Extinguishment of credit balance upon insured death without indemnity payment; inadmissibility of new nullity grounds on appeal

Contract de credit. Acţiune în constatarea stingerii soldului creditor formulată de moştenitorul debitorului decedat. Neachitarea indemnizaţiei de asigurare de către asigurător beneficiarului - bancă. Consecinţe

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acţiune în constatare

contract de credit

stingerea soldului creditor

contract de asigurare

moştenitor

C. proc. civ., art. 478 alin. (2)-(3)

C. civ., art. 2.199

A. Neachitarea indemnizaţiei de asigurare de către asigurător beneficiarului - bancă nu poate afecta dreptul moştenitorului debitorului decedat în cursul derulării contractului de credit de a solicita constatarea stingerii soldului creditor.

Împrejurarea că asigurătorul nu a achitat indemnizaţia de asigurare vizează raportul dintre beneficiar - bancă şi asigurător şi are în vedere demersurile pe care banca le poate desfăşura în vederea îndeplinirii obligaţiei de plată.

Prin urmare, se poate reţine că sunt îndeplinite condiţiile pentru stingerea soldului creditor, întrucât plata efectivă nu reprezintă o condiţie contractuală, ci doar îndeplinirea unei obligaţii, care nu afectează dreptul moştenitorului de a recurge la acest demers judiciar.

B. În cazul în care prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a învestit instanţa de fond cu o solicitare de analizare a valabilităţii contractului de asigurare în raport de cauza de nulitate reglementată în condiţiile generale ale contractului, o asemenea solicitare nu poate fi adresată direct în calea de atac, aceasta reprezentând un motiv nou ce nu respectă exigenţele dispoziţiilor art. 478 alin. (2) şi (3) C.proc.civ.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr.1132 din 23 mai 2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/101/2017, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. SA Sucursala Drobeta Turnu Severin şi SC C. SA Sucursala Drobeta Turnu Severin, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să constate că soldul creditor rezultat din contractul de credit nr. 270030445/23.05.2008 între D. şi prima pârâtă este stins în baza poliţei de asigurare nr. 2700EH30445/27.02.2014 şi să oblige pârâta de rând 2 să plătească conform condiţiilor de asigurare diferenţa dintre suma ce revine beneficiarului şi indemnizaţia de asigurare, respectiv diferenţa de la 105% din valoarea soldului creditului rămas de rambursat.

Prin sentinţa nr. 214/2017 din 27 septembrie 2017, Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele: a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A.; a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Sucursalei Drobeta Turnu Severin a B. SA; a admis în parte acţiunea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâtele B. SA şi SC C. SA şi a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru stingerea soldului creditor rezultat din contractul de credit nr. 270030445/23.05.2008 încheiat între D. şi B. SA, în baza poliţei de asigurare nr. 2700EH30445/27.02.2014 în limita sumei de 58.188,43 CHF, prin intervenirea riscului asigurat - decesul asiguratului titular; a respins capătul 2 de cerere.

În considerentele sentinţei prima instanţă a reţinut că potrivit contractului de credit încheiat de D. cu banca, în sarcina persoanei fizice era instituită obligaţia de încheiere a unui contract de asigurare de deces şi invaliditate care să acopere riscurile de deces din orice cauză şi invaliditate permanentă pentru o sumă care să acopere minim valoarea soldului creditor, a dobânzilor, comisioanelor şi a altor cheltuieli aferente. Iniţial, contractul de asigurare a fost încheiat cu Societatea E. SA pentru toată perioada de derulare a contractului de credit; ulterior, acest contract de asigurare a fost reziliat, fiind încheiat un nou contract de asigurare cu pârâta de rând 2, la data de 21.02.2014.

