Sufficiency of appellate reasoning in civil liability for press defamation: Failure to specifically address illicitness and prejudice claims

Asupra recursului civil de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată, la 24 decembrie 2015, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., în calitate de comitent,C. şi D. ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor ca, în solidar, să-i plătească suma de 80.000 euro (356.000 RON) reprezentând daune morale pricinuite în urma publicării în cotidianul naţional B, din data de 30 septembrie 2015, a articolului intitulat "Imperiul de milioane al celui care a dat şpaga pentru scumpirea apei", titlu apărut pe prima pagină a cotidianului.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că respectivul articol de presă cuprinde informaţii neadevărate, ceea ce a condus la discreditarea imaginii sale profesionale, la denigrarea afacerilor pe care le conduce. Aceste fapte ilicite ale pârâţilor i-au influenţat clientela, salariaţii şi partenerii de afaceri şi i-au produs prejudicii morale, de imagine şi patrimoniale.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 C. civ., art. 1373, art. 1369 C. civ., art. 58 şi art. 1359 C. civ., art. 30 din Constituţia României.

Pârâta S.C. B. S.R.L.. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, suspendarea cauzei, având în vedere faptul ca pârâta se afla sub protecţia Legii nr. 85/2006; iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiata şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâţii C. şi D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii formulata de reclamantul A. În drept, au invocat dispoziţiile art. 30 din Constituţia României, art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Statutul Jurnalistului din 2004 şi Codul Deontologic al jurnalistului elaborat de Convenţia Organizaţiilor de Media din 2004.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal:

Prin Sentinţa civilă nr. 1671 din 21 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D.

Împotriva acestei sentinţe, la data de 17 martie 2017 a declarat apel reclamantul A.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de Apel:

Prin Decizia nr. 709A din 20 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva Sentinţei civile nr. 1671 din 21 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, apelantul fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.733,61 RON, către intimata S.C. B. S.R.L.

4. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea în tot a deciziei recurate şi, pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Criticile de nelegalitate pe care s-a fundamentat memoriul de recurs au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:

Decizia atacată este nelegală din perspectiva nemotivării acesteia, deoarece instanţa de apel a copiat motivarea primei instanţe, referitoare la practica CEDO privind dreptul la liberă exprimare, fără a observa că articolul incriminat, ce a fost publicat în presă, conţine neadevăruri apte să distrugă reclamantului afacerea de familie. Hotărârea recurată reprezintă practic un draft în care s-a reprodus practica generală CEDO, fără a se arăta modul în care aceasta se aplică, în concret, speţei deduse judecăţii.

De asemenea, instanţa de apel a mai constatat că, la adresa reclamantului, nu au fost folosite expresii jignitoare sau calomnioase, însă aceasta nu poate reprezenta decât o motivare lapidară şi străină cauzei, întrucât nu s-a susţinut că reclamantul a fost calomniat/înjurat în articolul respectiv. Instanţa de fond a analizat acţiunea doar prin prisma unui prejudiciu produs din perspectiva exprimării unor afirmaţii jignitoare, prin publicaţia respectivă, la adresa reclamantului. Problema prejudiciului alegat de reclamant prin fapta ilicită a pârâţilor este complexă, nelimitându-se la un atac la adresa acestuia, prejudiciul moral fiind produs prin săvârşirea afirmaţiei că afacerile reclamantului din strada x aparţin lui E. şi reprezintă un vehicul prin care se dădea şpagă celor de la ... pentru scumpirea apei. Este deci, un atac indirect şi defăimător la adresa persoanei care deţine respectivele investiţii.

A mai arătat recurentul că pârâţii nu au probat verificitatea celor publicate în cotidian, legătura dintre reclamant şi E. şi că afacerile din strada x ar aparţine numitului E.

