Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 996/2019 AI generated

Perimare of appeal: start of six-month inactivity term after lifting of suspension due to related pending case

Case Number Decizia nr. 996/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal (recurs) as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to declare the appellant's prior appeal perished; the appellant was also ordered to pay reduced court costs of 2,500 RON to the opposing party. The dispute concerned the procedural determination of the date from which the six-month term for the loss of appeal rights (perimare) began to run after the suspension of proceedings due to a pending related case was lifted. The appellant argued that the term started from the date of the last procedural act performed by the court (an interlocutory order maintaining the suspension), whereas the lower court calculated the term from the date the related judgment became final and unappealable, concluding that the appellant had failed to resume proceedings within the statutory limit. Deciding on the interpretation of Articles 413, 416, 417, and 418 of the Code of Civil Procedure, the Court held that the suspension of the loss-of-rights term lasts only until the related judgment becomes final, and that an interlocutory order merely verifying the persistence of the suspension does not constitute a procedural act capable of interrupting the perimare term; consequently, the appellant's failure to petition for the resumption of the case within six months of the related judgment becoming final constituted a culpable lapse, legally resulting in the perishment of the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 416 alin. (2) C. proc. civ, art. 176 pct. 6 C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ; Perimare of appeal: start of six-month inactivity term after lifting of suspension due to related pending case: The dispute concerned the procedural determination of the date from which the six-month term for the loss of appeal rights (perimare) began to run after the suspension of proceedings due to a pending related case was lifted. The appellant argued that the term started from the date of the last procedural act performed by the court (an interlocutory order maintaining the suspension), whereas the lower court calculated the term from the date the related judgment became final and unappealable, concluding that the appellant had failed to resume proceedings within the statutory limit. Deciding on the interpretation of Articles 413, 416, 417, and 418 of the Code of Civil Procedure, the Court held that the suspension of the loss-of-rights term lasts only until the related judgment becomes final, and that an interlocutory order merely verifying the persistence of the suspension does not constitute a procedural act capable of interrupting the perimare term; consequently, the appellant's failure to petition for the resumption of the case within six months of the related judgment becoming final constituted a culpable lapse, legally resulting in the perishment of the appeal.

Keywords

AI generated
pending proceedings procedural inactivity suspension period the term 'judgment' procedural orders interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
6274/11.11.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins cererea de suspendare conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca neîntemeiată.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că motivul de nelegalitate priveşte faptul că Decizia civilă nr.
art. 416 alin. (2) C. proc. civ
894/19.04.2018 a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ.
art. 176 pct. 6 C. proc. civ
Potrivit art. 176 pct. 6 C. proc. civ., nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor referitoare la alte cerinţe extrinseci actului de procedură.
art. 425 C. proc. civ
Cerinţele intrinseci ale unei hotărâri judecătoreşti sunt cele reglementate de prevederile art. 425 C. proc. civ.
art. 493 din C. proc. civ
Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, prin rezoluţia din data de 05 iulie 2018, întocmirea raportului prevăzut de dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art.
art. 490 alin. (2) C. proc. civ
civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
art. 421 alin. (2) C. proc. civ
Prin raportul întocmit la data de 24 octombrie 2018, s-a reţinut faptul că, în raport de dispoziţiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ., recursul este admisibil în principiu.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Provision cited as the direct legal basis for dismissing the appeal (recurs) as unfounded.

art. 451 alin. (1) C. proc. civ.

Provision cited to establish the principle of imposing judicial costs on the losing party.

art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Provision cited to justify the reduction of the awarded court costs based on the complexity of the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 13.05.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A., societate în insolvenţă, prin administrator judiciar B., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6914 euro + TVA/lună (la cursul BNR din ziua plăţii), începând cu data de 30.04.2015, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de 1540 mp din terenul proprietatea S.C. A. S.A., situat în Bucureşti, str. x, având cartea funciară nr. x şi nr. cadastral x (220 mp lungime x 7 mp lăţime); obligarea pârâtei la plata sumei de 11.705.925 lei (reprezentând echivalentul în RON al sumei de 2.625.000 euro, calculată la cursul valutar din data de 12.05.2015 de 1 euro = 4.4594 RON), reprezentând daune-interese pentru scăderea valorii de circulaţie a imobilului ca urmare a servituţii de trecere instituită pe această suprafaţă de teren în favoarea pârâtei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 29 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a D. S.R.L., vânzător conform contractului din 05.08.2015, autentificat sub nr. x/05.08.2015 de BNP " E.".

