Mortgage contract's abusive clauses upheld; assignor bank liable for restitution after assignment

Contract de credit. Cesiunea creanței în timpul derulării contractului. Constatarea nulității absolute a unor clauze abuzive din contractul de credit. Efecte

Cuprins pe materii:Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acțiune în constatare

contract de credit

clauză abuzivă

cesiune de creanță

excepția lipsei calității procesuale pasive

Legea nr. 193/2000, art. 4

Directiva 93/13/CEE, art. 4 alin. (2)

O.U.G. nr. 50/2010, art. 36

Caracterul retroactiv al nulităţii absolute produce efecte şi faţă de cedentul - bancă, dacă cesiunea de creanţă a fost efectuată pe parcursul derulării contractului de credit.

Astfel, în cazul în care s-a constatat nulitatea absolută a unor clauze abuzive şi s-a dispus restituirea unor sume de bani ce au fost încasate, atât înainte de data cesionării cât şi după această dată, aceste dispoziții vor privi și pe banca cedentă.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1592 din 3 octombrie 2019

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/197/2015, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C. S.A., D. NV şi E. IFN S.A., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună:

- constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserat în contractul de credit ipotecar nr. 106907 din 19 septembrie 2008 şi eliminarea acesteia;

- stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb Euro/Leu la momentul semnării contractului de credit ipotecar;

- denominarea în monedă naţională a plăţilor;

- constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a următoarelor clauze din convenţia de credit ipotecar:

- clauzele prevăzute la art. 4.1, 4.2, 4.3 şi 4.4 referitoare la „dobânda aplicată, calcularea acesteia, dobânda majorată, indicele de referinţă al băncii” şi „costul resurselor de finanţare şi evoluţia dobânzii la creditele ipotecare de pe piaţa bancară din România;

- clauzele prevăzute la art. 5.2 privind modificarea în mod unilateral a cuantumului comisioanelor pe parcursul derulării contractului în funcţie de politica pârâtei de creditare;

- clauzele prevăzute la art. 5.1 lit. c din contractul de credit privind comisionul de administrare de 0,15% din soldul creditului;

- clauzele prevăzute la art. 5.1 lit. d privind comisioanele de rambursare anticipată şi cuantumul acestora;

- clauzele prevăzute la art. 8.14 privind renunţarea debitorului la beneficiul termenului;

- constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a art. 1 pct. 1, 2, 3, 4 şi 9 din actul adiţional nr. 1 din 17 decembrie 2010;

- obligarea pârâtei să perceapă o dobândă fixă de 4,25% pe an + marjă 0 p.a., astfel cum este prevăzută la art. 4 pct. 1 din contractul de credit ipotecar, pe toată perioada de derulare a contractului, fără a se ţine cont de actele adiţionale ulterioare;

- obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a sumelor încasate şi care reprezintă diferenţa dintre dobânda stabilită în primul an, de 5,5% pe an + marja 0 p.a. şi dobânda percepută de bancă în baza convenţiei de credit şi a actului adiţional nr. 1/2010, după primul an de creditare şi până la zi;

- obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, plătit în baza contractului de credit de la data încheierii convenţiilor şi până la zi şi a sumelor rezultate în urma modificării cuantumului dobânzii;

- obligarea pârâtei al plata de dobândă legală pentru sumele plătite nedatorat de reclamanţi, începând de la data efectuării acestei plăţi şi până la restituirea lor efectivă;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2812 din 11 martie 2016 a Judecătoriei Braşov a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. x/62/2016.

B. Hotărârea primei instanţe.

4. Prin sentinţa civilă nr. 275 din 22 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă, în parte, acţiunea reclamanţilor, a fost constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor cuprinsă la art. 4.4, art. 5.2, art. 5.1 lit. c şi art. 5.1 lit. d din contractul de credit ipotecar.