În ceea ce priveşte condiţiile răspunderii civile delictuale, s-a arătat că, în urma apariţiei în presă a articolului în care se specifică că toate investiţiile din strada x aparţin lui "E., cel care a dat şpagă pentru scumpirea apei calde" reclamantul a suferit un prejudiciu moral. Nu există vreo dovadă că aceste investiţii aparţin lui E., persoană cercetată penal cu care reclamantul nu are legături. Toate investiţiile din strada x, respectiv grădiniţă, şcoală gimnazială, club de tenis, sală de sport, hotel şi restaurant aparţin familiei A., de această afacere ocupându-se A. împreună cu familia. Prin publicarea articolului în presă se reclamă un prejudiciu de imagine, întrucât prin fapta ilicită a pârâţilor a fost inoculată publicului ideea că reclamantul dă şpagă pentru scumpirea apei calde, respectiv că acesta este vinovat de scumpirea apei, aşadar de creşterea cheltuielilor de întreţinere ale locuitorilor din Bucureşti. Drept urmare, s-a produs o repulsie publică faţă de investiţiile reclamantului, mulţi clienţi refuzând să mai frecventeze locaţiile ce au făcut obiectul investiţiilor sale, nefiind dovedită nicio legătură dintre afacerile reclamantului şi numitul E.

Prejudiciul moral direct suferit, în accepţiunea reclamantului, are în vedere, pe de o parte, suferinţa pricinuită ca urmare a atribuirii investiţiei şi muncii sale altei persoane, iar, pe de altă parte, suferinţa produsă prin faptul că "în opinia publică este asociat cu persoana care a dat şpagă sa scumpească apa caldă ..."

Apreciind că fapta ilicită a fost săvârşită atât de jurnalişti, cât şi de ziarul care a acceptat publicarea unui asemenea articol, recurentul a solicitat admiterea recursului, iar, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea în solidar a pârâţilor la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.

Intimata S.C B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat constatarea nulităţii recursului întrucât nu se invocă critici de nelegalitate, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

5. Procedura derulată în recurs

Prin Rezoluţia din 15 ianuarie 2018 s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după îndeplinirea formalităţilor de comunicare, prevăzute de art. XVII alin. (3), coroborate cu cele ale art. XV alin. (3) şi alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. s-a dispus, prin rezoluţie comunicarea raportului/suplimentului la raport părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar părţile nu au depus puncte de vedere la acesta.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând hotărârea atacată, având în vedere raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu şi limita impusă de criticile din cererea de recurs susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantului, în sensul următoarelor considerente, care constată subzistenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se poate cere casarea hotărârii când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

În raport de acest motiv de recurs, Înalta Curte reţine nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva nemotivării acesteia întrucât instanţa de apel nu a răspuns pertinent criticilor formulate de reclamant, ci a procedat doar la preluarea considerentelor expuse de instanţa de fond, referitoare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la exprimare, fără însă a preciza modalitatea în care aspectele statuate de instanţa de contencios european se aplică în cauzei pendinte şi fără a examina efectiv apărările formulate de reclamant în cauză. Or, în acest context, se constată că situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost clarificată şi examinată din perspectiva pretenţiilor şi a consecinţelor reclamate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Astfel, reclamantul a pretins antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor motivat, în esenţă, de împrejurarea că articolul de presă reclamat se circumscrie unui atac indirect şi defăimător la adresa sa, care deţine o serie de investiţii imobiliare, astfel încât afirmaţia din cuprinsul articolului, potrivit căreia prin firmele sale (şcoală, grădiniţă, şcoala de tenis, hotel, restaurant etc.) s-ar da şpagă către ..., a condus la producerea unei repulsii publice faţă de investiţiile sale, mulţi clienţi refuzând să mai frecventeze locaţiile care fac obiectul investiţiilor sale. Faptul că în cuprinsul articolului s-a susţinut că respectivele locaţii din strada x ar aparţine numitului E. şi că ar reprezenta un vehicul prin care se dădea şpagă celor de la ... pentru scumpirea apei se circumscriu unor fapte ilicite care sunt de natură a-i crea un prejudiciu moral, de imagine şi patrimonial în faţa clienţilor şi a familiei sale. Astfel, s-a pretins că afirmaţiile din cuprinsul articolului i-a pricinuit o puternică suferinţă ca urmare a atribuirii investiţiei şi muncii sale altei persoane, iar, pe de altă parte, suferinţa a fost produsă şi prin faptul că în opinia publică este asociat cu o persoană care a dat şpagă.

