Annulment of patent inventor attribution based on lack of contribution and scope of cassation review

Prin cererea înregistrată la data de 17 septembrie 2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, solicitând ca, prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea parţială, constând în anularea menţiunilor privind pe inventatorul B., referitor la următoarele invenţii:

- instalaţie pentru mărirea puterii calorice a gazului metan, cerere de brevet de invenţie nr. a 2005 00503 din 26 iunie 2005;

- procedeu şi instalaţie pentru creşterea energiei de combustie produsă de un gaz natural combustibil-brevetul de invenţie nr. x din ianuarie 2008;

- brevetul european EP x;

- dispozitiv şi procedeu pentru reducerea noxelor din gazele arse rezultate din combustia dintr-un motor termic şi ţeava de eşapament echipată cu astfel de dispozitive - brevetul de invenţie nr. x/2010;

- instalaţie şi procedeu pentru creşterea energiei de combustie a unui gaz natural combustibil - Hotărârea nr. 4/106 din 27 aprilie 2012, emisă de O.S.I.M. prin care se acordă brevet de invenţie;

Ca o consecinţă a anulării parţiale a brevetelor sus menţionate, referitor la radierea calităţii de inventator titular al pârâtului B., reclamantul a solicitat modificarea în mod corespunzător a tuturor actelor subsecvente datei constituirii "datei de depozit" pentru fiecare invenţie în parte, obligarea pârâtului să publice în două ziare de circulaţie naţională şi unul de circulaţie internaţională, a conţinutului prezentei hotărâri, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 54 - 56 din Legea nr. 64/1991.

La data de 28 octombrie 2013 reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că solicită anularea parţială a brevetelor de invenţie menţionate în cererea introductivă, constând în anularea menţiunilor privind pe cel de al doilea inventator titular şi solicitant - B., urmând ca, pe aceste brevete să figureze ca unic inventator şi solicitant reclamantul A..

Reclamantul a mai precizat că, pentru aceste invenţii nu deţine nici un fel de document, toate fiind deţinute de doamna avocat C..

Reclamantul a mai arătat că nu deţine informaţii privind valorificarea acestor invenţii pentru a putea preciza al doilea capăt de cerere, astfel cum i-a fost solicitat.

Prin încheierea de şedinţă din 12 decembrie 2013, instanţa a anulat cererea de chemare în judecată, reţinând că reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, respectiv nu a depus la dosar cele cinci brevete a căror anulare se solicită prin primul capăt de cerere şi nu a precizat obiectul capătului doi de cerere.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la data de 6 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2013, s-a admis în parte cererea de reexaminare şi, în temeiul art. 200 alin. (6) Noul C. proc. civ., s-a revenit asupra măsuri anulării cererii în privinţa capătului principal având ca obiect anularea parţială a brevetelor de invenţie şi a capetelor de cerere accesorii având ca obiect obligarea pârâtului la publicarea hotărârii judecătoreşti şi la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 16 octombrie 2014, după terminarea şedinţei de judecată pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii acţiunii, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentinţa civilă nr. 115 din 29 ianuarie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia tardivităţii, a respins ca tardiv formulată acţiunea privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii B. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Împotriva Sentinţei civile nr. 115 din 29 ianuarie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a Civilă reclamantul A. a declarat apel.

Prin Decizia civilă nr. 408 din 23 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinţei civile nr. 115 din 29 ianuarie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosar nr. x/2013, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi B. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a anulat sentinţa apelată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2013*.

La termenul din 14 ianuarie 2016, Tribunalul a unit cu fondul excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare.

Prin Sentinţa civilă nr. 1270 din 4 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiate excepţia inadmisibilităţii şi acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Împotriva sentinţei tribunalului reclamantul A. a declarat apel.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 - 204 noul C. proc. civ. raportate la dispoziţiile art. 466 - 482 noul C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 54 - 56 Legea nr. 64/1991 şi raportate la dispoziţiile Legii nr. 64/1991 şi a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991.

Intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 158A din data de 14 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2013 a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva Sentinţei civile nr. 1270 din 4 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Împotriva deciziei menţionate anterior a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a textului de lege aplicabil în cauză, în ceea ce priveşte legea ce reglementează acţiunea în anularea parţială a brevetelor, aceasta fiind legea în vigoare la momentul eliberării brevetului de invenţie, iar nu cea din momentul datei de înregistrare a cererilor de brevet, având în vedere faptul ca cererile de eliberare brevet pot fi respinse, pot fi revocate, dar numai brevetul de invenţie dă naştere calităţii de inventator, aceasta fiind obiectul cauzei deduse judecăţii.

Pentru cererea "Instalaţie pentru mărirea puterii calorice a gazului metan - Cerere de brevet de invenţie nr. a 2005 00503 din 26 mai 2005", curtea de apel trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 64/1991, în vigoare la data emiterii brevetului de invenţie nr. x.01.2008, faţă de această cerere nefiind aplicabile regulile dreptului comun.

Reclamantul mai arată că este contrară principiului de bază al procesului civil potrivit căruia "faptele negative nu pot fi dovedite" concluzia curţii de apel conform căreia "nu s-a probat că pârâtul nu a avut nici o contribuţie la realizarea invenţiilor în dispută", şi în plus că ar fi depus la dosar mai multe probe care nu au fost luate în considerare de instanţa de apel, cum ar fi declaraţiile martorilor D. şi E., ce au fost audiaţi în dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Ploieşti, când au arătat că "numai reclamantul A. este inventator/solicitant şi titular al brevetelor de invenţie", pârâtul B. având doar o contribuţie financiară.

La dosarul cauzei au fost depuse dosarele înregistrate şi deţinute de către O.S.I.M., din care rezultă fără echivoc faptul că întreaga procedură de depunere, eliberare documente privind protecţia invenţiilor s-a realizat de către d-na avocat F., asociat al S.C.A. G., această casă de avocatură fiind recunoscută ca fiind casa de avocatură a pârâtului B..

Dacă instanţa de apel ar fi analizat documente ataşate cauzei ar fi putut să observe cu uşurinţă faptul că reclamantul a semnat toate formularele singur, pe mijlocul chenarului aferent semnăturii, în timp ce semnătura pârâtului era "înghesuită" într-un colţ, aceasta fiind aplicată ulterior.

Instanţa de apel nu a reţinut corect nici situaţia de fapt, fiind arătat şi dovedit faptul că reclamantul a promovat o serie de acţiuni împotriva d-nei avocat C., aceasta fiind cea care a fost complicea paratului în acţiunile de trecere, în mod fraudulos, pe cererile de brevet, a pârâtului ca fiind inventator/solicitant/titular.

Mai mult, instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat, anume Decizia civila nr. 1933 R/2013 a Tribunalului Bucureşti pronunţată în dosarul civil nr. x/2013, ce a statuat că: "H. este mandatara numitului A. în temeiul procurii notariale" şi decizia nr. 147 din 29 ianuarie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Tribunalul Prahova prin care s-ar fi constatat că sumele achitate pentru realizarea mandatului acordat numitei H. nu au fost încasate de către reclamantul A. şi nici nu au fost transferate în contul acestuia.

Contractul de licenţă invenţie din 12 noiembrie 2007 a fost redactat şi administrat de către avocaţi din cadrul S.C.A. "G.", iar membrii casei de avocatura, I., J. şi K., cei care se ocupau de acest Contract, au fost audiaţi în calitate de martori în vestitul dosar "Devalizarea societăţii L. S.A " dosar nr. x/2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, finalizat prin condamnarea numitului B. la 6 ani închisoare.

De asemenea, Curtea nu a făcut deosebire între noţiunile de solicitant, titular, inventator şi, astfel, a dat o dezlegare greşită cauzei. Între cele 3 noţiuni nu se poate pune semnul de echivalent, având în vedere faptul că numai inventatorul are dreptul asupra brevetului de invenţie şi poate să treacă la valorificarea lui.

Judecătorul de la fond a nesocotit dispoziţiile art. 211 C. proc. civ., care prevede:

"Scopul judecării procesului - Completul de judecată, constituit potrivit legii, efectuează activitatea de cercetare şi dezbatere a fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesuale, în vederea soluţionării legale şi temeinice a acestuia".

