Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1643/2019 AI generated

Conflict of jurisdiction in consecutive inheritance proceedings: exclusive competence at the last domicile of any decedent under Art. 118(2) Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 1643/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Medgidia Court, which held that this court is the competent forum for the pending inheritance dispute. The underlying litigation involves a consolidated inheritance action filed by the surviving heirs of two decedents, J. and K., who died in 1995 and 1998, respectively; the Calarasi Court had previously dismissed claims regarding a third decedent (H.) due to the authority of a prior judgment and then declinatory of jurisdiction for J. and K. to Medgidia, which subsequently declared itself incompetent and referred the matter to the High Court. The decisive legal basis is Article 118 of the Code of Civil Procedure, which establishes exclusive territorial jurisdiction for inheritance matters at the court of the decedent's last domicile; the High Court determined that although the certificates of death indicated issuance by Calarai authorities, the last domicile of both J. and K. was in the Oltina commune within the Medgidia jurisdiction, thereby overriding the forum selection initially made by the plaintiffs and confirming Medgidia's exclusive competence.

Legislator headnote

AI generated

art. 430 C. proc. civ, art. 118 alin. (2) C. proc. civ, art. 131 C. proc. civ, art. 118 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ; Conflict of jurisdiction in consecutive inheritance proceedings: exclusive competence at the last domicile of any decedent under Art. 118(2) Code of Civil Procedure: În motivare, cu privire la autoritatea de lucru judecat, a avut vedere Sentinţa civilă nr. 1072/15.04.2008 a Judecătoriei Călăraşi pronunţată în cadrul dosarului x/2008 raportat şi la prevederile art. 432 şi art. 430 C. proc. civ., a invocat, din oficiu, excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte capetele de cerere din acţiunea prezentă, ce vizează dezbaterea succesiunii de pe urma autoarei H., decedată la 30 octombrie 2007.

Keywords

AI generated
conflict of jurisdiction civil dispute domicile heir pending proceedings assigned competence

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi la data de 6 iulie 2018 sub nr. x/2018, reclamanţii A., B. şi C., au solicitat în contradictoriu cu pârâţii D., E., F. şi G., să se pronunţe o hotărâre judecătorească, prin care:

- Să se constatate deschisă succesiunea autoarei H., decedată la data de 30 octombrie 2007, conform Certificatului de deces seria x nr. x, cu ultimul domiciliu în Judeţul Călăraşi;

- Să se constate calitatea de moştenitori legali faţă de autoarea H., decedată la data de 30 octombrie 2007, conform Certificatului de deces seria x nr. x, a numitului I., soţ supravieţuitor, cu o cotă succesorală de 1/4, A., fiică, cu o cotă succesorală de 1A B. fiu, cu o cotă succesorală de 1/4 şi C., fiu, cu o cotă succesorală de 1/4.

- Să se constatate deschisă succesiunea autorului J., decedat la data de 29 mai 1995, conform Certificatului de deces seria x nr. x, cu ultimul domiciliu în Judeţul Constanţa.

- Să se constatate calitatea de moştenitori legali faţă de autorul J. decedat la data de 29 mai 1995, conform Certificatului de deces seria x nr. x 1830, a numitei K., soţie supravieţuitoare, cu o cotă succesorală de 1/4 şi H., fiică, cu o cotă succesorală de 3/4.

- Să se constatate că sunt străine de succesiunea autorului J., prin neacceptare, pârâtele D. şi E., în calitate de nepoate, prin reprezentare de pe urma autorului L., fiu predecedat şi pârâtele F. şi G., în calitate de nepoate, prin reprezentare de pe urma autorului M., fiu predecedat.

- Să se constate deschisă succesiunea autoarei K., decedată la data de 29 decembrie 1998, conform Certificatului de deces seria x nr. x 620, cu ultimul domiciliu în Judeţul Constanţa;

- Să se constate calitatea de unică moştenitoare legală a numitei H., fiica autoarei.

- Să se constate că sunt străine de succesiunea autoarei K., decedată la data de 29 decembrie 1998, conform Certificatului de deces seria x nr. x, prin neacceptare, pârâtele D. şi E., în calitate de nepoate, prin reprezentare de pe urma autorului L., fiu predecedat şi pârâtele F. şi G., în calitate de nepoate, prin reprezentare de pe urma autorului M., fiu predecedat;

La data de 4.09.2018, pârâtele N. şi D., au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care au solicitat a se admite în parte cererea, luându-se act că sunt de acord cu deschiderea succesiunii a autorilor J. şi K., precum şi cu constatarea calităţii de moştenitori legali, faţă de cei doi autori, a numitului L., în calitate de fiu, decedat şi a numitei O., în calitate de fiică decedată şi să constatate deschisă succesiunea, după aceasta.

