Jurisdictional competence for divorce actions with foreign-residing parties and validity of express party agreement under Article 915(2) Code of Civil Procedure
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania ruled in favor of the First Instance Court of Piatra-Neamț, resolving a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to that court for resolution. The dispute centered on a divorce petition filed in Piatra-Neamț, where both parties resided in Italy; the Piatra-Neamț court initially declined jurisdiction as absolute territorial incompetence, referring the case to Bucharest Sector 5, which in turn declined jurisdiction back to Piatra-Neamț, citing the existence of an express agreement between the parties to have the case heard in Piatra-Neamț. The decisive legal basis was Article 915(2) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that if both parties reside abroad, the competent court is either the one agreed upon by the parties or, absent such an agreement, the Bucharest Sector 5 court; the Supreme Court clarified via its 2016 interest-of-law decision that such an agreement must be expressed explicitly, either in writing or verbally before the court, rejecting tacit manifestation of will. The Court found that the defendant’s written objection and the plaintiff’s verbal statements before the Piatra-Neamț court constituted an explicit and unambiguous agreement to select that court, thereby establishing Piatra-Neamț’s competence.
Legislator headnote
AI generatedart. 383 C. civ, art. 915 alin. (2) C. proc. civ, art. 915 alin. (2) din C. proc. civ, art. 130 alin. (2) din C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ; Jurisdictional competence for divorce actions with foreign-residing parties and validity of express party agreement under Article 915(2) Code of Civil Procedure: The dispute centered on a divorce petition filed in Piatra-Neamț, where both parties resided in Italy; the Piatra-Neamț court initially declined jurisdiction as absolute territorial incompetence, referring the case to Bucharest Sector 5, which in turn declined jurisdiction back to Piatra-Neamț, citing the existence of an express agreement between the parties to have the case heard in Piatra-Neamț. The decisive legal basis was Article 915(2) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that if both parties reside abroad, the competent court is either the one agreed upon by the parties or, absent such an agreement, the Bucharest Sector 5 court; the Supreme Court clarified via its 2016 interest-of-law decision that such an agreement must be expressed explicitly, either in writing or verbally before the court, rejecting tacit manifestation of will. The Court found that the defendant’s written objection and the plaintiff’s verbal statements before the Piatra-Neamț court constituted an explicit and unambiguous agreement to select that court, thereby establishing Piatra-Neamț’s competence.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited in the dispositive for the court's power to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign the case to the competent court.
Full text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 august 2017 pe rolul Judecătoriei Piatra-Namţ sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului, reluarea numelui anterior căsătoriei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 373 lit. b), art. 383 C. civ.
Judecătoria Piatra-Neamţ, prin sentinţa nr. 217 din data de 22 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi a trimis dosarul la această instanţă în vederea soluţionării.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul şi nici pârâta nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni expres să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.
Analizând conţinutul acţiunii introductive coroborată cu înscrisurile depuse la dosar, instanţa a reţinut că reclamanta avea reşedinţa în Italia la data introducerii acţiunii. Cu privire la pârât, s-a arătat că însăşi reclamanta a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că pârâtul are reşedinţa tot în Italia, iar la termenul din data de 15 ianuarie 2019 avocatul pârâtului (mandatat pentru redactarea întâmpinării) a arătat că pârâtul este în Italia.
Ca urmare, având în vedere că părţile nu au încheiat un acord în vederea soluţionării prezentei cauze la Judecătoria Piatra-Neamţ, în considerarea şi a celor statuate prin Decizia nr. 20 din data de 24 octombrie 2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost admis recursul în interesul legii şi în interpretarea şi aplicarea art. 915 alin. (2) din C. proc. civ. s-a stabilit că acordul părţilor cu privire la alegerea instanţei care urmează să soluţioneze acţiunea de divorţ trebuie să fie exprimat expres, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială absolută a Judecătoriei Piatra Neamţ, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.
Prin Sentinţa nr. 3468 din data de 13 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa soluţia de declinare a competenţei, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că în dosarul declinat se regăseşte - fila x - acordul pârâtului pentru judecarea acţiunii de divorţ de către Judecătoria Piatra-Neamţ, care a fost cuprins în întâmpinarea formulată.
