Eligibility of unapproved expenditure from financial reserves in EU-funded projects without prior Managing Authority authorization
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, leaving in force the Court of Appeal’s judgment that rejected the plaintiff’s action and upheld the administrative acts challenged. The dispute concerned an administrative lawsuit challenging a decision resolving an appeal and a findings report regarding the recovery of EU funds for airport infrastructure projects, where the plaintiff claimed the lower court’s reasoning was contradictory and violated substantive law by asserting that specific laboratory testing costs were not authorized for reimbursement. The court determined that the lower court correctly applied the relevant procurement and funding regulations, specifically finding that the beneficiary failed to obtain prior approval from the Managing Authority for the modification of the financial plan to include these specific expenses, noting that prior payments for other claims did not constitute implicit authorization for reserves usage under the governing orders and circulars, thereby confirming the regularity of the disputed administrative decisions.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată; Eligibility of unapproved expenditure from financial reserves in EU-funded projects without prior Managing Authority authorization: The dispute concerned an administrative lawsuit challenging a decision resolving an appeal and a findings report regarding the recovery of EU funds for airport infrastructure projects, where the plaintiff claimed the lower court’s reasoning was contradictory and violated substantive law by asserting that specific laboratory testing costs were not authorized for reimbursement. The court determined that the lower court correctly applied the relevant procurement and funding regulations, specifically finding that the beneficiary failed to obtain prior approval from the Managing Authority for the modification of the financial plan to include these specific expenses, noting that prior payments for other claims did not constitute implicit authorization for reserves usage under the governing orders and circulars, thereby confirming the regularity of the disputed administrative decisions.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Substantive legal basis cited in the dispositive governing the judicial review of the administrative acts.
Full text
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.05.2016 sub nr. x/2016, reclamanta R.A. Aeroportul Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 59630/18.12.2015 şi repunerea instituţiei în situaţia anterioară, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat cu nr. x/09.11.2015 referitor la proiectul CCI 2014 R0161 PR002 "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi Modul I", cod SMIS 54513 ce vizează Contractul de servicii nr. x/2014 având ca obiect efectuarea determinărilor de laborator pentru proiectul "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi - Modul 1 - Proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru realizarea suprafeţelor de mişcare aferente unei piste noi cu lungimea de 2400 m în R.A. Aeroportul Iaşi" obiectiv I, cod SMIS contract 103123, subproiect 8, încheiat între R.A. Aeroportul Iaşi, în calitate de beneficiar, şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., precum şi anularea tuturor actelor subsecvente.
Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 3027 din 13 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta R.A. Aeroportul Iaşi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport, ca neîntemeiată; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarant recurs reclamanta R.A. Aeroportul Iaşi, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În opinia recurentei, hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).
Precizează recurenta că, instanţa de fond a reţinut că "utilizarea şi autorizarea la rambursare a acestei categorii de cheltuieli a fost făcută fără acordul prealabil al AM POST şi fără modificarea şi completarea Ordinului Ministrului Transportului nr. 1245/07.08.2014" (pag. 6 din sentinţă). Învederează recurenta că aceste aspecte cu totul nefondate se regăsesc întocmai în întâmpinarea depusă de pârât.
Pe de altă parte, susţine recurenta că instanţa de fond a reţinut că "la data solicitării la rambursare, respectiv autorizarea cheltuielilor respective, beneficiarul nu a supus analizei AM POST modificarea şi completarea contractului de finanţare în scopul introducerii şi aprobării în cadrul finanţării cheltuielilor referitoare la efectuarea determinărilor de laborator (...)" (pag. 6 din sentinţă), aspecte nefondate regăsite în apărările pârâtului.
Faţă de cele reţinute de instanţa de fond, învederează recurenta că, orice rambursare a sumelor în cadrul Proiectului, se efectuează în mod exclusiv, cu autorizarea AM POST, după o verificare prealabilă a întregii documentaţii.
Recurenta susţine că în cuprinsul sentinţei recurate (pag. 7 din sentinţă) nu se regăsesc motivele cu privire la existenţa impactului financiar şi a constatărilor cu implicaţii financiare.
În continuare, recurenta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.
Precizează recurenta că instanţa de fond a reţinut că beneficiarul nu a supus analizei AM POST modificarea şi completarea contractului de finanţare în scopul introducerii şi aprobării în cadrul finanţării a cheltuielilor referitoare la efectuarea determinărilor de laborator pentru proiect.
Raportat la această susţinere, menţionează recurenta faptul că la data respectivă nu era încheiat Contractul de Finanţare al proiectului, acesta fiind încheiat la 12.11.2015 şi nu în perioada anterioară verificării/rambursării/întocmirii actelor de control.
În opinia recurentei, nu poate fi primită susţinerea că actele de control întocmite ar fi legale pe considerentul că acest contract nu se regăseşte în Ordinul nr. 1245/14.04.2014, întrucât Contractul nr. x/14.04.2014 a fost încadrat în Rezerve cu respectarea Capitolului 11 din Ordin Detalierea estimativă a cheltuielilor pe categorii, dispoziţiilor H.G. nr. 759/2007 şi ale Ordinului nr. 28/75/2008. Mai mult, a fost respectată Circulara Revizia 1.
În continuare, se menţionează că instanţa de fond nu a reţinut împrejurarea că din Rapoartele de verificare a eligibilităţii aferente Cererilor de rambursare nr. x, y şi z rezultă că Autoritatea de Management precizează că sumele solicitate la rambursare aferente Contractului de prestări servicii nr. x/14.04.2014 sunt declarate ca fiind eligibile şi că a autorizat la plată cu atenţionarea beneficiarului că nu sunt recomandări.
