Driving with Detained License: Equivalence to Suspension and Limits of Cassation Review of Factual Findings

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 760 din 13 septembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 678 din 11 aprilie 2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (fapta din data de 15.06.2015).

În temeiul art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule din categoriile "A" şi "B", pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen.

S-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 388/18.06.2015 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 1176/24.11.2015 a Curţii de Apel Ploieşti şi cu infracţiunile pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 1962/24.07.2017 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 586/22.05.2018 a Curţii de Apel Ploieşti.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1962/24.07.2017 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 586/22.05.2018 a Curţii de Apel Ploieşti.

S-a descontopit pedeapsa rezultată de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1962/24.07.2017 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 586/22.05.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 5 luni închisoare, aplicată în baza art. 257 alin. (1) raportat la art. 206 alin. (1) C. pen. (faptă din data de 03.02.2014);

- pedeapsa de 5 luni închisoare, aplicată în baza art. 257 alin. (1) raportat la art. 206 alin. (1) C. pen. (faptă din data de 03.02.2014);

- pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 388/18.06.2015 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 1176/24.11.2015 a Curţii de Apel Ploieşti, contopită urmare anulării beneficiului suspendării sub supraveghere;

- pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pentru o perioadă de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

S-a menţinut dispoziţia de anulare a suspendării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 4 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 388/18.06.2015 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 1176/24.11.2015 a Curţii de Apel Ploieşti, astfel cum s-a dispus prin Sentinţa penală nr. 1962/24.07.2017 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 586/22.05.2018 a Curţii de Apel Ploieşti.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii cu pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 388/18.06.2015 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 1176/24.11.2015 a Curţii de Apel Ploieşti şi pedepsele de 5 luni închisoare şi 5 luni închisoare, aplicate prin Sentinţa penală nr. 1962/24.07.2017 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 586/22.05.2018 a Curţii de Apel Ploieşti şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 4 luni şi 20 de zile închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an, 10 luni şi 20 de zile închisoare.

S-a dispus că pedeapsa se va executa în regim de detenţie, potrivit art. 60 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule din categoriile "A" şi "B", pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) coroborat cu art. 45 alin. (2) C. pen., raportat la art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule din categoriile "A" şi "B", pedeapsă ce se execută potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 1500 RON.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a acordat onorariu parţial în cuantum de 150 RON avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, potrivit delegaţiei nr. 4051/05.06.2018, aferent fazei de judecată, onorariu care se va înainta din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A., care a arătat că starea de "reţinut" a permisului de conducere nu se regăseşte printre situaţiile incriminatorii limitativ şi expres prevăzute de lege, situaţiile legale fiind cele de permis retras sau anulat. A susţinut apelantul că nu a fost încunoştinţat în scris de reţinerea permisului de conducere, adresele trimise la dosarul cauzei fiind emise ulterior datei de 15.06.2015, când a fost depistat conducând autoturismul. Astfel, a apreciat că, având permisul doar reţinut în vederea anulării sau suspendării, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

II. Prin Decizia penală nr. 760 din 13 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 678 din data de 11 aprilie 2019 a Judecătoriei Ploieşti.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

III. Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A., calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

IV. Examinând recursul în casaţie, se constată că acesta nu este fondat.

A. Cazul de casare invocat de inculpatul A. are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune. Este situaţia faptelor care au un caracter civil, comercial, ş.a. ori situaţia dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate sunt cele iterate şi în faţa instanţei de apel, referitoare la faptul că nu a fost înştiinţat direct şi personal cu privire la pierderea dreptului de a conduce la câteva zile după ce fusese depistat conducând cu permisul reţinut (în condiţiile în care reţinerea permisului nu figurează ca şi variantă legală de incriminare în dispoziţiile art. 335 alin. (2) C. pen.), astfel încât, cel puţin aparent, a fost cercetat şi condamnat definitiv pentru o faptă ce nu constituie infracţiune, nefiind întrunite elementele de tipicitate cerute de lege. A mai arătat că, potrivit Deciziei penale nr. 425/24.04.2014 a Curţii de Apel Ploieşti, dreptul său de a conduce nu era afectat de niciun fel de îngrădire, suspendare sau pierdere, de natură să conducă ulterior la reţinerea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., ca fiind comisă la data de 15.06.2015.

