Negative jurisdictional conflict resolved: Bucharest Sector 5 Court holds exclusive jurisdiction over divorce of non-resident spouses.

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman, reclamanta A. (domiciliată în jud. Neamţ şi cu reşedinţa în Italia) a chemat în judecată pârâtul B. (domiciliat în jud. Neamţ şi cu reşedinţa în Italia), solicitând instanţei să dispună:

- desfacerea prin divorţ, a căsătoriei încheiate de părţi la 14.07.1996 şi înregistrată în Registrul de Stare Civilă al comunei Săbăoani, jud. Neamţ sub nr. x din aceeaşi dată;

- stabilirea locuinţei minorei C. la mamă;

- ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei să se facă exclusiv de către reclamantă;

- obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în fiecare lună în favoarea minorei C., în cotă procentuală de 25% din venitul realizat de acesta, dar nu mai puţin de 25% din venitul minim pe economia naţională;

- păstrarea numelui dobândit prin încheierea căsătoriei.

În subsidiar, a solicitat încuviinţarea deplasării în Italia a minorei, fără a avea consimţământul pârâtului şi suplinirea consimţământului tatălui în vederea îndeplinirii formalităţilor necesare pentru eliberarea paşaportului necesar minorei.

Prin Sentinţa civilă nr. 2766 din 31 octombrie 2018 pronunţată de Judecătoria Roman a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.

Acest text de lege instituie o normă de competenţă specială care este de strictă interpretare. Având în vedere că la data introducerii cererii de chemare în judecată ambele părţi aveau domiciliul în străinătate, reţinând şi faptul ca nu s-a dovedit un acord al părţilor privind alegerea de competenţă, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului coroborat cu art. 914 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a pronunţat Sentinţa nr. 881 din 12 februarie 2019 prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut aplicabilitatea prevederilor art. 130 alin. (29 C. proc. civ. în forma în vigoare la 12 februarie 2018, în sensul că "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Cum la primul termen de judecată Judecătoria Roman a reţinut că procedura este legal îndeplinită şi a încuviinţat probele solicitate, instanţa iniţial sesizată nu mai avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale la termenul din 12 septembrie 2018, acesta constituind cel de-al doilea termen de judecată.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a arătat că, prin neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale la primul termen de judecată, Judecătoria Roman a devenit competentă, întrucât nici părţile şi nici judecătorul nu mai aveau posibilitatea de a invoca necompetenţa, după cum aceasta nu mai poate fi invocată nici în căile de atac.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Faţă de obiectul cererii introductive (divorţ), competenţa teritorială a instanţei chemată să soluţioneze acest tip de cauze este stabilită de regula specială cuprinsă în dispoziţiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ. - "dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti."

În speţă, se constată că la data demarării litigiului ambele părţi locuiau în străinătate, iar părţile nu au convenit să introducă cererea de divorţ o judecătorie din România.

Drept urmare, în stabilirea instanţei competente a soluţiona prezenta cauză, Înalta Curte, ca instanţă de regularizare învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei competente în raport de dispoziţiile legale aplicabile în speţă - art. 915 alin. (2) teza II C. proc. civ. - ce instituie o normă de competenţă teritorială specială în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Având în vedere considerentele expuse, cum la data introducerii cererii de chemare în judecată nici reclamanta şi nici pârâtul nu aveau locuinţa în ţară, în lipsa unui acord al părţilor privind alegerea de competenţă, competenţa de a soluţiona prezenta cauză urmează a se stabili, în conformitate cu textul legal anterior redat, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2019.

GGC - NN