Material Error Exception in Annulment: Exclusion of Legal Interpretation Disputes from Retraction Relief

Contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă din 1865. Condiții de admisibilitate din perspectiva noțiunii de ”greșeală materială”

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic: contestație în anulare

greșeală materială

C. proc. civ. din 1865, art. 100 alin. (4), art. 318 alin. (1) teza I

Textul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare specială, îndreptată împotriva hotărârii instanţei de recurs, care este rezultatul unei greşeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Astfel, trebuie avute în vedere numai acele greşeli materiale cu caracter procedural, care au condus la pronunţarea unei soluţii eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente ori date materiale importante, existente la dosarul cauzei.

Prin urmare, motivul contestaţiei în anulare prevăzut de art. 318 alin. 1 teza I C. proc. civ. nu vizează aspecte ce ţin de judecata în fond a cauzei, constând în aprecierea greşită a probelor administrate în cauză sau interpretarea ori aplicarea greşită a unor dispoziţii legale, toate aceste aspecte neputând fi subsumate noţiunii de „greşeală materială”, specifică contestaţiei în anulare speciale.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 945 din 7 mai 2019

Prin decizia nr. 562 din 20 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă a respins ca tardiv recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Finanţelor Publice şi ca rămas fără interes recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 230 din 29 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că recurentului-reclamant i-a fost comunicată hotărârea recurată la 14 ianuarie 2019, aşa cum rezultă din dovada aflată la fila nr. 208 din dosarul de apel.

Aceeaşi instanţă a constatat că recursul recurentului-reclamant a fost declarat la 31 ianuarie 2019, peste termenul prevăzut de lege, astfel cum reiese din dovada de depunere a recursului direct la registratura Curţii de Apel Bucureşti, aflată la fila nr. 3 din dosarul de recurs.

În urma aplicării dispoziţiilor art. 100 alin. 4 C. proc. civ., instanţa de recurs a statuat că nu pot fi reţinute argumentele recurentului-reclamant cu privire la comunicarea hotărârii recurate la 15 ianuarie 2019, data înregistrării recursului la registratura sa.

Reţinând că recurentul-reclamant nu a formulat o cerere de repunere în termen şi nici nu a dovedit o împrejurare mai presus de voinţa sa, de împiedicare a promovării recursului în termenul legal, instanţa a admis excepţia tardivităţii.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A., instanţa de recurs a expus anumite consideraţii teoretice cu privire la condiţia interesului în exercitarea acţiunii civile.

Aceeaşi instanţă a reţinut că recursul recurentei-pârâte a vizat exclusiv greşita respingere a excepţiei prescripţiei extinctive a capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă nr. 932200 din 16 decembrie 1999.

De asemenea, instanţa de recurs a constatat că prin sentinţa recurată au fost respinse ca neîntemeiate atât excepția prescripției extinctive, cât şi capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă nr. 932200 din 16 decembrie 1999, formulat de reclamantul Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi A. S.A.

Cum recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Finanţelor Publice a fost respins ca tardiv, soluţia pe acest aspect a rămas irevocabilă, motiv pentru care recurenta-pârâtă nu mai justifică interes în susţinerea propriului recurs.

Împotriva deciziei instanţei de recurs, Ministerul Finanţelor Publice a formulat contestaţie în anulare, prin care a solicitat admiterea căii de retractare, anularea deciziei atacate şi fixarea unui termen pentru judecarea recursului său.

În motivare, contestatorul a susţinut, în esenţă, că soluţia respingerii ca tardiv a recursului său este rezultatul unei greşeli materiale.

În concret, autorul căii de atac a învederat că sentinţa recurată i-a fost comunicată la 15 ianuarie 2019.

În acest sens, contestatorul a subliniat că la sfârşitul şedinţei din 20 martie 2019, reprezentantul său a depus la dosarul cauzei dovada comunicării sentinţei recurate, pe care este aplicată ştampila oficiului poştal de la sediul destinatarului, ce poartă data de 15 ianuarie 2019.

În aceste condiţii, Ministerul Finanţelor Publice a învederat că data de la care a început să curgă termenul de 15 zile pentru exercitarea recursului este 15 ianuarie 2019, conform art. 102 C. proc. civ.

