Recusal of appellate panel in insolvency proceedings: statutory unicity of panel under Law 85/2014 excludes incompatibility despite prior review of related insolvency orders

Apel formulat împotriva hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Recuzarea completului de judecată. Condiţii şi efecte din perspectiva dispoziţiilor art. 43 alin. (6) din Legea nr. 85/2014

Cuprins pe materii: Drept comercial. Insolvenţa

Index alfabetic: cerere de deschidere a procedurii insolvenţei

recuzare

apel

incompatibilitate

Legea nr. 85/2014, art. 43 alin. (6)

C. proc. civ., art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13

Conform art. 43 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, pentru toate cererile de apel formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic în cadrul procedurii se constituie un singur dosar. Completul de apel căruia i s-a repartizat aleatoriu primul apel va fi cel care va soluţiona toate apelurile următoare privind aceeaşi procedură, exercitate împotriva aceleiaşi hotărâri sau a hotărârilor succesive pronunţate de judecătorul-sindic în acelaşi dosar de insolvenţă.

Analiza în ansamblu a Legii nr. 85/2014 pune în evidență împrejurarea că procedura insolvenței, generală sau simplificată, precum și cea a falimentului, chiar dacă sunt reglementate distinct, sunt în competența unuia și aceluiași judecător-sindic, pentru asigurarea dezideratului unei judecăți unitare.

În acest context, nu se poate reține că judecătorii care au soluționat un apel împotriva unei hotărâri date într-o procedură de insolvență privind un debitor (care include și falimentul) și-au spus părerea cu privire la pricină, având în vedere că legea însăși prevede unicitatea completului de apel, excluzând astfel de plano ideea de incompatibilitate a judecătorilor în soluționarea apelurilor ulterioare.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1274 din 11 iunie 2019

Prin cererea înregistrată la 19 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. x/62/2017, creditoarea A. S.A. a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei B. S.R.L.

Cauza a fost soluționată prin sentinţa civilă nr. 821sind./2017 din 19 iunie 2017, în sensul admiterii cererii.

Împotriva acestei sentințe, debitoarea B. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2030/2017 din 28 noiembrie 2017, pronunțată de completul C1 Ap NCPC al Curții de Apel Brașov, Secția civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1522/sind/2017 din 18 decembrie 2017, Tribunalul Braşov a dispus deschiderea procedurii generale a falimentului împotriva debitoarei, care a declarat apel împotriva acesteia, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În cadrul dosarului nr. x/62/2017/a3, având ca obiect calea de atac anterior evocată, prin cererea înregistrată la 13 martie 2018 apelanta B. S.R.L. a recuzat completul de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi (13) C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 martie 2018, Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare.

Împotriva acestei încheieri, debitoarea B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând anularea acesteia, iar, pe fond, admiterea cererii de recuzare.

În motivare, a susţinut că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare a reţinut incidenţa art. 43 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, însă a apreciat în mod eronat că este vorba despre aceeaşi procedură.

În continuare, recurenta și-a expus propria opinie, potrivit căreia este vorba despre două proceduri distincte, neputându-se reţine că procedura de intrare în faliment este aceeaşi cu procedura de intrare în insolvenţă.

A mai susţinut recurenta că elementele care generează îndoieli asupra imparţialității judecătorilor recuzaţi rezidă tocmai în aceea că aceștia s-au pronunţat şi în trecut cu privire la aceleaşi chestiuni, fără o motivare coerentă a hotărârilor.

Or, în opinia recurentei, atât timp cât același complet a dispus intrarea sa în insolvenţă, nu poate fi chemat să se pronunţe şi asupra deschiderii falimentului.

Cererea de recurs a fost înregistrată la Curtea de Apel Braşov, în termenul prevăzut la art. 53 alin. (1) C. proc. civ.

La 8 iunie 2018, intimata A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, iar la 11 iunie 2018, intimata C. S.P.R.L. a depus un înscris intitulat „punct de vedere”, prin care a invocat, în baza art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii extraordinare de atac exercitate ca nefondată.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2018, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, punându-li-se în vedere că pot depune puncte de vedere la acesta.

În speță, doar intimata A. S.A. a înțeles să uzeze de această procedură, sens în care, la 11 decembrie 2018 a depus punct de vedere la raport, arătând că achiesează la concluziile acestuia, singurul amendament constând în aceea că, în opinia intimatei cauza urma a fi soluționată în complet de filtru, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere acordul exprimat de intimata C. S.P.R.L. în acest sens prin înscrisul depus la dosar la 11 iunie 2018.

