Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1575/2019 AI generated

Nullity of cassation for insufficient legal motivation regarding civil liability for violation of private life

Case Number Decizia nr. 1575/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice declared the appeal in cassation filed by the defendant telecom operator null, thereby leaving in force the Court of Appeal's decision that upheld the lower court's award of 5,000 RON in moral damages to the plaintiff. The dispute concerned a civil liability claim where the plaintiff alleged that the defendant’s employees fraudulently contracted 14 mobile phone subscriptions in her name without consent, violating her right to private life. The Supreme Court found the cassation appeal null because the appellant’s arguments merely rehashed factual interpretations of evidence rather than providing the specific legal argumentation required to demonstrate the erroneous application of substantive law or procedural norms. Relying on Articles 487, 488, and 489 of the Civil Procedure Code, the court held that mere citation of statutory grounds without detailing specific legal errors does not constitute valid motivation, warranting the sanction of nullity for failure to substantiate the appeal within the legal framework.

Legislator headnote

AI generated

art. 71 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 487 alin. (1) din C. proc. civ, Art. 489 alin. (1) din C. proc. civ; Nullity of cassation for insufficient legal motivation regarding civil liability for violation of private life: Conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
nullity of contract grounds for cassation civil liability moral damages e-justice violation of procedural rights

Cited Legislation

AI generated
art. 71 C. civ
În cauză, prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că în sarcina pârâtei există o faptă ilicită şi că prin această faptă ilicită i s-a cauzat reclamantei un prejudiciu constând în încălcarea dreptului la respectarea vieţii private, conform art. 71 coroborat cu art.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
În ceea ce priveşte motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că deşi prin motivele de apel a reiterat argumentele prin care a susţinut în faţa primei instanţe inexistenţei unei fapte ilicite a B.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac, la data de1 octombrie 2019, fără citarea părţilor.
art. 487 alin. (1) din C. proc. civ
Conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art.
Art. 489 alin. (1) din C. proc. civ
Art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
(2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
art. 488 din C. proc. civ
Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, astfel că instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată la data de 1 august 2017 pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat obligarea pârâtei, în calitate de comitentă, la plata sumei totale de 500.000 euro, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite ale prepuşilor săi, angajaţi ai magazinelor partenere C. şi D. din Baia Mare care, cu ştiinţă şi rea-credinţă, au încheiat, în mod nelegal şi ilicit, în perioada martie - august 2014, un număr de 14 abonamente de telefonie mobilă, fără consimţământul său, prin inducerea în eroare şi neaducerea la cunoştinţă a termenelor şi condiţiilor impuse de lege, folosindu-se, în mod intenţionat şi în scop fraudulos, de dreptul de proprietate al reclamantei, cu consecinţa lezării, la momentul încheierii celor 14 contracte, a dreptului la viata privată prevăzut de art. 71 C. civ.

2. Hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă

Prin Sentinţa nr. 942 din 6 iulie 2018, Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta B. S.A., a admis, în parte, acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale.

3. Hotărârea pronunţată de curtea de apel în apel

Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 13/A din 23 ianuarie 2019, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta A. şi de pârâta S.C. B. S.A.

4. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că deşi prin motivele de apel a reiterat argumentele prin care a susţinut în faţa primei instanţe inexistenţei unei fapte ilicite a B. S.A., instanţa de apel a reţinut că sentinţa tribunalului este legală şi temeinică. Susţine că, în opinia sa, prin acest demers instanţa de apel a pronunţat o hotărâre ce cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

Recurenta-pârâtă arată că a susţinut constant şi a dovedit cu probele administrate în cauză că obligaţiile contractuale au luat naştere între B. şi E., aceasta fiind atât beneficiarul serviciilor, cât şi titularul obligaţiei de plată a contravalorii acestora, iar prejudiciul pretins de reclamantă nu există. În ceea ce priveşte valoarea prejudiciului, arată că a învederat în faţa instanţei de apel că reclamanta nu a dovedit nicio consecinţă negativă, în plan fizic, psihic sau afectiv, care să justifice acordarea vreunei sume de bani cu titlu de despăgubiri morale. În plus, arată că suma la care a fost obligată, a fost acordată aleatoriu, fără a exista vreo justificare a cuantumului acesteia, sens în care, în opinia sa, instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea normelor de drept material.

5. Procedura derulată în recurs

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Părţile nu au depus la dosar puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac, la data de1 octombrie 2019, fără citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reţinând şi prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ.

Art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, astfel că instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ.

În cauză, prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că în sarcina pârâtei există o faptă ilicită şi că prin această faptă ilicită i s-a cauzat reclamantei un prejudiciu constând în încălcarea dreptului la respectarea vieţii private, conform art. 71 coroborat cu art. 74 lit. i) din C. civ. şi că odată stabilită existenţa acestei fapte ilicite, în sarcina pârâtei sunt îndeplinite toate celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale pentru încălcarea dreptului la respectarea vieţii private a reclamantei.

Din lecturarea cererii de recurs se constată însă că aceasta nu conţine precizări de natură juridică a eventualelor greşeli pe care le conţine decizia recurată referitoare la reţinerea de către instanţa de apel a răspunderii civile delictuale pentru încălcarea dreptului la respectarea vieţii private a reclamantei, criticile recurentei-pârâte vizând interpretarea probatoriului administrat în cauză.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Nu se poate considera că simpla indicare a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. în cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ. care trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale.

În aceste condiţii, având în vedere că în cauză nu pot fi reţinute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva Deciziei nr. 13/A din 23 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2019.

GGC - CL