Territorial competence for statutory restitution claims based on the seat of the administrative entity

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la 21 noiembrie 2018, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Comuna F., Primarul Comunei F., Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Satu Mare şi Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor F., solicitând ca prin hotărârea ce urmează a se pronunţa să se dispună:

- stabilirea în favoarea reclamanţilor de ordin IV - V a existenţei dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. F. nr. x, nr. top x, în calitate de moştenitori ai proprietarilor iniţiali

- stabilirea în favoarea reclamanţilor de ordin I - III a existenţei dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. F., nr. x, nr. top x, în calitate de moştenitori ai proprietarilor iniţiali

- în principal, restituirea imobilelor anterior menţionate către reclamanţi, iar, în subsidiar, dacă imobilele nu ar putea fi restituite din orice motiv, compensarea cu bunuri echivalente în condiţiile Legii nr. 165/2013 sau acordarea de despăgubiri băneşti.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanţii au arătat că sunt moştenitori ai defuncţilor G. şi H., proprietarii imobilelor menţionate în petitul acţiunii, iar în această calitate au formulat cerere de restituire în natură a imobilelor anterior menţionate, fiind comunicate Notificările cu nr. x/13.02.2002, nr. x/16.07.2001 şi nr. x/13.02.2002 prin B.E.J. I.

Reclamanţii au susţinut că Primarul comunei F. şi nici unul dintre pârâţi nu a comunicat stadiul în care se află soluţionarea cererilor de retrocedare, deşi au solicitat informaţii în acest sens, din verificările efectuate pe site-ul C.N.C.I. rezultând că dosarul se află în aşteptare.

În drept, au fot invocate dispoziţiile art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013, Legea nr. 10/2001, precum şi dispoziţiile Legii nr. 18/1991.

La 11 aprilie 2019 reclamanţii au precizat temeiul de drept al acţiunii formulate, învederând că cererea de chemare în judecată se întemeiază pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (3), art. 10 şi urm. din Legea nr. 10/2001, respectiv pe dispoziţiile art. 20 alin. (5), art. 21 alin. (4) şi art. 28 alin. (1) - (3) şi art. 32 din acelaşi act normativ.

Prin Sentinţa civilă nr. 95/D din 12 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, a fost admisă excepţia necompetenţei teritorială şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a arătat, în esenţă, că orice acţiune în justiţie promovată în condiţiile Legii nr. 165/2013 se impune a fi soluţionată, din perspectiva normelor de competenţă, de către secţia civilă a Tribunalului Bucureşti.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti a pronunţat Sentinţa nr. 1280 din 7 iunie 2019 prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că obiectul cauzei, astfel cum acesta a fost precizat de către reclamanţi, îl reprezintă soluţionarea dosarului administrativ format ca urmare a notificărilor înregistrate sub nr. x/13.02.2002, nr. y/16.07.2001 şi nr. 201/13.02.2002 prin B.E.J. I., din motivarea în fapt şi în drept rezultând că reclamanţii contestă în fapt pretinsul refuz nejustificat al pârâtelor de a proceda la soluţionarea acestuia cu respectarea termenelor legale.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau după caz dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Instanţa a reţinut că notificarea a fost adresată unei entităţi aflată în circumscripţia teritorială a Tribunalului Satu Mare, respectiv Primăriei Comunei F., iar dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 au caracter de ordine publică şi stabilesc competenţa de soluţionare a contestaţiilor împotriva dispoziţiilor emise în soluţionarea notificărilor, inclusiv în situaţia în care contestaţia vizează pretinsul refuz nejustificat de soluţionare a dosarului administrativ, în favoarea tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului regulator de competenţă îl reprezintă conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Satu Mare cu privire la instanţa competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost ulterior completată, prin care reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat să se dispună, în principal, restituirea imobilelor, iar în subsidiar, dacă imobilele nu ar putea fi restituite din orice motiv, compensarea cu bunuri echivalente în condiţiile Legii nr. 165/2013 sau acordarea de despăgubiri băneşti.

În conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, invocată drept temei al cererii introductive, "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."

Corelativ, art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora.

Prin art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 s-a acordat competenţa de soluţionare a deciziilor emise de entităţile învestite de lege cu soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

Aceste prevederi legale instituie o normă de competenţă absolută, ce atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entităţii, competenţa de soluţionare a contestaţiilor împotriva deciziilor emise de aceasta cu respectarea dispoziţiilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013.

Se reţine faptul că art. 35 din Legea nr. 165/2013 a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, astfel: deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Această modificare legislativă a fost publicată în M. Of. nr. 418/28.05.2019. În cauza de faţă, acţiunea introductivă a fost introdusă la 21 noiembrie 2018, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., rămân aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013, în forma în vigoare la data demarării procesului.

Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că în privinţa litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, legiuitorul a stabilit competenţa absolută în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

Noţiunea de "entitate" este explicitată de art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii.

În speţă, se solicită instanţei să dispună obligarea pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Comuna F., Primarul Comunei F., Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Satu Mare şi Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor F., în principal, la restituirea imobilelor anterior menţionate către reclamanţi, iar în subsidiar, dacă imobilele nu ar putea fi restituite din orice motiv, compensarea cu bunuri echivalente în condiţiile Legii nr. 165/2013 sau acordarea de despăgubiri băneşti.

Cum notificarea a fost adresată uneia dintre entităţile aflate în circumscripţia teritorială a Tribunalului Satu Mare şi având în vedere caracterul de ordine publică al dispoziţiilor prin care este stabilită competenţa de soluţionare a contestaţiilor împotriva dispoziţiilor emise în soluţionarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, inclusiv în situaţia în care contestaţia vizează pretinsul refuz nejustificat de soluţionare a dosarului administrativ, ca în cazul de faţă, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat de reclamanţi, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege, respectiv în favoarea Tribunalului Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2019.

GGC - NN