A fost obligată pârâta D. NV să restituie reclamanţilor suma de 7900,49 Euro, încasată cu titlu de comision de administrare până la data de 31 decembrie 2016 şi a sumelor încasate în continuare cu titlu de comision de administrare, precum şi dobânda legală aferentă începând cu data plăţii şi până la data restituirii efective.

Au fost respinse celelalte pretenţii.

C. Hotărârea primei instanţe.

5. Prin sentinţa civilă nr. 275/C din 22 martie 2017 pronunţată în cauză de Tribunalul Braşov, instanţa a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele D. NV, E. IFN S.A. şi C. S.A. - Sucursala Braşov şi, în consecinţă, a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor cuprinse la art. 4.4 (referitoare la dobânda majorată), art. 5.2 (referitoare la revizuirea de către Bancă a cuantumului comisioanelor în funcţie de politica sa de creditare), art. 5.1 lit. c) privind comisionul de administrare (astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 1 din 24 septembrie 2012) şi art. 5.1 lit. d) privind comisionul de rambursare anticipată, din contractul de credit ipotecar nr. 106907 din 19 septembrie 2008, a obligat pe pârâta D. NV să restituie reclamanţilor suma de 7.900,49 Euro încasată cu titlu de comision de administrare până la data de 31 decembrie 2016 şi sumele încasate în continuare cu titlu de comision de administrare, precum și dobânda legală aferentă începând cu data plăţii şi până la data restituirii efective, a respins celelalte pretenţii si a obligat pe pârâte să plătească reclamanţilor suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

D. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

6. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen şi motivat, pârâtele D. NV, E. IFN S.A. şi C. S.A., solicitând admiterea apelului şi modificarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii, în tot, a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi. Ca şi chestiune prealabilă, apelantele au invocat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. SA şi respingerea acţiunii faţă de această pârâtă ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

7. Intimaţii au formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului ca nefondat, hotărârea instanţei de fond fiind la adăpost de orice critică.

E. Hotărârea instanţei de apel.

8. Prin decizia nr. 121 din 5 februarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, Secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză de apelantele pârâte E. IFN SA, D. NV şi C. SA, împotriva sentinţei civile nr. 275 din 22 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a păstrat-o.

A obligat pe apelantă să plătească intimaţilor-reclamanţi A. şi B. suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

F. Calea de atac împotriva instanţei de apel.

9. Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurenţii-pârâţi E. IFN SA, D. NV şi C. SA, aducându-i următoarele critici:

10. Decizia recurată este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

11. Instanţa de apel a pronunţat o decizie fără a ţine seama de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. SA.

12. În data de 31 martie 2009, E. IFN SA a cesionat către D. NV toate creanţele din portofoliul său, însoţite de toate drepturile accesorii aferente.

13. În speţă s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a unor clauze dintr-un contract încheiat cu E. IFN SA, în calitate de creditor, ulterior creanţa fiind cesionată către D. NV, însă, în mod greşit, hotărârea a fost pronunţată şi împotriva unei persoane care nu deţine calitate procesuală pasivă, respectiv C. SA.

14. Instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, în sensul că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de acest articol de lege, clauzele fiind negociate direct cu consumatorii, nefiind contrare bunei-credinţe şi neproducând un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

15. S-a apreciat, în mod eronat, că terminologia folosită pentru redactarea clauzelor contestate este neclară, neinteligibilă ori incompletă, clauzele contestate fiind formulate clar şi inteligibil din punct de vedere gramatical, iar pentru înţelegerea acestora un consumator mediu, normal informat şi suficient de atent şi de avizat nu are nevoie de cunoştinţe juridice sau economice de specialitate pentru a putea înţelege consecinţele economice ale acestor clauze asupra obligaţiilor sale de plată în cadrul contractului de împrumut.

16. Nu poate fi imputată creditoarei o obligaţie ce va deveni scadentă în momentul exercitării unui drept din partea consumatorului, cât timp din partea acestora nu a existat nicio manifestare a dreptului de a solicita lămuriri suplimentare cu referire la clauzele care nasc suspiciuni.

