Proper party for restitution of funds in security seizure: account holder versus bank and scope of res judicata

Asupra cauzei de faţă, văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Motivele de casare

Reclamantul A. şi pârâta B. au declarat recurs împotriva Deciziei nr. 471/A din 10 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

1. Reclamantul, care şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat hotărârea instanţei de apel pentru următoarele motive:

Instanţa de apel a considerat că dispoziţiile art. 163 din vechiul C. pen. împiedică Direcţia Naţională Anticorupţie să mai dispună, ulterior trimiterii în judecată, cu privire la sumele de bani, valorile sau bunurile sechestrate chiar dacă aceste sume sau bunuri s-ar găsi în custodia sa.

În speţă, aplicarea acestui articol de lege a plecat de la o premisă eronată.

Astfel, în general, sechestrul asigurător se aplică asupra sumelor de bani, valorilor sau bunurilor acolo unde se găsesc ele, respectiv, în conturile bancare sau detenţia proprietarului. Altfel spus, la aplicarea sechestrului proprietarul nu pierde posesia sumelor de bani sau a bunurilor sechestrate, ci pierde dreptul de înstrăinare a acestora.

Rămânând în posesia proprietarului, ridicarea sechestrului asupra acestor bunuri sau valori nu presupune o operaţiune faptică distinctă, ci se produce prin simpla pronunţare a instanţei.

În speţă, suma de bani ce face obiectul prezentului dosar a fost considerată a fi "corp delict" şi a fost ridicată de D.N.A. de la o terţă persoană şi depusă în conturile sale, astfel cum rezultă din Ordonanţa nr. x/P din 17 octombrie 2008, emisă de către Direcţia Naţională Anticorupţie, în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2008. Astfel că, pentru ridicarea sechestrului, este necesară o operaţiune fizică şi nu doar una juridică pentru ca suma de bani să intre şi în posesia subsemnatului.

Făcând aplicarea art. 163 din vechiul C. pen., instanţa de apel arată, în mod greşit, că posesorul sumei de bani, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie, nu poate restitui suma ce o posedă, ci este necesară intervenţia unei terţe persoane care să facă restituirea.

Aplicând acest raţionament pentru situaţia în care Direcţia Naţională Anticorupţie ar fi trebuit să restituie un bun şi nu o sumă de bani, ar fi trebuit ca o terţă persoană, neidentificată, şi neidentificabilă, să realizeze efectiv operaţiunea de preluare a bunului pe care Direcţia Naţională Anticorupţie îl posedă nelegal din momentul ridicări sechestrului.

Ceea ce este relevant cu privire la calitatea procesual pasivă a pârâtei este faptul că suma de 118.650 dolari SUA a cărei restituire o solicită reclamantul s-a aflat întotdeauna în contul DNA, la dispoziţia DNA, chiar dacă fără nici o bază legală. Că este aşa, rezultă din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei de B., din care reiese că această sumă de bani a fost depusă de Direcţia Naţională Anticorupţie, în contul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi având ca beneficiar Direcţia Naţională Anticorupţie.

Făcând aplicarea corectă a art. 163 din vechiul C. pen., coroborat cu art. 1635 alin. (1) din C. civ., rezultă ca înapoierea bunurilor deţinute fără drept se face de către persoana care le deţine şi nu de către o terţă persoană. Or, din momentul ridicării sechestrului asupra sumei de 118.650 dolari SUA, raţiunea deţinerii acestei sume de către Direcţia Naţională Anticorupţie a încetat făcând deţinerea ulterioară a acestei sume a fi fără drept.

2. Criticile formulate de B., motivate în drept pe dispoziţiile "art. 483 şi următ. C. proc. civ., art. 36 C. proc. civ.", privesc, în esenţă, următoarele aspecte:

Este greşită admiterea de către Curtea de Apel Bucureşti a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, decizia fiind dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 36 din C. proc. civ., motiv de recurs ce se subsumează prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Deşi, faţă de întregul material probator administrat în cauză, reclamantul este îndreptăţit, în afara oricărui dubiu, la restituirea sumei de 118.650 dolari SUA, persoana care trebuia obligată la realizarea acestei operaţiuni este pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, în calitatea sa de titular al contului în care se afla consemnată suma de bani, nu banca, în calitatea sa de simplu detentor al banilor, fără niciun drept de dispoziţie cu privire la aceştia.

Banca este proprietară a contului în care este depozitată suma de bani, nu a banilor aflaţi în cont, numai deţinătorul contului fiind îndreptăţit să dispună de aceştia.

Hotărârea instanţei de fond este corectă, modificarea acesteia de către instanţa de apel fiind rezultatul unei greşite înţelegeri a raportului juridic litigios dintre părţi, astfel cum este el dedus judecăţii, precum şi a normelor legale incidente în speţă.