Or, proba edificatoare administrată în dovedirea apărărilor formulate de către reclamant, conform cărora pârâtul nu are calitatea de inventator, este interogatoriul luat chiar lui B.. Analizând răspunsurile date în faţa instanţei de fond, Curtea de Apel trebuia să constate faptul că acesta nu are noţiuni elementare de fizică, astfel încât nu putea sa aibă calitatea de inventator.

Recursul a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2019 a fost admis în principiu recursul, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondat primul motiv de recurs prin care se susţine, pe de o parte, că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii ce reglementează acţiunea în anularea brevetelor, aceasta fiind legea în vigoare la momentul eliberării brevetului de invenţie, iar nu cea din momentul datei de înregistrare a cererilor de brevet, şi pe de altă parte, că pentru anularea cererii de brevet de invenţie nr. a 2005 00503 din 26 mai 2005, curtea de apel trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 64/1991, în vigoare la data emiterii brevetului de invenţie nr. x.01.2008, iar nu regulile dreptului comun.

Analizând decizia atacată se observă că este nerelevantă calificarea cererilor de anulare a cererilor de înregistrare brevet şi a brevetelor de invenţie pentru lipsa calităţii de inventator a lui B. în baza dreptului comun sau a normelor speciale aplicabile în raport cu data formulării cererilor, respectiv a emiterii brevetelor, având în vedere că instanţa de apel a analizat toate cererile reclamantului de anulare parţială a cererilor/brevetelor de invenţie prin raportare la aceleaşi condiţii, care sunt identice în dreptul comun şi norma specială aplicabilă în funcţie de cele două momente distincte identificate de către recurent. Ca atare, chiar dacă ar exista o eroare cu privire la norma specială/generală determinată ca fiind aplicabilă de către instanţa de apel, această eroare nu a produs în fapt nici un efect, atâta timp cât au fost analizate aceleaşi condiţii ale nulităţii actului (cerere de acordare a brevetului/brevet de invenţie) pentru inexistenţa calităţii de inventator, în toate cazurile care au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel, instanţa de apel nu a reţinut că ar fi neîntemeiată cererea de anulare pentru lipsa calităţii de inventator pentru cererile sau brevetele pentru care a reţinut că s-ar aplica dreptul comun în materia nulităţii, respectiv norme speciale care nu prevedeau expres un astfel de motiv de nulitate a brevetului, doar pentru acest motiv, ci a trecut la analiza îndeplinirii aceloraşi condiţii de nulitate a cererii de acordare a brevetului de invenţie, respectiv a brevetelor de invenţie pentru toate cererile/brevetele de invenţie invocate în cererea de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care se susţine că instanţa de apel în aprecierea probatoriului ar fi încălcat principiul potrivit căruia "faptele negative nu pot fi dovedite" prin reţinerea că "nu s-a probat că pârâtul nu a avut nicio contribuţie la realizarea invenţiilor în dispută" sunt de reţinut următoarele.

Potrivit doctrinei şi practicii judiciare dovada faptelor negative poate fi făcută printr-un fapt pozitiv contrar sau printr-un fapt vecin şi conex. Stabilirea faptelor negative se face în temeiul unor concluzii logice care derivă din alte fapte pozitive deja stabilite. Nu pot fi probate faptele negative nedeterminate, nu pentru că sunt negative, ci pentru că sunt nedeterminate, iar probarea lor ar necesita dovedirea unor fapte pozitive infinite, ceea ce din punct de vedere practic este imposibil.

Cu toate acestea, instanţele de fond, în analiza cererii de chemare în judecată erau limitate de cauza juridică a cererii de chemare în judecată, adică situaţia de fapt calificată juridic, conform art. 9 alin. (2) raportat la art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Or, aşa cum a reţinut tribunalul, reclamantul a cerut anularea parţială a cererii de acordare a brevetului din 2005 şi a brevetelor menţionate în cererea de chemare în judecată întrucât pârâtul B. nu era îndreptăţit la eliberarea brevetului neavând calitatea de inventator. În motivarea cererii de chemare în judecată în esenţă s-a invocat faptul că reclamantul era singurul care avea cunoştinţele necesare în domeniul cercetării ştiinţifice şi faptul că numele pârâtului a fost menţionat în cererile formulate din eroare, invocând o serie de argumente în susţinerea acestei ultime afirmaţii legate în principal de mandatul acordat unei societăţi de avocatură pentru a se ocupa de procedurile de eliberare a brevetului şi încheierea contractelor ulterioare.

