Inheritance jurisdiction: proof of last domicile via death certificate governs exclusive territorial competence

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 12.03.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul B., să constate că este deschisă moştenirea defunctei C., decedată la data de 08.09.2016, cu ultimul domiciliu în oraşul Buşteni, str. x, să constate că masa succesorală este compusă din drepturile de pensie neîncasate de defunctă aferente lunii septembrie 2016, în cuantum total de 424 RON, să constate că reclamantul are calitatea de moştenitor legal în calitate de nepot de unic fiu predecedat prin acceptare expresă şi tacită a moştenirii defunctei, cu o cotă de 1-1, şi să constate că pârâtul, în calitate de succesibil - nepot de unic fiu predecedat este străin de moştenire prin neacceptare în termenul legal prevăzut de art. 1103 C. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 11/04.01.2019, Judecătoria Sinaia a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, reţinând în motivarea acestei soluţii următoarele considerente:

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acela de "partaj succesoral", astfel cum a fost calificată cererea de către instanţă prin încheierea din 29 mai 2018, s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 118 C. proc. civ., potrivit cărora, "în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului".

Deşi în cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că defuncta C. a avut ultimul domiciliu în oraşul Buşteni, str. x (fost nr. 74), Judeţul Prahova, în şedinţa de judecată din 30.10.2018 reclamantul a arătat ca pe rolul instanţelor din Bucureşti există un dosar format de bunica sa, având ca obiect uzucapiune, pentru un teren din Bucureşti. A mai menţionat ca bunica sa, defuncta din prezenta cauză, a decedat la data de 08.09.2016 în Bucureşti, unde, de altfel, a locuit toată viaţa şi unde a şi lucrat, a locuit împreună cu reclamantul, însă adresa din buletin a fost cea din Buşteni.

Din încheierea de şedinţă din 19.04.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosar nr. x/2012, a reieşit că s-a menţinut măsura suspendării apelului declarat de apelanta C., decedată, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. x sector 3, dosarul fiind suspendat, întrucât moştenitorii acesteia nu au depus la dosar certificate de calitate de moştenitor.

Prin urmare, constatând că, potrivit dispoziţiilor art. 118 C. proc. civ., competenţa în materie de moştenire este exclusivă, aparţinând instanţei celui din urma domiciliu al defunctului, instanţa a admis excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sinaia.

Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 3093/27.03.2019, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă şi înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivarea soluţiei sale, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a reţinut următoarele considerente:

Norma de competenţă aplicabilă în prezenta cauză, respectiv art. 118 C. proc. civ., stabileşte competenţa exclusivă în materia moştenirilor, la instanţa ultimului domiciliu al defunctului.

Conform art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., competenţa teritorială exclusivă este de ordine publică, motiv pentru care nu poate fi invocată decât în condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe (textul în forma în vigoare la momentul începerii procesului şi al invocării excepţiei). Această reglementare impune ca problema competenţei să fie examinată încă de la începutul procesului, nefiind permis ca instanţa să ignore acest aspect şi să intre în cercetarea fondului, iar la un moment ulterior, ales arbitrar, să descopere necompetenţa şi să invoce excepţia necorespunzătoare.

Astfel, în măsura în care părţile sau judecătorul nu invocă excepţia necompetenţei la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, aceasta rămâne competentă să soluţioneze cauza, chiar dacă competenţa de ordine publică ar reveni altei instanţe.

Or, în prezenta cauză, Judecătoria Sinaia nu a respectat prevederile legale menţionate mai sus, excepţia necompetenţei teritoriale fiind invocată la al treilea termen de judecată (30.10.2018), după ce la primul termen din data de 29.05.2018 instanţa a dispus amânarea cauzei pentru a da reclamantului posibilitatea să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile, iar la al doilea termen, din data de 04.09.2018, a pus în discuţie probatoriul.

Aşadar, în condiţiile în care Judecătoria Sinaia nu a invocat la primul termen de judecată cu părţile legal citate excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, această instanţă a rămas competentă să soluţioneze cauza, nefiind permisă invocarea necompetenţei ulterior acestui moment.

Sub un alt aspect, s-a apreciat că Judecătoria Sinaia este competentă să soluţioneze prezenta cauză şi din perspectiva dispoziţiilor art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia.

În acest context, instanţa a reţinut şi dispoziţiile art. 954 alin. (2) C. civ., potrivit cărora moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.

Or, în prezenta cauză, la cererea de chemare în judecată depusă la Judecătoria Sinaia reclamantul a ataşat şi certificatul de deces al defunctei C., din care rezultă că aceasta a avut ultimul domiciliu în Buşteni, str. x, jud. Prahova.

Aşadar, prin raportare la dispoziţiile art. 118 alin. (1) C. proc. civ., competenţa teritorială exclusivă de soluţionare a prezentei cauze revine Judecătoriei Sinaia.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Pentru emiterea regulatorului de competenţă este esenţial de precizat că, în speţă, raportat la obiectul litigiului dedus judecăţii - partajarea bunurilor succesorale - competenţa teritorială este absolută, fiind reglementată de dispoziţii de ordine publică, cu caracter absolut.

Art. 118 alin. (1) din C. proc. civ. prevede: "în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar."

Prin urmare, în materie succesorală, până la ieşirea din indiviziune, competenţa aparţine în mod exclusiv instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului.

Problema care a generat desesizarea celor două instanţe aflate în conflict îl constituie interpretarea diferită a noţiunii de "domiciliu" al defunctului, prima instanţă, Judecătoria Sinaia, reţinând în motivarea soluţiei de declinare a competenţei domiciliul de fapt al defunctei, iar a doua instanţă, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, având în vedere ultimul domiciliu al defunctei, înscris în certificatul de deces.

Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 954 alin. (2) C. civ., potrivit cărora, "moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă".

În cauza dedusă judecăţii, din certificatul de deces eliberat de pe urma defunctei C., ataşat cererii de chemare în judecată, rezultă că aceasta a avut ultimul domiciliu în Buşteni, str. x, jud. Prahova, în raport de acesta urmând a se stabili competenţa instanţei.

În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 118 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 954 C. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Sinaia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2019.

GGC - GV