Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1574/2019 AI generated

Cassation appeal nullified for failure to articulate specific illegality grounds in copyright infringement dispute

Case Number Decizia nr. 1574/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant's cassation appeal null and void, leaving the lower appellate court's dismissal of the action in force, which confirmed the first-instance refusal to recognize the plaintiff's copyright claims and award damages. The dispute concerned a request to recognize the plaintiff as the author of a book published in 2009 and to grant moral and patrimonial damages for alleged copyright infringements by a municipality and a private defendant, stemming from a publishing contract that ceded editing and distribution rights to a third-party publisher for one year. The High Court ruled that the appeal was inadmissible under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure because the appellant failed to frame specific grounds of illegality within the exhaustive categories of Article 488 of the same Code, instead offering mere dissatisfaction with the factual findings and attempting to re-evaluate evidence (an internal memo allegedly annulling the publishing contract) without challenging the legal reasoning of the appellate decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 478 alin. (3) C. proc. civ, art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ; Cassation appeal nullified for failure to articulate specific illegality grounds in copyright infringement dispute: Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Keywords

AI generated
civil copyright infringement grounds for cassation article of civil procedure publishing contract actions for damages nullity of patent

Cited Legislation

AI generated
art. 478 alin. (3) C. proc. civ
Cât priveşte solicitarea de anulare a contractului de execuţie, invocată pentru prima dată în apel, s-a reţinut că aceasta are configuraţia unei cereri noi, ce nu poate fi primită în calea de atac, aşa cum explicit se pronunţă art. 478 alin. (3) C. proc. civ.
art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996
a solicitat să i se recunoască, în contradictoriu cu pârâţii Comuna Moşniţa Nouă, prin primar şi B., calitatea de autor al cărţii "C.", apărută în anul 2009, în temeiul art. 10 lit.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Raportul a fost comunicat părţilor, iar recurentul-reclamant a depus la dosar punct de vedere la raport, arătând că motivele formulate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac, la data de 1 octombrie 2019, fără citarea părţilor.
art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
art. 489 alin. (2) din C. proc. civ
Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art.
art. 488 C. proc. civ
Or, condiţia legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, astfel cum a fost precizată la 19 octombrie 2017, reclamantul A. a solicitat să i se recunoască, în contradictoriu cu pârâţii Comuna Moşniţa Nouă, prin primar şi B., calitatea de autor al cărţii "C.", apărută în anul 2009, în temeiul art. 10 lit. b) din Legea 8/1996, iar în temeiul art. 13 lit. a) şi b) din acelaşi act normativ, a solicitat să i se recunoască dreptul patrimonial de a autoriza sau de a interzice reproducerea cărţii menţionate. De asemenea, a solicitat despăgubiri pentru încălcarea drepturilor sale de autor de către pârâţi, în cuantum de 5.000 RON, reprezentând prejudiciul moral ce i-a fost cauzat.

2. Hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă

Prin Sentinţa nr. 575/PI din 19 aprilie 2018, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a respins acţiunea precizată şi l-a obligat pe reclamant la plata sumei 2.756,09 RON, cheltuieli de judecată către pârâtul B.

3. Hotărârea pronunţată de curtea de apel în apel

Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2019, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că prin contractul de editare încheiat la data de 26 august 2009, reclamantul, în calitate de autor, a cedat D. dreptul de a edita şi difuza lucrarea - C. - pentru o perioadă de 1 an, în acest scop fiind încheiat, la data 22 decembrie 2009, contractul de execuţie lucrări între Comuna Moşniţa Nouă şi D.

S-a reţinut că deşi apelantul-reclamant susţine că editura ar fi reziliat unilateral contractul încheiat la data de 26 august 2009, o astfel afirmaţie nu a fost dovedită.