Raportat la probele administrate, instanţa de fond a apreciat că nu sunt incidente clauzele de excludere de la plata indemnizaţiei de asigurare prevăzute de art. 41.1 din condiţiile de asigurare, întrucât la data încheierii contractului numitul D. nu avea cunoştinţă de afecţiunea care a determinat în final decesul acestuia. De asemenea, s-a reţinut că asigurătorul este obligat, ca urmare intervenirii riscului asigurat în condiţiile reglementate în cap. III pct. 4 din contractul de asigurare, să plătească băncii, conform cap. IV art. 8.6 din acelaşi contract, prima de asigurare, în calitate de beneficiar al asigurării. În consecinţă, chiar şi în condiţiile în care asigurătorul nu a efectuat plata indemnizaţiei către beneficiarul contractului de asigurare, deşi a fost deschis un dosar de daună în acest sens, instanţa a apreciat ca fiind îndeplinite cerinţele pentru constatarea stingerii soldului creditor rezultat din contractul de credit, admiţând acest capăt de cerere.

În ce priveşte capătul doi din cererea reclamantei, instanţa a constatat că banca nu a procedat încă la retragerea soldului creditor rămas nerambursat din indemnizaţia de asigurare, inclusiv dobânzi, comisioane şi alte cheltuieli, nefiind dovedit că în urma acestei operaţiuni ar mai rămâne sume de bani ce s-ar cuveni moştenitorului titularului de credit. În consecinţă, a apreciat netemeinicia acestui capăt de cerere.

Sentinţa de fond a fost apelată de reclamanta A. şi pârâte B. SA şi SC C. SA.

Prin decizia nr. 111/2018 din 14 februarie 2018, Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză.

Instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:

În ce priveşte apelul declarat de apelanta-reclamantă A., instanţa a reţinut corecta soluţionare în fond a capătului doi din cererea de chemare în judecată, arătând că numai după îndeplinirea obligaţiei de plată a indemnizaţiei de asigurare şi efectuarea operaţiunii de acoperire a creditului restant şi a accesoriilor acestuia se naşte dreptul moştenitorilor defunctului D. asupra eventualelor diferenţe dintre suma asigurată şi soldul creditor. De asemenea, s-au apreciat ca nefondate criticile referitoare la reducerea de către prima instanţă a onorariului de avocat, reţinând şi că partea nu a administrat dovezi din care să rezulte alte cheltuieli făcute în cursul judecăţii până la pronunţarea sentinţei.

Apelul declarat de pârâta SC C. SA a fost respins ca nefondat, instanţa de apel reţinând corecta soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, raportat la faptul că reclamanta invocă drepturi proprii, deduse din calitatea de garant a acesteia în contractul de credit, drepturi ce nu aduc atingere drepturilor băncii. Pe fondul cauzei, instanţa de control judiciar a reţinut că apelanta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 7.1 din condiţiile de asigurare, în situaţia în care nu a formulat o acţiune în constatarea nulităţii contractului de asigurare întemeiată pe un asemenea motiv, şi nici nu a invocat în faţa primei instanţe această apărare prin întâmpinare ori prin depunerea unei cereri reconvenţionale.

Cu privire la apelul declarat de apelanta-pârâta B. SA, instanţa a apreciat că critica referitoare la reţinerea eronată de către prima instanţă a soldului creditor nu poate fi primită, aspectul invocat de parte încadrându-se în limitele erorii materiale, remedierea acestei erori urmând a se face în condiţiile art. 442 C.proc.civ. Pe fondul cauzei, a apreciat că în mod legal prima instanţă a reţinut că faţă de garanta - reclamantă sunt îndeplinite condiţiile pentru stingerea soldului creditor, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor de plată a primei de asigurare, faptul că asigurătorul nu a achitat încă indemnizaţia de asigurare neputând fi imputată reclamantei.

Decizia de apel a fost recurată de pârâtele B. SA şi SC C. SA.

Recurenta-pârâta B. SA a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei de apel şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

În dezvoltarea criticii de nelegalitate recurenta-pârâtă a arătat că în mod nelegal instanţa de apel a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru stingerea soldului rezultat din contractul de credit, în situaţia în care pârâta - asigurător nu a achitat indemnizaţia de asigurare. În consecinţă, este prejudiciată, neputând recupera suma restantă nici de la asigurător, nici de la moştenitorii împrumutatului.