17. Hotărârea pronunţată a fost dată cu interpretarea greşită a condiţiei impuse prin art. 4 din Legea nr. 193/2000 cu privire la negociere, instanţa de apel reţinând în mod greşit caracterul nenegociat al contractului de credit.

18. În acest sens a susţinut că, în speţă, din partea reclamanţilor nu au existat nicio contraofertă de contract sau obiecţie cu privire la vreuna din prevederile contractuale, aceştia fiind de acord cu varianta propusă de bancă.

19. Cu privire la caracterul preformulat al clauzelor contractuale s-a susţinut că acest contract de credit a fost încheiat în considerarea acordului de voinţe al părţilor, cu privire la condiţiile creditului contractat, iar faptul că, în general, contractele de credit conţin şi clauze standard, preformulate, nu poate conduce, în mod automat, la concluzia că, indiferent de situaţie, consumatorul nu a cunoscut condiţiile de creditare, cât timp acestea au fost clar prevăzute în contract.

20. Utilizarea unui model de contract preformulat este o măsură impusă de BNR, însă existenţa unui astfel de contract nu atrage, de plano, constatarea caracterului abuziv al clauzelor acestuia, instituţiile de creditare fiind obligate să folosească aceste convenţii standardizate.

21. Înainte de semnarea contractului de credit, creditoarea a furnizat consumatorilor o ofertă, prin care le-au fost prezentate toate costurile creditului, iar în măsura în care reclamanţii ar fi constatat că preţul contractului nu este convenabil, erau liberi să solicite modificarea şi să discute cu banca această posibilitate sau să refuze încheierea contractului în condiţiile propuse.

22. S-a mai susţinut că intimaţii-reclamanţi au avut posibilitatea de a opta între mai multe tipuri de credite existente pe piaţa financiar bancară, aspect care demonstrează îndeplinirea condiţiei existenţei posibilităţii de negociere.

23. În timp ce creditoarea şi-a respectat obligaţia de a prezenta elementele esenţiale ale contractului încă de la momentul în care a fost transmisă oferta de creditare, reclamanţii-intimaţi au ales să rămână pasivi şi să citească contractul, cel mai probabil, într-un moment ulterior semnării, precum şi să formuleze o acţiune prin care să solicite constatarea caracterului nenegociat al unor clauze esenţiale, dar în legătură cu care nu au formulat nicio cerere de lămurire sau negociere.

24. S-a mai susţinut că, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, coroborat cu prevederile art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, rezultă că, atâta vreme cât clauzele sunt exprimate în mod clar şi inteligibil, condiţie ce este îndeplinită în cauză, preţul contractului, reflectat în tipul de dobândă şi comisiune nu poate face obiectul analizei din perspectiva naturii abuzive.

25. În ce priveşte dezechilibrul între prestaţiile părţilor, acesta trebuie să fie unul semnificativ, adică reclamanţii era obligaţi să dovedească faptul că respectivul contract de credit a devenit lipsit de utilitate în ceea ce-i priveşte, însă, în cauza de faţă nu a fost făcută o astfel de dovadă.

26. Alegerea produsului de creditare având caracteristicile diferite în cuprinsul contractului de credit a corespuns unor criterii de oportunitate financiară proprii împrumutaţilor, acceptate de către ei, aplicarea comisioanelor neputând fi interpretată ca o atingere a intereselor debitorilor.

27. Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor ar trebui să fie incidentă lipsa unei contraprestaţii pentru dreptul corelativ al unei părţi contractante, însă, în prezenta cauză nu poate fi vorba de existenţa unui astfel de dezechilibru şi nici de lipsa unei contraprestaţii, banca îndeplinindu-şi obligaţia de acordare a împrumuturilor în moneda şi în cuantumul solicitat, astfel încât şi consumatorii au îndatorirea de a-şi respecta obligaţiile asumate.

