Nursery’s contract claim sent to defendant’s seat court, not tort-based forums

Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oraviţa, reclamanta S.C. A. S.R.L a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L, solicitând ca, în urma probelor ce se vor administra, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8.400 RON achitaţi în avans şi la plata sumei de 2.000 euro daune materiale.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială de soluţionare a cauzei.

La data de 10.10.2018, reclamanta a depus precizare de acţiune, prin care a solicitat să se dispună obligarea pârâtei şi la plata sumei de 8.400 RON, ce reprezintă plata efectuată în avans în baza Contractului de furnizare de puieţi de alun nr. x/13.02.2017; să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 9.000 RON, suma ce reprezintă daune interese rezultate din executarea necorespunzătoare tehnic a Contractului de furnizare puieţi de alun nr. x/13.02.2017.

În privinţa competenţei teritoriale de judecată a prezentului dosar, a apreciat ca Judecătoria Oraviţa este competentă să judece, raportat la dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 şi 9, art. 113 alin. (2) C. proc. civ. Aceste dispoziţii legale prevăd o competenţa teritorială alternativă, care derogă de la regula generală prevăzută la art. 107 C. proc. civ., fapt ce da posibilitate reclamantei să deschidă o acţiune civilă pe rolul Judecătoriei Oraviţa, raportat la faptul că locul executării contractului a avut loc pe raza de competenţă a acestei judecătorii, precum şi că activitatea ilicită (executarea necorespunzătoare tehnic a lucrării) şi producerea prejudiciului a avut loc în localitatea Sasca Montana.

Prin Sentinţa nr. 74 din 4 februarie 2018, Judecătoria Oraviţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

În motivare, a reţinut că art. 107 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula potrivit căreia instanţa competentă este cea de la sediul pârâtului.

A arătat că obiectul prezentei acţiuni în constituie pretenţiile reclamantei, deci nu se poate reţine incidenţa art. 113 alin. (1) C. proc. civ., nefiind vorba despre executarea contractului, de constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist, speţa nu este o cerere având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor, pretenţiile formulate nefiind întemeiate pe fapte ilicite, ci pe o răspundere contractuală.

Învestită prin declinare, Judecătoria Târgu Jiu a pronunţat Sentinţa nr. 4854 din 2 iulie 2019, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Târgu Jiu, invocată de reclamantă, a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Judecătoriei Oraviţa, judeţul Caraş-Severin. A constatat ivit în cauză conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Târgu Jiu şi Judecătoria Oraviţa şi a înaintat cauza instanţei superioare comune, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În motivare, a arătat că între părţi s-a încheiat un contract prin care societatea comercială pârâtă s-a obligat să furnizeze reclamantei puieţi de alun, pe care să îi transporte şi să îi planteze în pepiniera acesteia, din comuna Sasca Montană.

Prin cererea de faţă, reclamanta susţine că pârâta a executat în mod defectuos obligaţiile contractuale asumate, astfel încât nici un alun dintre cei plantaţi nu a fost viabil şi, cu toate că a efectuat plăţile potrivit clauzelor contractuale asumate, în prezent nu beneficiază de plantaţia de alun, întrucât nu s-a prins nicio plantă, astfel încât solicită obligarea pârâtei la plata sumelor de bani menţionate în cauză, cu titlul de despăgubire.

Reclamanta a subliniat prin notele de la dosar că a sesizat imediat după plantare o execuţie necorespunzătoare din punct de vedere calitativ a lucrării, solicitând pârâtei să remedieze situaţia, pentru a da o şansă puieţilor de a fi salvaţi şi de a se prinde în sol. Temeiul de drept al cererii a fost menţionat ca fiind art. 1530 C. civ.

Din perspectiva competenţei teritoriale a instanţei care este chemată să judece pricina, instanţa a reţinut că regula de drept comun, instituită de art. 107 C. proc. civ., este aceea a competenţei teritoriale a instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul, respectiv sediul pârâtului.

În acelaşi timp, legiuitorul a instituit, la art. 113 C. proc. civ., câteva situaţii în care competenţa teritorială este alternativă, printre acestea regăsindu-se competenţa instanţei de la locul unde s-a săvârşit fapta ilicită şi s-a produs prejudiciul, respectiv instanţa de la domiciliul consumatorului în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor de către un profesionist (alin. (1) pct. 8 şi 9).

În opinia instanţei, în mod cert, reclamanta avea posibilitatea de a se adresa cu soluţionarea cererii de faţă Judecătoriei Oraviţa, aşa cum a şi procedat de altfel, această instanţă fiind competentă ca urmare a regulilor instituite de art. 113 C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului dosar îl constituie cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu S.C. B. S.R.L., prin care a solicitat obligarea pârâtei la restituirea unei sume de bani achitată cu titlu de avans în temeiul Contractului nr. x din 13 februarie 2007, încheiat între părţi, precum şi obligarea acesteia din urmă la plata de daune materiale, izvorând din îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor asumate prin contract.

Înalta Curte reţine că pretenţiile solicitate de reclamantă reprezintă preţul contractului achitat în avans şi daune pentru îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor asumate prin contract.

Nu sunt incidente prevederile art. 113 alin. (8) C. proc. civ., deoarece în cauză nu este vorba despre un consumator, părţile sunt societăţi comerciale care au ca obiect prestarea unor activităţi comerciale; reclamanta este o societatea comercială care produce puieţi, respectiv o pepinieră, iar pârâta cultivă puieţii până devin arbuştii, în vederea colectării şi comercializării fructelor acestora.

De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art. 113 pct. 9 C. proc. civ., întrucât nu se are în vedere o faptă izvorând din răspundere civilă delictuală, ci pretenţiile în cauză derivă din executarea unui contract.

În cauză, sunt incidente prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. care instituie regula potrivit căreia instanţa competentă este cea de la sediul pârâtului.

Din actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că pârâta S.C. B. S.R.L. are sediul în comuna Băileşti, sat Corneşti, judeţul Gorj, pe raza de competenţă a Judecătoriei Târgu Jiu.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea de la sediul pârâtului, adică Judecătoria Târgu Jiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2019.

GGC - NN