Pe cale de cerere reconvenţională, au solicitat să se constate deschisă succesiunea de pe urmă autorului L., să se constate calitatea de moştenitor legal faţă de autorul L. în calitate de fiu al autorului J. a numitelor D. în calitate de nepoata de fiu şi P. în calitate de nepoata de fiu.

Au mai solicitat să se constate că masa succesorală de rămasă pe urmă defuncţilor se compune din teren extravilan în suprafaţă de 7 ha 6.278 mp confort titlului de proprietate numărul x/1681 şi să se dispună stabilirea cotelor şi ieşirea din indiviziune a părţilor asupra bunurilor menţionate, lotizarea şi atribuirea natura cu compensarea cheltuielilor de judecată.

Au arătat că nu sunt străini de succesiune, au acceptat în mod tacit prin actele de administrare ce le-au făcut cu privire la suprafaţa de teren ce face obiectul prezentei cauze, au făcut o înţelegere să ia în mod succesiv bunurile astfel au convenit ca reclamanţii în perioada de timp cuprins între anii 1998 - 2009 să ridice în mod exclusiv bunurile sau contravaloarea cu plată a taxelor aferente, iar începând cu anul 2010 până în prezent să ridice ei aceste bunuri cu plata şi taxele aferente.

Prin Sentinţa nr. 6655 din 31 octombrie 2018, Judecătoria Călăraşi a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte soluţionarea capetelor de cerere privind succesiunea autoarei H., decedată la 30 octombrie 2007.

A respins capetele de cerere din acţiunea formulată de reclamanta A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii D., E., F. şi G., privind succesiunea autoarei H., ca inadmisibilă.

A admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei în soluţionarea capetelor de cerere din acţiunea formulată de reclamanta A., Q. şi C. în contradictoriu cu pârâţii D., E., F. şi G. privind succesiunea autorilor J. şi K.

A dispus disjungerea capetelor de cerere privind succesiunea autorilor J. şi K., formarea unui nou dosar, respectiv x/2018 şi înaintarea acestuia spre competentă soluţionare Judecătoriei Medgidia, judeţul Constanţa.

A admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei în soluţionarea cereri reconvenţionale formulate de pârâtele-reclamante D., R.

A dispus disjungerea cererii reconvenţionale privind succesiunea autorului L., formarea unui nou dosar, respectiv x/2018 şi înaintarea acestuia spre competentă soluţionare Judecătoriei Ploieşti, jud. Prahova.

În motivare, cu privire la autoritatea de lucru judecat, a avut vedere Sentinţa civilă nr. 1072/15.04.2008 a Judecătoriei Călăraşi pronunţată în cadrul dosarului x/2008 raportat şi la prevederile art. 432 şi art. 430 C. proc. civ., a invocat, din oficiu, excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte capetele de cerere din acţiunea prezentă, ce vizează dezbaterea succesiunii de pe urma autoarei H., decedată la 30 octombrie 2007.

În ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect dezbaterea succesiunii de pe urma defuncţilor J. şi K., care fac obiectul dosarului pendinte, instanţa a apreciat nu sunt aplicabile prevederile art. 118 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi.".

Instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 131 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 118 C. proc. civ. şi ultimul domiciliu al defuncţilor J. şi K., respectiv comuna Oltina, judeţul Constanţa, sens în care a apreciat că Judecătoria Călăraşi este competentă cu privire la capătul de cerere privind dezbaterea succesiunii de pe urma acestor autori.

Pentru a reţine faptul că în cauză nu este aplicabil art. 118 alin. (2) C. proc. civ., respectiv alegerea de competenţă făcută de reclamant raportat la succesiunea autoarei H., instanţa a avut în vedere că, aşa cum s-a reţinut anterior, succesiunea acestei autoare a fost deja dezbătută, iar o astfel de alegere de competenţă, în aceste condiţii, reprezintă o încercare de eludare a competenţei teritoriale exclusive stipulate de C. proc. civ.