S-a arătat că prevederile art. 915 alin. (2) din C. proc. civ. atribuie competenţa de soluţionare a acţiunilor de divorţ cu element de extraneitate Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti numai în cazul în care părţile nu au convenit expres ca această acţiune să fie judecată de o anumită instanţă. Or, în cauză, s-a reţinut că există dovezi în sensul existenţei acordului părţilor pentru soluţionarea cererii de divorţ de către Judecătoria Piatra-Neamţ şi în sensul Deciziei nr. 20/2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din C. proc. civ., cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, anume condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României (M.Of. partea I nr. 1049 din 27 decembrie 2016)
În acest caz, competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti este subsidiară competenţei judecătoriei pentru care părţile şi-au dat acordul, anume Judecătoriei Piatra-Neamţ, ceea ce s-a arătat că reprezintă un argument pentru admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale invocate de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
Considerând că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti nu este competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze acţiunea de faţă, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 şi al art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., coroborate cu art. 132 din acelaşi act normativ, instanţa a admis excepţia invocată şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Judecătoria Piatra-Neamţ şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a prezentei cauze, reţinând incidenţa aceloraşi dispoziţii legale, anume art. 915 alin. (2) C. proc. civ., însă apreciind în mod diferit asupra cerinţei vizând exprimarea în mod expres a acordului părţilor în ceea ce priveşte alegerea judecătoriei care să soluţioneze divorţul.
Prin prezentul demers judiciar instanţa de judecată a fost învestită a se pronunţa asupra unei cereri de divorţ şi a cererilor accesorii acesteia, ambele părţi având domiciliul în străinătate, astfel cum rezultă din actele dosarului şi susţinerile mandatarilor părţilor.
Într-o atare situaţie, instanţa competentă să soluţioneze pricina se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., părţile putând conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România, iar, în lipsa unui asemenea acord, cererea este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Prin Decizia nr. 20 din data de 24 octombrie 2016, pronunţată în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1049 din data de 27 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că este necesar ca acordul părţilor cu privire la "alegerea instanţei care urmează a soluţiona acţiunea de divorţ să fie exprimat expres, în formă scrisă iar, în situaţia în care litigiul este pendinte, şi verbal în faţa instanţei. În ambele cazuri, manifestarea de voinţă a părţilor în sensul opţiunii pentru o anumită instanţă trebuie să rezulte explicit fie din cuprinsul convenţiei, fie din susţinerile formulate în scris sau oral în faţa instanţei de judecată."
Astfel, chiar în lipsa unei convenţii încheiate anterior învestirii instanţei, părţile pot să îşi manifeste voinţa în scris sau verbal în faţa instanţei de judecată, în sensul alegerii judecătoriei care va soluţiona divorţul, singura condiţie fiind aceea ca opţiunea părţilor să rezulte explicit din susţinerile formulate în scris sau oral în faţa instanţei.
Manifestarea de voinţă trebuie să fie una neechivocă, clară şi exteriorizată, manifestarea tacită de voinţă neputând produce efecte juridice în cazul alegerii instanţei în temeiul art. 915 alin. (2) C. proc. civ.
În speţă, pârâtul a depus la dosar la data de 8 noiembrie 2018 întâmpinare - dosarul Judecătoriei Piatra-Neamţ - în cuprinsul căreia a arătat că este de acord ca acţiunea de divorţ să fie soluţionată de Judecătoria Piatra-Neamţ.
Reclamanta, prin reprezentantul său, a arătat prin concluziile formulate în faţa Judecătoriei Piatra-Neamţ că prin întâmpinarea depusă pârâtul şi-a exprimat acordul ca pricina să fie judecată de Judecătoria Piatra Neamţ şi că acesta şi-a "însuşit" acţiunea de divorţ, dorind şi acesta să divorţeze.
Înalta Curte reţine că din întâmpinarea depusă de pârât la dosar la data de 8 noiembrie 2018 şi din declaraţiile părţilor, prin mandatari, exprimate verbal în faţa instanţei, rezultă explicit şi fără echivoc că acestea şi-au manifestat în mod expres voinţa ca instanţa care urmează să judece pricina să fie Judecătoria Piatra Neamţ.
Prin urmare, având în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, reţinând că părţile şi-au exprimat acordul expres ca litigiul să fie judecat de către Judecătoria Piatra-Neamţ, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2019.
GGC - MM