Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1579/2019 AI generated

Cassation appeal nullity for failure to articulate specific grounds of cassation under Article 488 of the Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 1579/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) declared the appellant’s appeal null, thereby upholding the first-instance decision and leaving the Court of Appeal’s ruling on procedural suspension in force. The dispute concerned a procedural challenge against a Court of Appeal order that suspended the judgment of an appeal due to the petitioner’s unjustified absence from a hearing where they had been legally cited but did not request trial in their absence; the appellant argued the notified copy of the order was unsigned and invalid. The decisive legal basis was the failure of the appellant to formulate specific criticism falling within the exhaustive grounds for cassation listed in Article 488(1) of the Civil Procedure Code, resulting in nullity of the appeal under Articles 489(2) and 486(1)(d) and 486(3), as the mere allegation of formal defects in the notified document did not constitute a valid ground for cassation or a matter of public order.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 427 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Cassation appeal nullity for failure to articulate specific grounds of cassation under Article 488 of the Civil Procedure Code: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Keywords

AI generated
grounds for cassation procedural nullity Civil Procedure Code matter in dispute grounds of challenge formal defect

Cited Legislation

AI generated
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
x/2018/a5, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului formulat de recurentul A.
art. 427 C. proc. civ
(5), art. 427 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
În ceea ce priveşte criticile formulate de către recurentul-petent, raportorul şi-a exprimat opinia în sensul că acestea nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a atrage sancţiunea nulităţii prevăzute de art.
art. 493 alin. (3) C. proc. civ
2, prin rezoluţia din data de 3 iulie 2019, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia recurentului-petent pentru ca partea să depună punct de vedere, conform dispoziţiilor art.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., a dispus comunicarea acestuia recurentului-petent pentru ca partea să depună punct de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reţinând şi prevederile art.
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin.
art. 489 alin. (1) C. proc. civ
civ., aspect de natură a atrage sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 489 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Încheierea de şedinţă din data de 25 aprilie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018/a5, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului formulat de recurentul A. împotriva Încheierii de şedinţă din data de 12 iunie 2018, pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2018, reţinând lipsa nejustificată a petentului care a fost legal citat şi raportat la împrejurarea că acesta nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A., arătând că încheierea de şedinţă, astfel cum i-a fost comunicată, nu este semnată, fiind încălcate dispoziţiile art. 426 alin. (5), art. 427 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

A apreciat că încheierea de şedinţă este lovită de nulitate, neputând fi luată în considerare, iar persoanele care au comunicat un astfel de act au săvârşit infracţiunea de neglijenţă în serviciu, respectiv abuz în serviciu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi a fost repartizată aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 2.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a reţinut că prezentul recurs este formulat în termen legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru şi îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., iar partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii recurate.

În ceea ce priveşte criticile formulate de către recurentul-petent, raportorul şi-a exprimat opinia în sensul că acestea nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a atrage sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Completul de filtru nr. 2, prin rezoluţia din data de 3 iulie 2019, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia recurentului-petent pentru ca partea să depună punct de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, recurentul-petent nu a formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, care i-a fost comunicat la data de 12 iulie 2019, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosar.

Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reţinând şi prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, recurentul-petent nu a procedat la încadrarea susţinerilor sale în cazurile de casare prevăzute de lege şi nici nu a formulat critici care să poate fi circumscrise în motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., susţinând că nu s-a ţinut cont de cele cerute şi invocând pretinse nereguli ale exemplarului încheierii de şedinţă ce i-a fost comunicat, fără a aduce critici concrete judecăţii curţii de apel finalizate cu pronunţarea încheierii de şedinţă prin care s-a dispus de suspendarea judecării cauzei.

Or, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate asupra încheierii recurate, condiţia dezvoltării motivelor de recurs implică arătarea aspectelor de nelegalitate a hotărârii pronunţate de curtea de apel.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurentul-petent A. nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de petentul A. împotriva Încheierii de şedinţă din data de 25 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018/a5.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2019.

GGC - CL