Re-examination order appeal held inadmissible under finality rule preserving access to justice.

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/2017/a1, petentul A. a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii din 11.01.2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 14 martie 2018, Tribunalul Dâmboviţa a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare, reţinând că, potrivit art. 200 alin. (7) din C. proc. civ., în soluţionarea cererii de reexaminare, instanţa poate reveni asupra măsurii anulării doar dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termen.

Prin Decizia nr. 2662 din data de 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 14 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva Deciziei civile nr. 2662/14.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, petentul A. a declarat recurs, considerând-o nelegală şi netemeinică.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raportorul a arătat că recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, fiind formulat împotriva unei încheieri definitive, prin care s-a respins cererea de reexaminare împotriva încheierii prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia inadmisibilităţii recursului, reţinută prin raport, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac prevăzut expres de art. 457 C. proc. civ. şi care presupune că părţile nu pot uza în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime decât de mijloacele procesuale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, text care prevede dreptul părţilor de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.

În speţă, se constată că decizia recurată este o hotărâre definitivă, prin care s-a respins, ca inadmisibil, apelul formulat împotriva unei încheieri pronunţate în soluţionarea cererii de reexaminare, potrivit art. 200 alin. (7) C. proc. civ.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă şi, ca regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept.

Potrivit art. 200 alin. (7) C. proc. civ., cererea de reexaminare împotriva încheierii prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată, se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie.

Prin urmare, prin dispoziţiile anterior menţionate, legiuitorul a stabilit expres că hotărârea prin care se soluţionează cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată este definitivă.

În mod corect, instanţa de apel a reţinut că prin prezenţa sintagmei numai în cadrul art. 200 alin. (5) C. proc. civ. legiuitorul a dorit a impune numai calea de atac a reexaminării în cazul încheierilor prin care au fost anulate cererile de chemare în judecată, în cadrul procedurii de verificare şi regularizare prevăzută de art. 194 - 197 şi 200 C. proc. civ., procedură care vizează aspecte formale ale întocmirii actului de sesizare al instanţei şi nu antamează fondul dreptului dedus judecăţii.

De asemenea, respingerea cererii, ca inadmisibilă, nu încalcă dreptul petentului de acces la justiţie, consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Constituţia României, în acest sens, în cauza Botten împotriva Norvegiei, Curtea a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 din Convenţie depinde de caracteristicile procedurii în justiţie, de întreaga procedură internă şi de rolul cuvenit instanţelor în ordinea juridică internă, urmând să se ţină seama de natura situaţiei de drept intern, de competenţa instanţelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse şi prezentate în faţa instanţei şi, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluţioneze.

Prin urmare, din moment ce petentul a beneficiat deja de o judecată în calea de atac a reexaminării încheierii de anulare a cererii sale de chemare în judecată, în ceea ce priveşte problemele deduse judecăţii, nu se poate susţine că prin respingerea ca inadmisibilă a cererii i se încalcă accesul la justiţie.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei nr. 2662 din 14 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei nr. 2662 din 14 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2019.

GGC - GV