Prin Sentinţa civilă nr. 6274/11.11.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins cererea de suspendare conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca neîntemeiată. S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi D. S.R.L., ca neîntemeiată. S-a respins cererea pârâtei D. S.R.L. privind cheltuielile de judecată - onorariu de avocat, ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 894 din 19 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a constatat perimat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar F. împotriva Sentinţei civile nr. 6274/11.11.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă. A fost obligată apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte D. S.R.L. suma de 20.613,91 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocat). A fost respinsă cererea apelantei-reclamante referitoare la cheltuielile de judecată efectuate în apel, ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea formulată de intimata-pârâtă C. S.A. referitoare la cheltuielile de judecată efectuate în apel, ca neîntemeiată.

Împotriva Deciziei civile nr. 894 din 19 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar F., invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea cererii de recurs, casarea deciziei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

A susţinut recurenta că cererea de recurs se grefează pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., respectiv că Decizia civilă nr. 894/19.04.2018 a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că motivul de nelegalitate priveşte faptul că Decizia civilă nr. 894/19.04.2018 a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, în cauză, ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă (cu citarea părţilor) a fost încheierea din data de 14.09.2017, sens în care, în opinia recurentei, termenul de perimare a început să curgă de la această dată.

Instanţa de apel, soluţionând excepţia perimării, a pronunţat decizia atacată cu încălcarea prevederilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., luând în calcul o altă dată de începere a termenului de perimare.

Recurenta-reclamantă a susţinut faptul că, având în vedere principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, coroborat cu faptul că prevederile art. 416 alin. (2) C. proc. civ. nu fac nicio distincţie între actele de procedură pe care judecătorul trebuie să le efectueze din oficiu, în mod obligatoriu, potrivit Regulamentului de organizare al instanţelor sau cele pe care are competenţa să le efectueze, este evident că pentru stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de perimare nu trebuie făcută o astfel de distincţie.

Totodată, a susţinut recurenta-reclamantă, întrucât textul art. 416 alin. (2) C. proc. civ. nu face nicio distincţie între actele de procedură în vederea judecăţii şi orice alte acte de procedură, este evident că şi din această perspectivă, pentru stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de perimare, nu trebuie făcută o astfel de distincţie.

Mai mult, a arătat recurenta-reclamantă, trebuie evidenţiat faptul că textul art. 416 alin. (2) C. proc. civ. face vorbire despre acte de procedură îndeplinite de către instanţă.

Având în vedere faptul că prin încheierea din data de 14.09.2017 s-a pus în discuţie existenţa motivelor de suspendare a cererii de apel (având, din această perspectivă, caracter interlocutoriu), părţile fiind citate în acest sens, este evident că aceasta reprezintă un act de procedură, îndeplinind o funcţie jurisdicţională.

Astfel, termenul de perimare a cererii de apel a început să curgă din data de 14.09.2017, motiv pentru care instanţa de apel, în mod greşit, a admis excepţia perimării cererii de apel.

A arătat recurenta-reclamantă că, înainte de împlinirea termenului de perimare calculat din data de 14.09.2017, aceasta a formulat cerere de redeschidere a cauzei.

Din perspectiva sancţiunii aplicabile, trebuie avut în vedere faptul că încălcarea prevederilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ. atrage sancţiunea nulităţii necondiţionate de existenţa vreunei vătămări.

Potrivit art. 176 pct. 6 C. proc. civ., nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor referitoare la alte cerinţe extrinseci actului de procedură.

Cerinţele intrinseci ale unei hotărâri judecătoreşti sunt cele reglementate de prevederile art. 425 C. proc. civ. (dispoziţii ce privesc conţinutul acestora), cele extrinseci fiind orice alte cerinţe pe care un act procesual trebuie să le îndeplinească.