De asemenea precizează recurenta că, instanţa de fond nu a reţinut că, după emiterea Ordinului nr. 12345/14.04.2014 s-a procedat la refacerea lunară a Planului de Achiziţii şi transmiterea acestuia către AM POST în vederea semnării contractului de finanţare. În acest sens beneficiarul a trimis şi adresa din 12.09.2014 referitoare la achiziţiile directe aferente proiectului. Ataşat acestei adrese, precizează recurenta, a fost transmis către AM POST raportul de progres, în cuprinsul căruia la pagina 18 era menţionat Contract 6 - respectiv, Contractul de prestări servicii nr. x/14.04.2014.
Concluzionează recurenta faptul că prin susţinerile cuprinse atât în Decizia nr. 59630/18.12.2015 cât şi în cuprinsul întâmpinării nu se face în nici un mod dovada existenţei vreunei abateri săvârşită de către R.A.Aeroportul Iaşi şi care să vizeze contractul nr. x/14.04.2014, aspecte care nu au fost cuprinse în considerente sentinţei.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului-reclamant, faţă de prevederile legale incidente, Curtea constată că recursul de faţă este nefondat, în sensul şi pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, şi anume, hotărârea cuprinde motive contradictorii, se reţine că acesta este neîntemeiat.
Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, faptul că serviciile de efectuare a determinărilor de laborator ce au făcut obiectul Contractului nr. x/14.04.2014 nu au fost incluse în Ordinul nr. 1245/07.08.2014 prin care a fost aprobată depunerea de cereri de rambursare pentru proiectul major cu denumirea prin care a fost aprobată depunerea de cereri de rambursare pentru proiectul major "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi, în vederea executării platformă parcare aeronave şi terminal pasageri", la niciuna dintre secţiunile calendarului activităţii, planul de achiziţii aferent implementării proiectului şi modul de determinare a sumelor estimative pe categorii de cheltuieli.
Pe de altă parte, faptul că instanţa a reţinut că AM POST a aprobat la rambursare CR 2, CR 5 şi CR 7 prin intermediul cărora a fost solicitată şi suma de 25.835,21 RON nu echivalează cu o autorizare acordată de AM POST în condiţiile Instrucţiunii nr. 3 pentru utilizarea rezervelor din planul financiar la celelalte categorii de cheltuieli din planul financiar. De asemenea corect s-a reţinut că AM POST are posibilitatea de a proceda în acest mod chiar şi în cazul în care anterior a dispus aprobarea cererilor de rambursare.
În ceea ce priveşte critica referitoare la împrejurarea că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, aceasta este nefondată.
Ipoteză reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la lipsa cu desăvârşire a considerentelor sau prezenţa doar a unora care nu au nicio legătură cu natura cauzei. Or, în cauza de faţă, recurenta îşi exprimă nemulţumirea de a nu regăsi în considerentele hotărârii "motivele cu privire la existenţa impactului financiar şi a constatărilor cu implicaţii financiare", ceea ce nu echivalează cu o nemotivare.
Instanţa de fond a menţionat în mod expres faptul că "impactul financiar şi constatările cu implicaţii financiare, (...) aceste elemente au fost indicate în cuprinsul procesului-verbal contestat", astfel că în privinţa criticii formulate prin acţiune pe acest aspect, instanţa a constatat că nu reprezintă un motiv de anulare a actului contestat.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs invocat, anume că Sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, şi acesta este neîntemeiat.
Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, recurenta-reclamantă a solicitat la rambursare suma de 25.835,21 RON prin încadrarea lor în categoria 5.1 - Rezerve din Planul Financiar, fără ca anterior să solicite aprobarea AM POST pentru modificarea şi completarea contractului de finanţare în scopul introducerii şi aprobării în cadrul finanţării a cheltuielilor referitoare la efectuarea determinărilor de laborator pentru proiectul ce a făcut obiectul suspiciunii de neregulă, potrivit instrucţiunilor AM POST.
Trebuie subliniat faptul că AM POST nu a autorizat tacit utilizarea rezervelor din planul financiar pentru acoperirea cheltuielilor decurgând din Contractul x/14.04.2014, întrucât prin această adresă a fost solicitat recurentei-reclamante să precizeze care sunt motivele pentru care s-a apreciat necesar acest contract, întrucât cheltuielile aferente acestui contract nu făceau parte din planul financiar al proiectului, aşa cum era acesta valabil la momentul autorizării plăţilor.
Or, ţinând seama şi de prevederile art. 8 din OMT nr. 1245/07.08.2014, potrivit cărora "beneficiarul se obligă să returneze sumele primite din fonduri nerambursabile împreună cu accesoriile aferente în termen de 90 de zile de la data notificării AM POST asupra uneia sau mai multora dintre următoarele situaţii: constatarea unor neregularităţi rezultate în procesul de evaluare a cererii de finanţare şi/sau procesul de rezultate în procesul de evaluare a cererii de finanţare şi/sau procesul de autorizare a cererilor de rambursare", se reţine că Sentinţa recurată a fost pronunţată cu respectarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, care au condus la menţinerea condiţiilor de fond şi de formă ale Deciziei nr. 59630/18.12.2015, cât şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/09.11.2015.
Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge, ca nefondat, recursul declarat de R.A. Aeroportul Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de R.A. Aeroportul Iaşi împotriva Sentinţei nr. 3027 din 13 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2019.
GGC - NN