Prin urmare, recurentul inculpat a apreciat că se impune admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi achitarea sa pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât nu a comis o faptă prevăzută de legea penală.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, astfel cum este incriminată de art. 335 alin. (2) C. pen.

În cauză, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere corespund faptei reţinute în concret în sarcina inculpatului: în fapt, la data de 15.06.2015, ora 19:30, pe raza jud. Prahova, s-a procedat la identificarea conducătorului autoturismului în persoana inculpatului A., acesta din urmă declarând verbal că nu deţine nici documentele personale necesare pentru identificare, nici documentele autovehiculului, înscrisuri solicitate de organele de poliţie.

Totodată, din conţinutul procesului-verbal s-a reţinut că inculpatul A. a fost condus la sediul Postului de Poliţie Sângeru unde i-a fost stabilită identitatea, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta era posesorul permisului de conducere nr. x, ce figura "suspendat".

Din conţinutul adresei nr. x din data de 20.08.2015 emisă de I.P.J. Prahova - Serviciul Rutier a rezultat că inculpatul A. figurează în baza de date ca posesor al permisului de conducere categoria B, nr. x, iar la data de 15.06.2015, permisul de conducere se afla în starea "reţinut", inculpatul neavând dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind cercetat în trei dosare penale pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., aspect relevat şi de conţinutul fişei de cazier judiciar al acestuia.

Astfel, s-a reţinut, pe baza probelor, săvârşirea de către inculpat a unei acţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, elemente care se suprapun textului de incriminare al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în realitate, se contestă situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, fondul criticii formulată pe calea recursului în casaţie pornind de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Natura criticilor formulate de recurent ţine de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele ordinare au reţinut, pe baza probelor din dosar, existenţa infracţiunii, sub aspectul laturii obiective şi subiective a acestora.

Cu privire la lipsa concordanţei dintre situaţia de fapt reţinută şi tipicitatea obiectivă şi subiectivă a infracţiunii, Înalta Curte reţine că scopul recursului în casaţie este verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, instanţa trebuie să plece în analiza tipicităţii obiective şi subiective a infracţiunii de la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi de apel, neputând să analizeze pertinenţa şi concludenţa probelor administrate în cauză ori suficienţa acestora.

Criticile referitoare la neîntrunirea elementelor laturii obiective reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispoziţiile legii.

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie este limitată exclusiv în drept. Aşadar, statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.

Nici criticile referitoare la faptul că inculpatul nu avea cunoştinţă despre faptul că anterior, permisul de conducere îi fusese reţinut şi că nu ar avea drept de a conduce pe drumurile publice nu pot fi primite în prezentul cadru procesual, din mijloacele de probă administrate în cauză rezultând că inculpatului A. i-a fost comunicat faptul că nu are dreptul de a conduce pe drumurile publice urmare a faptului că permisul său de conducere fusese anterior reţinut de poliţişti, prin adresa nr. x/12.02.2019 înaintată la dosarul cauzei de către I.P.J. Prahova.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, perioada în care titularului permisului de conducere i se interzice dreptul de a conduce un autovehicul se consideră suspendare, conform dispoziţiilor art. 96 alin. (2) lit. b). Acest din urmă text prevede în alin. (1) că sancţiunile contravenţionale complementare, printre care şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat, se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului.

În această ipoteză se afla şi recurentul inculpat, suspendarea exercitării dreptului de a conduce operând în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, potrivit art. 209 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.

Referitor la faptul că inculpatului nu i s-a comunicat măsura de suspendare, aceasta nu era obligatorie, ea subzistând doar atunci când conducătorul auto a acumulat 15 puncte de penalizare sau atunci când pentru o infracţiune anterior comisă instanţa sau procurorul a dispus o soluţie de clasare, renunţare sau amânare dacă pentru regula de circulaţie încălcată ordonanţa de urgenţă prevede suspendarea.

Având în vedere că în cauză calea de atac exercitată vizează în mod formal un caz de recurs în casaţie, instanţa va respinge ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 760 din 13 septembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 760 din 13 septembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.

GGC - GV