Astfel, din coroborarea art. 176 pct. 6 C. proc. civ. cu art. 425 C. proc. civ. rezultă faptul că respectarea art. 416 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă o cerinţă extrinsecă actului a cărei nerespectare atrage nulitatea necondiţionată de existenţa vreunei vătămări.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, prin rezoluţia din data de 05 iulie 2018, întocmirea raportului prevăzut de dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin raportul întocmit la data de 24 octombrie 2018, s-a reţinut faptul că, în raport de dispoziţiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ., recursul este admisibil în principiu.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 25 octombrie 2018, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 14 februarie 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar F., împotriva Deciziei nr. 894 din 19 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi a stabilit termen de judecată, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru judecarea căii de atac.

Examinând cererea de recurs, în limitele criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 23.06.2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării apelului declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar F., împotriva Sentinţei civile nr. 6274/11.11.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Prin rezoluţia din data de 29.06.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a dispus citarea părţilor pentru a se verifica dacă subzistă temeiurile suspendării, acordând termen la data de 14.09.2017.

Prin cererea depusă la data de 12.09.2017, apelanta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar F., a solicitat menţinerea suspendării cauzei, precizând că dosarul nu este soluţionat irevocabil.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.09.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, a fost menţinută măsura suspendării judecării apelului declarat de apelanta-reclamantă, dispusă prin încheierea din 23.06.2016, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., constatându-se că subzistă motivele care au stat la baza dispunerii acesteia.

Prin cererea formulată la data de 23.02.2018, apelanta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar F., a formulat cerere de redeschidere a cauzei, prin care a solicitat reluarea judecării cauzei, având în vedere că motivul suspendării cauzei, dispuse în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu mai subzistă.

A precizat că Dosarul nr. x/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, până la a cărui soluţionare a fost suspendată cauza, a fost trimis spre rejudecare la instanţa de apel, fiind soluţionat irevocabil prin Decizia civilă nr. 1444 A din 04.05.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2008*, hotărâre care a rămas definitivă şi irevocabilă prin nerecurare.

Prin Decizia civilă nr. 894 din 19 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, constatându-se că se impune discutarea cu prioritate a excepţiei perimării apelului în raport de cererea de redeschidere a judecăţii, s-a constatat perimat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar F. împotriva Sentinţei civile nr. 6274/11.11.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar F., ce formează obiectul prezentului dosar.

Invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut încălcarea, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., care a luat în calcul o altă dată de începere a termenului de perimare.

Recurenta a susţinut că ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă (cu citarea părţilor) a fost încheierea din data de 14.09.2017, sens în care, în opinia acesteia, termenul de perimare a început să curgă de la acea dată.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este o consecinţă a culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute la art. 413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată.

Conform art. 413 alin. (2) C. proc. civ., suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.

Art. 416 alin. (2) C. proc. civ. prevede că:

"Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

Referitor la data rămânerii definitive şi irevocabile a Deciziei nr. 1444 A din 04.05.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2000*, se reţine că, potrivit menţiunii din data de 14.06.2017 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, hotărârea menţionată a rămas definitivă şi irevocabilă prin nerecurare .

Din dovezile de comunicare rezultă că decizia a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 24.05.2017, iar celorlalte părţi la 24.05.2017 şi 25.05.2017.

În aceste condiţii, termenul de 15 zile pentru declararea recursului a expirat la data de 09.06.2017 pentru recurenta-reclamantă şi la data de 10.06.2017 pentru părţile cărora le-a fost comunicată hotărârea la data de 25.05.2017 (data de 10.06.2019 fiind o zi de sâmbătă, termenul prorogându-se până la prima zi lucrătoare, respectiv luni - 12.06.2017).

Raportat la aceste dispoziţii legale, cursul perimării a fost suspendat până la data rămânerii definitive/irevocabile a Deciziei civile nr. 1444 A din 04.05.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2000*, respectiv 12.06.2017.

În aceste condiţii, termenul de 6 luni de perimare a început să curgă pentru apelanta-reclamantă la data de 12.06.2017, cauza rămânând în nelucrare timp de 6 luni, respectiv până la data de 12.12.2017, întrucât nu a fost efectuat niciun act de procedură în vederea judecării procesului de către părţi.

