Scope of Guarantees Fund's authority to cap vehicle damage reimbursement by manufacturer dealer rates versus actual repair costs under ASF Norm 23/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea articolului 2 al Deciziei nr. 1520 emisa de Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 5 august 2016, precum şi obligarea paratei la plata sumei de 6.272 RON.

Prin Sentinţa civilă nr. 3798 din data de 29 noiembrie 2016 instanţa de fond - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinţei nr. 3798 pronunţată la data de 29 noiembrie 2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A., încadrând criticile sale în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamant, solicitând respingerea acestuia şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

Recurentul - reclamant nu a formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul - pârât.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului pentru data de 10 septembrie 2019.

Asupra recursului de faţă Curtea constată următoarele:

Împotriva Sentinţei civile nr. 3798 din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal prin care a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A. s-a declarat recurs de către acesta invocându-se faptul că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Se arată că soluţia de respingere a acţiunii este dată cu încălcarea dispoziţiile art. 51 din Norma nr. 23/2014, normă aplicabilă pe situaţia de fapt din care rezultă că unităţile reparatoare nu sunt împărţite în categorii (reprezentată şi non-reprezentantă), iar pe cale de consecinţă nici preţurile practicate de acestea nu pot fi analizate în funcţie de un anumit statut al unităţii reparatoare respective.

Mai mult, chiar legiuitorul, prin Norma ASF . nr. 2/2015 dându-şi seama de caracterul profund anticoncurenţial al unei astfel de reglementari, la data de 16 ianuarie 2015 a procedat la abrogarea alin. (5) de la art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014.

Art. 51 alin. (5) Norma ASF nr. 23/2014 " Preturile practicate de unităţile de specialitate utilizate în stabilirea cuantumului pagubei nu pot fi mai mari decât preţurile practicate de către unităţile de specialitate autorizate de către producătorii de vehicule, respectiv reprezentanţii din România ai acestora."

Prin urmare, însuşirea, de către instanţa de fond, a apărării intimatei-parate cu privire la aplicarea tarifelor de manopera practicate de aşa numitele unităţi reparatoare de reprezentanta reprezintă o încălcare a normei materiale de drept.

Se arată că instanţa de fond, prin sentinţa dispusă, deşi a recunoscut existenţa dreptului la despăgubire al persoanei păgubite respectiv al reclamantului a interpretat greşit dispoziţiile art. 51 alin. (3), (6) şi 7 din Norma ASF nr. 23/2014.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecând admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată în sensul anulării ar. 2 al Deciziei nr. 1520/5.08.2016 şi obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 6.272 RON reprezentând diferenţă nedatorată din totalul solicitat potrivit notei de constatare respectiv 13.680,35 RON.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătându-se că prima instanţă a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi a dispoziţiilor Normei ASF nr. 23/2014 şi a art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015.

Se arată că instituţia AGA a fost înfiinţată ca o instituţie de garantare a creditelor de asigurări pentru că aceştia într-un termen limitat să poată obţină creanţele de asigurare împotriva unui creditor care a intrat în faliment. Fiind un instrument de garantare şi nu un ajutor există obligaţia de a gestiona eficient fondurile băneşti, astfel încât să fie plătită doar dauna efectivă.

În termenul de amânare a pronunţării recurentul-reclamant a depus la dosar practică judiciară.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. Curtea apreciază pentru următoarele considerente că în cauză sentinţa atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) şi a dispoziţiilor art. 13 alin. 3 din Legea nr. 213/2015 şi a dispoziţiilor art. 51 alin. (85) din Norma ASF nr. 25/2014.

Soluţia de respingere a acţiunii reclamantului are la bază două premise aceea că intimatul FGA nu este un asigurator şi nu preia ope legis obligaţiile unui asigurator în faliment ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei unei asigurator şi în această calitate are dreptul conform art. 13 alin. 3 din Legea nr. 213/2015 şi a art. 21 alin. 2 din Norma nr. 16/2015, de a face propria analiză şi propria instrumentare a dosarelor de daună, acordând despăgubirea cu respectarea principiului echităţii şi ţinând cont de modul de constituire a resurselor sale financiare.

