Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6137/2004 AI generated

Competence to establish vacant succession and State’s passive standing as heir in property registration claims

Case Number Decizia nr. 6137/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the State (represented by the Ministry of Public Finance), canceled the appellants' appeal for lack of stamp duty, reversed the Court of Appeal's dismissal, and remanded the case for retrial. The dispute concerned a claim for the judicial establishment of a vacant succession and the registration of property rights based on a private sale contract, which the lower courts had rejected on the grounds that they lacked jurisdiction to declare a vacant succession without a notary's certificate and that the State lacked passive procedural standing. The Supreme Court ruled that civil courts possess direct competence to establish the existence and composition of a vacant succession independent of notarial certification, and that the State, as heir to the vacant succession, acquires passive procedural standing to respond to obligations assumed by the deceased, rendering the prior findings of incompetence and lack of standing flagrantly illegal.

Legislator headnote

AI generated

art. 313 și urm. C. proc. civ; Competence to establish vacant succession and State’s passive standing as heir in property registration claims: The dispute concerned a claim for the judicial establishment of a vacant succession and the registration of property rights based on a private sale contract, which the lower courts had rejected on the grounds that they lacked jurisdiction to declare a vacant succession without a notary's certificate and that the State lacked passive procedural standing. The Supreme Court ruled that civil courts possess direct competence to establish the existence and composition of a vacant succession independent of notarial certification, and that the State, as heir to the vacant succession, acquires passive procedural standing to respond to obligations assumed by the deceased, rendering the prior findings of incompetence and lack of standing flagrantly illegal.

Keywords

AI generated
standing of heirs grounds for cassation notary state property lack of jurisdiction civil judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 313 și urm. C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for remanding the case to the court of appeal for a retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 13 februarie 2003, B.A. și B.V. au chemat în judecată, prin acțiune precizată ulterior, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local Turda pentru a se constata vacanța succesorală după defuncții O.F. și C.R. și, în baza înscrisului sub semnătură privată din 5 mai 1969, dobândit de la defuncți, a fi pronunțată o hotărâre judecătorească care să țină loc de act de vânzare-cumpărare a imobilului compus din casă și 126 mp. teren, identic cu p.t. nr. 1561 din C.F. 1949 Turda. Totodată, au solicitat intabularea, pe numele lor (al reclamanților), a dreptului de proprietate asupra imobilului.

Judecătoria Turda, prin sentința civilă nr. 3946 din 21 noiembrie 2003, a respins, ca nefondată, acțiunea.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 669 din 18 martie 2004, a respins, ca nefondat apelul reclamanților, cu motivarea că instanțele judecătorești nu sunt competente să constate vacanța succesorală și că, în absența certificatului de vacanță succesorală eliberat de notarul public, pârâtul Statul Român este lipsit de legitimare procesuală pasivă.

Împotriva acestei decizii reclamanții și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, au declarat recurs, invocând motive de nelegalitate referitoare la greșita soluționare a excepțiilor de necompetență și nelegitimare procesuală pasivă.

Recursul reclamanților urmează a fi anulat ca netimbrat întrucât pentru termenul de judecată de astăzi, când reclamanții au lipsit, nu a fost făcută dovada plății taxei judiciare de timbru de 3.179.000 lei și a timbrului judiciar de 30.000 lei, deși citarea s-a făcut legal, cu mențiunea ca dovada menționată să fie făcută.

Recursul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice se constată a fi fondat și urmează a fi admis.

Într-adevăr, constatarea existenței unei succesiuni vacante și a componenței acesteia se poate face și de către instanța judecătorească, în mod direct, în lipsa certificatului de vacanță succesorală eliberat de notarul public. Corelativ, statul dobândind moștenirea vacantă de la data morții celui care lasă moștenirea, rezultă că are legitimare procesuală pentru a răspunde de pasivul moștenirii, inclusiv cât privește obligațiile asumate de cel care lasă moștenirea printr-un antecontract de vânzare-cumpărare.

Ca atare, soluția din apel, fondată pe necompetența instanțelor judecătorești în materie de vacanță succesorală și absența legitimării procesuale pasive a Statului Român, este flagrant nelegală.

Așa fiind, urmează a fi admis recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și reformată această soluție, cu trimiterea cauzei, în baza art. 313 și urm. C. proc. civ., la instanța de apel pentru ca, devolutiv, să rejudece pricina.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 669 din 18 martie 2004 a Curții de Apel Cluj, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanții B.A. și B.V. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2004.