Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 958/2019 AI generated

Appeal against appellate peremption ruling declared inadmissible for lack of jurisdiction

Case Number Decizia nr. 958/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the appellant’s appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court’s decision that declared the prior appeal peremptive (extinct by lapse of time). The dispute concerned a procedural incident in a civil case where the appellate court had found that the appellant failed to prosecute the appeal for a continuous period of one year, resulting in the automatic peremption of the appeal against a first-instance judgment. Relying on the Civil Procedure Code, the court held that a judgment rendered by an appellate court is irrevocable and not subject to further appeal, as established by Article 299 and Article 377(2)(4), rendering the attempted appeal against the peremption decision legally insufficient; specifically, the five-day appeal period provided by Article 253(2) applies only to first-instance decisions, not to appellate judgments regarding procedural incidents.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ, art. 253 alin. (2) C. proc. civ; Appeal against appellate peremption ruling declared inadmissible for lack of jurisdiction: The dispute concerned a procedural incident in a civil case where the appellate court had found that the appellant failed to prosecute the appeal for a continuous period of one year, resulting in the automatic peremption of the appeal against a first-instance judgment. Relying on the Civil Procedure Code, the court held that a judgment rendered by an appellate court is irrevocable and not subject to further appeal, as established by Article 299 and Article 377(2)(4), rendering the attempted appeal against the peremption decision legally insufficient; specifically, the five-day appeal period provided by Article 253(2) applies only to first-instance decisions, not to appellate judgments regarding procedural incidents.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction article of civil procedure appealability of remand decision objection of unconstitutionality preliminary ruling procedure judicial review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 299 C. proc. civ.

Established that the appealed decision was not subject to appeal as it was an irrevocable judgment, forming the basis for the inadmissibility ruling.

art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Confirmed the irrevocable nature of the judgment rendered on appeal, precluding any further recourse.

art. 253 alin. (2) C. proc. civ.

Cited to demonstrate that the specific provision allowing appeal against a peremption decision does not apply to judgments rendered by the appellate court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 50 din 5 februarie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a constatat perimat recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei nr. 140 din 14 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii B. şi Casa Judeţeană de Pensii Suceava.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că părţile cauzei, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 5 decembrie 2017, când s-a dispus suspendarea cauzei, iar până la data de 5 decembrie 2018, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., nu au formulat cerere de repunere pe rol a pricinii în vederea continuării judecăţii. Drept urmare, a constatat că, în speţă, sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire sau orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. De asemenea, văzând prevederile art. 252 alin. (1) teza 1 din acelaşi cod, s-a reţinut că perimarea poate fi constatată şi din oficiu de către instanţă.

Această hotărâre a fost atacată pe calea recursului de către petentul A.

În vederea soluţionării prezentei căi de atac, s-a fixat termen de judecată la data de 16 mai 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Intimata Casa Judeţeană de Pensii Suceava a depus note scrise, solicitând anularea recursului, ca nemotivat, precum şi judecarea cauzei în lipsă.

În şedinţa publică de la acest termen, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii căii de atac, pe care o va analiza cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

În speţă, prin Decizia nr. 50 din 5 februarie 2019, a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, s-a constatat perimat recursul exercitat de petentul A. împotriva Deciziei nr. 140 din 14 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2013.

Prevederile art. 299 C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, stipulează că sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională. De asemenea, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt irevocabile chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Astfel, au acest caracter irevocabil hotărârile pronunţate în recurs, când pricina a fost soluţionată prin reţinerea unui incident procedural, cum este cel al perimării.

Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Or, aşa cum s-a menţionat anterior, cu referire la dispoziţiile procedurale care circumstanţiază obiectul recursului, împotriva hotărârilor irevocabile nu mai este deschisă această cale de atac.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 253 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare nu sunt aplicabile în cauză. Acest text de lege este redat în Titlul III din C. proc. civ. la judecata în primă instanţă, ceea ce înseamnă că se referă numai la hotărârile pronunţate în fond de prima instanţă. Totodată, prevederile art. 298 şi 316 C. proc. civ. arată că dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, iar cele privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice dispoziţiilor care reglementează cele două căi de atac.

Cum, în speţă, decizia atacată nu se încadrează în ipotezele instituite de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., incidente în cauză, fiind una irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod, nesusceptibilă de a fi supusă cenzurii pe calea recursului, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul exercitat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei nr. 50 din 5 februarie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2019.

GGC - CL