În esenţă, instanţa de fond a recunoscut dreptul autorităţii pârâte de a cenzura cuantumul despăgubirii solicitate la un plafon, care a fost apreciat rezonabil luându-se în considerare tarifele de reparaţii practicate de unităţile service de reprezentantă ale mărcii autoturismului avariat şi nu preţurile practicate de anumite unităţi reparatoare. S-a reţinut că preţurile practicate de unitatea service care a procedat la efectuarea reparaţiei pentru dosarul de daune al reclamantului depăşesc tarifele unităţilor service de reprezentantă ale mărcii autoturismului avariat.

În consecinţă, a fost menţinută prin soluţia de respingere art. 2 al Deciziei nr. 1520 din 5 august 2018 dispoziţie prin care a fost respinsă la plată suma de 6.272 RON, reprezentând diferenţă dintre tarifele practicate de unitatea service raportare care a realizat reparaţia şi cele practicate de unităţile service de reprezentanţă.

Curtea analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate apreciază că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare al asiguraţilor coroborate cu dispoziţiile art. 51 alin. (3), (6) şi 7 din Norma ASF nr. 23/2014 aplicabilă în raport de perioada instrumentării dosarului de daună faţă de care s-a emis decizia contestată.

Fără a nega dreptul intimatei FGA, care nu este asigurator de a instrumenta dosarele de daună, raportat la scopul constituirii şi funcţionării Fondului acest drept de apreciere trebuie exercitat cu respectarea dispoziţiilor art. 51 alin. (3), (6) şi 7 din Norma ASF nr. 23/2015, intimatul-pârât neavând temei pentru a reduce cuantumul despăgubirilor prin raportare la preţurile unităţilor service de reprezentanţă pentru autoturismele avariate.

Prima instanţă a făcut o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 51 alin. (3), (6) şi 7 din Norma ASF nr. 23/2015 dispoziţii care prevăd următoarele:

Art. 51 - (3)Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale stabilite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative potrivit art. 53

(6) "Prin unităţile de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule ...".

(7) Costul reparaţilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate".

Potrivit acestor dispoziţii în interpretarea Curţii instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală prin menţinerea ca legală a deciziei autorităţii prin care a fost redus cuantumul despăgubirii solicitate iniţiale la plată în cuantum de 13.680,35 RON fiind admisă la plată numai pentru suma de 7.408 RON şi respinsă la plată, prin decizia contestată - pct. 2 pentru suma de 6.272 RON.

Curtea apreciază ca nelegală decizia contestată respectiv refuzul autorităţii de a achita întreaga despăgubire solicitată şi plafonarea despăgubirii în raport de un criteriu care deşi pare obiectiv nu este prevăzut de lege şi anume preţurile practicate de unităţile de reprezentanţă.

Curtea, contrar interpretării date de prima instanţă, apreciază în raport de dispoziţiile art. 51 alin. (3), (6) şi 7 din Norma ASF nr. 23/2014 că nu este legală decizia contestată prin care au fost limitate despăgubirile solicitate, necontestate şi probate cu documente justificative luându-se nelegal în considerare pretenţiile practicate de unităţile service de reprezentanţă, criteriu care nu are temei legal.

În cauză dreptul de apreciere al autorităţii pârâte a fost depăşit deoarece în cauză pe operaţiunea de stabilire a cuantumului pagubei sunt aplicabile dispoziţiile art. 51 alin. (3), (6) şi 7 din Norma ASF nr. 23/2014. În cauză cuantumul daunei este reprezentat de costul reparaţiilor efectuate la o unitate specialitate şi probat de recurent cu documente justificative nefiind legală diminuarea cuantumului despăgubiri solicitate prin raportare la anumite preţuri de reprezentanţă, verificare care a excedat obligaţiei de diligenţă a fondului în raport de dispoziţiile art. 51 alin. 7 din Norma ASF nr. 23/2014.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va admite recursul şi va casa sentinţa atacată şi rejudecând în baza art. 18 raportat la art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 va admite acţiunea formulată de reclamantul-recurent şi în consecinţă:

Va anula în parte Decizia nr. 1520 din 5 august 2016 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor respectiv art. 2.

Va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 6.272 RON.

Va face aplicarea art. 451 C. proc. civ. şi va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant respectiv a sumei de 300 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 3798 din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă atacată şi, în rejudecare:

Admite acţiunea formulată de reclamantul A.

Anulează, în parte, Decizia nr. 1520 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, la data de 5 august 2016, respectiv articolul 2 al Deciziei.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 6.272 RON.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în fond şi în recurs.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2019.

GGC - MM