Material jurisdiction conflict between specialized civil sections and interpretation of statutory limits on jurisdictional conflicts under Civil Procedure Code 1865

Constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2012 pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi SC D. SRL, obligarea acestora la plata sumei de 20.720,80 euro, echivalentul a 89.181,45 RON, cu titlu de prejudiciu contractual, precum şi la plata sumei de 25.026,88 euro echivalentul a 108.484,2 RON cu titlu de prejudiciu delictual, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 20.12.2012, respectiv din 10.01.2013, reclamanţii A. şi B. au renunţat la judecata în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL.

Prin Sentinţa civilă nr. 471/01.02.2013 a Judecătoriei Buftea, s-a respins excepţia prescripţiei ca neîntemeiată; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C.; a fost obligat pe pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 20.720,8 euro, reprezentând prejudiciu contractual şi la plata sumei de 25.026,88 euro, reprezentând prejudiciu delictual; a fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2012 pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamantul C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., obligarea acestora la plata sumei de 41.500 euro, reprezentând valoarea construcţiei achitată, conform convenţiei părţilor şi edificată pe terenul proprietatea pârâţilor, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 76/16.01.2014 a Judecătoriei Buftea, s-a respins cererea formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 563/16.02.2015 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă, s-au admis apelurile formulate de C.; au fost anulate Sentinţele civile 471/1.02.2013, pronunţată în Dosar nr. x/2012 şi nr. 76/16.01.2014, pronunţată în Dosar nr. x/2012, iar pe fond s-a admis cererea principala; a fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 45.980,94 euro, echivalent RON la cursul din data plăţii, reprezentând prejudiciu cauzat acestora; s-a admis, în parte, cererea conexă, fiind obligaţi pârâţii la plata către reclamantul C. a sumei de 10.302 euro, reprezentând valoarea construcţiei edificate cu cheltuiala reclamantului pe terenul paraţilor; au fost compensate cheltuielile de judecata.

Împotriva acestei decizii, apelantul C. a declarat recurs.

Prin Decizia civilă nr. 631R/22.10.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis recursul, s-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.

În rejudecare, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a pronunţat Decizia civilă nr. 2182/A/14.06.2017, în Dosar nr. x/2012, prin care a respins apelul formulat de către apelantul-reclamant C. împotriva Sentinţei civile nr. 76 din data de 16.01.2014 a Judecătoriei Buftea, ca nefondat; A admis apelul formulat de către apelantul-pârât C. împotriva Sentinţei civile nr. 471/01.02.2013 a Judecătoriei Buftea, în sensul că a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale Sentinţei civile nr. 471 din 01.02.2013 a Judecătoriei Buftea; au fost obligaţi intimaţii-reclamanţi să plătească apelantului-pârât suma de 2 789 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru; s-a luat act că apelantul-pârât pe cererea principală şi-a rezervat dreptul de a solicita contravaloarea onorariului de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată, pe cale separată.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii-intimaţi A. şi B. au declarat recurs, la data de 30.07.2018, ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

La termenul din 23.11.2018, Curtea a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei material procesuale a secţiei a VI-a civilă, iar prin încheierea nr. 25/23.11.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei material procesuale şi a trimis cauza spre competentă soluţionare secţiilor civile a III-a sau a IV-a a Curţii de Apel Bucureşti, reţinând în motivarea soluţiei sale următoarele considerente:

Conform art. 226 din Legea nr. 71/2011, în cadrul secţiilor civile, se pot înfiinţa complete specializate care să judece anumite categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum cererile în materie de insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad-hoc, cererile în materia societăţilor comerciale şi a altor societăţi cu sau fără personalitate juridică, precum şi în materia registrului comerţului, cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei, cererile privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare.

Aşadar, completele speciale soluţionează anumite tipuri de cauze, pentru ca obiectul acestora presupune un anumit grad de specializare, materiile pentru care funcţionează acestea fiind expres determinate de legiuitor.