Instanţa de apel a statuat că pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA nu are calitate procesuală pasivă întrucât prin încheierea din 06.07.2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă (dosar în care banca nu a fost parte), prin care s-a dispus ridicarea sechestrului instituit asupra sumei de 118.650 dolari SUA, s-a stabilit lipsa de îndreptăţire legală a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, prin prisma art. 163 C. proc. pen. în temeiul căruia s-a instituit sechestru asigurător, de a face acte de dispoziţie asupra sumei în litigiu, pentru că măsura asiguratorie a încetat în momentul când au fost recuperate integral prejudiciile şi cheltuielile judiciare conform art. 163 C. proc. pen. în vigoare la data când sechestrul s-a instituit.

Curtea de apel a apreciat că, întrucât Încheierea din 06.07.2015 a rămas definitivă prin Decizia nr. 620A/15.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie nu poate fi obligată la restituirea sumei de bani, această obligaţie revenind băncii, hotărârea judecătorească menţionată fiindu-i opozabilă.

Totodată, apreciază Curtea de Apel ca fiind dezlegată lipsa de îndreptăţire legală a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, prin prisma art. 163 C. proc. pen., în temeiul căruia s-a instituit sechestrul asigurător, de a mai face acte de dispoziţie, în urma sentinţei penale ramase definitive prin Decizia nr. 160/20.06.2012, asupra sumei de 118.650 dolari SUA, ce nu mai este necesară reparării prejudiciului părţii civile şi cheltuielilor judiciare ale Statului pentru care sechestrul a fost menţinut în faza de judecata a procesului penal, de către instanţele judecătoreşti, şi care s-au recuperat în integralitate, prin încheierea de la 06.07.2015, nu s-ar mai putea statua contrar în cauza de faţă - în sensul că acelaşi pârât ar avea totuşi drept de dispoziţie asupra acestei sume, pentru a obliga astfel la plata ei către reclamant, cum cere reclamantul în capătul nr. 1 al cererii de chemare în judecată.

Instanţa de apel a reţinut greşit ceea ce se solicită în acest dosar prin petitul 1 al cererii de chemare în judecata, respectiv "plata" sumei, în realitate fiind solicitată "restituirea" către reclamant.

În al doilea rând, a interpretat greşit prevederile art. 163 C. proc. pen. pentru că instanţa trebuia să observe că Parchetul nu mai avea drept de dispoziţie asupra sumei de 118.650 dolari SUA, în sensul de a o confisca sau utiliza pentru plata despăgubirilor civile, plata amenzii civile ori acoperirea cheltuielilor de judecată, aşa cum nu era îndreptăţită nici să dispună ridicarea sechestrului. Acest aspect nu exclude restituirea sumei de bani către reclamantul A., în discuţie nefiind o plată, ci o restituire. Ori această restituire se face de către titularul contului în care se află suma de bani, ceea ce nu echivalează cu un act de dispoziţie.

Nu se poate retine nici faptul că obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie la restituirea sumei de bani în prezentul dosar contravine celor statuate prin încheierea de la data de 06.07.2015 întrucât, prin hotărârea respectivă, s-a reţinut că pârâta nu are calitate procesuală pasivă pentru a fi obligată la ridicarea sechestrului asigurător, nu să restituie suma de bani din contul pe care-l deţine la B.

Din motivarea Curţii de Apel Bucureşti rezultă ca banca ar fi trebuit, la data când a fost notificată de reclamant să restituie suma de bani, să efectueze o operaţiune neautorizată în conturile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, fără acordul titularului de cont, fiind vinovată că nu a procedat în această modalitate.

Instanţa de apel se află în eroare, pornind de la premisa că în discuţie este o obligaţie de plată a unei sume de bani. În realitate este vorba despre predarea unor bunuri fungibile, respectiv a unei sume de bani aflată în propriile conturi, ca o consecinţă firească a ridicării sechestrului, reţinerea acesteia constituind o îmbogăţire fără just temei, atâta vreme cât suma este în proprietatea creditorului A., respectiv a reclamantului din prezentul dosar.

Or, singurul pârât care putea fi obligat la predarea bunului, nu la plata acestuia, este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în ale cărei conturi se află respectivul bun, nu să se reţină că banca ar fi trebuit să predea suma de bani, fără a se observa însă că un asemenea act ar fi implicat o operaţiune neautorizată de către titularul contului bancar.

2. Întâmpinările

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor.

Ca o chestiune prealabilă, a invocat faptul că recursul promovat de reclamant a rămas fără obiect întrucât obligaţia stabilită prin decizia curţii de apel a fost executată de B. aşa cum rezultă din adresa nr. x/29.10.2018, însoţită de extrasul de cont, transmise de B. către D.N.A., spre luare la cunoştinţă.

Pe fond, s-a arătat că nu se poate reţine vreo culpă procesuală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie în raport de prevederile C. proc. pen., care specifică doar obligaţia procurorilor de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi la consemnarea sumelor de bani, conform art. 251 şi 252 alin. (8) C. proc. pen., nu şi cea de remitere a sumelor ulterior finalizării procesului penal.

