Continued tax evasion via fictitious invoices: Limits of cassation review over factual characterization and statutory penalty bounds

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 495 din data de 12 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul A. prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice din complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 C. pen. (509 acte materiale), în infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 sau cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În temeiul art. 386 C. proc. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. cu referire la Decizia nr. 265/2014 pronunţată de Curtea Constituţională, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii B., C. şi A., prin rechizitoriul emis la data de 22.03.2017 în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, după cum urmează:

- pentru inculpatul B. şi C., din infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (509 acte materiale), în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen./1969 cu aplic. art. 5 C. pen. (509 acte materiale).

- pentru inculpatul A., din complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen.. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 C. pen. (509 acte materiale), în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen./1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen./1969, cu referire la art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 şi cu aplic. art. 5 C. pen.

I. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen./1969 cu aplic. art. 5 C. pen., cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie în condiţiile art. 57 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (509 acte materiale) şi totodată s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, pe o durată de 5 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen./1969, pe durata executării pedepsei principale, s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. 1969, ca pedeapsă accesorie.

II. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen./1969 cu referire la art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenţie în condiţiile art. 57 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (509 acte materiale) şi totodată s-a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, pe o durată de 5 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen./1969, pe durata executării pedepsei principale, s-a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, ca pedeapsă accesorie.

III. În temeiul art. 26 C. pen./1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen./1969, cu referire la art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen./1969 şi cu aplic. art. 5 C. pen., cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie în condiţiile art. 57 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată în stare de recidivă postexecutorie (509 acte materiale) şi totodată s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, pe o durată de 5 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen./1969, pe durata executării pedepsei principale, s-a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 19 şi art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 998 şi urm. din C. civ. 1864, s-a admis în parte acţiunea civilă şi în consecinţă, au fost obligaţi inculpaţii B., C. şi A., în solidar, iar inculpatul B. în solidar şi cu părţile responsabile civilmente SC D. SRL, SC E. SRL şi SC F. SRL; inculpata C., în solidar şi cu părţile responsabile civilmente SC D. SRL, SC E. SRL şi SC F. SRL; inculpatul A., în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC G. SRL, la plata către partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, a sumei totale de 10.222.821,49 RON, la care s-au adăugat sumele reprezentând obligaţii fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală, până la data plăţii efective.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 31.05.2016 emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/2014 de Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare până la concurenţa sumei de 10.240.650 RON asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente

Conform dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să se comunice un exemplar ONRC pentru înregistrare.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) şi 3 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii B., C. şi A., în solidar cu părţile responsabile civilmente SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL la plata sumei totale de 125.000 RON (119.000 de RON în faza de urmărire penală şi 6.000 de RON, în cursul judecăţii).

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., suma de 360 de RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat H., conform delegaţiei nr. 1049/16.04.2018, precum şi suma totală de 753,5 RON (720 de RON+1/4 x 130 RON, conform delegaţilor nr. x/30.03.2018 şi nr. x/12.09.2017), reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat I., au rămas în sarcina statului şi s-a dispus a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Prin încheierea din data de 09.05.2017, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin necontestare, s-a constatat că inculpaţii B., C., A., apărătorii acestora, sau partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ori părţile responsabile civilmente SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL, J., nu au formulat cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală şi nici din oficiu nu se impun a fi invocate.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15.11.2017, instanţa a constatat că inculpaţii B. şi A. au solicitat ca judecata să se facă conform procedurii simplificate, nu au contestat probele administrate la urmărire penală şi nu au solicitat administrarea de alte probe, urmând ca în ipoteza unei eventuale condamnări să beneficieze cu reducerea a o treime a pedepselor.

Inculpata C. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi a contestat declaraţiile a 10 martori.

În drept, s-a reţinut că faptele inculpaţilor B. şi C., care, în calitate de administratori de fapt sau de drept al societăţilor comerciale K. SRL, D. SRL, E. SRL, L. SRL, M. SRL, F. SRL, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv (statul român), la diferite intervale de timp, cu intenţie directă, calificată prin scopul urmărit şi realizat (sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale aferente activităţilor economice derulate, prin deducerea în mod ilegal a TVA), au evidenţiat în acte contabile, ale societăţilor pe care le-au reprezentat cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respective un număr de 509 de facturi fiscale fictive emise în perioada 18.01.2009 - 29.04.2011 de societăţile N. SRL, O. SRL şi G. SRL, în valoare totală de 60.231.189,53 RON, iar în acest mod au sustras de la plata către bugetul de stat suma de 10.222.821,49 de RON, reprezentând TVA dedusă în mod nelegal, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen./1969 cu aplic. art. 5 C. pen. (509 acte materiale).