28. În plus, s-a mai susţinut faptul că reclamanţii au fost cei care au avut iniţiativa încheierii contractului, astfel încât conduita recurentei-pârâte trebuie analizată şi prin raportare la înţelesul noţiunilor de practici comerciale înşelătoare, conform dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007, intimaţii-reclamanţi nefăcând dovada unor astfel de practici pentru răsturnarea prezumţiei de bună-credinţă.

29. Instanţa de apel a interpretat în mod greşit condiţiile impuse de art. 4 din Legea nr. 193/2000, în ce priveşte comisionul de administrare, prevăzut de art. V pct. 5.1 lit. c din contract.

30. Recurenta a informat pe reclamanţi cu privire la această clauză, aceştia fiind cei care au renunţat la beneficiul termenului de 30 de zile cât era valabilă oferta, iar prevederea contestată a fost redactată printr-un procent matematic, respectiv de 0,15% din soldul curent, a cărui valoare putea fi calculată chiar la momentul contractului, astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea consecinţelor patrimoniale ale obligaţiilor asumate prin contract.

31. Perceperea comisionului de administrare este justificată prin efectuarea de către bancă, prin mijloace specifice, a operaţiunilor de supraveghere lunară a situaţiei creditului, prin activităţi specifice precum: întocmirea şi transmiterea de notificări, informări, comunicări; întocmirea de raportări, precum şi informarea clienţilor cu privire la transmiterea de date către diverse sisteme de evidenţă; monitorizarea valabilităţii poliţelor de asigurare a bunurilor aduse în garanţie sau a poliţelor de asigurare de viaţă etc.

32. Fiind o contraprestaţie pentru punerea la dispoziţie a creditului, comisionul nu poate fi, în raport de raţiunea sa economică, calificat ca un factor generator al unui dezechilibru contractual.

33. În altă ordine de idei, s-a susţinut că acest tip de comision este prevăzut în mod expres de art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, act normativ care, se susţine de către recurentă, ar veni în sprijinul consumatorilor, ceea ce arată că legiuitorul a apreciat comisionul de administrare ca fiind unul licit.

34. În ce priveşte reglementarea comisionului de rambursare anticipată, clauză prevăzută de art. V pct. 5.1 lit. d din contract, aceasta era logică într-un contract pe termen lung, deoarece banca îşi făcea anumite previziuni economice bazate pe un anumit mod de derulare a contractului de credit şi pe veniturile pe care acesta le genera, previziuni ce erau anihilate în cazul unei rambursări anticipate.

35. În ce priveşte dobânda penalizatoare, prevăzută de art. 4.4, aceasta este calculată şi percepută numai în situaţia eventuală în care debitorul nu-şi execută la timp obligaţia de plată a ratelor, această dobândă având configuraţia juridică a unei veritabile clauze penale, instituită pentru a predetermina prejudiciul suferit de bancă în situaţia executării cu întârziere a obligaţiei, această clauză nefiind abuzivă.

36. Referitor la clauza prevăzută de art. 5.2, s-a susţinut că aceasta nu se circumscrie prevederilor Legii nr. 193/2000, respectiva clauză neproducând niciodată efecte în concret.

Această clauză prevedea faptul că banca putea să revizuiască cuantumul comisioanelor pe parcursul derulării creditului în funcţie de politica sa de creditare, acestea urmând să fie aduse la cunoştinţa beneficiarilor.

37. Respectiva clauză nu a produs niciodată efecte pentru că banca nu a modificat niciodată nivelul comisioanelor.

38. Comisionul de analiză a fost perceput odată cu analizarea tuturor condiţiilor consumatorului, iar comisionul de rambursare anticipată nu lezează interesele consumatorilor, însă acesta nici nu se mai aplică, fiind anihilat de dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2010.

