Admissibility of principal intervention for identical claims: rejection of individual salary rights as not strictly linked to the principal judgment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, au solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 542/C/05.02.2018 şi obligarea pârâtului să emită un nou ordin, prin care să stabilească drepturile salariale pentru fiecare dintre reclamanţi conform petitului expus în acţiune.

La data de 13.06.2018, G., H. şi I. au formulat cerere de intervenţie principală, prin care au solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 542/C/05.02.2018 şi obligarea pârâtului să emită un nou ordin, prin care să stabilească drepturile salariale pentru fiecare dintre persoanele care au formulat cererea de intervenţie, conform petitului expus în cuprinsul acesteia.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin încheierea din 19 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, în principiu, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de G., H. şi I.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat cale de atac G., H. şi I., fiind criticată hotărârea atacată.

Recurentele au arătat că instanţa de fond în mod greşit a aplicat dispoziţiile art. 61 alin. (2) din C. proc. civ., fără a se face distincţie între cele două ipoteze descrise de textul de lege arătat, respectiv dreptul dedus judecăţii şi dreptul strâns legat de acesta.

S-a precizat că obiectul intervenţiei este reprezentat de drepturi individuale ale fiecărei recurente, strâns legate de dreptul dedus judecăţii prin cererea de chemare în judecată, întrucât la fel ca şi reclamantele din dosarul de faţă şi recurentele au dreptul de a solicita anularea ordinului atacat şi plata drepturilor salariale decurgând din modificarea acestui ordin.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte reţine, în raport cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia Contenciosului administrativ, şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ., că, întrucât calea de atac a apelului este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ, cererile de apel formulate în temeiul dispoziţiilor C. proc. civ. împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, ca instanţe de contencios administrativ, reprezintă cereri de recurs.

Examinând argumentele părţilor, raportat la înscrisurile cauzei şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat şi îşi însuşeşte considerentele încheierii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. (2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta."

În conformitate cu dispoziţiile art. 33 din C. proc. civ.:

"Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara".

Înalta Curte reţine, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor din C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 16 şi art. 161, art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, faptul că este admisibilă cererea de intervenţie când intervenientul are interes şi pretinde un drept pentru sine strâns legat de dreptul dedus judecăţii.

Obiectul cauzei îl reprezintă cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. privind anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 542/C/05.02.2018 şi obligarea pârâtului să emită un nou ordin, prin care să stabilească drepturile salariale pentru fiecare dintre reclamanţi. Ulterior, recurentele au formulat o cerere de intervenţie principală în temeiul art. 61 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., care a fost respinsă, reţinându-se în esenţă că aceasta nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi admisă în principiu.

Instanţa de control judiciar reţine că, în cauză, recurentele solicitând aceleaşi drepturi nu împotriva reclamanţilor, ci, în fapt, alături de aceştia, recurentele nu invocă un drept strâns legat de obiectul judecăţii, ci un drept propriu. Ca urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acestea nu au un interes în raport cu cererea principală, - oricare ar fi soluţia dată acesteia, recurentele nu ar obţine vreun folos practic. Dacă interesul formulării cererii de intervenţie nu s-ar raporta la cererea de chemare în judecată iniţială, nu ar exista nicio raţiune pentru ca cele două cereri să se judece în acelaşi proces.

Ca urmare, în măsura în care recurentele se consideră vătămate de actul administrativ arătat, titularele cererii de intervenţie au posibilitatea să solicite anularea acestui ordin printr-o cerere de chemare în judecată separată, cu respectarea prevederilor Legii nr. 554/2004.

În mod evident, intenţia intervenientelor de a solicita instanţei anularea aceluiaşi ordin şi acordarea drepturilor salariale ce decurg pentru fiecare dintre acestea din modificarea intervenită nu poate determina admisibilitatea cererii de intervenţie principală.

În concluzie, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de G., H. şi I. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2019.

GGC - NN