Insolvency law suspension inapplicable to non-debtor co-defendants sued in their own name

Insolvenţă. Suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi faţă de administratorul debitoarei. Condiţii şi efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Insolvenţa

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

obligaţie de a face

procedura insolvenţei

suspendarea judecării cauzei

Legea nr. 85/2006, art. 36

C. civ., art. 1443 şi urm.

C. proc. civ., art. 476 şi urm.

Prin dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul a optat pentru măsura de suspendare a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită individuală ce ar afecta averea debitorului pentru a asigura cadrul necesar acoperirii tuturor creanţelor înscrise în procedură, un demers procesual sau de executare silită continuat de un singur creditor putând afecta posibilitatea de acoperire a creanţelor altor creditori, cu afectarea bunului mers al procedurii de insolvenţă.

Având un caracter de excepţie, dispoziţia legală este aplicabilă doar în situaţia debitorului aflat în procedura de insolvenţă, neputând fi extinsă şi asupra altor participanţi la procesul în care figurează şi acel debitor.

Prin urmare, se încalcă normele de procedură din perspectiva dispoziţiei de suspendare a judecării cauzei şi faţă de administratorul debitoarei chemat în nume propriu în judecată, temeiul reţinut pentru măsura dispusă - art. 36 din Legea nr. 85/2006 - neputând viza decât societatea faţă de care era deschisă procedura de insolvenţă.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1500 din 26 septembrie 2019

Notă : Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost abrogată de Legea nr. 85/2014 la data de 28 iunie 2014.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 24 mai 2015, sub nr. x/85/2015, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C. SRL, solicitând următoarele: în principal obligarea pârâţilor la predarea staţiei de sortare a balastului marca X, iar în subsidiar obligarea acestora la plata contravalorii bunului în cuantum de 48.000 Euro; obligarea pârâţilor la plata sumei de 254.718 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a bunului calculată pentru perioada 30.06.2008 - 18.04.2013 şi în continuare până la plata efectivă.

Cauza a fost declinată succesiv de la completul specializat în procedura insolvenţei către Judecătoria Sibiu şi de la judecătorie la Tribunalul Sibiu, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, completul specializat în litigii cu profesionişti, primind numărul x/85/2015*.

Prin încheierea din data de 22 noiembrie 2016, instanţa de fond a respins ca nefondată cererea de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 166/2017 din 1 martie 2017, instanţa de fond a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. SRL, prin administrator judiciar D., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. SRL, prin administrator judiciar E. şi a obligat pârâţii să predea staţia de sortare a balastului, marca X, sau contravaloarea acesteia, echivalentul sumei de 29.000 Euro, la care se adaugă suma de 3.766 lei cheltuieli de achiziţie şi recondiţionare; a respins în rest cererea reclamantei.

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 noiembrie 2016 şi a sentinţei civile nr. 166/2017 din 1 martie 2017 au formulat apel pârâţii B. şi C. SRL, criticând nesuspendarea cauzei faţă de deschiderea procedurii insolvenţei faţă de pârâta C. SRL, iar pe fond arătând că este cea de-a treia cerere cu acelaşi conţinut formulată de reclamantă.

Prin decizia nr. 517/2017 din 15 noiembrie 2017, Curtea de Apel, Secţia a II-a civilă a dispus următoarele: a admis apelul declarat de pârâta C. SRL împotriva încheierii de şedinţă din 22 noiembrie 2016, a schimbat în parte încheierea apelată în sensul că a dispus suspendarea judecării acţiunii formulate de reclamanta A. SRL prin administrator judiciar D. împotriva pârâţilor C. SRL şi B., în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006; a anulat sentinţa civilă nr. 166/2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu; a respins apelul declarat de reclamanta A. SRL, prin administrator judiciar D., împotriva aceleiaşi sentinţe.