39. În mod eronat au susţinut reclamanţii că banca şi-a rezervat un drept discreţionar, acela de a declara ca exigente în mod anticipat obligaţiile ce decurg din contract, câtă vreme această posibilitate i-a fost conferită prin acordul părţilor şi poate fi exercitată doar în cadrul limitelor circumscrise prin clauzele stipulate în contract şi doar în caz de culpă din partea debitorilor, interpretarea corectă a clauzelor contestate fiind cea sistematică, astfel cum este stabilit prin art. 1267 C. civ., astfel încât clauzele prevăzute de art. 8.14 şi 8.15 trebuie interpretate prin coroborare cu celelalte clauze contractuale, iar nu singure.

40. Dacă s-ar admite teza caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 8.4 din contract, ar însemna că băncile nu ar putea sancţiona atitudinea culpabilă a consumatorilor.

G. Apărările formulate de reclamanţii-intimaţi.

41. La data de 23 iulie 2018, intimaţii-reclamanţi au depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

H. Considerentele instanţei de recurs.

42. Prin încheierea din 28 februarie 2019 a fost admis, în principiu, recursul declarat de pârâtele C. SA, D. NV şi E. IFN SA.

43. În prealabil, se constată că în speţă sunt aplicabile art. 499 C. proc. civ.

44. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

45. Apărările intimaţilor-reclamanţi, cu privire la inadmisibilitatea recursului, nu mai pot fi avute în vedere, cât timp, prin încheierea din 28 februarie 2019, Înalta Curte a admis, în principiu, recursul, ocazie cu care a fost avut în vedere şi acest aspect.

46. Critica referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. SA nu poate fi reţinută.

47. Astfel, cesiunea de creanţă a fost efectuată pe parcursul derulării contractului de credit, astfel încât în cazul în care se va constata nulitatea absolută a unor clauze abuzive şi se va dispune restituirea unor sume de bani ce au fost încasate, atât înainte de data cesionării, cât şi după această dată, aceste dispoziţii vor privi şi pe recurenta-pârâtă C. SA.

48. Caracterul retroactiv al nulităţii absolute va produce efecte şi faţă de această pârâtă, mai ales că sumele reprezentând comision de acordare şi de administrare au fost percepute diferit înainte şi după momentul cesionării contractului.

49. Nu pot fi reţinute nici criticile cu privire la interpretarea greşită a prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, în ce priveşte caracterul nenegociat al clauzelor contractuale.

50. Conţinutul prestabilit al contractului de credit bancar şi natura sa de contract de adeziune justifică înfrângerea prezumţiei de negociere a contractului invocată de recurentele-pârâte.

51. Practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că nu poate fi apreciat caracterul negociat al unui contract de credit doar prin simpla semnare a contractului, deoarece, în situaţia acestor contracte, părţile nu se află pe poziţii de egalitate nici în ce priveşte cunoştinţele de specialitate, nici în ce priveşte puterea de negociere, iar simpla informare a beneficiarilor de credit în legătură cu prevederile contractului nu echivalează cu negocierea acestuia, astfel de contracte fiind prezumate a fi nenegociate, incumbând băncii datoria de a prezenta probe din care să rezulte că ar fi fost negociate clauzele contractului, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.

52. Susţinerile recurentelor-pârâte în sensul că reclamanţii ar fi avut posibilitatea să formuleze contraoferte la ofertele băncii lor, nu sunt aplicabile în speţa de faţă, reclamanţii nefiind profesionişti, neaflându-se pe poziţii de egalitate cu banca, neavând aceeaşi putere de negociere, acest tip de relaţie putându-se desfăşura numai între doi profesionişti, nu între un profesionist şi un consumator.

53. Nu pot fi reţinute nici criticile cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, precum şi a prevederilor art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, deoarece din aceste dispoziţii legale rezultă că preţul contractului nu poate face obiectul analizei din perspectiva naturii abuzive, doar dacă aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil, or, instanţa de apel a reţinut că această condiţie nu este îndeplinită în cauză, contrar susţinerilor recurentelor-pârâte.