Este evident că simpla afirmare a cunoştinţelor de specialitate pe care le-ar avea unul dintre inventatori în opoziţie cu lipsa acestor cunoştinţe ale celuilalt nu este suficientă pentru a demonstra că ultimul nu a contribuit la crearea invenţiei.

Ca atare, obiectul probaţiunii raportat la situaţia de fapt menţionată în cererea de chemare în judecată nu l-a constituit dovedirea contribuţiilor efective la elaborarea invenţiilor în cauză ale fiecăruia dintre inventatorii menţionaţi în cererile de acordare a brevetelor de invenţie şi care se regăsesc ulterior pe aceste brevete de invenţie.

Acesta este contextul în care instanţa de apel a reţinut că nu s-a probat că pârâtul nu a avut nicio contribuţie la realizarea invenţiilor în dispută, acesta fiind doar un argument nedeterminant în cadrul raţionamentului logico-judiciar complex pe care l-a expus în cadrul motivării sale şi care s-a axat în principal pe analiza probelor relevante raportat la susţinerea din cererea de chemare în judecată în sensul că B. ar fi fost menţionat din eroare în cererile de acordare a brevetelor, acesta neavând calitatea de inventator, despre care instanţa de apel a apreciat că este contrazisă "de toată conduita reclamantului de la momentul formulării cererilor de brevet şi până la apariţia neînţelegerilor dintre părţi şi la manifestarea dorinţei reclamantului de a se retrage din societatea la care era asociat împreună cu pârâtul în cote egale de 50%".

Ca atare, este nefondat motivul de recurs prin care se susţine că instanţa de apel în aprecierea probatoriului ar fi încălcat principiul potrivit căruia "faptele negative nu pot fi dovedite".

În acelaşi context sunt nerelevante susţinerile recurentului privind neluarea în considerare a unor declaraţii de martori administrate în alt dosar din care ar rezulta că doar reclamantul este inventator/solicitant/titular sau anumite răspunsuri la interogatoriu ale pârâtului are ar proba faptul că acesta nu ar avea cunoştinţe elementare de fizică.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care se susţine că instanţa de apel nu a analizat toate înscrisurile administrate în cauză, iar pe cele analizate nu le-a interpretat corect (cum sunt cele referitoare de exemplu la aprecierea semnăturilor de pe anumite înscrisuri), se observă că în argumentarea acestuia, care se regăseşte în mod aproape identic în cadrul motivelor de apel, se tinde la reaprecierea probelor administrate în cauză pentru a se ajunge la demonstrarea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de către instanţa de apel prin aplicarea art. 264 C. proc. civ., privind aprecierea probelor. Or, un astfel de motiv vizează temeinicia hotărârii iar nu legalitatea acesteia şi ca atare nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., neputând face obiectul analizei instanţei de recurs.

Referitor la susţinerile prin care se invocă încălcarea de către instanţa de apel a autorităţii de lucru a Deciziei civile nr. 1933 R/2013 a Tribunalului Bucureşti pronunţată în dosarul civil nr. x/2013, ce ar fi statuat că H. este mandatara numitului A. în temeiul procurii notariale şi a Deciziei nr. 147 din 29 ianuarie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Tribunalul Prahova prin care s-ar fi constatat că sumele achitate pentru realizarea mandatului acordat numitei H. nu au fost încasate de către reclamantul A. şi nici nu au fost transferate în contul acestuia, se observă că şi aceste decizii privesc tot dovedirea anumitor aspecte de fapt, despre care se susţine că aveau un anumit rol în evaluarea de ansamblu a probelor administrate în cauză pentru a se ajunge la concluzia susţinută de către reclamant în cererea de chemare în judecată.