Având în vedere dispoziţiile art. 118 C. proc. civ., precum şi prevederile H.G. nr. 337/1993 constatând că ultimul domiciliu al defuncţilor J. şi K., a fost, potrivit certificatelor deces ale acestora de la dosarul cauzei, respectiv la filele x, în comuna Oltina ce este în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Medgidia, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă invocată din oficiu, şi a dispus disjungerea acestor capete de cerere, formarea unui nou dosar şi înaintarea spre competentă soluţionare către Judecătoria Medgidia.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională având ca obiect dezbaterea succesiunii de pe urma autorului L., instanţa, raportat la dispoziţiile art. 118 C. proc. civ., precum şi prevederile H.G. nr. 337/1993 constatând că ultimul domiciliu al defunctului L., a fost, potrivit certificatului de deces aflat la dosarul cauzei la fila x, în comuna Ploieşti ce este în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Ploieşti, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă invocată din oficiu, şi a dispus disjungerea acesteia, formarea unui nou dosar şi înaintarea spre competentă soluţionare către Judecătoria Ploieşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Medgidia a pronunţat Sentinţa nr. 754 din 17 mai 2019, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Medgidia, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect succesiune, disjuns din dosarul nr. x/2018 în favoarea Judecătoriei Călăraşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a suspendat judecata cauzei.

În motivare, a arătat că este incident art. 118 alin. (2) C. proc. civ., iar în cuprinsul certificatului de deces al numitei K. se reţine că decesul acesteia s-a înregistrat la Primăria Municipiului Călăraşi.

Din înscrisurile depuse la dosar, cu privire la ultimul domiciliu al defuncţilor, instanţa a reţinut următoarele:

- Autoarea H., decedată la data de 30 octombrie 2007 conform Certificatului de deces seria x nr. x eliberat de Primăria mun Călăraşi, a avut ultimul domiciliu în Judeţul Călăraşi;

- Autoarea K., decedată la data de 29 decembrie 1998 conform certificatului de deces seria x nr. x eliberat de Primăria mun Călăraşi, a avut ultimul domiciliu în Judeţul Călăraşi.

- Autorul J., decedat la data de 29 mai 1995 conform Certificatului de deces seria x nr. x eliberat de Primăria com. Oltina, a avut ultimul ultimul domiciliu în Judeţul Constanţa.

Instanţa a reţinut incidenţa art. 118 alin. (2) C. proc. civ., întrucât prin cererea de chemare în judecată depusă la Judecătoria Călăraşi, reclamanţii au ales Judecătoria Călăraşi ca instanţă competentă.

A mai arătat şi că împrejurarea că prin Sentinţa civilă nr. 1958 din 31 octombrie 2018 Judecătoria Călăraşi a respins capetele de cerere din acţiunea privind succesiunea autoarei H. ca inadmisibilă, nu are relevanţă asupra competenţei, această instanţă rămâne competentă privind succesiunea autoarei K., decedată la data de 29 decembrie 1998 conform certificatului de deces seria x nr. x eliberat de Primăria mun Călăraşi, cu ultimul domiciliu în Judeţul Călăraşi.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi, reclamanţii au solicitat dezbaterea succesiunilor defuncţilor H., K. şi J.

Prin Sentinţa nr. 6655 din 31 octombrie 2018, Judecătoria Călăraşi a dispus disjungerea capetelor de cerere privind succesiunea autorilor J. şi K.

Aşadar, Înalta Curte constată că obiectul dosarului pendinte îl constituie dezbaterea succesiunii de pe urma defuncţilor J. şi K.

Potrivit art. 118 C. proc. civ.:

"(1) În materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului:

1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare;

2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;

3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar.

(2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi".

Din înscrisurile depuse în dovedirea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că K. a decedat la data de 29 decembrie 1998 în Călăraşi, conform certificatului de deces seria x nr. x eliberat de Primăria Municipiului Călăraşi şi a avut ultimul domiciliu în judeţ Constanţa, iar J. a decedat la data de 29 mai 1995 conform Certificatului de deces seria x nr. x eliberat de Primăria comunei Oltina şi a avut ultimul domiciliu în judeţ Constanţa.

Având în vedere prevederile art. 118 C. proc. civ., precum şi împrejurarea că ultimul domiciliu al defuncţilor a fost în Oltina, Satu Nou, judeţ Constanţa, în raza teritorială a Judecătoriei Medgidia, Înalta Curte constată că Judecătoria Medgidia este instanţa competentă să soluţioneze litigiul pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2019.

GGC - CL