Eligibility for lifetime pension for world championship handballists where the specific discipline was not an Olympic event

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 aprilie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, a solicitat obligarea pârâtului la acordarea rentei viagere pentru sportivii de performanţă, prevăzută de art. 64 din Legea nr. 69/2000, începând cu data intrării în vigoare a acesteia.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 377 din 9 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivare, recurenta-reclamantă critică argumentaţia primei instanţe cu privire la necalificarea handbalului în 11 drept sport olimpic, spre deosebire de handbalul în 7, precum şi cu privire la celelalte deosebiri subliniate de instanţa de fond, probele aflate la dosar fiind greşit interpretate. Astfel, recurenta-reclamantă consideră că susţinerile instanţei de fond sunt contrazise de dovezile existente la dosar (lucrări de specialitate, Charta Olimpică, Programul Jocurilor Olimpice), din care rezultă că handbalul este un sport cu mai multe variante, care nu-i afectează caracterul unitar. Prin urmare, includerea versiunii de handbal în 7 în programul jocurilor olimpice echivalează cu extinderea noţiunii de sport olimpic şi asupra versiunii de handbal în 11.

Recurenta-reclamantă critică instanţa de fond şi întrucât nu a motivat deloc înlăturarea argumentelor prezentate în acţiune, aspect de natură a afecta dreptul la un proces echitabil.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Tineretului şi Sportului a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Arată că, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 64 alin. (1) din Legea nr. 69/2000 pentru ca reclamanta să beneficieze de dreptul la rentă viageră.

Din probele administrate în cauză şi corect interpretate de instanţă, nu s-a făcut dovada că reclamanta a obţinut rezultate la o probă olimpică. Handbalul feminin în 11 jucători nu a fost niciodată probă olimpică, aspect comunicat reclamantei prin adresa din 17.09.2014, emisă de Ministerul Tineretului şi Sportului. De asemenea, aşa cum reiese din adresa emisă de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, România a fost reprezentată o singură dată la masculin la Jocurile Olimpice din 1936 la proba "handbal în 11 jucători", neexistând nicio prezenţă a României la Jocurile Olimpice la proba "handbal feminin în 11 jucători".

Instanţa de fond de fond a constatat în mod corect caracterul nefondat al susţinerilor reclamantei, potrivit cărora "handbalul în 7 sau handbalul în 11 sunt variante ale aceluiaşi sport (...)", având în vedere că aceste susţineri nu au fost probate în vreun fel.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 16 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte îl constată nefondat, pentru următoarele argumente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii), nu este întemeiat.

În speţa de faţă, hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Pe de altă parte, referitor la motivarea hotărârii, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, motivarea unei hotărâri fiind o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum.

În concluzie, nu este incident motivul de nelegalitate a hotărârii pronunţate în fond prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motivele pe care se întemeiază şi, în acelaşi timp, necuprinzând motive contradictorii în raport cu dispozitivul hotărârii.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate.

În privinţa acestui motiv de nelegalitate, se observă că textul are în vedere "încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Or, prima instanţă a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 64 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, constatând că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea rentei, neobţinând rezultate dintre cele menţionate în mod expres de alin. (1) al textului de lege arătat.

Astfel, pentru ca un sportiv să beneficieze de rentă viageră potrivit Legii nr. 69/2000 (art. 64) trebuie să existe confirmarea Ministerului Tineretului şi Sportului asupra realităţii rezultatelor obţinute de sportivul de performanţă, care trebuie să fi obţinut o medalie de aur, argint sau de bronz în probele individuale sau pe echipe din cadrul jocurilor olimpice sau o medalie de aur la campionatele mondiale şi europene de seniori - probe olimpice.

Necontestat, recurenta-reclamantă deţine titlul de campion mondial la handbal feminin în 11 jucătoare la ediţiile din 1956 şi 1960.

Însă, prin Adresa nr. x/28.12.2015 emisă de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, s-a arătat că handbalul în 11 jucători a avut o singură apariţie în programul Jocurilor Olimpice, la Berlin în anul 1936, competiţia fiind rezervată numai echipelor masculine, precizându-se, totodată, că, începând cu ediţiile Jocurilor Olimpice de la Munchen 1972, a fost introdus handbalul masculin în 7 jucători şi apoi, la Montreal 1976, handbalul feminin în 7 jucătoare.

În contextul arătat, s-a reţinut corect că recurenta-reclamantă nu a obţinut rezultate (la un campionat mondial) la o probă sportivă pe echipă care să fi fost inclusă cel puţin o dată în programul Jocurilor Olimpice, handbalul feminin în 11 jucătoare nefiind niciodată probă olimpică.

În atari condiţii, rezultă că recurenta-reclamantă nu poate să beneficieze de dreptul la rentă viageră potrivit Legii nr. 69/2000.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că argumentele recurentei-reclamante, în sensul că handbalul este un sport unitar indiferent de numărul de jucători, nu pot fi primite. Autoritatea competentă/abilitată să ateste/confirme handbalul în 11 jucători, ca sport în programul Jocurilor Olimpice, este Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Astfel, susţinerile recurentei, în sensul că handbalul în 7 şi handbalul în 11 sunt variante ale aceluiaşi sport, sunt simple afirmaţii. În plus, aşa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. x/28.12.2015 a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, o probă olimpică se diferenţiază şi în funcţie de gen.

În concluzie, întrucât disciplina sportivă în care a performat reclamanta nu a fost recunoscută ca probă olimpică, beneficiul rentei neputând fi acordat pe baza unei interpretări extensive a normei sau a unei asimilări a situaţiei reclamantei cu cele avute în vedere de textul normativ, în mod legal prima instanţă a constatat că refuzul pârâtului de soluţionare favorabilă a cererii reclamantei nu este unul nejustificat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi a dispus respingerea acţiunii în contencios administrativ, ca neîntemeiată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamatei A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 377 din 9 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2019.

GGC - NN