Instanţa de apel a reţinut că în condiţiile în care pârâta se află în procedura insolvenţei prevăzută de Legea nr. 85/2006, valorificarea oricărui drept de creanţă de către un creditor se poate realiza doar în modalităţile prevăzute de legea specială; în acest context a reţinut că reclamanta a uzat de două proceduri paralele, una în cadrul procedurii de insolvenţă prin formularea unei declaraţii de creanţă şi alta pe calea dreptului comun, doar pentru a obţine obligarea pârâtei la plata folosului de tras. Instanţa de apel a mai reţinut că în cadrul dosarului de insolvenţă, cererea reclamantei de înscriere în tabelul de creanţă a fost respinsă definitiv, acest aspect impunându-se cu autoritate de lucru judecat. S-a mai reţinut că o acţiune a reclamantei cu petite identice, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, a fost respinsă de instanţă, apelul fiind suspendat în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Reţinând că legea specială prevede expres condiţiile în care se poate solicita restituirea unui bun asupra căruia se pretinde un drept de proprietate, precum şi cererea subsidiară de plată a contravalorii bunului şi raportul de solidaritate dintre pârâţi, instanţa de apel a apreciat că în mod greşit prima instanţă nu a dispus suspendarea judecării cauzei în raport de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Faţă de considerentele expuse, instanţa de apel a dispus, pe cale de consecinţă, respingerea apelului declarat de reclamantă.

Decizia de apel a fost recurată de reclamanta A. SRL, aceasta solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C.proc.civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte: a apreciat nelegalitatea deciziei de apel din perspectiva măsurii de suspendare a judecării cauzei, în condiţiile în care pârâtul B. a fost chemat în judecată în nume propriu, nefiind supus prevederilor Legii nr. 85/2006. Recurenta a mai arătat că aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 poate fi reţinută numai în raport cu pârâtul B., suspendarea urmând a opera în ceea ce priveşte pe societatea pârâtă.

Recurenta a formulat, totodată, şi o cerere de repunere în termenul de recurs, invocând dispoziţiile art. 158 şi 186 C.proc.civ., arătând că pe tot parcursul procesual, inclusiv în apel, a indicat sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, decizia recurată fiind comunicată la o altă adresă.

Prin întâmpinare, intimaţii C. SRL şi B. au solicitat respingerea cererii de repunere în termenul de recurs, motivat de faptul că decizia de apel a fost comunicată în mod legal la sediul administratorului judiciar; pe cale de consecinţă, a apreciat că recursul declarat în cauză este tardiv.

Pe fondul recursului, intimaţii au invocat excepţia lipsei de interes, în condiţiile în care criticile vizează exclusiv suspendarea cauzei în raport cu pârâtul B., fără a fi formulate critici în ceea ce priveşte soluţia de anulare a sentinţei de fond. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind solidaritatea între părţile chemate în judecată în calitate de pârâţi, precum şi calitatea pârâtului B. de administrator al societăţii C. SRL, fapt care impune aplicarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, în condiţiile formulării unei cereri de atragere a răspunderii acestuia.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport comunicat părţilor, conform dispoziţiilor instanţei din data de 17 ianuarie 2019.

La termenul din data de 18 aprilie 2019, instanţa supremă a respins ca nefondată cererea recurentei de repunere în termenul de declarare a căii de atac, constatând că recursul este declarat în termen, motivat de faptul că decizia de apel a fost comunicată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) pct. 4 C.proc.civ., cererea fiind depusă în termenul procedural calculat din data în care recurenta a luat cunoştinţă de decizia atacată. A fost respinsă excepţia lipsei de interes, invocată de intimaţi, reţinându-se existenţa interesului prin prisma apelului declarat de aceeaşi parte, apel respins. La acelaşi termen a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind stabilit termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în această fază procesuală.

Prealabil analizării legalităţii deciziei de apel, se impune stabilirea limitelor de învestire, astfel cum sunt acestea configurate prin cererea de recurs. Prin decizia de apel a fost admisă calea de atac declarată de pârâţii C. SRL şi B. împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 noiembrie 2016 prin care fusese respinsă cererea de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 36 din Lege nr. 85/2006. În raport de admiterea apelului împotriva încheierii menţionate, a fost admis apelul declarat de aceleaşi părţi şi împotriva sentinţei de fond, ce a fost anulată. Prin aceeaşi decizie a fost schimbată în parte încheierea din 22 noiembrie 2016 în sensul că a fost dispusă suspendarea cauzei faţă de ambii pârâţi chemaţi în judecată.

Recursul declarat în cauză nu a vizat soluţia asupra dispoziţiei de anulare a sentinţei de fond, ci doar soluţia de suspendare a cauzei dispusă faţă de intimatul B., şi, în mod implicit, soluţia dată de instanţa de apel asupra apelului propriu al recurentei cu privire la acelaşi intimat.

Pe cale de consecinţă, măsurile dispuse de instanţa de apel care au avut în vedere anularea sentinţei de fond şi suspendarea judecării cauzei faţă de intimata C. SRL (apelantă în faza procesuală anterioară) în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu fac obiectul de analiză în cadrul recursului, intrând sub puterea lucrului judecat.