Susţinerile recurentei-reclamante, potrivit cărora ar fi avut loc întreruperea cursului perimării, sunt nefondate.

Potrivit art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că doar un act de procedură îndeplinit de o parte poate întrerupe termenul de perimare şi nu o măsură sau un act procedural al instanţei de judecată.

Contrar susţinerilor recurentei, încheierea de şedinţă din data de 14.09.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, prin care s-a menţinut măsura suspendării judecării apelului, nu are semnificaţia unui act de procedură, în sensul art. 417 C. proc. civ., întrucât aceasta a fost pronunţată în procedura de verificare a subzistenţei temeiurilor suspendării efectuate din oficiu de instanţă.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că prin încheierea pronunţată la data de 14 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a verificat din oficiu dacă subzistă temeiurile suspendării şi, luând act de susţinerile formulate în scris de apelantă, în sensul că hotărârea judecătorească pronunţată în Dosarul nr. x/2018* nu i-a fost comunicată, respectiv că, împotriva acesteia, administratorul judiciar urmează să declare recurs, a menţinut măsura suspendării dispuse prin încheierea din data de 23 iunie 2016.

Prin urmare, verificarea subzistenţei motivelor care au determinat suspendarea cauzei nu a fost precedată de repunerea cauzei pe rol pentru ca de la data încheierii din 14 septembrie 2017 să curgă un nou termen de perimare astfel că, în speţă, termenul prevăzut de 416 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă de la data rămânerii irevocabile a Deciziei nr. 1444 A/04.05.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

De asemenea, nici caracterul inexact al susţinerilor apelantei cu privire la împrejurarea că s-ar fi aflat în termenul de declarare a recursului nu constituie un argument pentru admiterea căii de atac, având în vedere culpa părţii înseşi.

Cererea de repunere a cauzei pe rol formulată la data de 23.02.2018 de reclamanta-apelantă nu poate avea drept efect întreruperea termenului de perimare de 6 luni, care a început să curgă pentru recurentă de la data de rămânerii irevocabile a Deciziei civile nr. 1444 A din 04.05.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2008*, întrucât termenul de perimare era deja împlinit la data cererii de redeschidere a cauzei.

Se constată că dosarul a rămas în nelucrare timp de 6 luni şi prin raportare la menţiunea existentă pe Decizia civilă nr. 1444A din 04.05.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2008*, referitoare la data rămânerii definitive şi irevocabile a acestei hotărâri, respectiv 14.06.2017, întrucât până la data de 14.12.2017 nu a fost efectuat niciun act de procedură în vederea judecării procesului de către părţi.

În concluzie, lăsarea cauzei în nelucrare este o consecinţă a culpei apelantei-reclamante.

Obligaţia de a solicita repunerea pe rol a cauzei, în ipoteza suspendării facultative a cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., revine părţii interesate şi nu instanţei de judecată, neexistând pentru aceasta din urmă obligaţia de a efectua un act procedural din oficiu.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 413 alin. (2) şi art. 418 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că suspendarea facultativă este limitată, sub aspectul duratei ei, de momentul la care hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă (irevocabilă, în reglementarea anterioară).

Actul procedural de repunere pe rol, de natură a întrerupe termenul de perimare, nu poate fi îndeplinit din oficiu, câtă vremea perimarea intervine pentru a sancţiona pasivitatea culpabilă a părţii care a lăsat pricina în nelucrare

Prin urmare, în speţă, instanţa de apel, în mod legal, a făcut aplicarea prevederilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., reţinând că sunt îndeplinite condiţiile perimării apelului.

Faţă de cele anterior reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar F., împotriva Deciziei nr. 894 din 19 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Văzând dispoziţiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ., precum şi solicitarea intimatei-pârâte D. S.R.L., dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, se va admite cererea formulată de aceasta, urmând a fi obligat recurentul la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere complexitatea cauzei deduse judecăţii şi numărul termenelor acordate (un singur termen de judecată).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar F., împotriva Deciziei nr. 894 din 19 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă D. S.R.L., reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2019.

GGC - NN