Instanţele de fond şi de apel, prin hotărârile pronunţate, au reţinut numai că afirmaţiile ziariştilor şi limbajul jurnalistic folosit în cuprinsul articolului incriminat nu se circumscriu unor fapte ilicite, deoarece nu s-a urmărit denigrarea şi afectarea directă sau indirectă a vieţii private a reclamantului. S-a avut în vedere că articolul publicat îl viza direct pe numitul E., reclamantul fiind menţionat ca asociat al acestuia, astfel încât "judecăţile de valoare" reclamate în cauză se înscriu în marja de exagerare şi de provocare admisibilă în demersul jurnalistic.

Prin apelul declarat, reclamantul A. a criticat, în esenţă, hotărârea pentru nemotivarea hotărârii instanţei de fond şi omisiunea primei instanţe de a analiza pretenţiile sale şi consecinţele morale, de imagine şi patrimoniale produse de articolul publicat, cu consecinţa săvârşirii unei greşeli în stabilirea situaţiei de fapt.

În aceste condiţii, instanţa de apel avea obligaţia procesuală de a analiza şi a răspunde motivat criticilor formulate de reclamant, care nu îşi găseau răspuns în hotărârea primei instanţe şi, totodată, de a argumenta motivele pentru care îşi însuşeşte, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reţinute de prima instanţă.

Or, cât timp instanţa de apel s-a rezumat să enunţe şi să reitereze practic, în considerentele hotărârii recurate, doar ceea ce a reţinut prima instanţă cu privire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la exprimare, fără a preciza modalitatea în care aspectele statuate de instanţa de contencios european se aplică în raport de pretenţiile şi consecinţele efectiv reclamate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără a răspunde, prin considerente proprii, tuturor motivelor de apel invocate de către reclamant, rezultă că motivarea hotărârii judecătoreşti, ce formează obiect de critică în recurs, nu este de natură să furnizeze acesteia dovada că cererile şi mijloacele de apărare formulate prin apel au fost serios examinate, iar instanţa de recurs este în imposibilitate de a exercita controlul judiciar specific acestei căi extraordinare de atac.

Faptul că în cuprinsul articolului publicat nu a fost vehiculat numele reclamantului şi nu i-au fost aduse acuzaţii calomnioase la adresa vieţii sale private aceste împrejurări nu pot obstacula dreptul reclamantului de a solicita antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor pentru fapta materială imputată pârâţilor, ce a fost descrisă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

De altfel, se poate observa că deşi în decizia instanţei de apel se reţine inexistenţa vreunei fapte care să fie caracterizată ca fiind un delict civil, în cuprinsul hotărârii nu sunt analizate elementele de fapt invocate de apelantul-reclamant privind fapta materială incriminată, ce constituie temei al răspunderii civile delictuale, astfel încât nu rezultă că instanţa de prim control judiciar a realizat examinarea critică a acestor aspecte esenţiale şi, dacă, a fost administrat probatoriul necesar pentru stabilirea situaţiei de fapt, lipsind, în consecinţă, orice evaluare proprie a instanţei de apel în privinţa stabilirii caracterului ilicit al faptei imputate şi a consecinţelor produse, dar şi a vinovăţiei cu care aceasta se pretinde că ar fi fost comisă.

Întrucât controlul judiciar de legalitate a deciziei nu poate fi exercitat, din cauza nemotivării hotărârii recurate, nu se va determina, prin prezenta decizie, dacă probatoriul administrat este sau nu suficient şi apt pentru conturarea unei situaţii de fapt certe, care să permită aplicarea corespunzătoare a legii incidente. Această apreciere revine instanţei de rejudecare, care este chemată să analizeze motivele de apel ale reclamantului, urmând a avea în vedere şi susţinerile din motivarea recursului, în măsura în care concordă cu cele din apel şi în limitele cererii de apel, care fixează limitele devoluţiunii în cauză, conform art. 478 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, instanţa va analiza şi toate celelalte critici de nelegalitate formulate prin recurs, care nu se impun a fi analizate în acest cadru procesual, în raport de aprecierea ca fondat a motivului de recurs relativ la nemotivarea hotărârii recurate şi care determină în mod necesar casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, cu respectarea ansamblului garanţiilor procesuale ce conturează dreptul la un proces echitabil al părţilor.

Pentru considerentele expuse, apreciind că este operant motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa Decizia civilă nr. 709A din 20 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 709A din 20 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2019.

GGC - CL