54. În plus, recurentele nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei recurate sub acest aspect, pentru a putea fi analizată de instanţa de recurs, această critică vizând, de fapt, netemeinicia deciziei recurate, sub aspectul reţinerii unei anumite stări de fapt de către instanţa de apel.

55. Tot în acest sens, nu poate fi reţinută nici critica privind pretinsa lipsă a dezechilibrului între contraprestaţiile părţilor, recurentele susţinând că nu a fost făcută o astfel de dovadă, însă această critică vizează tot netemeinicia deciziei recurate, or, în calea de atac, extraordinară, a recursului nu se poate analiza decât nelegalitatea deciziei recurate, nu şi netemeinicia acesteia.

56. Nu pot fi reţinute nici criticile privind pretinsa neanalizare a conduitei băncilor din perspectiva noţiunilor de practici comerciale înşelătoare, deoarece aceasta vizează, în fapt, răsturnarea nu a prezumţiei de bună-credinţă, ci a prezumţiei de nenegociere a contractului, or, criticile ce vizează acest aspect au fost analizate mai sus.

57. În ce priveşte criticile referitoare la comisionul de administrare, prevăzut de art. V pct. 5.1 lit. c din contract, acestea nu pot fi reţinute, din următoarele considerente:

58. Chiar dacă acest tip de comision este permis de art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, aceasta nu înseamnă că el trebuie prevăzut, automat, în contract.

59. Acest comision trebuia descris în cuprinsul condiţiilor generale ale contractului bancar, pentru ca beneficiarul împrumutului să fie în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la motivele pentru care a fost perceput respectivul comision, creditorul trebuind să indice atât scopul pentru care a fost perceput comisionul, cât şi destinaţia acestuia, adică, operaţiunile concrete pe care banca se obligă să le efectueze în schimbul acestui comision.

60. Banca nu a făcut acest lucru, în prealabil, în oferta de contractare sau în cuprinsul contractului, indicând doar în cuprinsul motivelor de recurs anumite activităţi specifice operaţiunilor de supraveghere lunară a situaţiei creditului.

61. Tocmai pentru faptul că nu a fost descrisă contraprestaţia băncii raportată la perceperea acestui comision, a condus la aprecierea, justificată, a instanţei de apel că perceperea acestui comision a creat un dezechilibru semnificativ între contraprestaţiile părţilor, caracterul semnificativ rezultând tocmai din nivelul destul de ridicat al acestuia, de 0,15% din soldul curent.

62. Nici critica privind reglementarea comisionului de rambursare anticipată nu poate fi primită.

63. Chiar dacă acest comision nu a mai fost menţinut în actul adiţional nr. 1 din 24 septembrie 2012, în mod corect s-a constatat ca fiind abuzivă această clauză, referitoare la respectivul comision, cât timp acesta contravine dispoziţiilor art. 36, art. 67 alin. (1) şi art. 68 lit. c) din O.U.G. nr. 50/2010.

64. În ce priveşte critica referitoare la clauza prevăzută de art. 5.2 din contract, nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece, chiar dacă banca nu a încercat, în mod concret, să revizuiască cuantumul comisioanelor pe parcursul derulării contractului de credit, în funcţie de politica sa de creditare, aceasta a fost declarată, în mod just, drept una abuzivă, fiind aptă să producă, pe viitor, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor, clauza respectivă nefiind negociată cu consumatorii, necuprinzând un mecanism explicit, clar şi uşor inteligibil, după care ar fi urmat să fie revizuite comisioanele pe parcursul derulării contractului, caracterul neclar şi neinteligibil fiind aplicabil sintagmei „în funcţie de politica sa de creditare”.

65. În ce priveşte criticile referitoare la clauzele prevăzute de art. 4.4, art. 8.14 şi art. 8.15 din contract, recurentele-pârâte nu au arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, ci doar au criticat netemeinicia hotărârii instanţei de apel, astfel încât Înalta Curte nu poate analiza nelegalitatea deciziei recurate, sub acest aspect.

66. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.