În ceea ce priveşte motivul de apel prin care s-a susţinut ilegalitatea contractului de execuţie din 22 decembrie 2009, dat fiind că termenul de publicare stabilit prin contractul de editare, 15 octombrie 2009, nu a fost respectat, instanţa de apel a reţinut că împrejurarea că editura nu ar fi respectat termenul de 15 octombrie 2009 pentru editarea lucrării ar putea să ilustreze un comportament culpabil al acesteia, de natură sa angajeze răspunderea sa contractuală faţă de autor, dar nu are aptitudinea să fundamenteze concluzia caracterului ilicit al contractului de execuţie din 22 decembrie 2009, atât timp cât încheierea acestuia s-a realizat în temeiul drepturilor conferite acesteia în condiţiile art. 1 din contractul de editare încheiat cu autorul.

Cât priveşte solicitarea de anulare a contractului de execuţie, invocată pentru prima dată în apel, s-a reţinut că aceasta are configuraţia unei cereri noi, ce nu poate fi primită în calea de atac, aşa cum explicit se pronunţă art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Referitor la criticile vizând pretinsele constatări eronate ale tribunalului cu privire la modalitatea de alocare a exemplarelor lucrării, instanţa de apel a reţinut că sunt neîntemeiate, prin prisma faptului că nu privesc prezenta cauză, ci raporturile juridice dintre autor şi editură.

S-a mai reţinut că este neîntemeiată şi susţinerea apelantului-reclamant conform căreia tribunalul ar fi trebuit să-i recunoască calitatea de autor al lucrării, având în vedere că niciunul dintre pârâţi nu a contestat calitatea de autor a reclamantului, astfel că nu se mai impunea recunoaşterea acestei calităţi în temeiul art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996.

4. Cererea de recurs

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, reclamantul a declarat recurs, susţinând că decizia pronunţată de instanţa de apel este netemeinică şi nelegală, întrucât au fost încălcate atât drepturile de autor, cât şi prevederile Legii nr. 8/1996 în ceea ce priveşte interzicerea reproducerii cărţii al cărui autor este.

Prin criticile formulate, recurentul-reclamant susţine că atât tribunalul, cât şi instanţa de apel, au reţinut că prin contractul de editare încheiat la data de 26 august 2009 s-ar fi cedat dreptul de a edita şi difuza lucrarea către D., întrucât printr-o notă internă a editurii contractul a fost anulat, devenind inoperabil, însă această notă internă a editurii nu i-a fost adusă la cunoştinţă, astfel cum era prevăzut în contract. Susţine că deşi nota internă a fost depusă la dosarul cauzei, instanţa nu a luat-o în considerare, reţinând în mod greşit că au fost cedate drepturile de autor. Mai susţine că în încheierea de şedinţă nu se specifică ce fel de documente noi au fost depuse la dosar şi nu se arată că a fost depusă nota D. prin care a fost anulat contractul cu autorul.

Recurentul-reclamant mai susţine că instanţele nu au luat în considerare scrisorile emise de ORDA pe care le-a depus la dosar în care sunt explicate drepturile morale şi patrimoniale ale autorului.

5. Procedura derulată în recurs

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportul a fost comunicat părţilor, iar recurentul-reclamant a depus la dosar punct de vedere la raport, arătând că motivele formulate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac, la data de 1 octombrie 2019, fără citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin criticile formulate, neîncadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea prevederile Legii nr. 8/1996 în ceea ce priveşte interzicerea reproducerii cărţii al cărui autor este.

Din conţinutul cererii de recurs, se constată că dispoziţiile legale menţionate au fost invocate doar formal, întrucât recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică de nelegalitate cu privire la hotărârea împotriva căreia a exercitat calea de atac. Acesta nu a arătat care sunt argumentele pentru care nu este legală soluţia instanţei de apel, susţinerile sale vizând situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate.

De altfel, instanţa de apel a constatat că reclamantul nu a dovedit rezilierea unilaterală a contractului de către editură. Recurentul reia susţinerile referitoare la încetarea efectelor contractului ca urmare a voinţei editurii, ceea ce echivalează cu intenţia de reapreciere a situaţiei de fapt.

Celelalte susţineri din memoriul de recurs se referă la înscrisurile depuse la dosar, urmărind valorificarea lor.

Or, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată în apel, ci arătarea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală

Or, condiţia legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurentul-reclamant nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 6 din 30 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2019.

GGC - CL