Revision for res judicata in bank credit enforcement denied as inadmissible

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 11 septembrie 2019, sub nr. x/2019, contestatorii A., B., C. au solicitat, în contradictoriu cu intimata D. S.A revizuirea Deciziei civile nr. 2190/A din 9 august 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenţii au prezentat situaţia de fapt a litigiului arătând că au încheiat cu intimata D. S.A. Sucursala Lipscani contractul de credit bancar nr. x din 23 august 2005, stabilindu-se o dobândă variabilă de 8,9%/an.

Având în vedere că începând cu anul 2014, intimata a crescut în mod semnificativ, unilateral şi abuziv dobânda creditului, contestatorii nu au mai achitat nicio rată.

Urmare a acestui fapt, intimata D. S.A. a notificat pe contestatori să achite ratele restante, în caz contrar va declara creditul scadent anticipat şi va proceda la executarea silită a creanţei.

Prin Decizia civilă nr. 526 din 15 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea sintagmei "dobânda de referinţa a D." din art. 6 din cuprinsul Contractului de credit nr. x din 23 august 2005, a sintagmei "fără consimţământul împrumutatului" din cadrul art. 2.2 din Condiţiile generale de creditare anexa la Contractul de credit bancar nr. x din 23 august 2005, precum şi al sintagmei "fără consimţământul împrumutatului, în funcţie de costul resurselor de creditare" din cadrul art. 2.7 din Condiţiile generale de creditare, anexă la Contractul de credit bancar nr. x din 23 august 2005.

Intimata D. S.A. nu a înţeles să se conformeze acestei obligaţii şi a continuat să aplice clauzele contractuale în forma iniţială, deşi trebuia să recalculeze ratele creditului în funcţie de măsurile dispuse de instanţă prin decizia mai sus-menţionată,.

La data de 3 mai 2018, contestatorii au fost somaţi prin intermediul Biroul Executorilor Judecătoreşti E., F. şi G. să achite suma de 162.892, 79 EURO, debit principal, şi 18.249,72 RON, cheltuieli de executare, în temeiul contractului de credit bancar nr. x din 23 august 2005 şi au fost înştiinţaţi despre măsura popririi.

Prin încheierea din 15 martie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018 a fost dispusă încuviinţarea executării silite la cererea intimatei D. S.A.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 23 mai 2018, sub nr. x/2018, contestatorii A., B., C. au formulat, în contradictoriu cu intimata D. S.A contestaţie împotriva executării silite dispuse de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi E., F. şi G. în dosarul de executare nr. 799/2018, prin care au solicitat anularea actelor de executare efectuate precum şi a încheierii de încuviinţare a executării silite pronunţate de Judecătoria Sectorului 1, Bucureşti precum şi restabilirea situaţiei anterioare. În subsidiar, au solicitat lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit bancar nr. x din 23 august 2005, garantat prin Contractul de ipotecă nr. x din 25 august 2005, autentificat de Biroul Notarial Public H..

Prin Sentinţa civilă nr. 5513 din 20 septembrie 2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis, în parte, acţiunea formulată de contestatorii A., B., şi C., a anulat toate actele de executare din cadrul dosarului de executare nr. 799/2018 al Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi E., F. şi G., a anulat încheierea din 15 martie 2018 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a respins cererea privind restabilirea situaţiei anterioare, ca neîntemeiată, a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere subsidiar, privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, a obligat pârâta la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 1500 RON, proporţional cu admiterea, în parte, a acţiunii, a respins cererea reclamanţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în taxa timbru, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluţii, au formulat apel contestatorii A., B. şi C. şi intimata, D. S.A.

Prin Decizia civilă nr. 2190 din 9 august 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis apelul declarat de intimata D. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 5513 din 20 septembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a schimbat, în tot, sentinţa apelată, în sensul că, a respins contestaţia la executare, ca neîntemeiată şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorii A., B. şi C. împotriva Sentinţei civile nr. 5513 din 20 septembrie 2018. A dispus obligarea contestatorilor la plata către intimată a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin cererea de revizuire se susţine că această decizie încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei civile nr. 526/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, pronunţată în dosar nr. x/2015, din perspectiva în care Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a Civila, a apreciat că atitudinea intimatei D. S.A. este una corectă şi, implicit, că aceasta nu trebuie să se conformeze Deciziei civile nr. 526 din 15 martie 2017, respectiv, să elimine din contractul de credit clauzele constatate ca fiind abuzive şi să recalculeze costurile creditului.

Aşadar, revizuenţii susţin că deşi s-a stabilit, prin hotărâre judecătorească definitivă, că au dreptul la recalcularea costurilor creditului şi restituirea sumelor încasate, în mod nejustificat, în temeiul clauzelor constatate ca fiind abuzive, intimata D. a continuat să solicite suma împrumutată şi costurile creditului în baza contractului iniţial.

În opinia acestora, executarea concomitentă a celor două hotărâri judecătoreşti este imposibilă, fiecare parte prevalându-se de hotărârea care îi este favorabilă.

De vreme ce Curtea de Apel Bucureşti a constatat, în mod definitiv, nulitatea parţială a clauzei privitoare la dobândă, respectiv acea parte referitoare la dobânda de referinţă, este evident că această clauză nu mai poate produce efecte. Or, din această perspectivă se impunea ca Tribunalul Bucureşti să înlăture din calculul dobânzii partea de dobânda de referinţă şi să recalculeze întregul cost al creditului, începând cu data acordării lui şi pe viitor, prin raportare strict la procentul de 1,9%.

