în esenţă, următoarele:

- instanţa de fond a reţinut în mod greşit şi neargumentat existenţa şi cuantumul obligaţiilor fiscale ale debitoarei S.C. B. S.A., în condiţiile în care decizia contestată nu precizează momentul scadenţei obligaţiilor şi ignoră faptul că arieratele bugetare ale debitoarei S.C. B. S.A. erau menţionate la poziţia 21 din anexa la O.U.G. nr. 128/2006 ca fiind scutite de la plată;

- instanţa de fond a reţinut în mod greşit că recurenta ar fi avut raporturi de muncă cu cel puţin jumătate din salariaţii debitoarei principale, deşi s-a învederat faptul că specificul activităţii face ca agentul economic care operează în sistemul de alimentare centralizat cu energie termică să fie supus constrângerilor privind utilizarea bazei tehnico-materiale a administraţiei publice locale;

- în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei extinctive, în condiţiile în care invocarea excepţiei trebuia permisă în considerarea caracterului absolut, fiind o excepţie prin care se invocă norme de ordine publică, putând fi invocată în orice fază a procesului;

- instanţa de fond a reţinut în mod eronat că nu se pronunţă asupra aspectului vizând omisiunile esenţiale din decizia contestată întrucât nu au fost invocate în prealabil în contestaţia administrativă, încălcând astfel principiile de drept şi normele europene incidente;

- instanţa de fond nu a realizat o aplicare corectă a prevederilor legale reprezentate de instrucţiunile privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare - Ordin ANAF nr. 127/2014 - şi nu a sancţionat neaplicarea conformă a acestor prevederi legale de către organul fiscal competent, în condiţiile în care organul fiscal nu a probat eventuale acte/fapte din care să rezulte reaua-credinţă a debitorului a cărui răspundere urmează a fi angajată;

- instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra aspectelor privind starea de insolvenţă a societăţii recurente şi a riscului de dublă recuperare a creanţelor, în condiţiile în care societatea recurentă, prin încheierea din 18.11.2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 Tribunalul Giurgiu a deschis procedura insolvenţei societăţii recurente, situaţie în care decizia a cărei anulare se solicită nu mai poate fi pusă în aplicare decât în cadrul acestei proceduri, prin înscrierea creanţei la masa credală, respectiva creanţă fiind înscrisă şi la masa credală a debitoarei S.C. B.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la 24.11.2016, intimata Administraţia Finanţelor Publice Giurgiu în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii solidare prevăzută de art. 27 alin. (3) lit. c) şi alin. (4) din O.G. nr. 92/2003.

În esenţă, după prezentarea coordonatelor cauzei, a arătat că, la data declarării stării de insolvabilitate, debitorul principal B. s-a aflat sub control comun cu societatea recurentă, împrejurare relevată în urma analizei funcţiilor de conducere la cele două societăţi şi, totodată, societatea recurentă a avut raporturi de muncă sau civile de prestări servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii debitorului principal.

5. Procedura derulată în recurs

Prin rezoluţia completului investit cu soluţionarea cauzei din 15.10.2018, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen de judecată, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a supus controlului de legalitate Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/17.07.2013 prin care organul fiscal - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu - a stabilit răspunderea solidară, în temeiul art. 27 alin. (3) lit. c) şi a) alin. (4) C. proc. fisc. pentru obligaţii fiscale în sumă de 183.800.845 RON ale debitorului principal S.C. B. în sarcina persoanei juridice recurente, reţinându-se că, la data intrării în insolvabilitate debitorul principal se afla sub control comun cu recurenta, iar 56,25% (luna octombrie 2013), respectiv 97,8 % (luna decembrie 2013) din salariaţii recurentei au avut şi raporturi de muncă sau civile cu debitorul principal B.

Contestaţia administrativă formulată împotriva acestei decizii a vizat exclusiv temeinicia deciziei contestate sub aspectul neîntrunirii ipotezei normei legale invocată de autoritatea fiscală, fiind respinsă prin Decizia nr. 378/10.09.2015, reţinându-se îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii solidare.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate formulate, soluţie însuşită şi de instanţa de control judiciar întrucât a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, nefiind susceptibilă de casare prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul de casare încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, întrucât hotărârea recurată este motivată în conformitate cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.

Din considerentele hotărârii rezultă că instanţa de fond a sistematizat şi a examinat toate cererile şi susţinerile părţilor, fiind preocupată să identifice împrejurările de fapt care au constituit situaţia premisă a declanşării mecanismului judiciar.

Fără a fi necesar să se răspundă la fiecare argument al părţilor litigante, instanţa poate proceda la gruparea argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate a actului contestat, motivarea urmând să reliefeze raţionamentul logico-juridic pentru care a fost adoptată soluţia pronunţată, cu arătarea elementelor esenţiale în susţinerea soluţiei.