Prin încheierea din 14 martie 2019, instanța supremă a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata C. S.P.R.L. în temeiul art. 489 alin. (2), raportat la 486 alin. 1 lit. d) C. proc. civ., reținând că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici ce pot fi circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, totodată, constatând că recursul nu poate fi soluţionat conform art. 493 alin. (5) sau art. 493 alin. (6) C. proc. civ., a dat eficiență dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., admițând în principiu recursul şi stabilind termen la 11 iunie 2019 pentru soluționarea pe fond a acestuia în şedinţă publică, cu citarea părților.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte a reținut următoarele:

În mod prioritar, se cuvine menționat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)”.

Litigiul dedus judecății are ca obiect procedura insolvenței și ulterior falimentul debitoarei B. S.R.L., guvernate de Legea nr. 85/2014.

Recursul pendinte este îndreptat împotriva încheierii din 14 martie 2018, prin care Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de apelanta-debitoare B. S.R.L. privind recuzarea completului căruia i-a fost repartizat spre soluţionare apelul declarat în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/62/2017/a3 al Curţii de Apel Braşov, Secţia civilă.

În speță, chestiunea de drept în litigiu vizează pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ. și greșita interpretare a art. 43 alin. (6) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit normelor din Codul procedură civilă, indicate de recurentă ca fiind încălcate prin încheierea atacată, judecătorul este incompatibil de a judeca în cauză atunci când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece și atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Totodată, conform art. 43 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, „pentru toate cererile de apel formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic în cadrul procedurii se constituie un singur dosar. Completul de apel căruia i s-a repartizat aleatoriu primul apel va fi cel care va soluţiona toate apelurile următoare privind aceeaşi procedură, exercitate împotriva aceleiaşi hotărâri sau a hotărârilor succesive pronunţate de judecătorul-sindic în acelaşi dosar de insolvenţă.”

Simpla lectură a textelor legale precitate relevă împrejurarea că acestea reglementează elemente de procedură, iar nu de drept substanțial, aspect în considerarea căruia instanța supremă impune concluzia că criticile dezvoltate de recurentă pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din a cărui perspectivă vor fi analizate.

În concret, recurenta a susținut că același complet de judecată care a soluționat apelul pe care l-a declarat împotriva hotărârii de deschidere împotriva sa a procedurii insolvenței a fost desemnat să se pronunțe și asupra apelului care a fost formulat împotriva sentinței prin care s-a hotărât intrarea sa în faliment.

Din această perspectivă, a arătat pe de o parte că judecătorii recuzați și-au spus părerea în cauză, iar pe de altă parte a apreciat că aceștia nu mai prezintă garanțiile de imparțialitate impuse de legiuitor.

Criticile sunt nefondate, întrucât, așa cum rezultă din economia art. 43 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, legiuitorul a prevăzut expres, pentru asigurarea unei judecăți unitare, ca toate apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic într-un dosar să fie soluționate de unul și același complet de judecată.

Totodată, analiza în ansamblu a actului normativ menționat pune în evidență împrejurarea că procedura insolvenței, generală sau simplificată, precum și cea a falimentului, chiar dacă sunt reglementate distinct, sunt în competența unuia și aceluiași judecător-sindic, tot pentru asigurarea dezideratului unei judecăți unitare.

În acest context nu se poate reține că judecătorii care au soluționat un apel împotriva unei hotărâri date într-o procedură de insolvență privind un debitor (care include și falimentul) și-au spus părerea cu privire la pricină, având în vedere că legea însăși prevede unicitatea completului de apel, excluzând astfel de plano ideea de incompatibilitate a judecătorilor în soluționarea apelurilor ulterioare.

În considerarea celor anterior expuse, apreciind că în cauză nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu există nicio încălcare a dispozițiilor art. 42 alin. 1 pct. 1 și 13 C. proc. civ. și nici a dispozițiilor art. 43 din același cod, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

Având în vedere că recurenta-debitoare a căzut în pretenții, iar intimata-creditoare a solicitat și a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate, în baza art. 494, raportat la art. 482 și la art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instanța supremă a obligat-o pe recurentă în favoarea intimatei A. S.A. la plata sumei de 3.104 lei, cu acest titlu titlu.