În continuare, contestatorul a susţinut că a înregistrat cererea de recurs la instanţa care a pronunţat hotărârea recurată la 31 ianuarie 2019.

Prin urmare, Ministerul Finanţelor Publice a conchis că, faţă de data la care i-a fost comunicată decizia recurată, respectiv 15 ianuarie 2019 şi data la care a fost înregistrată cererea de recurs, respectiv 31 ianuarie 2019, rezultă că recursul său a fost exercitat cu respectarea termenului de 15 zile, calculat pe zile libere, conform art. 101 C. proc. civ.

În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. 1 teza I C. proc. civ.

Intimata A.A.A.S. a depus întâmpinare la 19 aprilie 2019, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.

Intimata A. S.A. a depus întâmpinare la 6 mai 2019, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă. Excepţia inadmisibilităţii a fost calificată de instanţa supremă drept o apărare pe fondul contestaţiei în anulare, în şedinţa publică din 7 mai 2019.

Analizând contestaţia în anulare formulată în prezenta cauză în raport de temeiul de drept şi argumentele invocate, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Potrivit art. 318 alin. 1 teza I C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Textul de lege anterior evocat reglementează contestaţia în anulare specială, îndreptată împotriva hotărârii instanţei de recurs, care este rezultatul unei greşeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Având în vedere caracterul de excepţie al acestui text de lege, analiza criticilor privind existenţa unei „greşeli materiale” presupune o interpretare restrictivă.

Astfel, trebuie avute în vedere numai acele greşeli materiale cu caracter procedural, care au condus la pronunţarea unei soluţii eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente ori date materiale importante, existente la dosarul cauzei.

Prin urmare, motivul contestaţiei în anulare prevăzut de art. 318 alin. 1 teza I C. proc. civ. nu vizează aspecte ce ţin de judecata în fond a cauzei, constând în aprecierea greşită a probelor administrate în cauză sau interpretarea ori aplicarea greşită a unor dispoziţii legale. Toate aceste aspecte nu pot fi subsumate noţiunii de „greşeală materială”, specifică contestaţiei în anulare speciale.

Fiind o cale de atac de retractare, în cadrul contestaţiei în anulare nu poate fi realizată o noua examinare în fond a cauzei.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă reţine că Ministerul Finanţelor Publice susţine, în esenţă, că soluţia respingerii ca tardiv a recursului său este rezultatul unei greşeli materiale. În acest sens, aceeaşi parte a arătat că, din dovada depusă în faţa instanţei de recurs, rezultă că sentinţa recurată i-a fost comunicată la 15 ianuarie 2019, nefiind astfel împlinit termenul de 15 zile la data depunerii cererii de recurs, respectiv la 31 ianuarie 2019.

În legătură cu aceste aserţiuni, instanţa supremă reţine că dovada comunicării deciziei recurate, la care a făcut referire contestatorul, a fost avută în vedere de instanţa de recurs la pronunţarea soluţiei de respingere ca tardiv a recursului.

Relevante în acest sens sunt considerentele din decizia atacată, în care instanţa de recurs a aplicat dispoziţiile art. 100 alin. 4 C. proc. civ., după care a statuat că nu pot fi reţinute argumentele recurentului-reclamant cu privire la comunicarea hotărârii recurate la 15 ianuarie 2019, data înregistrării recursului la registratura sa.

Astfel, nu a existat o omisiune a instanţei de recurs cu privire la proba depusă de contestator în dovedirea datei la care i-a fost comunicată hotărârea recurată.

În aceste condiţii, instanţa supremă reţine că argumentele contestatorului vizează în realitate modul de aplicare a dispoziţiilor art. 100 alin. 4 C. proc. civ., în raport de care instanţa de recurs a determinat data de la care a început să curgă termenul de exercitare a recursului.

Or, în cadrul contestaţiei în anulare nu poate fi cenzurat modul de aplicare a unor dispoziţii legale, întrucât s-ar ajunge pe această cale la rejudecarea aceluiaşi recurs, aspect nepermis în cadrul unei căi de atac de retractare.

Prin urmare, argumentele invocate de contestator nu se circumscriu noţiunii de eroare materială în sensul art. 318 alin. 1 teza I C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ., a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei instanţei de recurs.