Territorial jurisdiction for divorce where both spouses reside abroad: application of statutory default to specific district court

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 1 octombrie 2018 pe rolul Judecătoriei Vişeu de Sus, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei de judecată ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună desfacerea căsătoriei încheiată la 5 noiembrie 1998 în faţa delegatului de stare civilă de pe lângă Primăria oraşului Borşa, judeţul Maramureş, din vina pârâtului, şi reluarea numelui purtat anterior căsătoriei.

Prin Sentinţa civilă nr. 444 din 14 martie 2019 Judecătoria Vişeu de Sus a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că părţile nu au avut şi nici nu au locuinţa în ţară, neexistând un acord expres al acestora privind soluţionarea cererii lor de către o judecătorie din România, astfel încât a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) teza finală C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 4152 din 4 iunie 2019 prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vişeu de Sus, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivare, instanţa a reţinut că reclamanta locuieşte stabil în Italia, iar pârâtul are domiciliul - în sensul de locuinţă principală stabilă - în judeţul Maramureş, localitatea Borşa, str. x, potrivit declaraţiilor reclamantei şi martorului C., audiat de către instanţa iniţial sesizată.

De asemenea, instanţa a reţinut că din declaraţia martorului reiese că pârâtul a locuit în mod continuu în România între anul 2008 şi luna noiembrie 2018, astfel că locuia la adresa indicată de către reclamantă la momentul introducerii acţiunii, 1 octombrie 2018, concluzionând că revine competenţa de soluţionare Judecătoriei Vişeu de Sus, instanţă în a cărei rază teritorială îşi avea locuinţa pârâtul la momentul introducerii acţiunii.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului, ambele instanţe aflate în conflict s-au raport la dispoziţiile art. 915 C. proc. civ. Aspectul care a generat ivirea conflictului negativ de competenţă îl reprezintă aprecierile diferite ale celor două instanţe cu privire la locuinţa părţilor.

Astfel, Judecătoria Vişeu de Sus a reţinut că la momentul introducerii cererii de chemare în judecată părţile nu au avut locuinţa în ţară, neexistând un acord expres al acestora privind soluţionarea cererii lor de către o judecătorie din România, în timp ce Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a constatat că, din declaraţia martorului audiat de prima instanţă, reiese faptul că pârâtul a locuit în mod continuu în România între anul 2008 şi luna noiembrie 2018, la adresa indicată de către reclamantă la momentul introducerii acţiunii.

Potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul. Alin. (2): dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.

Competenţa prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opţiune între instanţele menţionate în cadrul acestui articol, ci fiind obligat să aleagă instanţa competentă în funcţie de ordinea prevăzută de text.

Aşadar, în materie de divorţ, competenţa teritorială aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, respectiv cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

Se reţine că noţiunea de "locuinţă" trebuie înţeleasă ca element de identificare al persoanei fizice, interesând adresa unde persoana locuieşte efectiv şi nu locuinţa statornică şi principală. Altfel spus, ceea ce are relevanţă în stabilirea competenţei teritoriale în această materie este locuinţa faptică, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate.

În speţă, se constată că ultima locuinţa comună a soţilor a fost în Italia (unde au stat împreună până în anul 2008), iar la data demarării litigiului (1 octombrie 2018) ambele părţi locuiau în străinătate - reclamanta în Italia, iar pârâtul în Germania, astfel cum rezultă din declaraţia martorului - tatăl reclamantei şi din ancheta socială întocmită de Primăria Borşa.

Drept urmare, în stabilirea instanţei competente a soluţiona prezenta cauză, Înalta Curte, ca instanţă de regularizare învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei competente în raport de dispoziţiile art. 915 alin. (2) teza II C. proc. civ. - prevederi ce instituie o normă de competenţă teritorială specială în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Având în vedere considerentele expuse, cum la data introducerii cererii de chemare în judecată nici reclamanta şi nici pârâtul nu aveau locuinţa în ţară, în lipsa unui acord al părţilor privind alegerea de competenţă, competenţa de a soluţiona prezenta cauză urmează a se stabili, în conformitate cu textul legal anterior redat, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2019.

GGC - MM