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A., care în calitate de administrator de fapt sau de drept al societăţilor comerciale N. SRL, O. SRL şi G. SRL, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv (statul român), la diferite intervale de timp, cu intenţie directă, i-a ajutat pe inculpaţii B. şi C. să sustragă de la bugetul de stat suma de 10.222.821,49 RON reprezentând TVA dedusă în mod nelegal, prin emiterea unui număr de 509 de facturi fiscale fictive în numele societăţilor pe care le reprezenta către societăţile K. SRL, D. SRL, E. SRL, L. SRL, M. SRL, F. SRL şi prin identificarea şi racolarea unor persoane fizice (Q., R., S., T., U.), care au acceptat să primească rolul de administratori ai unor societăţi comerciale de "tip fantomă", dar sub conducerea şi coordonarea inculpaţilor (SC V. SRL, SC Top P. SRL, SC X. SRL, SC Y. SRL, SC Z. SRL, SC P. SRL, SC AA. SRL, SC BB. SRL, SC CC. SRL) şi să semneze documente fără să cunoască realitatea conţinutului acestora şi fără să-şi manifeste acordul de voinţă la operaţiunile comerciale consumate, precum şi să efectueze retrageri de numerar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată în stare de recidivă postexecutorie(509 acte materiale), prev. de art. 26 C. pen./1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005(în forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen./1969, cu referire la art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen./1969 şi cu aplic. art. 5 C. pen.

Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii B., C. şi A., criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului, inculpatul B. a arătat că pedeapsa aplicată este prea mare raportat la circumstanţele reale şi personale în care au fost săvârşite faptele.

Inculpata C. a susţinut că în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa săvârşirea infracţiunii întrucât nu există probe care să confirme o înţelegere între ea şi inculpaţii B. şi A. cu privire la modalitatea prin care să săvârşească infracţiunea de evaziune fiscală.

Prin Decizia penală nr. 598/A din data de 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B., şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 495 din data de 12 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 415 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul A..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelanţii-inculpaţi B. şi C. au fost obligaţi, la plata sumei de câte 500 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, iar pe apelantul-inculpat A., la plata sumei de 300 RON, cu acelaşi titlu.

Împotriva Deciziei penale nr. 598/A din data de 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 31 octombrie 2019, prin avocat DD., inculpaţii B. şi C. au declarat recurs în casaţie.

În motivarea scrisă a cererii lor inculpaţii B. şi C. au invocat ca temei de drept cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., susţinând următoarele:

a) situaţia de fapt nu a fost analizată prin prisma art. 2 lit. f) din Legea 241/2005 - care defineşte noţiunea de operaţiune fictivă - disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există - întrucât teza nu este reţinută în acuzare

b) nu s-ar fi examinat în concret latura obiectivă în sensul în care reieşea în mod evident, expresis verbis din reţinerile instanţei ca operaţiunile comerciale (achiziţiile de cereale) sunt reale, fictive fiind doar facturile generatoare de TVA, astfel ca situaţia de fapt nu s-ar circumscrie nici noţiunii de operaţiuni fictive, aşa cum este ea definită în modelul legal [art. 2 lit. f) Legea nr. 241/2005];

c) faptul că operaţiunile sunt reale rezultă în mod evident din faptul că nu a fost reţinut ca dedus nelegal impozitul pe profit (obligatoriu de reţinut în prejudiciu în contextul unor operaţiuni fictive, întrucât este afectată baza impozabilă nu numai pe segmentul de TVA, ci şi sub aspectul impozitului pe profit (aşa cum rezultă din raportul de expertiză şi din observarea facturilor, operaţiunile au fost facturate cu adaos comercial, care generează impozit pe profit).

d) nu a observat că modelul legal ce se impunea aplicat în situaţia de fapt expusă este cel relevat de art. 9 lit. c) ambele teze - operaţiuni nereale şi operaţiuni fictive, ori de art. 8 din Legea nr. 241/2005 (Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă (prin fals şi uz de fals) de către contribuabil a impozitelor, taxelor (TVA) sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări (prin deduceri) datorate bugetului general consolidate, în concurs cu art. 322 şi art. 323 C. pen.

e) nu s-ar fi examinat în concret latura obiectivă sub aspectul legăturii de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată, în sensul că evaziunea şi stabilirea ilegală de TVA s-a realizat la nivelul de bază, prin interpunerea societăţilor din palierul 3, care au achiziţionat cereale de la persoane fizice, şi au emis facturi cu TVA şi adaos comercial generator de impozit pe profit mai departe, către societăţile din palierul 2, care la rândul lor au facturat în aceiaşi manieră (plus adaos comercial şi TVA calculat la adaosul comercial adăugat) către societăţile din palierul 1, reţinute a fi administrate de acesta şi de soţul său - astfel s-a ajuns în situaţia în care atât societăţile şi administratorii din palierul 3 cât şi societăţile şi administratorii din palierul 2 să aibă propria evaziune fiscală alături de complicitate la evaziunea fiscală a societăţilor şi administratorilor din palierul 1.

