Suspension of tax assessment execution: insufficiency of prima facie illegality to meet cumulative conditions for provisional measure

Şedinţa publică din data de 5 martie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Judeţului Cluj, suspendarea Deciziei de impunere x nr. 12/13.02.2018 emisă de pârâtă, până la data soluţionării pe fond a acţiunii având ca obiect anularea deciziei de impunere menţionate şi a raportului de inspecţie fiscală aferent şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 93/2018 din 12 aprilie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., şi solicitând casarea hotărârii recurate şi admiterea cererii de suspendare a Deciziei de impunere x nr. 12/13.02.2018, astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a argumentat că prima instanţă a ajuns să facă o analiză superficială a condiţiilor legale, interpretând eronat starea de fapt, şi nu a ţinut seama de nici unul din argumentele de fapt şi de drept prezentate în cuprinsul cererii de suspendare.

Sub aspectul îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, recurenta a evocat, mai întâi, hotărâri judecătoreşti anterioare prin care au fost anulate acte administrativ-fiscale emise de intimată. A susţinut că, din această perspectivă, există o îndoială puternică în privinţa raţionamentului pe care organul fiscal îl urmează în interpretarea raporturilor comerciale cu implicaţii economice şi fiscale ale societăţii, suficientă în ea însăşi pentru a se dispune temporizarea efectelor juridice ale actului administrativ-fiscal până la momentul la care o instanţă se va pronunţa pe fondul litigiului.

A mai argumentat că, potrivit Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 375/2009, în vigoare la acest moment, inspecţia fiscală putea fi efectuată în mod legal doar de către DGRFP Cluj-Napoca, neexistând nici un act administrativ prin care să fi fost delegată competenţa.

Din perspectiva nerespectării dreptului la apărare, recurenta a susţinut că nu a avut loc o audiere propriu zisă a contribuabilului în sensul dispoziţiilor de procedură fiscală şi a criticat faptul că echipa de inspecţie fiscală nu a pus la dispoziţia contribuabilului întreg dosarul administrativ pe baza căruia a fost întocmit raportul de inspecţie fiscală, făcând referire, în acest sens, la hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-298/16, Teodor Ispas, Andruţa Ispas vs. DGFP Cluj.

Recurenta a mai criticat faptul că instanţa de fond nu a dat efect argumentelor privind prescripţia, calculul termenului de prescripţie fiind facil.

A susţinut că prima instanţă trebuia să valorizeze argumentativ criticile privind încălcarea flagrantă a normelor juridice imperative în inspecţia fiscală care s-a finalizat cu impunerea acestor sume exorbitante. Recurenta nu recunoaşte existenţa obligaţiilor fiscale suplimentare, stabilite cu ignorarea evidenţelor contabile ale societăţii verificate, a documentelor justificative legale, incontestabil valabile, în baza cărora s-au înregistrat operaţiuni comerciale legale.

A mai arătat că instanţa de fond nu a luat în considerare art. 297 alin. (8) C. fisc. , recent introdus, nici jurisprudenţa Înaltei Curţi sau a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind răspunderea obiectivă pentru faptele imputate unor parteneri comerciali, sau practica judiciară privind interpretarea sintagmei "caz bine justificat", detaliată de recurentă.

Din perspectiva condiţiei privind paguba iminentă, recurenta a arătat că prin Decizia de impunere x nr. 12/13.02.2018 s-au stabilit obligaţii suplimentare de plată în cuantum de 10.667.260 RON şi însăşi instanţa de fond a reţinut că această condiţie ar fi îndeplinită, raportat la valoarea creanţei, la situaţia creditelor, la contractele cu diferiţi furnizori, aspecte de natură a pune recurenta în dificultate financiară.

1.4. Apărările intimatei

Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Judeţului Cluj a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, argumentând, în esenţă, că în mod corect instanţa de fond a considerat că în speţă nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respingând, pe cale de consecinţă, cererea de suspendare a executării.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Verificând sentinţa recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă, Curtea constată că nu se poate susţine incidenţa niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, fiind respectate exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele stabilite de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se, atât la susţinerile părţilor apreciate ca relevante pentru raţionamentul prezentat, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt şi de drept relevante pentru soluţionarea cauzei, neputându-se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. doar pentru că instanţa de fond nu a preluat toate argumentele reclamantei sau nu a adoptat interpretarea urmărită de aceasta.

În fine, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente şi faţă de criticile recurentei - reclamante, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu subzistă în cauză motive legale de casare a încheierii recurate, în considerarea celor în continuare arătate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) menţionat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că argumentele invocate în demonstrarea întrunirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu se constituie în mod convingător în indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal şi să justifice suspendarea provizorie a executării acestuia.

Susţinerile privind efectuarea inspecţiei fiscale de către un organ necompetent sunt contrazise de dispoziţiile Ordinului nr. 560/2016, incident în speţă, raportat la art. 128 din Legea nr. 207/2015, iar argumentul referitor la prescripţia dreptului de a stabili creanţa fiscală în discuţie nu se susţine, prima facie, raportat la dispoziţiile art. 110 din Legea nr. 207/2015 şi la perioada desfăşurării inspecţiei fiscale.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, analizând speţa în limitele impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu se poate reţine aparenta nerespectare a dreptului recurentei la apărare, câtă vreme raportul de inspecţie fiscală menţionează, în capitolul "Discuţia finală cu contribuabilul", punctul de vedere al recurentei în privinţa aspectelor care au făcut obiectul inspecţiei, nefiind probată lipsa audierii efective şi nici faptul că aceasta nu ar fi avut acces la documente şi informaţii, aflându-se în imposibilitatea de a-şi asigura apărarea.

În fine, celelalte argumente invocate de recurenta-reclamantă, privind încălcarea flagrantă a normelor juridice imperative în inspecţia fiscală, faptul că nu recunoaşte existenţa obligaţiilor fiscale suplimentare, stabilite cu ignorarea evidenţelor contabile ale societăţii verificate şi a documentelor justificative legale, sau aspectele ce ţin de răspunderea sa pentru faptele imputate unor parteneri comerciali, nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal şi să justifice suspendarea provizorie a executării acestuia, majoritatea acestora necesitând, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.

Or, îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, atâta timp, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1), Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 93/2018 din 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2019.

GGC - GV