Compensation for demolished structures excluded from religious property restitution scope under Emergency Ordinance 94/2000

Şedinţa publică din data de 5 martie 2019

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea în parte a Deciziei nr. 2919/28.02.2014 emisă de pârâtă, constatarea calităţii sale de persoana îndreptăţită să beneficieze de măsuri compensatorii şi pentru construcţia veche, existentă la momentul preluării abuzive în Iaşi. str. x. jud. Iaşi (fosta str. x) şi care, în prezent, a fost demolată şi să se dispună acordarea de măsuri compensatorii şi pentru construcţia veche anterior menţionată, în prezent demolată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1/2015 din 12 ianuarie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de către reclamanta A., precum şi cererea formulată de către reclamantă privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 1/2015 din 12 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 2919/28.02.2014 emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, recurenta a argumentat că hotărârea recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din O.U.G. nr. 94/2000, precum şi a dispoziţiilor pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

O.U.G. nr. 94/2000 nu exclude posibilitatea acordării de despăgubiri pentru construcţiile demolate, ca măsuri reparatorii prin echivalent. Legiuitorul a dorit să scoată categoria construcţiilor demolate ulterior preluării abuzive de sub sfera de aplicare a O.U.G. nr. 24/2000, însă nu a dorit să suprime de plano dreptul persoanei îndreptăţite la despăgubiri.

Dreptul persoanei îndreptăţite la despăgubiri pentru construcţiile demolate ulterior preluării abuzive este reglementat în mod expres, iar actul normativ special prevăzut de dispoziţiile art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 este Legea nr. 10/2001, mai precis dispoziţiile art. 10 alin. (1) din acest act normativ.

Concluzia primei instanţe, în sensul că nu este reglementat dreptul la despăgubiri pentru construcţiile demolate este în mod evident greşită, câtă vreme. În realitate, dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001 reglementează în mod expres acest aspect, stabilind dreptul persoanei îndreptăţite la "măsuri reparatorii prin echivalent". A admite contrariul ar echivala cu o limitare nejustificată a dreptului unor persoane de a solicita şi obţine despăgubiri pentru imobile preluate abuziv de către Statul Român şi demolate de-a lungul timpului.

Dreptul instanţei de judecată de a pronunţa ea însăşi o hotărâre de acordare de despăgubiri pentru construcţia demolată este incontestabil şi rezultă din aplicarea prin analogie a raţionamentului avut în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 de către Înalta Curte de casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică, invocând dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. 3 din Normele metodologice aferente art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002.

Împrejurarea că legiuitorul a înţeles să excludă din sfera prevederilor O.U.G. nr. 24/2000 acordarea de despăgubiri pentru construcţiile demolate ulterior preluării de către stat nu justifică aplicarea în acest caz a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, care are o altă sferă de aplicare.

2. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a criticilor recurentei-reclamante, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie împotriva Deciziei nr. 2919/28.02.2014, emisă de intimata-pârâtă, solicitând constatarea calităţii sale de persoana îndreptăţită să beneficieze de măsuri compensatorii pentru construcţia veche, existentă la momentul preluării abuzive în Iaşi. str. x. jud. Iaşi (fosta str. x) şi care, în prezent, a fost demolată, cu acordarea de măsuri compensatorii şi pentru această construcţie.

Curtea de apel a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, în natură sau în echivalent, în baza acestei legi, cultele religioase care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.

Criticile recurentei privind incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 sunt nefondate, Astfel, prevederile art. 8 alin. (2) din Legii nr. 10/2001 arată că "regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase preluate de stat este reglementat prin O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată", rezultând astfel că reglementarea este, contrar celor susţinute de parte, în sensul înlăturării aplicării acestei legi, în privinţa procedurii de retrocedare.

În consecinţă, în condiţiile în care acest act normativ exclude retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, nu sunt aplicabile nici Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Referitor la criticile vizând aplicarea greşită a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, în sensul că, dacă acestea nu reglementează acordarea de măsuri reparatorii pentru clădirile demolate, devin aplicabile, în completare, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se reţine, de asemenea, că nu pot fi primite.

În cauză, legea specială care reglementează tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor este Legea nr. 165/2013, iar nu Legea nr. 10/2001 care, prin art. 8 alin. (2), exceptează de la aplicare retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Totodată, aşa cum s-a reţinut, decizia contestată a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, prin urmare nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 "sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Relevante, în ceea ce priveşte construcţiile demolate, sunt şi dispoziţiile punctul 3 din Normele metodologice aferente art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, modificată şi completată prin H.G. nr. 1094/2005, care prevăd că: "nu intră sub incidenţa Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum şi construcţiile demolate."

În concluzie, din analizarea tuturor prevederilor menţionate, rezultă cu evidenţă faptul că cererile de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România sunt excluse de sub incidenţa Legii nr. 10/2001 (şi a Normelor de aplicare a acesteia), de asemenea, caracterul de lex specialis al Legii nr. 165/2013 (iar nu al Legii nr. 10/2001) faţă de O.U.G. nr. 94/2000, în privinţa tipului şi procedurii de acordare a despăgubirilor, regimul juridic al imobilelor (terenuri) trecute în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974, precum şi excluderea construcţiilor demolate de sub incidenţa O.U.G. nr. 94/2000.

În realitate, recurenta critică lipsa unui act normativ care să prevadă măsurile privind acordarea de despăgubiri pentru construcţiile demolate. Or, în temeiul art. 61 din Constituţie, "Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a ţării", astfel încât modificarea sau completarea normelor juridice constituie atributul exclusiv al acestuia.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 1/2015 din 12 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2019.

GGC - GV