f) instanţa a reţinut pe de o parte o situaţie de fapt care este descrisă în rechizitoriu dar nu se suprapune peste modelul legal, aceea că efectele infracţiunilor de evaziune fiscală în forma autoratului pentru societăţile şi administratorii din palierul 2 şi 3 pe care le suportă inculpaţii în condiţiile în care nu este nimeni acuzat din acele persoane, iar pe de alta parte că societăţile şi administratorii din palierul 3 nu numai că nu au fost acuzaţi de evaziune fiscală în forma autoratului dar nu au fost acuzaţi nici de complicitate la evaziunea persoanelor juridice şi fizice din palierul 1, fiind folosiţi pe post de martori, fără o soluţie de clasare prealabilă;

g) nu a examinat în concret latura obiectiva sub aspectul urmării imediate şi consecinţele inclusiv pe latură civilă în sensul că cele susţinute se reflectă într-un aspect oarecum ascuns, observabil doar indirect - anume că deşi acuzaţia a fost pentru înregistrări fictive ale facturilor emise între societăţile dintre palierul 2 şi palierul 1 (509 facturi) sunt anulate peste 1.200 de facturi, deconturi şi borderouri de achiziţie, adică şi înscrisurile dintre persoane fizice şi societăţile din palierul 3, respectiv înscrisurile dintre societăţile dintre palierul 3 şi cele din palierul 2, ajungându-se efectiv să fie condamnată la propriu atât pentru fapta altora, cât şi pentru o faptă care nu este prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, în acord cu art. 2 lit. f) din aceeaşi Lege nr. 241/2005;

h) cuantumul prejudiciului, compus din calculul fiscal al TVA nu doar pentru cele 509 facturi, ci pentru toate cele circa 1.200 facturi din circuit, adică inclusiv prejudiciul pentru faptele altora este reţinut în sarcina inculpaţilor, fiind excluşi de la solidaritate (în urma autoratului la propria evaziune fiscala, ori cel puţin pentru complicitate la evaziunile celor din palierul 2 şi 3).

În concluzie inculpaţii au solicitat.

- admiterea cererii de recurs în casaţie, casarea ambelor hotărâri şi în rejudecare achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - nefiind întrunite elementele de tipicitate obiectiva - faptele nefiind prevăzute de legea penală (pct. 7).

- trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa investita cu soluţionarea apelului, respectiv Curtea de Apel Piteşti, întrucât nelegalitatea soluţiei de condamnare generează nu numai nelegalitatea pedepsei, ci implicit şi lipsa evaluării prevederii faptei în legea penală (pct. 12).

Totodată inculpaţii B. şi C. au solicitat suspendarea executării pedepsei până la soluţionarea cauzei şi au precizat că doresc judecarea cauzei în lipsa lor, conform dispoziţiilor art. 364 alin. (4) C. proc. pen.

În cauză au fost depuse concluzii scrise de către Ministerul Finanţelor Publice Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti.

Prin încheierea din camera de consiliu din 08 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 598/A din data de 26 iunie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosar nr. x/2017.

Au fost respinse cererile formulate de recurenţii inculpaţi B. şi C. privind suspendarea executării hotărârii.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 598/A din data de 26 iunie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosar nr. x/2017, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

În speţa de faţă inculpaţii B. şi C. au invocat ca temei cazurile casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei sau modificare a unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune.

Practic, prin formularea cererii de recurs în casaţie inculpaţii B. şi C. tind în a solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie remedierea unei greşite aprecieri a stării de fapt de către instanţa de apel, respectiv a unei greşite interpretări a probelor administrate, iar nu îndreptarea unei erori de drept, aspect ce nu poate fi posibil în calea extraordinară a recursului în casaţie.

Se poate constata aşadar, prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, că instanţa de apel, în mod corect a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

În concordanţă cu aceste dispoziţii, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Din analiza cererii de recurs în casaţie se constată că toate aspectele invocate prin cerere şi redate anterior sunt critici care vizează starea de fapt reţinută în cauză (chiar dacă recurenţii susţin contrariul) prin şi care nu pot fi schimbate în prezenta cale extraordinară de atac.

Prin urmare, examinarea sau nu a noţiunii de operaţiune fictivă, lipsa examinării în concret a laturii obiective, încadrarea greşită a faptei, lipsa acuzării societăţilor şi administratorilor din palierul 3 sau anularea unui număr mai mare de facturi decât cele reţinute ca fiind înregistrate fictiv de inculpaţi nu constituie elemente de natură a determina concluzia că faptele inculpaţilor nu sunt prevăzute de legea penală ci doar apărări de fond care pot fi invocate exclusiv în primă instanţă sau în calea ordinară de atac a apelului. De altfel, aceste apărări au fost susţinute în faţa Curţii de Apel Piteşti şi au fost analizate de instanţa de control judiciar.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recursul în casaţie declarat de inculpaţi vizează şi cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Constituie motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită (de exemplu, aplicarea numai a pedepsei amenzii, în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa închisorii) aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte limitele generale ale pedepselor, prevăzute de art. 60, art. 61 sau art. 137 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte sau se situează sub aceste limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită (cu nerespectarea dispoziţiilor legale care permit acest lucru).

Cazul de casare analizat poate privi şi aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014), infracţiunea de evaziune fiscală în forma agravată (dacă s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 de euro), se pedepseşte cu închisoarea de la 5 ani la 11 ani şi interzicerea unor drepturi.

Prin urmare pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului B., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (509 acte materiale) şi pedeapsa de 6 ani aplicată inculpatei C., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (509 acte materiale) se situează în limitele prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 598/A din data de 26 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 598/A din data de 26 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2020.

GGC - GV