Or, în cauză, hotărârea primei instanţe este motivată atât în fapt, cât şi în drept şi nu cuprinde motive contradictorii, judecătorul fondului construind propriul silogism logico-juridic ce poate fi supus cenzurii instanţei de control judiciar, astfel încât motivul de casare este nefondat.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", recurenta-reclamantă a invocat, în esenţă, încălcarea dispoziţiilor art. 245 şi 246 alin. (1) C. proc. civ. în ceea ce priveşte respingerea excepţiei prescripţiei extinctive, încălcarea principiului preeminenţei dreptului european în ceea ce priveşte soluţia dată asupra motivului de nelegalitate constând în lipsa motivării actului administrativ contestat şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale care reglementează angajarea răspunderii solidare.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului că aspectele privind lipsa motivării deciziei de angajare a răspunderii solidare, respectiv invocarea excepţiei prescripţiei extinctive nu pot fi examinate pentru prima oară în procedura judiciară, dacă nu au fost invocate în contestaţia administrativ fiscală formulată.

Astfel, potrivit art. 205 C. proc. civ., împotriva actelor fiscale se poate formula contestaţie, ceea ce reprezintă o cale administrativă de atac.

În mod constant, în jurisprudenţa în această materie, Înalta Curte a reţinut că procedura administrativă este obligatorie, reprezentând o condiţie legală în vederea promovării unei acţiuni în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal.

Aşa fiind, instanţa de fond, examinând cererea recurentei-reclamante din perspectiva dispoziţiilor art. 206 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc. care impun obligaţia de a fi menţionate motivele de fapt şi de drept ale contestaţiei administrative, în mod corect a stabilit că motivele de nelegalitate neinvocate în cuprinsul contestaţiei administrative nu pot fi examinate pentru prima oară, de către instanţă, în lipsa analizei de către organul de soluţionare a contestaţiei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 213 C. proc. fisc.

În ceea ce priveşte întrunirea condiţiilor angajării răspunderii solidare, Înalta Curte reţine că potrivit art. 27 alin. (3) lit. c) C. proc. civ., "persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct sau indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii: (...) c) are sau a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii ai debitorului" iar conform alin. (4) din acelaşi act normativ, "în înţelesul alin. (3), termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) control - majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaţilor unei societăţi comerciale ori a unei asociaţii sau fundaţii, fie în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale ori consiliul director al unei asociaţii sau fundaţii, b) control indirect - activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe persoane".

În speţă, din analiza detaliată efectuată de judecătorul fondului în raport de definiţia legală a controlului, rezultă că, atât la momentul intrării în insolvabilitate a debitorului principal - B. (conform PV de declarare a stării de insolvabilitate nr. 4526/25.07.2014), cât şi anterior cele două societăţi s-au aflat sub control comun.

Astfel, la data intrării în insolvabilitate a debitorului principal:

- S.C. C. S.R.L. deţinea 99% din părţile sociale (drepturile de vot) la S.C. A. S.A., restul de 1% fiind deţinute de d-nul D.

- În acelaşi timp, aceeaşi S.C. C. S.R.L. deţinea 100% părţi sociale la S.C. E. S.R.L., care la rândul ei deţinea 85,38% părţi sociale la S.C. F. S.A., cu acelaşi sediu social (restul părţilor fiind deţinute de diferite persoane fizice) -societate aflată în insolvenţă.

- S.C. F. S.A., societate aflată în insolvenţă, deţinea 99,9999% din părţile sociale (acţiunile) S.C. B. S.A., restul de 0,00001 părţi sociale fiind deţinute de d-nul G. (1 acţiune)

- dl G. deţine funcţia de Preşedinte CA la reclamanta A. S.A., deţine poziţie dominantă şi în B. S.A. (unde deţine 1 acţiune) prin intermediul E. S.R.L. - fiind administrator (societate ce deţine 85,38% din capitalul social al F. S.A. - care la rândul ei deţine 99,9999% din capitalul social al B.);

- comisia de cenzori (d-na H., d-na I., d-l J.) este aceeaşi pentru reclamanta A. S.A. şi F. S.A. - acţionar principal ce deţine 99,9999% din capitalul social al B.

Totodată, din analiza comparativă a persoanelor salariate sau asimilate, cu contract de muncă total sau parţial sau alte forme, astfel cum au fost declarate prin declaraţiile cod 112 de către cele două societăţi, a rezultat că recurenta a avut raporturi de muncă sau de prestări servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii debitorului principal, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 27 alin. (3) lit. c) C. proc. fisc.

Astfel, în urma analizei numărului de persoane salariate sau asimilate, în luna octombrie 2013 s-a constatat că din cei 160 salariaţi ai B., 90 de salariaţi s-au regăsit în listele de salariaţi ale societăţii recurente, ceea ce reprezintă un procent de 56,25, iar în luna decembrie 2013 o proporţie de 97,8% din salariaţii societăţii recurente au avut raporturi de muncă şi cu debitorul principal.

Susţinerile recurentei referitoare la nedovedirea relei credinţe a recurentei nu pot fi primite, întrucât dispoziţiile legale care constituie temeiul juridic al angajării răspunderii, respectiv art. 27 alin. (3) C. proc. fisc. nu condiţionează angajarea răspunderii solidare de reţinerea relei credinţe a persoanei în privinţa căreia s-a atras răspunderea.

Aceasta întrucât, spre deosebire de dispoziţiile art. 27 alin. (2) C. proc. fisc. care reglementează reaua-credinţă ca o condiţie necesară pentru atragerea răspunderii solidare, dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol nu fac referire la această condiţie.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte reţine netemeinicia motivelor de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă pentru argumentele mai sus expuse ce demonstrează, totodată, legalitatea sentinţei atacate.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 1477 din 4 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2019.

GGC - NN