Mai mult, obligaţia de restituire este prevăzută expres în sarcina "procurorului sau a judecătorului de drepturi şi libertăţi" doar în cazul în care dosarul se află în cursul urmăririi penale (art. 255 C. proc. pen.)

De asemenea, prin încheierea din data de 6.07.2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti s-a dispus "admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie", instanţa admiţând în parte cererea şi dispunând "ridicarea sechestrului instituit prin Ordonanţa emisă la data de 25.01.2010 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor în dosarul penal nr. x/2008 şi menţinut prin Decizia penală nr. 16.01.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2013. A dispus radierea din cartea funciară nr. x/7 a localităţii Bucureşti, sector 1 deschisă cu privire la imobilul situat în Bucureşti, sector 1, aparţinând reclamanţilor A. şi C., a sechestrului asigurător. A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 118.650 dolari SUA, consemnată la B. Sucursala Unirea, aparţinând reclamantului A., prin Ordonanţa din 17.10.2008 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie în dosarul penal nr. x/2008 şi menţinut prin Sentinţa penală nr. 176/30.01.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2009 şi Decizia penală nr. 160/20.06.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2012."

Practic, această încheiere, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 620A/15.12.2015, reţine lipsa calităţii procesuale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie în faza de executare a dosarului penal în care a fost condamnat reclamantul A., inclusiv în ceea ce priveşte suma de 118.650 dolari SUA consemnată la B., beneficiind de autoritate de lucru judecat.

La rândul său, recurenta B. a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamant prin care a arătat că solicită admiterea recursului declarat de acesta.

3. Analiza recursurilor

1. Recursul B. este întemeiat în sensul celor ce urmează:

În încheierea din 6 iulie 2015, prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 118.650 dolari SUA, consemnată la B., prin Ordonanţa din 17 octombrie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie s-a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cererea de ridicare a măsurilor asigurătorii cu privire la suma de bani sus-menţionată.

Prin această încheiere nu s-a stabilit însă lipsa de calitate procesuală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cu privire la obligaţia de restituire a sumei de bani. În consecinţă, reţinând că "Fiind dezlegată lipsa de îndreptăţire legală a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, prin prisma art. 163 C. proc. civ. în temeiul căruia s-a instituit sechestru asigurător, de a mai face acte de dispoziţie, în urma sentinţei penale rămase definitive prin Decizia nr. 160/20.06.2012, asupra sumei de 118.650 dolari SUA ce nu mai este necesară reparării prejudiciului părţii civile şi cheltuielilor judiciare ale Statului, pentru care sechestrul a fost menţinut în faza de judecată a procesului penal, de către instanţele judecătoreşti, şi care s-au recuperat în integralitate, prin încheierea ante menţionată, din 6.07.2015, nu s-ar putea statua contrar în cauza de faţă -în sensul că acelaşi pârât ar avea totuşi drept de dispoziţie asupra acestei sume, pentru a fi obligat astfel la plata ei către reclamant, cum cere reclamantul în capătul nr. 1 al cererii de chemare în judecată pe temeiul dispariţiei (încetării) cauzei pentru care sechestrul instituit de Parchet, dar menţinut de instanţa judecătorească penală, a fost instituit, câtă vreme încheierea ante-menţionată, din 6.07.2015, nu a fost desfiinţată judecătoreşte, prin vreo cale legală de atac" instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală.

Întrucât contul în care fost depusă suma de 118.650 dolari SUA avea drept titular Direcţia Naţională Anticorupţie, banca putea să efectueze transferul banilor în contul reclamantului la ordinul acestei instituţii. În lipsa acestui ordin, banca a putut face transferul în temeiul unei hotărâri judecătoreşti executorii, aşa cum este decizia recurată. Prin urmare, nu a avut o culpă în faptul că nu a dat curs solicitării făcute în acest sens de către reclamant la 2 martie 2016.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte consideră că aspectele învederate de recurentă prin motivele de recurs întrunesc cerinţele art. 488 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel pronunţând o soluţie nelegală decurgând din aprecierea eronată a dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ. cu referire la încheierea din 6 iulie 2015 dată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2015 sub aspectul instituţiei obligate să restituie reclamantului suma de bani asupra căreia a purtat sechestrul asigurător.

În aceste condiţii, în temeiul art. 497 teza I C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta B. şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată.

2. Cât priveşte recursul declarat de către reclamant, faţă de soluţia dată recursului celeilalte părţi, în respectarea textului procedural sus-menţionat va fi admis, formal, pentru ca în urma rejudecării după casarea cu trimitere, în care se poate repune în discuţie raportul juridic dintre părţi, drepturile şi interesele sale în cadrul prezentului litigiu să nu fie afectate.

Faţă de cele arătate, instanţa de trimitere se va pronunţa asupra raportului juridic litigios ţinând cont şi de criticile formulate de reclamant în recurs, precum şi de cele survenite în conţinutul acestui raport juridic după darea deciziei de către instanţa de apel, urmare a atitudinii procesuale a părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâta B. şi reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 471/A din 10 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea apelurilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2019.

GGC - GV