Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1828/2019 AI generated

Debtor's appeal against forced execution authorization ruled inadmissible as appellate decision final

Case Number Decizia nr. 1828/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the debtor's appeal against the Court of Appeal's decision, which had upheld the creditor's request and authorized forced execution against the debtor based on a German court judgment ordering the delivery of a vehicle. The appellate decision remained in force. The dispute concerned a petition by a professional bailiff society to authorize forced execution of a Berlin court's ruling; the lower court had granted execution, and the debtor appealed. The High Court held that, under Article 666(7) of the Civil Procedure Code, only the creditor may appeal a ruling rejecting execution, and the appellate decision on such a matter is final and not subject to further appeal, per Article 634(1)(4), making the debtor's recourse procedurally barred.

Legislator headnote

AI generated

art. 666 alin. (7) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, Art. 483 alin. (1) C. proc. civ; Debtor's appeal against forced execution authorization ruled inadmissible as appellate decision final: The appellate decision remained in force. The dispute concerned a petition by a professional bailiff society to authorize forced execution of a Berlin court's ruling; the lower court had granted execution, and the debtor appealed. The High Court held that, under Article 666(7) of the Civil Procedure Code, only the creditor may appeal a ruling rejecting execution, and the appellate decision on such a matter is final and not subject to further appeal, per Article 634(1)(4), making the debtor's recourse procedurally barred.

Keywords

AI generated
enforcement decision civil judgment late objection to debt enforcement appealability of remand decision matter in dispute request to proceed with execution

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Denied appeal as inadmissible because decision in appeal was not subject to further appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 152 din 27 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de creditorul A. împotriva Sentinţei civile nr. 411/20.03.2019 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2018.

A fost schimbată în tot sentinţa apelată şi, în consecinţă, a fost admisă cererea formulată de petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti B.

A fost încuviinţată executarea silită pornită în Dosarul execuţional nr. x/2018 împotriva debitorului C. urmare a cererii creditorului A. în baza titlului executoriu reprezentat de decizia Tribunalului din Berlin pronunţată la data de 10.08.2018 în Dosarul nr. x /18 în vederea îndeplinirii obligaţiei de predare către un executor judecătoresc a autovehiculului x cu numărul de înmatriculare x, având seria x: x, plus cheltuielile de executare.

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, debitorul C. a declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 22.07.2019 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5.

Raportul asupra admisibilităţii a recursului a fost comunicat părţilor la data de 13 septembrie 2019 şi 17 septembrie 2019, conform dovezilor aflate la dosar.

Recurentul a depus la dosar punct de vedere cu privire la raport, prin care a apreciat că recursul este admisibil, în raport de prevederile art. 666 alin. (7) C. proc. civ. şi de hotărârea pronunţată de Judecătoria Berlin, aspecte în raport de care a solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost formulat.

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea Societăţii civile profesionale de executori judecătoreşti (SCPEJ) B. de încuviinţare a executării silite formulată de creditorul A. împotriva debitorului C. în baza titlului executoriu reprezentant de decizia Tribunalului din Berlin pronunţată la 10.08.2018.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "Sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Potrivit art. 666 alin. (7) C. proc. civ. "Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacata numai cu apel exclusiv de creditor, în termen de 15 zile de la comunicare".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Faţă de natura pretenţiei dedusă judecăţii, în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că decizia pronunţată în apel nu mai este supusă recursului, sens în care Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de debitorul C. împotriva Deciziei nr. 152 din data de 27 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2019.

GGC - NN