De asemenea, Tribunalul Bucureşti nu a ţinut cont de împrejurarea că prin Decizia civilă nr. 526 din 15 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că intimata D. S.A nu are dreptul de a modifica unilateral procentul de dobândă.

2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata D. a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile privind tripla identitate de obiect între cele două cauze şi nici condiţia ca în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, având în vedere că în cadrul apelului aceasta a invocat puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 526 din 15 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

3. Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispoziţiile art. 430 C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

În doctrină şi în jurisprudenţă s-a apreciat în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil şi în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunţate în acelaşi proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte condiţia triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, şi anume interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, prin cererea de revizuire, contestatorii A., B., C. au solicitat, în contradictoriu cu intimata D. S.A., revizuirea Deciziei nr. 2190/A din 9 august 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 526 din 15 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă.

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ, şi efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

În speţă, litigiul în care a fost pronunţată Decizia civilă nr. 526/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI- a Civilă, a avut ca obiect o acţiune în constatarea caracterului abuziv şi nulitatea sintagmei "dobânda de referinţa a D." din art. 6 din cuprinsul Contractului de credit nr. x din 23 august 2005, a sintagmei "fără consimţământul împrumutatului" din cadrul art. 2.2 din Condiţiile generale de creditare anexa la Contractul de credit bancar nr. 5877 din 23 august 2005, precum şi al sintagmei "fără consimţământul împrumutatului, în funcţie de costul resurselor de creditare" din cadrul art. 2.7 din Condiţiile generale de creditare, anexă la Contractul de credit bancar nr. 5877 din 23 august 2005, formulată de contestatorii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A., acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000, Legii nr. 296/2004, Legii nr. 289/2004, O.G. nr. 21/1992 şi O.U.G. nr. 50/2010.

Cel de-al doilea litigiu, în care a fost pronunţată Decizia civilă nr. 2190 din 9 august 2019, a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a avut ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatorii A., B., C., împotriva executării silite ce a format obiectul al dosarului nr. x/2018 al Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi E., F. şi G., prin care au solicitat anularea actelor de executare efectuate precum şi a încheierii de încuviinţare a executării silite din 15 martie 2018, pronunţate de Judecătoria Sectorului 1, restabilirea situaţiei anterioare, lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit bancar nr. 5877 din 23 august 2005, garantat prin Contractul de ipotecă nr. x din 25 august 2005, autentificat de Biroul Notarial Public H., întemeiată, în drept, pe prevederile art. 712 din C. proc. civ.

Or, analizând condiţia de admisibilitate care impune ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în cauză, deoarece, din considerentele deciziei nr. 2190/A din 9 august 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă care face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanţa a examinat, în cuprinsul deciziei, autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 526 din 15 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, atât din perspectiva efectului negativ, cât şi din cea a efectului pozitiv, şi a reţinut că titlul executoriu, astfel cum a fost modificat prin Decizia civilă nr. 526/2017 din 15 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, nu comportă nicio interpretare, din adresa nr. x din 3 septembrie 2018, emisă de intimata D. S.A., rezultând că aceasta s-a conformat dispoziţiilor deciziei Curţii de Apel Bucureşti, procedând la efectuarea calculului dobânzii, astfel cum s-a dispus de către instanţa de judecată prin hotărârea menţionată.

Prin urmare, contrar susţinerilor revizuenţilor, nu se poate reţine o încălcare a autorităţii de lucru judecat, de vreme ce, în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită, instanţa s-a raportat la puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 526/A/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI- a Civilă şi a cenzurat legalitatea actelor de executare contestate în conformitate cu dezlegările date prin această hotărâre pretenţiilor reclamanţilor.

În acest context, a examina raţionamentul referitor la modul în care instanţa ce a pronunţat decizia atacată cu revizuire s-a raportat la elementele autorităţii de lucru judecat ar însemna a efectua un control judiciar asupra acestei hotărâri, ceea ce nu mai este posibil, respectiva decizie fiind definitivă, or, revizuirea nu poate fi transformată, pe această cale, într-un recurs deghizat.

Înalta Curte apreciază că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de netemeinicie, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, revizuenţii exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia conţinută de decizia definitivă atacată, iar un asemenea demers ar duce, contrar a ceea ce instituţia revizuirii presupune şi îngăduie, la o rejudecare a cauzei.

Având în vedere cele anterior evocate şi cum instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că această cerinţă de admisibilitate a cererii de revizuire, cu privire la neinvocarea în cel de-al doilea proces a autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, nu este îndeplinită în speţă.

Această cerinţă izvorăşte din natura juridică a instituţiei revizuirii care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situaţia în care competenţa de soluţionare este dată instanţei ierarhic superioară în grad celor care au pronunţat hotărârile pretins contrare) şi nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un "recurs la recurs", instanţa de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date chestiunii autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă, în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat, în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii, şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455 din 21 decembrie 2010).

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii A., B. şi C. împotriva Deciziei civile nr. 2190/A din 9 august 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii A., B. şi C. împotriva Deciziei civile nr. 2190/A din 9 august 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Cu recurs, în termen de 30 de la comunicare, potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 decembrie 2019.

GGC - MM