Appeal for restitution of 473 sqm plot quashed for failure to state valid cassation grounds

I. Circumstanţele cauzei

1. Sentinţa Tribunalului Iaşi

Prin Sentinţa nr. 1.557/12.10.2016, Tribunalul Iaşi, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii având ca obiect revendicarea suprafeţei de 473 mp teren situat în Iaşi, str. x (fost nr. 25) formulată de reclamanţii A., B. şi C.; a respins, ca inadmisibilă, cererea în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Iaşi, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Iaşi, şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice; a admis excepţia lipsei de interes a reclamanţilor A., B. şi C. în capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Deciziei nr. 443/03.09.1977, emisă de Comitetul executiv al Consiliului Popular al Judeţului Iaşi; a respins excepţia lipsei de interes, cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Deciziei nr. 443/03.09.1977, emisă de Comitetul executiv al Consiliului Popular al Judeţului Iaşi, formulată de reclamanta A. (prin procurator B.), B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Iaşi, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Iaşi, şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

2. Decizia Curţii de Apel Iaşi

Prin Decizia nr. 865/23.11.2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în complet de divergenţă, cu opinie majoritară, a respins apelul reclamanţilor împotriva Sentinţei nr. 1.557/12.10.2016 a Tribunalului Iaşi.

3. Calea de atac formulată

Împotriva Deciziei nr. 865/23.11.2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, au formulat recurs, întemeiat formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanţii A. (prin procurator B.), B., C., formulând următoarele critici:

- Instanţele anterioare au încălcat dispoziţiile art. 563 C. civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi toate celelalte dispoziţii din dreptul substanţial privitoare la protecţia dreptului de proprietate;

- În mod greşit instanţele anterioare au admis excepţia admisibilităţii cererii introductive cu privire la capătul de cerere privind revendicarea, precum şi excepţia lipsei de interes cu privire la anularea actului abuziv de preluare a cotei de 1/2 din proprietate în anul 1977;

- Decizia nr. 33/2008 nu instituie inadmisibilitatea de plano a tuturor revendicărilor întemeiate pe dreptul comun promovate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, aşa cum în mod greşit reţin instanţele anterioare, ci se instituie, prin această decizie, cu caracter de excepţie şi în anumite condiţii, atare inadmisibilitate. Referitor la noţiunea de bun în sensul deciziei menţionate, recurenţii-reclamanţi au invocat practica Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, consacrată în cauzele Tarbuc vs. România, Filipescu vs. România şi au arătat că deţin un bun în înţelesul Convenţiei, iar referitor la cota indiviză deţinută de autoarea reclamanţilor. s-a recunoscut caracterul abuziv al preluării de către stat, prin hotărârea pronunţată în Dosar nr. x/2010. Reclamanta A. a investit instanţa cu un prim capăt de cerere care vizează anularea deciziei de preluare a imobilului în temeiul Decretului nr. 223/1974 şi recunoaşterea caracterului abuziv al preluării proprietăţii sale, admiterea acestui capăt de cerere justificând pe deplin cererea de revendicare şi îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate reglementate de Decizia nr. 33/2008;

- Instanţele anterioare interpretează în mod greşit noţiunea de bun din perspectiva Deciziei nr. 33/2008, ignoră doctrina şi practica Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în materie, încălcând astfel normele de drept substanţial privitoare la dreptul de proprietate al reclamanţilor;

- Prin restituirea bunului către reclamanţi nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice, bunul aflându-se în posesia nelegitimă a statului român, nu a fost până în prezent înstrăinat şi nu s-au constituit drepturi în favoarea altor persoane, situaţie faţă de care a considera inadmisibil demersul de revendicare încalcă grav dreptul la un proces echitabil şi accesul la justiţie, golind de conţinut dreptul de proprietate al reclamanţilor şi validând actul samavolnic de preluare al statului comunist;

- Decizia în interesul legii nr. 33/2008 vizează protecţia dreptului de proprietate al unor terţe persoane şi nu a Statului Român, în condiţiile în care acesta din urmă este cel care a preluat abuziv imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, instanţele de judecată din zonă pronunţându-se în sensul respingerii excepţiei de inadmisibilitate, în materie;

- C. civ., şi Legea nr. 10/2001, nu au câmpuri de reglementare suprapuse, acţiunea în revendicare şi procedura iniţiată în temeiul Legii nr. 10/2001, având fundamente diferite;

- Prin prezenta acţiune reclamanţii nu nesocotesc principiul electa una via, respectiv deşi au demarat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, aceştia nu au obţinut o dispoziţie de restituire, beneficiul procedurii fiind pierdut ca urmare a perimării cauzei întemeiate pe dispoziţiile speciale şi înregistrate la Tribunalul Iaşi, sub nr. x/2010;

- Prezenta acţiune în revendicare nu constituie încercarea de a obţine un al doilea titlu, o dublă reparaţie, ci reprezintă unica şi ultima posibilitate de a recupera un bun care nu a părăsit niciodată patrimoniul reclamanţilor şi a cărei posesie a fost uzurpată de statul comunist, fiind şi astăzi exercitată de către acelaşi uzurpator;

- Referitor la excepţia lipsei de interes, arată că dreptul reclamantei A. s-a născut ca urmare a preluării abuzive a cotei sale din dreptul de proprietate, în temeiul unui act samavolnic şi neconstituţional, admiterea acestui capăt de cerere fiind esenţial în economia litigiului, anularea actului de preluare fiind premisa necesară aprecierii că reclamanta deţine un bun în înţelesul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

4. Procedura de filtru

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 11.06.2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, apoi la data de 10.04.2019 (după ce judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., apoi repusă pe rol în vederea continuării procedurii filtru la data de 14.03.2019), la întocmirea completării la raportul de admisibilitate.