Secţia a VI-a a Curţii de Apel Bucureşti este o secţie specializată în litigii de natura celor prevăzute de art. 226 din Legea nr. 71/2011.

În speţă, obiectul litigiului nu face parte dintre cele enumerate de art. 226 din Legea nr. 71/2011.

În soluţionarea prezentului conflict de competenţă materială procesuală (denumită în practică şi funcţională), sunt relevante dezlegările în drept date prin Decizia nr. 18/17.10.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Astfel, prin această decizie s-a statuat că: "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, (...) competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare", iar nu în funcţie de calitatea de profesionist a uneia dintre părţile raportului juridic.

Potrivit dispoziţiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenţei materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenţiei.

Potrivit art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată (aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare), în cadrul curţilor de apel şi în cadrul tribunalelor funcţionează "secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor".

În mod asemănător, dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc drept criterii în funcţie de care se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii în considerarea obiectului şi naturii acestora, prezentând o enumerare exemplificativă a patru categorii de litigii. Se constată că textul nu indică "in terminis", în afară de natura şi obiectul litigiului, alte criterii în funcţie de care se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, complete specializate.

Interpretarea în sens contrar, respectiv stabilirea competenţei materiale procesuale în funcţie calitatea de profesionist a uneia dintre părţi, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din C. proc. civ., conform cărora "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

În speţă, cauza are ca obiect prejudiciul pretins de reclamanţii E. derivând, atât din convenţia nr. 2593/2007 încheiată cu pârâtul C., cât şi din fapta ilicită delictuală privind lipsa de folosinţă a unor suprafeţe de teren, proprietatea reclamanţilor (cererea principală, Dosar nr. x/2012), precum şi pretenţiile reclamantului C. împotriva pârâţilor E., constând în valoarea construcţiei suportată de acesta (cererea conexă, Dosar nr. x/2012).

Astfel, prezenta cauză nu are, nici din perspectiva naturii, nici a obiectului, vreo interferenţă cu tipul de litigii pe care secţia a VI-a a Curţii de Apel Bucureşti le soluţionează, raporturile ce se pun în discuţie în speţă fiind pur civile.

Cu alte cuvinte, obiectul prezentei cauze nu priveşte o contestaţie în procedura insolvenţei, o acţiune pe legea societăţilor comerciale sau pe registrul comerţului, pentru a atrage competenţa funcţională a unui complet specializat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 131, art. 136 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a admis excepţia necompetenţei material procesuală şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Secţiilor civile a III-a sau a IV-a a Curţii de Apel Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 11.02.2019, sub nr. x/2019.

Astfel învestită, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti, prin Încheierea nr. 22R din 28 martie 2018, a constatat necompetenţa funcţională a acestei secţii, a declinat competenţa în favoarea secţiei a VI-a civilă a aceleiaşi instanţe şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că litigiul de faţă a parcurs un prim ciclu procesual, instanţa de recurs fiind Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a, care a analizat cererea de recurs, declarându-se competentă material procesual să soluţioneze cauza de faţă, ceea ce nu justifică poziţia aceleiaşi instanţe, ulterior învestită cu recurs în aceeaşi pricină, de invocare a necompetenţei materiale procesuale a sa în al doilea ciclu procesual.

Totodată, s-a constatat că una dintre cereri a fost pornită împotriva unei persoane juridice - SC D. SRL - care prin obiectul său de activitate este un dezvoltator imobiliar, competenţa primei instanţe fiind stabilită inclusiv prin raportare la acest aspect, chiar dacă ulterior reclamanţii A. şi B. au renunţat la judecata în contradictoriu cu această pârâtă.

Pornind de la definiţia dată prin art. 3 din C. civ., care statuează că sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere (alin. (2), respectiv exercită sistematic o activitate organizată ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă această activitate are sau nu un scop lucrativ (alin. (3), precum şi de la criteriile înscrise în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit cărora noţiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ., Curtea constată că prezenta cauză intră în categoria litigiilor cu profesionişti, având în vedere obiectul de activitate al societăţii comerciale pârâte.

Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, în cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, societăţi, registrul comerţului, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime şi fluviale.

Art. 223 din Legea nr. 71/2011 stabileşte că, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite, iar potrivit dispoziţiilor art. 225 secţiile comerciale existente la data intrării în vigoare a C. civ. în cadrul tribunalelor şi curţilor de apel se vor reorganiza ca secţii civile ori, după caz, vor fi unificate cu secţiile civile existente, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanţei.

Cum prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 29/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, la această instanţă s-au înfiinţat complete specializate în litigiile cu profesionişti în cadru secţiilor a V-a civilă, şi a VI-a civilă, în domeniile: litigii cu profesionişti, insolvenţă, societăţi comerciale, concurenţă neloială, registrul comerţului, iar una dintre aceste secţii a judecat deja în recurs într-un prim ciclu procesual cauza de faţă, concluzia care se impune este în sensul că secţia a VI -a civilă a Curţii de Apel Bucureşti, căreia i-a fost repartizată pricina spre soluţionare în mod aleatoriu, este competentă să soluţioneze cauza de faţă.

Aşa fiind, având în vedere aspectele anterior prezentate, dispoziţiile legale, precum şi hotărârea Colegiului de conducere a Curţii de Apel Bucureşti invocate mai sus, s-a apreciat că, în raport de problemele de drept ce se cer a fi dezbătute, se impune ca prezentul litigiu să fie soluţionat de instanţa competentă anterior desemnată, respectiv secţia a VI-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti.

Cu privire la sesizarea cu a cărui judecată a fost învestită, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 20 din C. proc. civ. 1865, aplicabil speţei, există conflict de competenţă: "1. când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă competente să judece aceeaşi pricină; 2. când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină."

Situaţia invocată în sprijinul solicitării de pronunţare a unui regulator de competenţă nu constituie un conflict negativ de competenţă în accepţiunea legii de procedură aplicabile.

Astfel, dispoziţiile cuprinse în Titlul IV "Conflicte de competenţă" din C. proc. civ. de la 1865, nu reglementează posibilitatea existenţei unui conflict negativ de competenţă între secţiile unei instanţe, întrucât nu există niciun argument legal pentru a conchide că expresia "două instanţe", întrebuinţată în art. 20 C. proc. civ. 1865, poate avea înţelesul de "două secţii" ale aceleiaşi instanţe.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată ca fiind pe deplin lămuritoare dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora, justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţi de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii, precum şi cele ale art. 35 alin. (2) din acelaşi act normativ, care prevăd: "(2) În cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale."

Prin urmare, legea distinge - şi o face fără echivoc - între "instanţe" şi "secţii" ale unei instanţe, astfel că justa interpretare a dispoziţiilor art. 20 pct. 2 C. proc. civ. 1865, impune în mod necesar raportarea la aceste prevederi ale legii de organizare judiciară.

Se constată astfel, că în stabilirea competenţei după materie se au în vedere instanţele, astfel cum sunt precizate în textele respective, iar organizarea internă a fiecărei instanţe, prin împărţirea în secţii specializate, nu conduce la apariţia unor noi instanţe.

În reglementarea C. proc. civ. 1865, conflictul negativ de competenţă apare numai dacă două instanţe, prin hotărâri irevocabile, se declară necompetente de a judeca aceeaşi cauză, or în speţa de faţă, prin încheieri, s-au declarat necompetente două secţii ale aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, situaţie care nu poate fi rezolvată prin pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge sesizarea, constatând că nu există conflict negativ de competenţă, urmând ca dosarul să fie înaintat pentru continuarea judecăţii, primei Secţii care şi-a declinat competenţa, respectiv secţia a VI-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge sesizarea, constatând că nu există conflict negativ de competenţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2019.

GGC - GV