Recurenta-pârâtă SC C. SA a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei de apel şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C.proc.civ.

Subsumat temeiului reprezentat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., recurenta-pârâtă a criticat decizia de apel cu privire la considerentele acesteia referitoare la respingerea apelului pentru inexistenţa unei dovezi din care să rezulte promovarea unei acţiuni în nulitatea contractului de asigurare. Recurenta-pârâtă a susţinut că nulitatea contractului intervine prin simplul fapt al neîndeplinirii obligaţiei, cele reţinute de instanţa de apel fiind, astfel, străine de natura cauzei deduse judecăţii. Faţă de împrejurarea că instanţa putea doar să constate existenţa unei neexecutări culpabile, a pactului comisoriu şi a desfiinţării de drept a contractului, partea apreciază că instanţa de apel trebuia să constate netemeinicia cererii reclamantei de stingere a soldului creditor.

Recurenta-pârâtă a invocat şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., apreciind că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit clauza prevăzută la art. 7.1 din condiţiile generale de asigurare, faţă de împrejurarea că asiguratul a făcut declaraţii inexacte cu privire la starea sa de sănătate, aspect ce atrage aplicarea pactului comisoriu din contract, cu consecinţa rezilierii de plin drept a contractului, fără intervenţia instanţei de judecată.

Intimata-reclamantă a solicitat, prin întâmpinare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. SA, apreciind că decizia de apel respectă rigorile de legalitate, nefiind incidente cazurile de casare invocate de parte.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, acesta fiind comunicat părţilor, potrivit dispoziţiei instanţei din data de 25 octombrie 2018.

În şedinţa completului de filtru din data de 28 martie 2019 recursurile declarate în cauză au fost admise în principiu, fiind stabilit termen de judecată pe fond a acestora, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată astfel stabilit, instanţa de recurs a luat act de schimbarea denumirii recurentei-pârâte B. SA în F. SA.

Analizând legalitatea deciziei de apel, în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

1. Recursul F. SA (fostă B. SA)

Recurenta-pârâtă F. SA a criticat decizia de apel din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., apreciind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2.199 C.civ., coroborat cu 40.1 din contractul de asigurare, prin aceea că în lipsa achitării indemnizaţiei de asigurare nu se poate considera ca fiind îndeplinite condiţiile pentru constatarea stingerii soldului creditor ca urmare a intervenirii riscului asigurat.

Critica recurentei-pârâte nu este fondată. Se subliniază că în cadrul recursului nu se poate face o reevaluare a situaţiei de fapt, ci doar o examinare a hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. În acest context, instanţa supremă apreciază corecta interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a normelor de drept incidente în cauză. Se reţine că, faţă de obiectul litigiului (restrâns la primul petit al cererii de chemare în judecată, cel de-al doilea petit intrând sub autoritate de lucru judecat, nefiind contestat pe calea căii extraordinare de atac) şi în raport de persoana reclamantei, instanţa era abilitată cu verificarea îndeplinirii condiţiilor formale pentru a constata stingerea soldului creditor. Din acest punct de vedere, interpretând dispoziţiile contractuale, în mod legal a statuat instanţa de apel cu privire la îndeplinirea acestor condiţii, aspectul legat de neachitarea indemnizaţiei de asigurare de către asigurător către beneficiar - bancă neputând afecta dreptul intimatei-reclamante de a solicita constatarea stingerii soldului creditor.