Analizând legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, instanţa supremă a reţinut următoarele:

Instanţa de apel, constatând incidenţa dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 în raport de deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de C. SRL, a luat măsura suspendării acţiunii formulate de recurentă atât faţă de societatea insolventă, cât şi faţă de persoana fizică chemată în judecată, invocând un raport de solidaritate între pârâţi.

Se observă că instanţa de apel nu a argumentat reţinerea acestei solidarităţi între pârâţi sub aspectul tuturor capetelor de cerere, având în vedere că în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligaţia de a face - obligarea la predarea staţiei de sortare - nu s-a invocat o asemenea solidaritate.

Pe de altă parte, chiar dacă recurenta în cererea de chemare în judecată a solicitat, pentru anumite capete de cerere, obligarea în solidar a intimaţilor, instanţa de apel avea obligaţia de a verifica dacă în cauză subzistă o asemenea solidaritate, prin raportare la dispoziţiile art. 1443 şi urm. C.civ. Or, instanţa de apel, fără a analiza existenţa solidarităţii în raport cu toate petitele cererii de chemare în judecată şi cu dispoziţiile legale incidente, a constatat, fără motivare, existenţa acestei solidarităţi, cu consecinţa suspendării judecării cauzei în raport de ambele părţi chemate în judecată.

Totodată, se reţine că dispoziţia art. 36 din Legea nr. 85/2006 este o prevedere legală de excepţie, cu scopul de a proteja averea debitorului aflat în procedura insolvenţei în vederea acoperirii tuturor creanţelor înscrise în tabelul creditorilor. Legiuitorul a optat pentru măsura de suspendare a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită individuală ce ar afecta averea debitorului pentru a asigura cadrul necesar acoperirii tuturor creanţelor înscrise în procedură, un demers procesual sau de executare silită continuat de un singur creditor putând afecta posibilitatea de acoperire a creanţelor altor creditori, cu afectarea bunului mers al procedurii de insolvenţă.

Având un caracter de excepţie, dispoziţia legală este aplicabilă doar în situaţia debitorului aflat în procedura de insolvenţă, neputând fi extinsă şi asupra altor participanţi la procesul în care figurează şi acel debitor.

În consecinţă, critica recurentei întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ. este fondată, instanţa supremă apreciind că prin decizia de apel au fost încălcate norme de procedură din perspectiva dispoziţiei de suspendare a judecării cauzei şi faţă de intimatul B., deşi temeiul reţinut pentru măsura dispusă (art. 36 din Legea nr. 85/2006) nu putea viza decât societatea faţă de care era deschisă procedura de insolvenţă.

În acest context, este apreciată ca fiind fondată şi critica recurentei vizând modalitatea de soluţionare a apelului declarat de această parte, pe fondul cauzei, în raport cu persoana fizică chemată în judecată. Se observă că instanţa de apel nu a procedat la o analiză a criticilor recurentei în apelul pe care acesta l-a formulat, singura menţiune cu privire la această cale de atac regăsindu-se în finalul considerentelor din care se deduce că apelul acesteia a fost respins ca o consecinţă a anulării sentinţei apelate şi a suspendării dispuse în cauză.

Aşa cum s-a menţionat deja, suspendarea în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu putea fi extinsă la alţi participanţi din procesul civil, astfel încât instanţa de apel era obligată să cerceteze cauza, sub toate solicitările formulate prin cererea de chemare în judecată şi prin prisma criticilor din calea de atac în raport cu persoana fizică chemată în judecată. Se are în vedere din această perspectivă incidenţa dispoziţiilor art. 476 şi urm. C.proc.civ., precum şi puterea de lucru judecat sub care au intrat dispoziţiile din decizia de apel privind anularea sentinţei de fond.

Pentru considerentele reţinute, având în vedere şi dispoziţia art. 497 C.proc.civ., recursul declarat în cauză a fost admis, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, faţă de limitele învestirii în recurs, cu reţinerea puterii de lucru judecat asupra dispoziţiilor privind anularea sentinţei de fond şi suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 în ce priveşte pe intimata C. SRL, instanţa de apel va analiza cauza în ce priveşte persoana fizică chemată în judecată, în raport cu toate petitele cererii de chemare în judecată, cu luarea în considerare a criticilor formulate în calea de atac devolutivă atât de recurenta A. SRL, cât şi de intimatul B.