Or, instanţa de apel în evaluarea probatoriului nu a negat faptul că anumite acte au fost îndeplinite şi contracte încheiate de către mandatarul reclamantului iar nu de acesta personal, ci a dat relevanţă pasivităţii reclamantului care, pe de o parte, a recunoscut că ştia despre menţionarea pe cererile de acordare a brevetelor a lui B. iar pe de altă parte, nu a acţionat personal, deşi avea posibilitatea, pentru înlăturarea acestei situaţii şi, mai mult, a semnat ulterior contracte de licenţă/cesiune prin care se declara că ambii coautori au realizat o anumită invenţie.

Recurentul a mai susţinut că ar fi greşite cele reţinute de instanţa de apel în sensul că: "Revocarea procurii din 2007 acordată societăţii de avocatură nu prezintă nicio relevanţă în ce priveşte nulitatea actelor efectuate în baza respectivului mandat, întrucât revocarea produce efecte doar pentru viitor. Prin urmare, în mod corect Tribunalul a reţinut că, atât timp cât nu a fost anulat mandatul, actele încheiate de mandatar în numele şi pe seama reclamantului sunt valabile."

Deşi nu a motivat concret susţinerea sa, recurentul pare să afirme că acest paragraf ar fi contradictoriu, fapt ce ar atrage aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ceea ce a reţinut, în esenţă, instanţa de apel în cadrul acestui paragraf este faptul că revocarea unei procuri, ulterior încheierii unui act în baza acelei procuri, nu poate constitui motiv de nulitate a acelui act pentru că revocarea mandatului nu poate produce efecte pentru trecut, spre deosebire de eventuala anulare a mandatului (ceea ce se reţine că nu s-a invocat în speţă), care ar fi putut produce astfel de efecte. Or, această afirmaţie care nu conţine nimic contradictoriu.

Recurentul a mai invocat faptul că instanţa de apel nu ar fi făcut deosebirea dintre noţiunile de solicitant, titular, inventator şi astfel ar fi dat o dezlegare greşită cauzei, întrucât numai inventatorul ar avea dreptul asupra brevetului de invenţie şi ar putea să treacă la valorificarea lui, pe când acordul reclamantului ar fi vizat doar calitatea pârâtului de solicitant în calitatea sa de asociat în cadrul S.C. M. S.R.L..

Este nefondată şi această susţinere, având în vedere că încă de la începutul considerentelor propriu-zise ale deciziei atacate se porneşte de la premisa că brevetele în cauză au fost acordate reclamantului şi pârâtului în calitate de inventatori şi că reclamantul susţine că pârâtul nu trebuia să beneficieze de menţionarea sa ca inventator întrucât nu a avut nicio contribuţie la realizarea invenţiilor.

Se observă că şi această susţinere a recurentului vizează tot modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate în cauză, şi anume cele din care a reţinut că în anumite contracte de cesiune şi licenţă reclamantul şi pârâtul s-au declarat inventatorii şi titularii brevetelor de invenţie.

De altfel, din chiar prevederile Legii nr. 64/1991 aplicabile situaţiei de fapt în cauză (art. 14) rezultă că solicitantul brevetului este prezumat a fi şi inventator, şi astfel titular de brevet, orice altă calitate de solicitant diferită de a inventatorului trebuind menţionată expres şi dovedită, ceea ce nu s-a susţinut a se fi întâmplat în speţă.

Referitor la susţinerea recurentului că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 211 C. proc. civ., care prevede:

"Scopul judecării procesului - Completul de judecată, constituit potrivit legii, efectuează activitatea de cercetare şi dezbatere a fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesuale, în vederea soluţionării legale şi temeinice a acestuia", se constată că în motivarea acesteia s-a invocat faptul că instanţa de apel nu şi-ar fi format convingerea pe baza probelor administrate în cauză, făcându-se referire tot la modul în care instanţa de apel ar fi interpretat anumite probe administrate în cauză, astfel că nici aceste critici nu pot fi analizate în recurs, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 158A din data de 14 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2019.

GGC - MM