Împrejurarea că asigurătorul nu a achitat indemnizaţia de asigurare vizează raportul dintre beneficiar - bancă şi asigurător şi are în vedere demersurile pe care prima menţionată le poate desfăşura în vederea îndeplinirii obligaţiei de plată. Însă, din perspectiva intimatei reclamante, prezintă relevanţă analiza condiţiilor contractuale pentru a se putea constata stingerea soldului creditor, instanţa de apel apreciind în mod legal că sunt îndeplinite aceste condiţii; plata efectivă nu reprezintă o condiţie contractuală, ci doar îndeplinirea unei obligaţii, care nu afectează dreptul intimatei-reclamante de a recurge la prezentul demers judiciar.

În consecinţă, raportat la dispoziţiile art. 496 C.proc.civ., recursul acestei părţi a fost respins ca nefondat.

2. Recursul C. SA

Este înlăturată critica recurentei-pârâte întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ. Se reţine că nu este incident motivul de casare invocat de parte, neputând fi primită susţinerea acesteia în sensul că decizia de apel ar conţine motive străine de natura cauzei prin considerentele care statuează asupra valabilităţii contractului în lipsa unei învestiri exprese a instanţei cu privire la analiza acestei valabilităţi. Se observă o inconsecvenţă a recurentei-pârâte în susţinerea acestei critici, întrucât, deşi are în vedere o nulitate a contractului, dedusă din prevederile art. 7.1 din condiţiile generale de creditare, ulterior dezvoltă critici întemeiate pe existenţa unui pact comisoriu de gradul 4 care ar atrage desfiinţarea de plin drept a contractului (adică rezoluţiunea contractului). Or, nulitatea şi rezoluţiunea contractului sunt instituţii distincte, neputând fi asimilate una alteia.

Pe de altă parte, se reţine legalitatea deciziei de apel cu referire la considerentul criticat de recurenta-pârâtă, instanţa de recurs apreciind, de asemenea, că în lipsa unei învestiri în faţa instanţei de fond cu o solicitare de analizare a valabilităţii contractului de asigurare, o asemenea solicitare nu poate fi adresată direct în calea de atac. Din această perspectivă sunt relevante dispoziţiile art. 488 alin. (2) şi (3) C.proc.civ. Principial, motivele noi, mijloacele de apărare şi dovezile invocate în apel sunt legate de argumentele redate şi raţionamentul dezvoltat de prima instanţă în considerentele hotărârii atacate. Deci, aceste alte motive, mijloace de apărare şi dovezi arătate în motivarea apelului privesc soluţia adoptată de prima instanţă şi considerentele hotărârii, elemente care nu erau cunoscute părţii la momentul judecării în fond a cauzei. Cu alte cuvinte, motivele noi şi mijloacele de apărare invocate trebuie să respecte limitele judecăţii derulate în faţa primei instanţe.

În speţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, recurenta-pârâtă nu a invocat în cursul judecării cauzei în fond incidenţa dispoziţiilor art. 7.1 din condiţiile generale de asigurare, pentru a se analiza validitatea contractului. În consecinţă, se apreciază că invocarea direct în calea de atac a motivului de nulitate a contractului în temeiul clauzei 7.1 reprezintă un motiv nou ce nu respectă exigenţele dispoziţiilor art. 478 alin. (2) şi (3) C.proc.civ.

Având în vedere raţionamentul juridic expus anterior, reţinând şi incidenţa dispoziţiilor art. 494 C.proc.civ., instanţa de recurs înlătură şi critica recurentei-pârâte întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. Se reţine că, fără a exista o învestire a instanţei de fond cu analiza valabilităţii contractului în raport de cauza de nulitate reglementată de art. 7.1 din condiţiile generale ale contractului de asigurare, recurenta-pârâtă invocă acest motiv de casare, apreciind o greşită aplicare a normelor de drept material din partea instanţei de apel. Or, aşa cum s-a menţionat, instanţa de apel nu a făcut o analiză a aplicabilităţii cazului de nulitate invocat de parte tocmai datorită faptului că nu a existat o învestire a primei instanţe sub acest aspect.

În consecinţă, în temeiul art. 496 C.proc.civ., recursul recurentei-pârâte a fost respins ca nefondat.