Completul de filtru C3, constatând că raportul completat întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 18.04.2019, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

Prin rezoluţia din 25.06.2019, s-a stabilit termen pentru discutarea admisibilităţii în principiu la data de 02.10.2019.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate în termen legal, intimaţii-pârâţi Municipiul Iaşi, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Iaşi, au invocat nulitatea recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în ipotezele reglementate de art. 488 din C. proc. civ., iar intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat respingerea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte, constată că recursul este nul, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 din C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speţă, se constată că recursul, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu conţine critici care să poată fi încadrabile în textul legal menţionat.

Aceasta întrucât reclamanţii reiterează, în calea extraordinară de atac, aceleaşi chestiuni deduse judecăţii şi în apel privind admisibilitate acţiunii în revendicare raportat la decizia în interesul Legii nr. 33/2008, respectiv modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei de interes, cu referire la capătul de cerere privind anularea actului abuziv de preluare a cotei de 1/2 din proprietate în anul 1977, formulată de reclamanta A.

Prin decizia recurată, răspunzând motivelor de apel formulate de către reclamanţi, instanţa de apel a arătat, pe larg, argumentele pentru care a apreciat că atât excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, cât şi solicitarea de constatare a nulităţii absolute a Deciziei nr. 443/1977, emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Iaşi, au fost corect rezolvate de către prima instanţă.

Prin motivele de recurs îndreptate împotriva acestei decizii şi întemeiate formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanţii au preluat, într-o manieră identică, motivele de apel, deducând astfel judecăţii instanţei de control judiciar, aceleaşi apărări pe care le-au susţinut în faţa instanţei devolutive şi asupra cărora aceasta deja s-a pronunţat.

Analiza motivelor de recurs paragraf cu paragraf, comparativ cu motivele de apel, relevă identitatea celor două memorii, atât sub aspectul formei, cât şi sub aspectul conţinutului.

Astfel, în ambele etape procesuale (apel şi recurs), reclamanţii arată că în mod greşit a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare; că Decizia nr. 33/2008 nu instituie inadmisibilitatea de plano a tuturor revendicărilor întemeiate pe dreptul comun promovate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, aşa cum în mod greşit reţin instanţele anterioare, ci instituie, cu caracter de excepţie, astfel de inadmisibilitate, cu respectarea unor condiţii specifice; că interpretarea greşită a noţiunii de bun în înţelesul Convenţiei Europene, a condus la încălcarea dreptului de acces la justiţie şi la un proces echitabil; că prin restituirea bunului către reclamanţi nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice; că decizia în interesul Legii nr. 33/2008 vizează protecţia dreptului de proprietate al unor terţe persoane şi nu a Statului Român; că dreptul comun şi legea specială nu au câmpuri de reglementare suprapuse, acţiunea în revendicare şi procedura iniţiată în temeiul Legii nr. 10/2001 având fundamente diferite; că reclamanţii nu nesocotesc principiul electa una via, respectiv deşi au demarat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, aceştia nu au obţinut o dispoziţie de restituire, beneficiul procedurii fiind pierdut ca urmare a perimării cauzei întemeiate pe dispoziţiile speciale; că dreptul reclamantei A. s-a născut urmare a preluării abuzive a cotei sale din dreptul de proprietate, în temeiul unui act samavolnic şi neconstituţional, admiterea acestui capăt de cerere fiind esenţial în economia litigiului, anularea actului de preluare fiind premisa necesară aprecierii că reclamanta deţine un bun în înţelesul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Prin decizia recurată s-a constatat, în esenţă, că reclamanţii nu pot urma calea revendicării pe dreptul comun în condiţiile în care nu au finalizat procedura specială sau nu au iniţiat-o deloc şi că aceştia nu au făcut dovada că deţin un bun în sensul Convenţiei, întrucât prin hotărârea invocată în acest sens (Sentinţa nr. 1.448/20.01.2011 a Judecătoriei Iaşi), s-a respins cererea formulată de reclamanta A., referitoare la cota sa de 1/2 din imobil. S-a mai reţinut că situaţia de fapt ce rezultă din probele administrate diferă substanţial de cea din practica judiciară în materie a Curţii Europene, invocată de către reclamanţi.

S-a constatat, de către instanţa de apel, că întrucât imobilul în raport de care reclamanta A. a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului de preluare intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, în lipsa dovedirii imposibilităţii utilizării procedurii speciale din motive independente de voinţa sa, solicitarea formulată apare ca lipsită de interes, astfel cum în mod corect a fost apreciată şi de către prima instanţă.

Faţă de criticile deduse judecăţii în căile de atac (apel şi recurs), cât şi prin raportare la considerentele instanţei de apel, Înalta Curte, constată că, printr-o preluare identică a motivelor de apel, recurenţii-reclamanţi readuc spre analiză instanţei de control judiciar probleme asupra cărora instanţa anterioară a răspuns prin hotărârea atacată, ceea ce pune problema imposibilităţii încadrării susţinerilor acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absenţa unor critici împotriva dezlegărilor deciziei din apel, soluţia acestei instanţe.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 din C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, va anula recursul declarat de reclamanţii A., B., C. împotriva Deciziei nr. 865/23.11.2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C., toţi cu domiciliu procesual ales la Cab. Av. D., cu sediul în Iaşi, str. x, bl. L.1, jud. Iaşi, împotriva Deciziei nr. 865 din 23 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi Municipiul Iaşi, prin primar, cu sediul în Iaşi, B-dul x nr. 11, jud. Iaşi, Consiliul Local al Municipiului Iaşi, cu sediul în Iaşi, B-dul x nr. 11, jud. Iaşi, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti.

Fără cale de atac

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 octombrie 2019.

GGC - OB